Zăvorul
Mă leagănă un val spre cuibul tău de gânduri,
Cum mai roiesc nebune de-atâta primăvară!
Aș trage-ncet zăvorul să prăvălească-n vară
Mirajul, o beție cu visele necoapte,
Fascicul de lumină în bezna ignoranței,
Bemolii umblă razna pe-aleile romanței
Și strâng în pumnii nopții ideile inapte.
Mi-aleg și eu o scamă de timp, el se destramă…
„Oprește-te!”-i șoptesc cu vocea gâtuită,
„Nu-mi soarbe întreg cerul spre tine-ntr-o clipită!”
El… scaldă-n asfințituri fuioare de aramă.
Nostalgice priviri cuprind zăvorul rece.
Un cor de corbi se-neacă-n ecouri de regrete;
Pe cerul minții mele din visuri fac portrete,
Gravându-le-n memorie, ca nicicând să nu plece.
28.05/2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu