Iată ce spunea jurnalista de investigație americană Amanda Ripley în cartea „Cei mai deștepți copii din lume și modelele de învățământ care i-au format”: „Prea mult timp profesori mediocri le serviseră o hrană care nu trebuia mestecată. Dacă eșuau, consecințele erau puține. Abia mai târziu, după liceu, aveau să descopere că fuseseră înșelați. Lumea reală nu dădea întotdeauna a doua sau a treia șansă; lumea reală nu dădea credit pentru prezență.”
Despre digitalizare, Lisa-Karmen Hirsig afirmă că
s-a crezut multă vreme că o tabletă va spori nivelul de cunoștințe al elevilor,
dar s-a dovedit contrariul. Unele țări, precum Suedia, au introdus recent
politici prin care sistemul de digitalizare este dublat în școli de metode
clasice de predare. Iar oamenii de știință de la Institutul Norvegian de
Știință și Tehnologie au descoperit că educația prelungește viața, pe când
abandonul școlar este aproape la fel de dăunător precum consumul a cinci
unități de alcool pe zi. Prin urmare, de ce nu schimbăm direcția și noi? Ce
sens are să bătătorim poteci pe care cei care ne-au luat-o de mult în față nu
mai merg?
Demografia:
România versus Europa
Cu o rată a fertilității în declin în toată Europa
și o tendință de creștere a speranței de viață, cel mai pesimist scenariu al
Institutului Național de Statistică spune că în 2060 vor mai fi doar 12,5
milioane de români pe teritoriul țării. Cel mai optimist vorbește despre 16,3
milioane. Motivele principale pe care le invocă tinerii care nu vor să devină
prea curând sau vreodată părinți sunt contextul climatic și conflictele armate.
Astfel, s-a ajuns la situația în care indicele de îmbătrânire demografică a
crescut: în România sunt 123 persoane vârstnice (65 ani +) la 100 de persoane
tinere. Și poate nu știați că 65% dintre români consideră că a avea doi copii
reprezintă situația ideală, iar 12% ar prefera să aibă un singur copil. Însă,
doar 3 din 10 tineri cu vârste cuprinse între 18-24 de ani au copii, respectiv
5 din 10 în cazul celor între 25-34 de ani. Practic, azi, aproape jumătate
dintre cei care ar putea avea copii aleg să nu aibă.
Educația:
România versus Europa
Deși, oficial, școala este gratuită, cele mai
costisitoare aspecte în creșterea unui copil sunt: educația, hainele și
încălțămintea, alimentația și activitățile extrașcolare. 28% dintre români
menționează un cost lunar între 500 și 1.000 RON pentru întreținerea unui
copil, 33% un cost între 1.000 și 2.000 RON, iar 36% (39% în mediul urban și
32% în mediul rural) estimează o medie lunară de peste 2.000 RON.
Însă cum arată școala? În ultimii ani sistemul de
învățământ din România s-a confruntat cu scăderea numărului de elevi și
studenți (3,4 milioane în anul școlar/universitar 2023-2024 față de 3,7
milioane în 2013-2014), diminuarea accesului la educație de calitate, rezultate
slabe la testări și un nivel ridicat de abandon școlar. Rezultatele evaluării
PISA din 2022 au relevat faptul că 4 din 10 copii de 15 ani nu au aptitudini de
bază cu privire la citit (41,7% față de 26,2% media UE) și matematică (48,6%
față de 29,5% media UE). Nici potrivit datelor Eurostat nu stăm mai bine. În
România anului 2022, doar 17% dintre adulții între 25 și 74 de ani aveau studii
superioare, 61% aveau studii medii, iar 22% nu aveau nici măcar studii liceale.
Bulgarii sunt peste noi, 26% dintre aceștia având studii superioare finalizate.
Iar rata de părăsire timpurie a școlii în România (16%) este dublă față de
media Europei (8%).
În același timp, sute de milioane de euro au fost
alocate prin PNRR în domeniul educației, cu accent pus pe învățământ digital,
inovație tehnologică și reducerea abandonului școlar, dar deocamdată nu există
o analiză de impact a investițiilor. În continuare, 60% dintre școlile în care elevii
români învață sunt neconforme, fără autorizație ISU și fără autorizație
sanitară de funcționare. În prezent, nici măcar jumătate dintre cei care încep
școala nu promovează examenul de Bacalaureat. Ce așteptări să avem de la mediul
rural, dacă pe plan național 3 din 10 elevi nu au luat nota 5 la simularea
probei la Română? Mai mult decât atât, iar suntem în topul european la bullying
școlar, 12% dintre elevii de 15 ani declarând că sunt foarte frecvent victime
ale hărțuirii, potrivit datelor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OCDE, date din 2018), media europeană fiind de 8%.
În același timp, studiile ne arată că în familiile
în care părinții emigrează, copiii rămași în țară își pierd motivația, ceea ce
contribuie la creșterea abandonului școlar și absenteismului, dar și la
diminuarea performanțelor academice. Apropo, și la nivel mondial principalul
motiv pentru absenteism este plictiseala sau dezinteresul față de școală. Mai
contează și faptul că nivelul de cooperare a școlii cu familia e într-un
continuu declin.
Totuși, conștientizăm starea nației. În cel mai
recent Eurobarometru, 22% dintre români (peste media europeană de 20%) spun că
îmbunătățirea calității și accesului la educație ar avea cel mai puternic
impact pozitiv asupra vieții lor. Șase din zece români trăiesc fără siguranța
zilei de mâine, visând la un sistem de învățământ calitativ, cu profesori bine
pregătiți și dotări școlare necesare. Iar dacă riscul de sărăcie sau de
excluziune socială a crescut între 2020-2021 pentru toți copiii din Uniunea
Europeană la 24,4%, la noi, în România, a crescut la aproape 42%. Pentru prea
mulți dintre copiii înscriși în programul „Masă sănătoasă” al Ministerului
Educației, mâncarea primită la școală este singura masă dintr-o zi. Numai că,
în realitate, programul funcționează în doar 36% dintre școlile înscrise.
Elevii spun că se simt singuri și că profesorii sunt
dezinteresați de situația lor. Potențialul de dezvoltare al unei țări depinde
de calitatea sistemului educațional, iar în momentul de față un copil din
România își îndeplinește doar 60% din potențial, în lipsa unei educații de
calitate. Însă, prin scăderea ratei de analfabetism funcțional putem impulsiona
o educație sustenabilă, cu impact inclusiv la nivelul creșterii economice și creșterii
nivelului de trai.
Calitatea vieții: România versus Europa
Românii alocă cei mai puțini bani pentru educație.
Potrivit Institutului Național de Statistică, doar 0,6 procente au fost
cheltuite pentru educație anul trecut, în timp ce pentru țigări și alcool
românii cheltuiesc de 7 ori mai mult. De departe însă, cea mai mare parte din
bani este alocată produselor alimentare, care sunt tot mai scumpe, și care au o
pondere de peste 34% din venit. Mulți bani, mai exact 15% din venituri, se duc
și pentru utilitățile locuinței, respectiv facturile la apă, gaze sau
electricitate. Interesant este că ne „descurcăm” și-așa: 59% dintre români
consideră că situația economică este mai degrabă bună, 20% mai degrabă proastă,
11% foarte bună și 10% foarte proastă. Conform aceluiași Eurobarometru, 10%
dintre cetățenii din Uniunea Europeană au răspuns că situația economică în
regiunile lor este foarte bună, 55% mai degrabă bună, 25% mai degrabă proastă
și 7% foarte proastă.
Munca:
România versus Europa
În 2023, rata de ocupare a populației aptă de muncă
din România a fost de 63%, peste jumătate lucrând în servicii, potrivit
Institutului Național de Statistică. Din punct de vedere al nivelului de
educație, 66% dintre acestea aveau studii medii, iar 36% studii generale. Muncitorii
calificați reprezentau 17,7% din totalul populației ocupate (12% în sectorul
agricol, 33% în industrie și construcții, iar 55% în servicii).
În același timp, rata șomajului a fost de 5,6%, la
fel ca în anul 2022, înregistrând 9% în mediul rural și 3% în urban. Însă
îngrijorător este faptul că 2 din 10 tineri nu muncesc, iar 7 din 10 tineri cu
locuri de muncă blue collar iau în considerare munca în străinătate. Lucrătorii
manuali și cei sezonieri continuă să plece peste hotare, deoarece câștigurile
financiare pe care le au în agricultură sau în construcții sunt semnificativ
mai mari decât cele pe care le pot obține în țară. Iar acești oameni încă fac
parte din populația rezidentă, fiind incluși la recensământ.
În ceea ce privește satisfacția, 49% dintre români
se declară mulțumiți de locul de muncă și remunerație, însă fără să se simtă
neapărat împliniți. Pe de altă parte, 19% nu sunt mulțumiți, considerând că nu
sunt plătiți suficient și că nivelul de stres este ridicat. Pentru 22%
schimbarea locului de muncă i-ar putea scăpa de stres, 12% recunosc că ajung să
compenseze prin consum de substanțe (tutun, alcool), iar 8% au apelat la un
terapeut.
Însă ce se întâmplă cu românii care încă pleacă din
țară? Din rândul acestora, 85% au invocat contextul economic și faptul că își
doresc salarii mai mari. Sunt motivați și de perspective mai bune în carieră, o
mai bună calitate a vieții, numărul și tipul joburilor scoase în piață de
angajatorii străini sau de accesul la un alt mediu cultural. Iar țările către care
se îndreaptă cei mai mulți sunt Germania, Marea Britanie, Spania, Italia, SUA,
Franța, Olanda și Austria.
Dar să ne uităm și la felul în care este privită
țara noastră de către muncitorii importați. În prezent, România ocupă locul 89
într-un clasament al celor mai atrăgătoare țări pentru cei care vor să lucreze
în străinătate, muncitorii din Pakistan și Italia fiind printre cei mai tentați
să accepte un job aici. Întrebați de ce ar alege România, răspunsurile au
menționat: calitatea vieții, mediul prielnic pentru familii, numărul și tipul
de joburi, costul vieții, spiritul ospitalier, cultura incluzivă și siguranța.
Astfel, dacă la începutul anului 2023 aveam peste 100.000 de străini care
munceau în România, în 2024 numărul crescuse la peste 130.000 (în Industria
Prelucrătoare, Construcții, Comerț și HoReCa). În acest an a fost aprobat deja
un contingent de încă 100.000 de lucrători nou-admiși pe piață muncii.
Muncitori
calificați: România vs. Europa
În 2023, 75% dintre angajatorii din UE nu au putut
găsi lucrători cu competențele potrivite. Și nu există niciun semn că cererea
de muncitori calificați va încetini în curând, dimpotrivă, estimându-se că
populația de vârstă activă a UE va scădea cu încă 35 de milioane de oameni până
în 2050 conform raportului „Analiza penuriei de forță de muncă și competențe”
al Business Europe, care a analizat situația din 21 de state membre ale
Uniunii.
Pe lângă procentul foarte mare de elevi care
părăsesc școala timpuriu, pe lângă tinerii care nu merg nici la școală și nici
la serviciu, România ocupă locul 2 în Europa la capitolul populație inactivă,
aproximativ jumătate din această populație inactivă profesional fiind
absolventă de liceu și studii profesionale. Conform Eurostat, România
înregistrează cel mai mare procent de tineri între 15 și 29 de ani care nu au
un loc de muncă și nici nu urmează o formă de educație (19,3%, versus media de
11.2% a UE).
Iar
România rurală?
La sat, 1 din 10 copii nu urmează nicio formă de
învățământ, iar 1 din 4 elevi abandonează școală. De ce? Aproape jumătate
dintre părinții din mediul rural admit că nu au bani să-i trimită pe copii
zilnic la școală. Iar sărăcia în care trăiesc aceste familii și lipsa de
educație sistemică din mediul rural au consecințe grave. Știați că vârsta la
care minorii încep să fumeze și să consume alcool este sub 14 ani? La fel de
grav este faptul că 45% dintre fetele sub 15 ani și 30% dintre cele cu vârsta
sub 18 ani, devenite mame în statele Uniunii Europene, provin din România
rurală, iar 10% dintre nou-născuții de la noi au o mama adolescentă.
Pentru inserția tinerilor în piața muncii se pune
accent pe competențe care îi fac potriviți pentru cererea existentă prin
intermediul liceelor tehnice cu practică la agenții economici. Însă, lipsa
accesului la educație de calitate în mediul rural are consecințe. Șapte din
zece persoane cu nivel scăzut de instruire provin de la sat, iar aproape trei
sferturi dintre accidentele la locul de muncă au loc în mediul rural.
Și
totuși, cum arată învățământul în mediul rural atunci când se investește în el?
Au îmbunătățirile aduse infrastructurii școlare
impact și asupra performanței elevilor, contribuind la îmbunătățirea
rezultatelor acestora? Asociația BookLand, care a reușit în timp record (puțin
peste 4 ani) să renoveze 80 de școli și grădinițe rurale în toate județele,
spune că da. Iar datele colectate susțin această afirmație. În 2022, BookLand a
invitat unitățile de învățământ renovate la sat să îi pună la dispoziție
indicatorii de performanță școlară înregistrați anual, iar peste 50 din cele 80
de școli și grădinițe au dat curs solicitării. Astfel, pentru prima dată,
Asociația BookLand a putut avea o imagine de ansamblu asupra performanțelor
ante/post renovare, dar și să înțeleagă în ce măsură investițiile în
infrastructură au impact asupra actului educațional.
Printre indicatorii monitorizați s-au numărat
absenteismul, abandonul școlar, promovabilitatea (inclusiv la evaluări
naționale), media anuală/ media la evaluările naționale. Analizând datele,
vedem că rezultatele post-renovare s-au îmbunătățit considerabil la nivelul
ratei de absenteism și abandon școlar. Astfel, dacă în perioada ante-renovare
absenteismul înregistrat în școlile și grădinițele renovate era de 10,10%, după
renovare a scăzut la 7,45%. Similar, rata de abandon școlar a scăzut de la
2,81% la 1,08% post-renovare, practic înjumătățindu-se. Totodată, frecventarea
orelor de curs are impact asupra rezultatelor obținute de elevi. Media la
evaluările naționale a crescut cu 1,45 puncte (de la o medie de 4,63 ante-renovare
la 6,08 post-renovare) în școlile gimnaziale modernizate și dotate de BookLand,
în timp ce rata de promovabilitate a crescut de la 57,15% la 64,51%.
Îmbunătățirile aduse în infrastructura școlară au,
așadar, un impact direct și măsurabil. Prin renovarea clădirilor insalubre și
transformarea acestora în spații sigure și adecvate studiului, putem contribui
la reducerea absenteismului și abandonului școlar, îmbunătățirea rezultatelor
la clasă și, chiar mai important, la schimbarea mentalității elevilor/părinților
din mediul rural. Cifrele nu sunt bombastice, însă sunt conforme cu realitatea
și arată o schimbare clară în bine în numai 2 ani. Este, practic, doar
începutul!
Dar
e suficient?
NU. Pregătirea vocațională nu este corelată cu
nevoile pieței, astfel că rata de angajare a celor care au absolvit o școală
vocațională a fost, în 2022, de doar 57,7%, față de media UE de 79,7%. Iar
îmbunătățirea ratei de angajare a acestei categorii de absolvenți se poate face
prin adoptarea unei învățări bazate pe muncă, în 2022 doar 8.4% din ei
beneficiind de o astfel de învățare, față de media UE de 60.1%.
În învăţământul liceal, la sfârşitul anului şcolar
2022-2023 au absolvit 143.400 elevi, majoritatea absolvenţilor urmând cursurile
învăţământului cu frecvenţă. Spre comparație, în învăţământul profesional au
absolvit doar 28.700 elevi, din care 97,6% au urmat cursurile unităţilor de
învăţământ aparţinând sectorului public, iar în învăţământul postliceal 30.500
elevi, 59,2% dintre aceștia urmând cursurile unităţilor de învăţământ din
sectorul public.
În același timp, dacă în Uniunea Europeană 4 din 5
tineri cu vârste între 16 și 24 de ani dețin abilități digitale de bază sau
peste acestea, conform Eurostat, în România doar 56% dintre tineri au aceste
competențe, plasându-ne astfel pe ultimul loc în UE. Această lipsă de abilități
necesare la locul de muncă sau pentru a accesa servicii online se traduce în
mai puține oportunități și un decalaj accentuat, pe care tinerii români trebuie
să îl recupereze. Însă
Funcționează
la cote maxime învățământul profesional dual în România?
Învățământul dual este o formă de organizare a
învățământului profesional și tehnic, tripartită, ce are la bază un contract de
parteneriat între operatorul economic, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială,
precum și contracte individuale de pregătire practică între operatorul
economic, elev/părinte-tutore și unitatea de învățământ.
Deși inventat de germani acum câteva sute de ani și
legiferat în 1969, învățământul dual performează în Elveția. Asta și pentru că
au fost printre primii care au realizat că, cu cât vocația este descoperită mai
devreme, cu atât mai bine este pentru elev. Iar parteneriatele cu tot mai multe
industrii au dus la dezvoltarea tot mai multor specializări. Se pune accent pe
deprinderea de competențe teoretice, practice și sociale necesare viitorilor
specialiști. „Practicanții” nu sunt văzuți ca simpli elevi, ci ca angajați cu
drepturi și obligații pentru că, deși se duc și la școală, marea majoritate a
timpului și-o petrec în compania care le subvenționează pregătirea sub formă de
investiție.
Sistemul dual ar putea salva multe instituții de
învățământ superior, oferindu-le studenților posibilitatea de a obține burse și
locuri de muncă de la partenerii din mediul privat care sunt interesați să-și
formeze profesioniști în universitățile din România. Înscrierile ar trebui să
înceapă din luna iulie. Învățământul superior presupune o metodă de predare în
care studenții învață simultan cunoștințe teoretice și practice, combinând
instruirea tradițională în clasă cu experiența practică, din lumea reală,
urmând să ofere o mai bună pregătire pentru forța de muncă, dar și
profesioniști pe care să-i preia imediat companiile interesate de această forță
de muncă.
Înțelegând beneficiile acestui sistem, tot mai multe
companii din România sunt interesate să investească în învățământul dual,
pentru a elimina din costurile de recrutare prin formarea muncitorilor
calificați și a-și asigura necesarul de forță de muncă pe termen lung. În plus,
în momentul în care muncitorii formați în sistem dual sunt angajați, aceștia
sunt deja familiarizați cu procedurile și cultura organizațională din cadrul
companiei, încă din timpul practicii. Ceea ce înseamnă că investiția în
sistemul dual îi permite angajatorului să-și crească productivitatea internă și
să reducă gradul de mobilitate a resursei umane.
Însă care este nivelul de interes în rândul
tinerilor? Din aproape 180.000 de elevi de clasa a VIII-a, doar 9.000 de elevi
(adică 5%) s-au înscris în dual în anul școlar 2023-2024. Apropo, știți câți
elevi olimpici internaționali și regionali avem în toată țara? Sub 150.
Pentru că și-a propus să asigure elevilor din mediul
rural un pachet complet de servicii educaționale, Asociația BookLand va demara
în August 2024 construcția primului său Campus Preuniversitar Profesional în
sistem Dual, unde vor fi formați viitorii muncitori calificați în producție și
servicii. Campusul își va deschide porțile în 2025 în județul Argeș pentru ~300
de elevi din satele aflate în proximitatea comunei Vulturești și va asigura
toate ciclurile de învățământ: primar, gimnazial, liceal și postliceal
(profesional), funcționând că o școală privată, dar 100% gratuită, urmând a fi
dotat cu toate spațiile și facilitățile necesare: săli de clasă ʻscoase’ în
natură, ateliere de lucru, laboratoare, bibliotecă, sală de spectacole,
facilități sportive, amfiteatru în aer liber, spații de relaxare, mini-fermă de
animale, cantină, brutărie, spălătorie, livadă, grădina de legume și solar.
Liceenii vor putea face practică în întreprinderile sociale deschise în Campus,
precum și în cadrul companiilor din județ care le plătesc formarea
profesională, urmând că, după finalizarea studiilor și obținerea certificării,
să poată accesa oportunitățile de angajare asigurate de partenerii economici.
Cum va fi implementat învățământul dual în
Campusul BookLand?
„2 în 1” – formula din sistemul dual – asigură cea
mai bună pregătire teoretică și practică. Astfel, operatorii economici cu care
BookLand va derula parteneriate pentru formarea activă a tinerilor vor selecta
elevi propuși de asociație, cu care vor semna contracte de pregătire, se vor
implica în alegerea curriculumului și tutorilor de practică din Campus. La
rândul lor, elevii vor alege calificarea și operatorul economic unde vor învăța
o meserie căutată și bine plătită. Aceștia își vor putea continua studiile la
liceu (seral), iar după promovarea Bacalaureatului vor putea opta pentru studiu
la școala postliceală sau merge mai departe, în învățământul superior dual (sau
teoretic). Elevii vor semna un contract individual de pregătire practică cu
operatorul economic și Campusul BookLand, primind bursă profesională de stat și
o bursă suplimentară, asigurată de operatorul economic.
Investiția în Campusul Preuniversitar Profesional în
Sistem Dual din comuna Vulturești este estimată la peste 5 milioane EURO.
Experiența dobândită în acest prim campus va sta la baza unei rețele naționale
de centre educaționale profesionale similare, pe care Asociația BookLand le va construi
începând cu anul 2026-2027, pentru a încuraja stabilitatea, sustenabilitatea și
prosperitatea mediului rural.
Printre partenerii care susțin misiunea educațională
în mediul rural a Asociației BookLand se numără: Leroy Merlin, CEC Bank, SAP
România, Vopseaua Oskar, Novomatic, Somaco Grup Prefabricate, Holcim,
Decathlon, Sipex, Siniat, UniCredit, Elis Pavaje, ServClass, Coca Cola HBC
România, Fundația Vodafone România, _VOIS, Zentiva, Stift Lux Design, Porta
Doors, Asevi, Turbomecanica, Zahăr Mărgăritar, Raveli, Asociația Bine Pentru
Oameni, Titan Machinery România, Rehau, Terra Gres, European Pastry, UP
România, MaxBet, Linde Gaz România, Claritech, FERRO, Verbund Wind Power,
Bilka, Bramac, CON-A, Strizo, Teva, SIT, Brico Depôt, Niko Auto Com, Fereastra
Suki, Madrugada Group, Mar&Pet, Echipa de Tâmplărie, Xella, Cesarom,
Wienerberger, Instal Impex, Piatra Online, Ravago ROM, Caparol, ASA CONS,
Indfloor Group, Savelectro, Asseco, Lazăr Logistics, Arco Media, Argenta,
Pall-Ex, Polon-Alfa, Purmo Group, DXC Technology, Butan Gas, Masterplast,
Hirsch Porozell, Agro Concept, Mediapost Hitmail, Bauelemente, Fuchs,
Kronospan, Uniprest Instal, EuroȚigla, MaxBau, AS24, Cybernet, Rotaract
Timișoara, Porsche Finance Group, NIRO Investment, Termene.ro, Bilstein, Giusto,
Brădet Lactate, Agri Sol, Baupartner, Grădinariu, Voestalpine, Policolor,
Travel Free România, Douglas, Romcolor, Rotta Natura, Tema Energy, Menatwork,
Mindo, Kovostroj, Canon, Sherwin-Williams.
Toți cei care împărtășesc viziunea Asociației
BookLand pentru șanse egale la o educație de calitate pentru elevii din mediul
rural se pot alătura demersului donând 2 euro lunar printr-un SMS cu textul
CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand.
De peste 13 ani, Asociația BookLand contribuie la
sublinierea importanței educației și dezvoltării personale prin Întâlnirile
BookLand Evolution, care le facilitează liceenilor cu rezultate excelente la
învățătură dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand,
care le oferă copiilor un mix de activități educaționale și distractive în
mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor. „Împreună
CONSTRUIM oameni” înseamnă azi sute de companii din mediul privat, autorități
locale, profesori-părinți-elevi care, la îndemnul Asociației BookLand, și-au
dat mâna pentru a contribui la renovarea și dotarea școlilor de la sat.
Reprezentativ pentru România, acest parteneriat public-privat a fost posibil
datorită obiectivului comun de a reduce abandonul școlar din mediul rural,
oferindu-le elevilor șansa la o educație de calitate în clădiri sigure, moderne
și prietenoase care oferă o perspectivă pentru o comunitate durabilă.
Rezultatul în ultimii 4 ani? 80 de școli rurale renovate & echipate, 15.000
de copii anual care vin cu drag la școală, rezultate mai bune la învățătură și
premisele unei vieți împlinite! În 2025 BookLand va inaugura în Argeș primul
său Campus Privat Preuniversitar Profesional în sistem Dual din mediul rural,
locul în care educația se întâlnește cu dezvoltarea economică sustenabilă,
asigurându-le tinerilor locuri de muncă, stabilitate și un nivel de trai mai
bun. Mobilizarea exemplară reușită de Asociația BookLand a fost recunoscută
printre bunele practici încurajate de Guvernul României în Raportul Național
Voluntar al României, prezentat la Forumul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
Durabilă (New York, 2023).
Autor:
Anca Scurtu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu