Tristă mai este, Doamne, tristețea astăzi! Mereu
mă-ntreb, de ce când dăm de necazuri apelăm la mama și la Dumnezeu. Dar
tristețea nu este tristă de-acum. Este de când lumea. Este de când a făcut
Dumnezeu planetele, primii Săi copii. Atunci a apărut din hăul negru și
diavolul, care, deși gonit mereu de Dumnezeu, acesta privea la creaturile
Domnului și îl imita, dar pe invers că de-aia-i drac.
Bucuria dracului a fost când copii Domnului, Soarele
și Luna s-au îndrăgostit, făcându-l pe Domnul nostru să intervină, să-i
despartă, să nu se întâlnească niciodată.
Bucurie pe diavol și când Eva l-a corupt pe Adam,
decăzând-ul astfel din drepturi. Și cu toate acestea, Domnul i-a acceptat pe
cei doi pentru că pe pământ trebuia să existe omenire.
După cum se știe, nici dracu n-a stat degeaba și a
acționat la creațiile Domnului. A făcut și el copii, scorpii odioase care numai
rău au făcut și fac pământenilor Domnului, rele care se perpetuează din ce în
ce mai mult, mai ales în ziua de azi când copii-și omoară părinții, părinții-și
omoară copii sau copii care-i părăsesc pe părinți.
De la începuturi diavolul a slobozit pe pământ fiica
sa cea mare, Scorpia, cea mai a dracului dintre draci. Odată cu aceasta s-a
declanșat iadul pe pământ. Primul corupt a fost, cum spuneam, Adam.
Diavolul mereu a căutat și caută să depună mizerii
în sângele zilei, să-l intoxice, să-l strice.
Plânge Domnul în ochii noștri de dimineața devreme
până-n nopți când fluturii răului stau la pândă.
Zornăie noaptea-n gheare diavolești până ce vin
diminețile să ne scape de frig.
Am ajuns în prăpastia mândriei iar nopțile ies în
stradă să asculte rugăciuni printre fumuri diavolești. Diavolul este peste tot
acum și precum la începuturi era izgonit de Domnul, acum, cu ajutorul nostru,
diavolul îl gonește pe Dumnezeu și omul a devenit torționarul omului - omul
diavolului.
De teama lui, a diavolului care ne sufocă, ies
îngeri prin zidurile bisericii și-ncearcă să se ascundă, dar nu mai au unde.
Noi le-am închis toate ușile.
Trezirea necesară se agăța de salcâmii goi și
privește cum trec spre casă cirezi de îngeri cu
lacrimi curse pe obraji.
În timpul mut
cu pași de iluzii năzdrăvane și diavolești cântă vântul vânăt în șuier de
groază. Este vântul groazei care ne hrănește.
Noaptea cu ghiocei în păr omoară vise-ntre cuvinte
și le rostogolește-n neamul frunzelor
toxice ca o jucărie pentru îngeraşi.
Venirea tăcută și rece ne apropie de linia
Orizontului funebru, Orizont ce mereu l-am dorit cucerit, dar acum, acolo,
Diavolul ne așteaptă.
Puiu RĂDUCAN
B.Olănești, 12082024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu