Cultura românească este salvată, iată vestea! Imaginați-vă o localitate de mărimea orășelului Baia Sprie și ne putem teleporta în localitatea Balaguer, dintr-o provincie catalană. Aici își are reședința „Academia Internațională de Literatură și Artă – Balaguer – Spania”. Internațională, pentru că la această rampă de genialitate scriitoricească, alături de România se regăsește și Republica Moldova! Având sediul în Spania, caracterul internațional este deja conferit și academia oferă în diverse concursuri de creație, titula „MERITUL ACADEMIC”, o mică făbricuță de diplome, oferite marilor poeți care nu prea sunt luați în seamă de Uniunea Scriitorilor din România. De ce scriu aceste rânduri?!... Oamenii, din dragostea lor pentru vers, pentru trăirea poetică, nu se mai mulțumesc cu denumirea de „cenaclu” sau „cerc literar”, nu, ei trebuie să defileze cu titula de „Academie”!
Dex: 1. Înaltă instituție culturală care reunește pe cei mai de seamă savanți și artiști; 2. societate de învățați, de literați, de artiști etc. creată pentru dezvoltarea științelor și a artelor. 3. Prima școală filozofică, înființată de Platon la Atena, care își ținea întrunirile în grădinile consacrate eroului Akademos.
Contrastul dintre importanța localității Balaguer pe plan cultural, istoric sau româno-spaniol și denumirile pompoase de „Academie” și „Merit Academic” este nu doar hilar, nu, contrastul invocă ridicolul absolut. În istorie avem destule exemple de localități care au rămas neînsemnate din punct de vedere economic sau demografic, dar care au o tradiție de sute de ani înainte de a primi titula de „ACADEMIE”. Noi facem direct academii, suntem buricul pământului, deci să nu ne mai mirăm de o „șoșoacă” sau de un „Călin – nebunul”! Contactul cu realitatea s-a pierdut în metafore care aduc plăsmuiri fantasmaogorice cu răsunet patriotic mioritic, cu tot cu căcăreze, la nivel paneuropean. Și stați! În Getafe avem și Casa Română de Cultura (denumirea pe fb „articulat”) ; și aici se organizează concursuri de creație cu tot cu diplome. Deci suntem bine, românii din Spania au parte de carte! VIVAT!
Mihai NAE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu