Sper să nu fie așa. Contul meu, destul de cunoscut consider eu, a fost suspendat definitiv pentru că nu am „respectat” condițiile impuse „comunității noastre”. Motivația concretă nu mi-a fost oferită deoarece „politica de confidențialitate” nu permite asta.
Nu mă apuc acuma să înșir motivele reale pentru care am fost suspendat. Nici nu mai are importanță. Suspendarea a fost dictată de un „robot” în urma reclamațiilor venite din partea unor persoane care nu trăiesc pe planeta Pământ, sunt în universul SF, ca atare cred că pot depăna povești mincinoase pentru muritorii creduli din zona noastră.
Practic, tot ce am făcut în cei șase ani de prezență pe FB s-a dus pe apa Sâmbetei, nimic nu se mai poate recupera. Deocamdată am decis să îmi fac un nou cont pe FB, Grigore G. Ciascai și să încerc să îmi recâștig prietenii pierduți.
E un prim pas pentru că nu pot sta deoparte, implicarea mi-a intrat în sânge, dac ă nu cumva face deja parte din ADN-ul meu. Puțin mai încolo voi merge mai departe făcând din actuala redactia9.ro un ziar online.
Pe cei care doresc să mă urmărească pe noul profil îi invit să răspundă invitațiilor mele sau să-mi transmită cereri de prietenie ca să scurtăm durata „despărțirii”.
Mulțumesc celor 5.000 de prieteni și 1.500 de urmăritori! Vă asigur că nu vă voi dezamăgi nici de acum încolo!
GRIGORE CIASCAI
Motivatia concreta este repetentul de Ionel Bogdan! Are prieteni la butoanele FACEBOOK-ului! Nu fiti naiv domnule Ciascai! Gluma de aseara a fost prea buna si adevarata ca sa nu va blocheze definitiv! Oricum, iese pe locul II...
RăspundețiȘtergere