Semnal editorial - Flaviu Claudiu MIHALI - „Gânduri sfâșiate de timp”

 

FLAVIU CLAUDIU MIHALI, GÂNDURI SFÂȘIATE DE TIMP, Colecția POESIS, Editura ECREATOR, Baia Mare, 2022

Motto: „ Cine-i scribul acela pierdut printre gânduri sfâșiate de timp,/ Dacă nu amantul hârtiei peste care amarul și-l varsă?/ Cine-i cel ce crede că iubirea fără suferință-i o farsă?/ E poetul, e cel ce pentru cuvinte își dă din suflet la schimb.”

Așa cum însuși recunoaște prin versurile citate mai sus care fac parte din poezia care dă și titlul volumului - poetul Claudiu Flaviu Mihali încearcă să completeze golul pe care adesea îl simte în sufletul său prin exprimarea sentimentelor care-l macină din amintiri, din prezent și cu multe reflexe spre viitor. Toate gândirile sale zidite-n poeme au la bază ideea zădărniciei  -  căci așa cum zice Eclesiastul din Vechiul Testament „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni!”. Astfel gândul poetului are-n față mereu imaginea finală a călătoriei sale pe pământ.

Cu toate acestea poemele scriitorului Mihali Claudiu Flaviu sunt poezii de dragoste iar dedicația cărții mă îndreptățește să afirm acest lucru: „Iubitei mele soții, Antonia, și băieților mei minunați: Dragoș, Rareș și Șerban”

În căutarea iubirii ideale și a fericirii, a regăsirii „sinelui poetic” scriitorul realizează un monolog poetic prin re ( găsirea ) fericirii în prezența iubitei pe care o cheamă cu ardoarea sufletului îndrăgostit:

„ Unde ești, iubito? Să te văd cum alergi cu pletele-n vânt/ Să piară toți demonii din mine fugind cu tine, râzând,/ Să te saturi, să te arunci pe jos strivind iarba sub tine,,, / Șuvițe rebele din părul tău să se joace cu mine/ Când mă aplec     să-ți cerșesc un sărut... Ah, buzele tale!/ Atingerea lor fugară pe obraz mă  duce-n visare.../ Lângă tine să fiu și fiecare secundă să-mi placă,/ Să nu ne pese de timpul ce trece prea repede parcă...  ( Unde ești?)

La noi timpul e perceput a curge liniar din trecut spre prezent și apoi viitorul întrezărit prin elementele prezente în amintiri și senzații prezente. Astfel  în poemul zămislit în ceasuri târzii poetul ar vrea să oprească clipa:

„ Ah, fericirea e scrisă cu litere ude/ În ochii tăi ce pot strivi ușor stăvilare!/ Între două clipiri parcă îngheață secunde,/ Că parcă timpul se-oprește și el din cursoare.” (Poem zămislit în ceasuri târzii)

Amintirea nu piere niciodată din suflet, nu ți-o poate lua nimeni, astfel se spune despre cei morți că ei sunt vii în amintirile celor care i-au iubit, atâta timp cât aceștia nu-i uită:

„ Ai plecat din viață pe tărâmul umbrelor reci,/ Crezându-mă-n ultimul moment că viața-i o apă/ Și orice ai face până la urmă te îneci,/ Căci destinul cu sufletele noastre se-adapă... N-ai pierit din mintea mea, mai curând aș muri și eu!/ Revii în fiecare zi în gândul meu tăcut,/ Așa faci ca mirosul tău să-l am în jur mereu,/ Savurând amintirile și parfumul lor plăcut...” (Parfum de amintiri)

Scrutând adâncurile „eului” existențial poemele scrise de Flaviu Claudiu Mihali exprimă lumini și umbre care însoțesc demersul poetic în încercarea de-a găsi cuvântul ce exprimă adevărul iar procedeul stilistic abordat este dialogul cu sine,  cu iubita reală sau imaginară și convorbirea cu lumea întreagă.

„Mă joc cu cuvinte ce smulse din mine mă dor.../ Sunt un nebun rătăcit printre  gânduri rebele,/ Pierdut în iubirea rămasă obiect de decor/ Într-o compoziție cu suflet și multă durere.... Sunt o himeră, un grăunte infim de nisip/ Scurs în clepsidra unui nestatornic destin,/ Cenușa unui suflet incinerat, scrum risipit/ Către patru zări într-o mare cu gust de pelin... / (Autoportret)

Sau: „Sunt în același timp al Domnului și al Satanei/ Sinistru mesager. Dacă nu sunt eu atunci e altul... /Destinul îți e încă din pântecele mamei/  Sortit căderii în groapă, iar viața e saltul.../”      ( Îngerul morții)

Volumul de poezii e ca un roman sentimental dureros în care cuvintele odată găsite se lasă cu greu deslușite și dezvăluite:

„ Amintiri se topesc, se preling prin veșminte,/ Doar marea le poate spăla și duce departe!/ Acum le închid pentru totdeauna într-o carte/ Înecând sudoarea  a mii de gânduri din minte” (Am închis amintirile într-o carte)

Închei cu ideea că timpul e durere dar și plăcere, atrage spre el și prin el „vitralii cu cioburi din multele „ieri”.

Aceste poeme dedicate iubirii desprinse dintr-un suflet de poet reflexiv caută să definească acest sentiment în diferite stadii de dezvoltare, golul existențial din sufletul poetului se umple cu gândiri și simțiri ieșite din subconștient. Acel proces numit „viață” curge prin trezirea celulară, prin acceptarea destinului iar împlinirea adevăratului potențial creativ se realizează prin exprimarea gândurilor care să umple golul... iar poetul se manifestă plenar:

„Stimulat de goliciunea îmbietoare a foii de hârtie,/ Netrădat de cuvinte încerc să-mi revin dintr-un chin ce nu se mai gată,/ Speranțe ucise odată, demult, renasc iar în mine, o mie/ De silabe, cuvinte se-nșiră din nou cu puritate de fată.... ( Cel mai iubit dintre poeți)

Doresc succes în continuare acestui poet care uneori pare rănit de realitate iar prin poezie își caută o realitate personalizată prin cuvinte meșteșugite, deoarece nu există dragoste care să nu chinuiască, rănească, să nu se ofilească și să ( nu) aducă fericire spre final căutând să răzbată prin timp.

 

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, U.Z.P.R. ,Ulmeni, MM, 2024