Caravana iubirii fără frontiere – Caravana bucuriei, prieteniei, înfrățirii cultural spirituale

       ,, Oriunde te duci, du-te cu toată inima. ” Confucius.

  Când am fost invitată să fac parte din această minunată acțiune coordonată de inimoasa prietenă Zenovia Zamfir, am confirmat pe loc, fără ezitare, onorată de oportunitatea de a întâlni comunități de români din Austria, Germania, Elveția și de a vizita locuri încărcate de istorie, locuri emblematice, romantice, monumentale!

  Plecată din Brașov în seara zilei de 8 mai, ora 21, am ajuns la Viena după aproape 16 ore de mers cu microbuzul, călătoria fiind presărată cu povești, bancuri, moțăieli și bineînțeles cu scurte popasuri în parcările amenajate. Nici oboseala, nici căldura zilei nu au estompat emoția și percepția primului popas turistic – Piața Sfântul Ștefan ( Stephansplatz), dominată de cel mai râvnit obiectiv din capitala Austriei – Catedrala Sfântul Ștefan, un simbol de o impresionantă bijuterie arhitecturală! La mine, starea de copleșire a fost amplificată de o puternică trăire lăuntrică pentru că numele tatălui meu, care a plecat la Domnul când eu aveam 18 ani, a fost Ștefan și întotdeauna am o simțire aparte în locurile aflate sub patronajul acestui prim martir creștin. În inima Vienei am făcut un tur lejer al zonei, vrăjiți de atmosfera grandioasă și cosmopolită, după care am mers la cazare, odihnindu-ne 2-3 ore. Seara, în jur de ora 18, ne-am deplasat la Biserica Ortodoxă Română ,,Sfântul Ștefan cel Mare”, unde părintele paroh Emanuel Nuțu ne-a așteptat și întâmpinat împreună cu un grup de oameni de cultură, toți fiind apoi absorbiți de programul cultural desfășurat cu evlavie în  ,,rostire românească”, vorba ilustrului filozof Constantin Noica. Vibrând de emoție, am citit poemul ,,Scrisoare pentru mama”, scris în perioada când, la fel ca cei de aici, eram departe de țară, de familie, de acel ACASĂ definitoriu pentru identitatea noastră! Am locuit 10 ani în Anglia ( 2007-2017), timp în care dorul mi-a fost în continuă creștere și mulțumesc bunului Dumnezeu pentru privilegiul dat, de a o cunoaște pe doamna Alexandra Wilson-Noica, fiica marelui filozof, care ,,m-a adoptat”, cum îi plăcea să  spună, devenind familia mea de suflet, oaza mea de alinare existențială. Traiul printre străini mi-a înaripat scrisul și a dat un plus de înțelegere valorilor spirituale. De aici tumultul de emoție revărsat în fața acestui grup de români desprinși de patria mamă dar legați de sentimentul românesc! Seara s-a încheiat cu discuții cordiale și cu promisiunea de a ne revedea scurt a doua zi, în jurul orei 9, ceea ce s-a și întâmplat, însă de data aceasta am fost prezentați și am dialogat cu grupurile de copii care veniseră pentru activitățile lor educative, surpriza fiind copleșitoare de ambele părți. Însă înainte de această întâlnire ziua a început cu binecuvântarea primită de la preotul dr. Nicolae Dură, parohul bisericii Sfântul Apostol Andrei,  pe care am  vizitat-o la prima oră a dimineții, închinându-ne cu venerație la icoana aferentă sărbătoarei Izvorul Tămăduirii și înclinându-ne omagial la bustul poetului Mihai Eminescu,  amplasat în fața bisericii în anul 2011 prin străduința familiei Hant și a Asociației Culturale "Mihai Eminescu" din Viena (sculptor: Virgilius Moldovan).

Cu sufletul înmiresmat de florile bucuriei, ne-am continuat călătoria spre Germania, ajungând în jurul orei 15 la Furth, unde am fost așteptați și găzduiți de familia Christa și Ionel Udrea, doi oameni minunați și luminați de duhul iubirii aproapelui, plecați din România de aproape 30 de ani. Am rămas profund impresionată de povestea acestei familii de o mare generozitate și distincție sufletească!  

      Seara ne-am deplasat la Biserica Ortodoxă din Nuremberg (aflată în curtea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei), unde  IPS Mitropolitul Serafim și un sobor de preoți tocmai încheia slujba Sfântului Maslu. Miruiți și smeriți, am fost copleșiți de onoarea de a fi prezentați chiar de Înalt Preasfinția Sa și invitați să dăm glas gândului și vibrației sufletești. Când mi-a venit rândul, mi-am încheiat discursul cu poezia ,,Limba română”, moment în care am surprins în ochii multora licărul de lacrimi, de dor, de neuitare. Clipele de emoție s-au topit într-un prinos de bucurie și recunoștință, mai ales că părintele Mitropolit ne-a surprins cu invitația la o masă de protocol îmbelșugată cu binecuvântări, pilde și cuvinte duhovnicești. Îndestulați sufletește, ne-am întors energizați la cazare, lasându-ne prinși în meandrele somnului.

Următoarea zi ( sâmbătă, 11 mai) am dedicat-o explorării locale, grație doamnei Christa Udrea, care ne-a dăruit din timpul său, conducându-ne pașii prin spectaculoasa rețea de atracții turistice.

În timp ce la Brașov primarul Allen Coliban și primarul Nuremberg-ului Marcus Koning  semnau tratatul de înfrățire dintre cele două orașe, eu eram în frumoasa cetate Nuremberg, impresionată de fascinația locului! Deși a fost bombardat în proporție de 90% în timpul celui de-al doilea război mondial, orașul a fost reconstruit aproape identic, recăpătându-și farmecul și atrăgând atât prin abundența reperelor istorice cât și prin multitudinea și diversitatea culturală.

Rememorez cu emoție Cetatea Nuremberg, înconjurată pe o lungime de 4 km de ziduri medievale, Castelul Imperial – vechi de 1000 de ani, Hauptmarkt (Piața pricipală), Fântâna Frumoasă cu cele 2 inele legendare ( aducătoare de noroc și reușită), Fântâna Căsniciei, Biserica Sf. Laurențiu,  Biserica Maicii Domnului, Biserica Doamnei Noastre, Casa lui Albrecht Durer (autorul celebrei picturi ,,Mâini în rugăciune”), Piața Puricilor ( tarabe cu tot felul de produse noi și second hand), casele divers colorate, străduțele pline de terase frumos decorate, o bogăție arhitecturală care mi-a lăsat impresii profunde. Cu aceste gânduri de încântare am adormit fără a resimți oboseala fizică.

 Duminică, 12 mai, am plecat la ora 7 mai departe, spre Elveția. Am făcut un popas de câteva ore la Berna, admirând în plimbarea noastră clădirile medievale, străzile cu fântâni decorative, abundența muzeelor – amintesc aici Casa Einstein, în care eminentul om de știință a locuit 2 ani.

Turnul cu ceas astronomic,  Bulevardul Marktgasse – patrimoniu UNESCO, totul încadrat de un mediu natural superb – munții Alpi și faimosul râu Aare, de culoare turcoaz. Privind încântați în jur și absorbind din splendoarea locului impresii revelatoare, ne-am desprins de frumoasa capitală a Elveției, îndreptându-ne spre destinația finală care ne stârnea nerăbdarea pe măsură ce drumul nostru avansa spre zona montană dantelată de vârfuri înzăpezite. Acolo, la poalele maiestoșilor Alpi, între cer și cuvânt, pulsează lumina credinței și rezonanța graiului românesc.

Mângâiați de un frumos apus de soare, am ajuns la mănăstirea ,,Acoperământul Maicii Domnului", prima și singura mănăstire ortodoxă românească din Elveția (sfințită în septembrie 2019) situată în comuna Les Sciernes d’Albeuve, cantonul Fribourg. Cu o limpezime de Voroneț în privire, maica stareță Antonia și celelalte opt măicuțe ne-au întâmpinat cu inima deschisă, cu masa îmbelșugată și cu multă căldură sufletească revărsată lin în cuvinte duhovnicești. Am fost profund mișcată de faptul că paraclisul acestui sfânt lăcaș are ca ocrotitori pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și pe Sfântul Ioan Maximovici. Nimic întâmplător, nu? Pot spune acum că îndemnul de a face această călătorie de neuitat a venit prin voia și mijlocirea Sfântului Ștefan, spre folosul meu sufletesc și pură bucurie spirituală! Și cum bucuria este una dintre roadele duhului, să mulțumim bunului Dumnezeu pentru virtuțile sădite în sufletele noastre, spre desăvârșire și mântuire, căci ,, mântuirea este o scară cu zece trepte. Fiecare știm unde suntem pe scara asta. Să ne ajute Dumnezeu să punem piciorul pe prima treaptă și pe următoarea treaptă și să ne ajute Dumnezeu să ajungem pe treapta a zecea.”( părintele Rafail Noica)

 * Atașez cele două poezii menționate în acest articol  

               Scrisoare pentru mama

 

Am intrat în rândul lumii

mamă

realitatea mă urmărește obsedant

uneori mă iau la întrecere cu ea

cum în copilărie

alergam paralel cu trenul

întotdeauna pierdeam

dar jocul acela sisific

mă antrena pentru cursele lungi

transpir și nu știu

dacă de teamă

sau de mișcarea continuă a coatelor

din spate mă împinge presant

o memorie grăbită

și uneori pătrund în sufletul oamenilor

fără să vreau

mă simt înstrăinată

de tăcerea mea intimă

nu mai am mersul

de furnică îngândurată

calc tot mai apăsat

de la o afirmație la alta

mi-am legat cu nojițe cuvintele

nici nu bănuiam

cât de mult

îmi pot ține de cald !

 

       Limba română

 

Vorbește-mi inimă

în graiul neprihănit al pruncilor

vorbește-mi cu sfiala

rugăciunilor de noapte

cuvintele să atingă ca un mir

aproapele,

limba română să decanteze dorul

sub pleoape

să distilăm

memoria străbună

între cer și pământ

statornicia din muguri

să o doinim

fără a da răgaz hotarelor

să suspine.

Autor: Carmen Tania Grigore, Uniunea Scriitorilor din România

 Foto: Zenovia ZAMFIR