Datorită calităților motrice remarcabile, a fost cotat drept unul dintre marii jucători de handbal ai lumii din generația sa, pe postul de inter stânga, fiind selecționat de mai multe ori în echipa lumii.
Cu peste 1.400 de goluri înscrise pentru echipa României, a câștigat de 10 ori campionatul național, iar de 3 ori a fost golgheter al acestuia; a cucerit locul I cu echipa Steaua la CCE din 1977; a câstigat de 2 ori Campionatul Mondial Universitar în 1981 și 1985; la CM din Spania 1982 a fost declarat golgheterul competiției; în anul 1985, a fost selecţionat în echipa de handbal a lumii; are o medalie de aur la Super Cupa Campionilor Mondiali și Olimpici 1983 și două medalii de bronz obținute la JO Moscova 1980 și JO Los Angeles 1984.
După retragerea, în anul 1989 din activitatea competiţională desfăşurată în România, evoluează cu succes în campionatul spaniol (1989-1992) la Clubul “Valencia Alzira”, cu echipa căruia cucereşte, în 1992, “Cupa Spaniei”, cea mai bună performanţă atinsă, la vremea respectivă, de acest club. Ulterior, s-a dedicat antrenoratului.
Maestru emerit al sportului din anul 1988.
Cristi Someșan

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu