de Gheorghe Pârja
De 16 ani încoace, în ajun de Sfânta Mărie, la
Săliștea de Sus se deschide un cer deasupra și o poartă pe pământ, cu
semnificații profunde pentru luminarea sufletului întru nobila liniștire a
spiritului. Așa am învățat în așezarea de pe Valea Izei că și în vremuri mai
agitate se pot săpa fântâni pentru bronzul eroilor. Adică trecutul este
convocat pe post de martor și îndemn pentru prezent. Întru ziua de mâine. Ani
la rând, mi-am făcut drum întins și am ajuns în această așezare academică, unde
se adună la chemarea locului, oameni aleși să dăruiască rodul cercetărilor și
să se primenească la spiritul adâncurilor. Că aici este o țară a fântânilor,
după cum și-a imaginat poetul Ion Iuga, născut în acest loc cu fața spre lume.
De fiecare dată, la poalele Cerului ne așteaptă primarul Ștefan Iuga, care deși
este economist de profesie are sufletul deschis pentru cultură. Alături,
profesorul și poetul Simion Iuga, croit din covorul sfânt al Limbii Române.
Așa se va întâmpla și mâine, 13 august, când începe
manifestarea. Deci încă o sesiune de vară a culturii la Săliștea de Sus.
Încrederea în aura științifică a Simpozionului de cultură și civilizație
românească a fost dată și de Academia Română. Ne-am întâlnit în această așezare
cu academicieni, lingviști, filosofi, istorici, scriitori, sociologi. Cel care
veghează statornic la reușita acestor întâlniri mirabile este profesorul Simion
Iuga. Adică SAM, cum îl știu din tinerețe. Alături este profesorul Dumitru
Chiș, care a dat culturii românești, din ultimele decenii, excelenta
carte-dicționar despre elitele locului. O consistentă monografie a așezării. Am
ascultat, la Săliștea de Sus, gândurile a doi președinți ai Academiei Române,
alți academicieni, dar și un fost președinte de țară. Este vorba de domnul Emil
Constantinescu, comunicarea căruia am publicat-o în ziarul nostru.
Mâine, 13 august, vor începe lucrările
Simpozionului, moderat de profesorul Nicolae Iuga, care asigură dialogul pentru
a ne putea auzi unul pe altul. Simpozionul se poate mândri cu faptul că a
încurajat mulți intelectuali mai tineri să se rostească. Mai ales din
Maramureș. Am văzut programul cu participanții la această ediție. Sunt
specialiști, cercetători în varii domenii, profesori cu subiecte extrem de
interesante. Fiecare ediție a avut remarcabile momente de spectacol. În acest
an, adică mâine seară, va avea loc spectacolul de operă RUGA VECHE – RUGA NOUĂ,
spectacol de cântece pentru soliști și orchestră, pe versurile a 12 poeți
clujeni. Muzica – Constantin Rîpă, concepția regizorală – Ina Hudea, dirijor
Adrian Morar.
Manifestarea de pe Valea Izei vine din duhul
timpului, din nevoia interioară a omului de a da un răspuns viețuirii care
asigură durata și virtutea, iar creația apare ca un imbold și o chemare pentru
a dovedi zidirea prin vreme a valorilor locului. Este nevoie de asemenea
întâlniri esențiale, mai ales în această lume care vrea să se lepede de
trecutul nostru sacral-liturgic pentru a tulbura ordinea firească a firii. De
aceea, în ultimii ani, aici, la Săliștea de Sus, au loc lecții împotriva
uitării și a ruinei interioare. Aici omul devine mai profund și elementele
firii își adeveresc fața lor ascunsă ochiului de toate zilele.
Cărturarul Simion Iuga a avut grijă în fiecare an să
adune în volume consistente comunicările participanților la Simpozion. Cum s-a
întâmplat și în acest an. Sunt cărți de mare valoare documentară, mai ales
despre Maramureș. De la repertoriul arheologic al Ținutului, la familiile
nobile ale Maramureșului, ori periodice de informare generală, apărute în zonă.
Aceste cărți sunt mărturii incontestabile despre cultură și civilizație în
Maramureș.
Cum spuneam, SAM este omul cu vocația întemeierii.
Alături de poetul Ion Bogdan, alias Dumitru Iuga, alt săliștean de ispravă,
care nu mai este printre noi, au inițiat revista Semnal, una dintre primele
publicații din mediul rural din țară. Seria nouă a ajuns la numărul 6 și va fi
dăruit mâine celor prezenți. Sunt solidar cu măreția întâlnirii de la Săliștea
de Sus, deoarece într-un fel de echilibru al văilor, în această toamnă se
împlinesc 45 de ani de când marele poet Nichita Stănescu a inaugurat Serile de
Poezie de la Desești. Apoi a făcut un popas la Școala din Săliștea de Sus, unde
a rostit celebra lecție despre demnitate și poezie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu