Încă din debutul anului în curs, Mircea Cărtărescu a avut parte de o promovare de-a dreptul frenetică pentru ceea ce pare să anunțe a treia nominalizare pentru Nobel, pe care pare s-o moșească tot neconsolata și ambetata Uniune a Scriitorilor, păstorită spre ruină veșnică de etern dubiosul domn Nicolae Manolescu.
Interesant de observat că steaua norocoasă a d-lui
Cărtărescu a răsărit cândva în noaptea guvernării băsiste, răstimp în care el
și ceilalți celebri intelectuali ai lui Băsescu – Liiceanu, Patapievici, Pleșu
(scurtez ca să nu fiu prea dezagreabil) – au trudit pe brânci (și pe bani
mulți, foarte mulți) suflând în pupa bărcii cu motor a marinarului delator. Iar
după ce a răsărit, steaua cea norocoasă a șezut deasupra ICR-ului până ce un
râu de bani a început a curge din conturile de aici spre conturile și
interesele scriitorului din poveste.
Cam tot pe la începutul acestui an, am început să
pun cap la cap câteva informații disparate venindu-mi din varii direcții și
surse ce-mi sugerau panamaua despre care scriu. Așa se face că pe 27 aprilie am
scris d-lui Jicman, președintele Institutului Cultural Român, să-mi dea un
număr de informații (precis indicate, pentru șanse cât mai mici de a fi
păcălit) despre ce bani, în ce scop și cu ce rezultate a cheltuit Institutul cu
Cărtărescu.
Am fost anunțat (prompt, legal – și de înțeles) că,
dată fiind complexitatea cererii, nu mi se va putea răspunde în termenul de 10
zile stabilit ca regulă de Legea accesului la informații, ci în termen de 30 de
zile. Așa că fix a treizecea zi am primit răspunsul.
Un document de 13 pagini, spunând încă în prima
frază că, citez, “Nomenclatorul arhivistic din anul 2009 prevede un termen de
păstrare a documentelor de 5 ani, prin urmare formulăm răspunsul pe baza
informaţiilor deţinute în arhiva ICR în 2023, accesând totodată şi memoria
instituţională existentă în format electronic, pe website-uri”. Ceea ce
înseamnă că cifrele ar fi certe și complete numai pentru perioada 2019-2023,
deși, cum rezultă din acte, stipendierea sublocotenentului de Securitate
Cărtărescu (informație din presă niciodată dezmințită) începuse din 2009 (adică
din ultimul an din primul mandat la Cotroceni al lui Băsescu – securist și el,
ca să vezi coincidență). Răspunsul ICR poate fi consultat integral pe site-ul
meu.
Din memoria scurtă a ICR (pe 5 ani, deci), redau un
număr de voiajuri peste mai tot în lume ale globe-trotter-ului băsist: Londra
(mai 2009), Stockholm (august 2009), Stockholm (aprilie 2010), Madrid (aprilie
2011), Budapesta (aprilie 2011), New York (mai 2011), Madrid (iunie 2011),
Bruxelles (mai 2012), Roma (mai 2012), Viena (octombrie 2014), Viena (februarie
2016), Stockholm (mai, 2017), Guadalajara (noiembrie 2017), Skopie (septembrie
2021), Stockholm (februarie 2023), New York (aprilie 2023). Pentru toate aceste
destinații (dar și pentru altele), voiajorului i-au fost plătite cheltuielile,
dar și substanțiale drepturi de autor.
El a mai beneficiat, începând tot cu 2009 și până la
zi, de o campaniei masivă (cu o finanțare așijderi din bani publici) de
„traduceri și publicare” a cărților proprii, la nu mai puțin de 37 de edituri
de pe aproape întreg globul – în această ordine cronologică: Olanda, Rusia,
Norvegia, Austria Spania, Olanda Bulgaria, Turcia, din nou Turcia, Italia,
Etiopia (sic!), Suedia, Olanda, Japonia, Italia, Turcia, Austria, Polonia,
Spania, Spania, Spania, Brazilia, Italia, Austria, Slovacia, Spania, Spania,
Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Danemarca, SUA, Austria, Estonia, Olanda,
Spania (a opta oară în țara lui Cervantes, meleaguri de care, se știe, turistul
Cărtărescu e pur și simplu fascinat). Informații mult mai complete spun, însă,
spre deosebire de cele de la d-l Jicman, că în perioada la care mă refer
numărul traducerilor ar fi de fapt dublu – ceea ce pune tot ce mi-a comunicat
ICR-l sub un semn de întrebare mare cât casa.
Totalizez cifrele din răspunsul ICR și îmi ies
375.000 de euro. O fi mult, o fi puțin – într-o țară în care bugetul pentru
cultură și educație e o bătaie de joc? Părăsesc dilema aceasta sâcâit de o alta:
e normal ca o instituție publică să distrugă evidențeie financiar contabile
după numai 5 ani?
Mă uit în Legea contabilității și mi se confirmă ce
știam, termenul e de 10 ani; mai exact a fost până în ianuarie 2023, când
Iohannis și “Guvernului lui PSD-PNL” au decis să înjumătățească acest termen.
Iar dacă cineva mă întreabă de ce, răspund fără să clipesc, știind cine ne sunt
politicienii: hoții vor să șteargă cât mai repede urmele. Mai ales că prin
Expunerea de motive la Legea 36 din 11 ianuarie 2023, de modificare a Legii
contabilității, se invocau argumente, principial acceptabile, cu privire la –
atenție! – “agenții economici” și la actele lor financiar-contabile cum ar fi
“bonuri de consum, fişe de magazie, registrele și rapoartele fiscale de închidere
zilnică, memoria fiscală a aparatelor de marcat electronice”. Așadar, acesta
era obiectul de reglementare al Legii, și el nu viza nicium instituțiile și
autoritățiile publice, și deci nici ICR-ul. Numai că în textul legii, cel mai
probabil prin mâna parlamentarilor “Guvernului lui Iohannis”, a fost
strecurată, sub forma unei inconsecvențe de reglementare, o golănie ce
sugerează intenția clară a ștergerii urmelor de la nivelul instituțiilor și
autorităților publice.
Dar, revenind, modificarea legislativă din urmă cu 6
luni, din ianuarie 2023, nu poate justifica termenul de 5 ani stabilit prin
Nomenclatorul ICR din urmă cu 15 ani, din 2009. Așa se face că la începutul
acestei luni am cerut d-lui Jicman să-mi comunice Nomenclatorul în cauză.
Iar la această dată semnele de întrebare se
înmulțesc deja, pentru că, deși termenul legal pentru răspuns s-a împlinit,
șefii ICR-ului tac, sperând probabil – complet greșit – că n-o să-i chem în
judecată. Mai ales că bănuiala mea e că ilegalitatea din Nomenclator îi aparține
lui Patapievici. Cel care, ne amintim, făcuse din ICR, sub Băsescu (care-l și
făcuse șef acolo), propria-i moșie – unde au avut loc adevărate orgii pe bani
publici în beneficiul listei lungi a „intelectualilor lui Băsescu” (în fapt
niște trubaduri mediocri intelectual și cleptomani intratabili). În stare se
recite senini, până și treziți din somn, strofe grețoase precum cea debitată de
Cărtărescu în plin dezmăț din bani publici (“Eu am vrut totdeauna binele
societăţii, n-am vrut nimic pentru mine, ci pentru ceilalţi”).
Ca să închei, date fiind informațiile clar
incomplete de la ICR – interesat incomplete, putem spune, și cred că nu greșim
– mă întreb care or fi de fapt sumele reale cu care a fost stipendiat acest
scriitor cu agendă de agitator politic? Dacă pentru ultimii 5 ani sumele
totalizează aproape 400.000 de euro, o fi exagerat să bănuim că pentru întreaga
perioadă de 15 ani am putea vorbi de peste 1.000.000 de euro, deci mai mult
decât valoarea Premiului Nobel, din buzunarele cetățenilor contribuabili? Și
apoi, ce beneficiu a putut aduce culturii noastre o asemenea investiție de
vreme ce ea n-a putut să adauge un cot staturii scriitoricești modeste a d-lui
Cărtărescu? Ce recunoașteri internaționale cât de cât notabile i-au urmat – în
afara unor panegirice, plătite și ele, într-o gazetă sau alta din afară? Și în
afara unor relatări internetice triumfaliste până la ridicol ale angajaților
ICR, plătiți și ei prin fișa postului pentru așa ceva.
Voi reveni.
Autor: Valerian Stan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu