Nelegalitatea
neacordării, începând cu 1
septembrie 2024,
a indemnizaţiei în baza art. 1
alin. (3) din Legea nr. 8/2006
22.01.2025 Conf. univ. dr. Nicolae Grigorie Lăcrița
Cuprins:
Rezumat.
1. Calculul indemnizația din pensie pe baza prevederilor legale în vigoare până la 31 august 2024
2. Calculul indemnizația din pensie pe baza prevederilor legale în vigoare după 1 septembrie 2024
2.1. Calculul indemnizația pe baza Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
Tabelul nr. 2.1./1. Diferențele
dintre „modul de calcul al pensiei”, dintre Legea nr. 263/2010, în vigoare până
la 31 august 2024, și Legea nr. 360/2023, în vigoare începând cu 1 septembrie
2024
2.2. Calculul indemnizația pe baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernul nr. 127/2024 privind unele măsuri în domeniul social
Tabelul nr. 2.2./1. Situația comparativă a prevederilor alineatului (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, până la 31 august 2024 și după această dată
2.3. GREȘIT se consideră că diminuarea de indemnizație în discuție a fost un act făcut cu bună știință de legiuitor
3. Prevederi legale privire la pensii, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025
4. Argumentele, lipsite de temei legal, în baza cărora C.N.P.P. refuză să acorde, după 1 septembrie 2024, indemnizația la nivelul a 50% din pensia cuvenită fiecărei luni
5. Neabrogarea alin. (4) al alin. 1 din Legea nr. 8/2006 încalcă grav prevederile din Legea nr. 24/2000
6. Calculul indemnizației din pensie, pe baza cuponului de pensie al numitului Nicolae Grigorie
6.1. În cuponul de pensie pe luna august 2024
6.2. În cuponul de pensie pe luna septembrie 2024
6.3. În cuponul de pensie pe luna ianuarie 2025
6.4. Situația comparativă, pe baza cupoanelor de pensie
Tabelul 6.4./1. Pierderile de indemnizație suportate de persoana din acest caz, începând cu luna septembrie 2024
7. Soluția de rezolvare
8. Materialele anexate la prezenta:
Bibliografie
Rezumat.
După
data primirii cupoanelor de pensie și, respectiv, a pensiilor, pentru luna
septembrie 2024, și până în prezent, beneficiarii indemnizației în baza Legii
nr. 8/2006 sunt nemulțumiți de faptul că, NU au
mai primit indemnizația la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni, CI au
primit indemnizația la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024.
GREȘIT se consideră că această „diminuare de indemnizație” a fost un
act făcut cu bună știință de legiuitor.
În realitate este vorba de săvârșirea unor grave erori de
reglementate, așa după cum se prezintă în acest material, în special în
paragraful „2.2. Calculul indemnizația pe baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernul
nr. 127/2024 privind unele măsuri în domeniul social.”
Prin
acest material se demonstrează, pe bază de temei legal că, de la 1
septembrie 2024 și până la data la care va avea loc modificarea valorii
punctului de referinţă:
1) indemnizaţia în discuție este legal să se
acorde la nivelul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună și nu la
nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare
datei de 1 septembrie 2024, și
2) se impune recalcularea diferenței de
indemnizație și acordarea celor îndreptățiți la echivalentul a 50% din pensia
cuvenită în fiecare lună.
1.
Calculul indemnizația din pensie pe baza
prevederilor legale în vigoare PÂNĂ
la 31 august 2024
Până
la 31 august 2024 a
fost în vigoare „Legea nr. 263 din 16
decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, prin care se
prevede (sublinierile ne aparțin):
„Art. 94. (1) Cuantumul pensiei
se determină prin înmulţirea punctajului
mediu anual realizat de asigurat cu valoarea
unui punct de pensie.”
Pentru pensionarii celor 9
uniuni de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de
utilitate publică[1],
acordarea indemnizaţiei s-a făcut, până la 31 august 2024, în baza art. 1,
alin. (3) și alin. (4) din „Legea nr. 8 din 11 ianuarie 2006, republicată,
privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de
pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca
persoane juridice de utilitate publică”, prin care se prevede (sublinierile îmi
aparțin):
„(3) Cuantumul
indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului
sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate
depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată.
(4) Cuantumul indemnizaţiei se
modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a
modificării valorii punctului de pensie.”[2]
Așa după cum se va vedea din
cele ce urmează, începând cu 1 septembrie 2024, prevederile
alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006 au fost abrogate tacit (implicit) ca urmare a intrării în vigoare
a Legii nr. 360/2023.
2.
Calculul indemnizația din pensie pe baza
prevederilor legale în vigoare DUPĂ
1 septembrie 2024
2.1. Calculul indemnizației
pe baza
Legii nr. 360/2023 privind sistemul
public de pensii
Începând cu 1 septembrie 2024,
Legea nr. 263/2010 a fost abrogată prin „Legea
nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii”, publicată
în Monitorul Oficial nr. 1089 din 4
decembrie 2023.
Prin Legea nr. 360/2023 se prevede:
„Art. 83. (1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu
valoarea punctului de referinţă.[…]”
„Art. 84. […](2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea
punctului de referinţă este de 81 de lei.[…]”
„Art. 144. (1) La data intrării în vigoare a prezentei
legi, pensiile stabilite pe baza legislaţiei anterioare devin pensii în
înţelesul prezentei legi şi se recalculează prin înmulţirea numărului total de
puncte realizat cu valoarea punctului de referinţă prevăzută la art. 84,
cu excepţia pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001, care se
recalculează conform art. 154.[…]”
„Art. 167. Prezenta lege intră în vigoare la data de 1
septembrie 2024, cu excepţia art. 46 alin. (2), art. 84 alin. (6),
art. 127, art. 168 alin. (2) şi art. 169, care intră în vigoare la data de 1
ianuarie 2024.”
Deci, începând cu 1 septembrie 2024, stabilirea cuantumului pensiei și a oricăror drepturi care decurg din aceasta, se face:
2.1) în baza Legii nr. 360/2023;
2.2) pe baza indicatorilor „numărului total
de puncte realizat de asigurat” și „valoarea
punctului de referinţă”;
2.3) prin înmulţirea „numărului total de puncte realizat de asigurat” cu „valoarea punctului de referinţă”;
2.4) pe baza valorii
punctului de referinţă de 81 de lei.
Pentru a se înțelege cât mai bine diferențele și schimbările
radicale aduse prin Legea nr.
360/2023, în vigoare începând cu 1 septembrie 2024, față
de Legea nr. 263/2010, în vigoare până la 31 august 2024, se prezintă și
următorul Tabel:
Tabelul nr. 2.1./1.
Diferențele
dintre „modul de calcul al pensiei”, dintre Legea nr. 263/2010, în vigoare
până
la 31 august 2024, și Legea nr. 360/2023, în vigoare începând cu 1 septembrie
2024
|
Legea nr. 263/2010, în vigoare până la 31 august 2024 |
Legea nr. 360/2023, în vigoare începând cu 1 septembrie 2024 |
|
„Art. 94. (1) Cuantumul pensiei se determină prin
înmulţirea punctajului mediu anual realizat de
asigurat
cu valoarea unui
punct de pensie.” |
„Art. 83.
(1) Cuantumul pensiei se determină prin
înmulţirea numărului total de puncte realizat de
asigurat cu valoarea
punctului de referinţă. |
Deci, Legea nr. 360/2023 reglementează calculul
pensiei pe baza indicatorilor „numărului total de puncte realizat de asigurat” și
„valoarea punctului de referinţă”, care
sunt total diferiți și incompatibili
cu indicatorii „punctajul mediu anual realizat de asigurat”
și cu „valoarea unui punct de pensie”,din
Legea nr. 263/2010, abrogată.
De aici rezultă cu claritate că, începând cu 1 septembrie 2024, prevederile
alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, prin care se dispune că „(4)
Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia
titularului, ca urmare a modificării valorii
punctului de pensie.”, au fost abrogate tacit (implicit) ca urmare
a faptului că:
1) acestea au fost date și au
fost în vigoare numai până la 31 august 2024 2024, numai în
condițiile Legii nr. 263/2010,
abrogată începând cu 1 septembrie 2024, și
2) indicatorul „valoarea unui
punct de pensie”, din această prevedere, nu numai că nu se mai
regăsește în Legea nr. 360/2023, dar este și incompatibil cu indicatorii din
această lege.
Ca urmare, începând cu 1 septembrie 2024, stabilirea cuantumului pensiei și a oricăror drepturi care decurg din aceasta NU se mai face pe baza „valorii punctului de pensie”, CI pe baza „valorii punctului de referință”, fapt pentru care prevederile alin (4) ale art. 1 din Legea nr. 8/2006 NU mai au aplicabilitate, au fost abrogate tacit (implicit), au căzut în desuetudine (aceeași esență se poate exprima prin oricare din aceste forme).
Din
prevederile
(a) alin.
(3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006 și ale
(b) art.
83, art. 84, art. 144 și art. 167 ale Legii nr. 360/2023,
rezultă
clar, precis și la modul imperativ că, cuantumul indemnizaţiei reprezintă 50%
din pensia cuvenită titularului, începând cu 1 septembrie 2024 și până la data
la care va avea loc modificarea valorii punctului de referinţă”.
2.2. Calculul indemnizația
pe baza Ordonanţei
de Urgenţă
a Guvernul nr. 127/2024 privind unele
măsuri în domeniul social
Prin „Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernul nr. 127 din 7 noiembrie 2024 privind unele măsuri în
domeniul social”, publicată în Monitorul Oficial nr. 1124 din 11 noiembrie 2024, în vigoare
începând cu 11 noiembrie 2024, se prevede:
Art. II. Legea nr.
8/2006 privind
instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii,
membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane
juridice de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 767 din 30 septembrie 2016, se modifică după cum urmează:
2. La
articolul 1, alineatele (1) şi (4) vor avea următorul cuprins[…]:
„ART. 1. (1)
Prezenta lege reglementează dreptul la o indemnizaţie lunară în beneficiul
pensionarilor care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite,
recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.
...................................................................
(4) Cuantumul indemnizaţiei se
modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a
modificării valorii punctului de referinţă sau,
după caz, a
indexării/actualizării a cuantumului pensiei.”
Din reglementarea
alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, făcută prin O.U.G. nr. 127/2024, rezultă
cu claritate că legiuitorul:
a) nu a
avut în intenție ca, începând cu 1 septembrie 2024, să nu actualizeze
indemnizațiile în discuție la 50% din pensia cuvenită titularului,
b)
chiar a venit în sprijinul beneficiarilor acestei indemnizații prin completarea
alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006 cu prevederea „Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică
pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referinţă sau,
după caz, a indexării/actualizării a cuantumului
pensiei.”
Deci:
1. Pe
perioada 1 septembrie 2024 – 11 noiembrie 2024, a fost o scăpare în reglementarea
corespunzătoare a alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006. Acest
lucru este recunoscut și de Casa Naţională de Pensii Publice prin adresa „Nr.
A61336/P16221//I/A797/ I0.10.2024; Nr. A63173/P116697/I/A826/ I0.10.2024; Nr. A64291/P16829/I/A838
I0.10.2024, trimisă subsemnatului și anexată la prezenta, prin care, printre
altele, se precizează (sublinierea ne aparține): „De asemenea, se constată că
noțiunea „valoarea punctului de pensie” nu se mai regăsește în legea nr.
360/2023, situație în care, în prezent, nu mai există temei legal pentru
majorarea indemnizațiilor stabilite în baza Legii nr. 8/2006, republicată, sens
în care, instituția noastră a sesizat Ministerului Muncii și Solidarității
Sociale.”
2. Începând
cu 11 noiembrie 2024, corectarea acestei erori legislative s-a
făcut prin Legea nr. 127/2024, dar, tot din cauza unei reglementări
necorespunzătoare:
2.1) s-a
făcut „numai pentru viitor”, „numai după ce cuantumul indemnizaţiei se va
modifica prin modificarea valorii punctului de referinţă”, și nu se știe când
va avea loc o asemenea modificare. Ori, așa după cum am mai arătat, după 11
noiembrie 2024, nu a avut loc nici o modificare a „valorii
punctului de referinţă”, nici până la 31 decembrie 2024, și nici
în anul 2025, și aceasta ca urmare a înghețării pensiilor în baza O.U.G. nr.
156/2024, cunoscută mai mult sub denumirea de „Ordonanța trenulețul”.
2.2) nu
s-a făcut și pe perioada începând cu 1 septembrie 2024 și până când „cuantumul
indemnizaţiei se va modifica prin modificarea valorii punctului de referinţă”.
Ori, aceasta este esența problemei în
discuție în acest material: indemnizaţia în discuție este legal să
se acorde tot la nivelul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună și pe perioade începând cu 1 septembrie 2024 și până când
„cuantumul indemnizaţiei se va modifica prin modificarea valorii punctului de
referinţă”.
Situația
de mai sus rezultă, în sinteză, cu claritate, și din următorul Tabel:
Tabelul nr. 2.2./1.
Situația comparativă a
prevederilor alineatului (4) al art. 1
din Legea nr. 8/2006, până la 31
august 2024 și după această dată
|
Alineatul (4) al art. 1 din
Legea nr. 8/2006: |
||
|
Până la 31 august 2024: |
Pe perioada 1 septembrie 2024 – 11 noiembrie 2024: |
După 11 noiembrie 2024: |
|
„(4) Cuantumul indemnizaţiei
se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a
modificării valorii punctului de pensie.” |
A
devenit caduc, a fost abrogat tacit
(implicit), indemnizația
rămânând reglementată numai prin alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006 |
„(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori
se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii
punctului de referinţă sau, după caz, a
indexării / actualizării a cuantumului pensiei.” |
În condițiile în care, pe perioada 1 septembrie 2024 – 11 noiembrie 2024,
prevederile alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006 au devenit caduce, au fost
abrogate tacit (implicit) ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.
360/2023, rezultă cu claritate că indemnizația în discuție
a rămas reglementată numai prin alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, prin care se prevede:
„(3) Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din
pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării,
dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în
plată.”
În
condițiile în care, după 11 noiembrie 2024, nu a avut loc o modificare
a „valorii punctului de referinţă”, nici până
la 31 decembrie 2024, și nici în anul 2025, și aceasta ca urmare a înghețării
pensiilor în baza O.U.G. nr. 156/2024, cunoscută mai mult sub denumirea
de „Ordonanța trenulețul”, rezultă cu
claritate că, de
la 1 septembrie 2024 și până la data la care va avea loc modificarea valorii
punctului de referinţă, cuantumul indemnizaţiei reprezintă 50% din pensia
cuvenită titularului în fiecare lună.
Pe cale
de consecință, de la 1 septembrie 2024 și până la data la care va
avea loc modificarea valorii punctului de referinţă:
1) indemnizaţia în discuție este legal să se acorde la
nivelul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună și nu la nivelul a 50% din
pensia cuvenită unei luni anterioare
datei de 1 septembrie 2024, și
2) se impune recalcularea diferenței de
indemnizație și acordarea celor îndreptățiți la echivalentul a 50% din pensia
cuvenită în fiecare lună.
2.3.
GREȘIT se consideră că diminuarea de indemnizație
în
discuție a fost un act făcut cu bună știință de legiuitor
Foarte important este a se reține
faptul că diminuarea de
indemnizație în discuție NU a fost un act făcut cu bună știință, deliberat, de
legiuitor.
În realitate este vorba de săvârșirea unor grave erori de
reglementate, așa după cum se prezintă în acest material, în special în
paragraful „2.2. Calculul indemnizația pe baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernul
nr. 127/2024 privind unele măsuri în domeniul social” și după cum se precizează
și în Adresa Casei
Naţionale de Pensii Publice nr. A61336/P16221//I/A797/ I0.10.2024; Nr.
A63173/P116697/I/A826/ I0.10.2024; Nr. A64291/P16829/I/A838 I0.10.2024, trimisă
subsemnatului și anexată la prezenta, prin care, printre altele, se precizează
(sublinierea ne aparține): „De asemenea, se constată că noțiunea „valoarea
punctului de pensie” nu se mai regăsește în legea nr. 360/2023, situație în
care, în prezent, nu mai există temei legal pentru majorarea indemnizațiilor
stabilite în baza Legii nr. 8/2006, republicată, sens în care, instituția noastră a sesizat Ministerului Muncii și
Solidarității Sociale.”
Așa după cum rezultă și din Tabelul nr. 2.2./1, legiuitorul chiar a venit cu o completate foarte
importantă în alineatul
(4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, prin introducerea sintagmei „sau, după caz, a
indexării / actualizării a cuantumului pensiei.”, Textul
integral fiind următorul:
„(4)
Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia
titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referinţă sau, după caz, a
indexării / actualizării a cuantumului pensiei.”
Din
aceste prevederi legale rezultă cu claritate că, de la 1 septembrie 2024 și până la data la care va
avea loc modificarea valorii punctului de referinţă:
1) indemnizaţia în discuție este legal să se
acorde la nivelul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună și nu la
nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare
datei de 1 septembrie 2024, și
2) se impune recalcularea diferenței de
indemnizație și acordarea celor îndreptățiți la echivalentul a 50% din pensia
cuvenită în fiecare lună.
3. Prevederi legale privire la pensii,
în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025
Prin „Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr. 156 din 30
decembrie 2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor
publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru
modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea
unor termene”, publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, se
prevede (sublinierea ne aparține):
„Art. XVII. (1) În anul 2025 valoarea punctului de referinţă prevăzut la art. 83 alin. (1) din Legea nr. 360/2023
privind sistemul public de pensii se menţine la nivelul de 81 lei.
(2) Prevederile art. 84 alin. (3) - (5), alin. (7) şi (8)
din Legea nr. 360/2023 se aplică
începând cu anul 2026.”
Prin art. 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 (celelalte
alineate neavând relevanță cu problema în discuție), care
se aplică începând cu anul 2026, se prevede (sublinierea ne aparține):
„Art. 84. […](3)
Începând cu anul următor intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referinţă se
majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie
anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului
salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent
pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de
Statistică.”
În anul 2025, valoarea punctului de referinţă menţinându-se
la nivelul de 81 lei, pensiile (înghețate) nu se vor modifica pe baza acestui
indicator.
4.
Argumentele, lipsite de temei legal, în baza cărora C.N.P.P. refuză să acorde,
după 1 septembrie 2024, indemnizația la nivelul a 50% din pensia cuvenită fiecărei
luni
După 1 septembrie 2024, Casa Naţională de Pensii Publice
(C.N.P.P.) și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (M.M.S.S.) refuză să
acorde indemnizația cuvenită
în baza Legii nr. 8/2006 la nivelul a 50% din pensia cuvenită
fiecărei luni, așa după cum se dispune clar, precis și la modul imperativ prin art.
1 alin. (4) din Legea nr. 8/2006, care este în deplin acord cu prevederile art.
83, art. 84, art. 144 și art. 167 din Legea nr. 360/2023.
Din cauză că și după 1
septembrie 2024, dată de la care prevederile alin. (4) al art. 1 din Legea nr.
8/2006 au fost abrogate implicit (tacit), aceste prevederi sunt aduse ca
argument, de C.N.P.P., ca și când acestea ar fi în vigoare, s-a ajuns și în
situația în care, după 1 septembrie 2024:
1) unul
este cuantumul indemnizației prevăzute prin alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006,
2) cu
totul altul este cuantumul indemnizației înscris în cuponul din pensie și
acordat efectiv, cu până la 37,30% mai puțin față de suma cuvenită în baza alin.
(3) al art. 1 din Legea
nr. 8/2006,
3) la
pensionarii în discuție, cuantumul indemnizaţiei NU mai reprezintă echivalentul a 50% din
pensia cuvenită titularului, așa după cum se dispune clar, precis
și la modul imperativ prin alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, CI reprezintă
50% din pensia cuvenită unei luni anterioare
datei de 1 septembrie 2024, ceea ce este nelegal, așa după cum se demonstrează prin acest
material.
5. Neabrogarea alin. (4) al alin. 1 din Legea nr. 8/2006
încalcă grav prevederile din Legea nr. 24/2000
Neajunsurile
generate, începând cu 1 septembrie 2024, în aplicarea prevederilor alin. (4) al
art. 1 din Legea nr. 8/2006, nu ar mai fi existat în condițiile în care s-ar fi
respectat prevederile art. 7;
13; 17; 25; 64 și 67 din „Legea
nr. 24/2000,
republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative”.
Dintre prevederile din Legea nr. 24/2000, sunt de reținut fie și numai următoarele:
„Art. 13. Integrarea proiectului în ansamblul
legislaţiei
Actul normativ trebuie să se integreze
organic în sistemul legislaţiei, scop în care:
a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor
normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune;[…]”
„Art. 17. Asanarea legislaţiei
În vederea asanării legislaţiei active, în procesul de elaborare a
proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispoziţiilor
legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de
contradictorialitate cu reglementarea preconizată.”
„Art. 64. Abrogarea
(1) Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei
noi reglementări de acelaşi nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate.
Abrogarea poate fi totală sau parţială.[…]”
„(4) Dacă o normă de nivel inferior, cu acelaşi obiect, nu a
fost abrogată expres de actul normativ de nivel superior, această obligaţie îi
revine autorităţii care a emis prima actul.”
„Art. 67. Evenimentele legislative implicite
(1) În cazuri
deosebite, în care la elaborarea şi adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă
identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut
obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.[…]”
Foarte important este de reținut și următorul aspect.
„Legea nr. 360 din 29 noiembrie
2023 privind sistemul public de pensii”, a fost
publicată în Monitorul Oficial
nr. 1089 din 4 decembrie 2023, deci cu aproape 9 luni înainte de intrarea sa în vigoare, la 1
septembrie 2024.
La această lege s-a lucrat de
mai mulți ani, perioadă foarte mare în care trebuia să se fi intervenit pentru respectat
prevederile art. 7; 13; 17; 25;
64 și 67 din Legea nr.
24/2000.
Chiar dacă, din neglijență, din lipsă de
profesionalism, din paralelisme și suprapuneri birocratice etc., nu s-a făcut
acest lucru în perioada respectivă, a fost suficient timp ca acest lucru să se
facă în cele aproape 9 luni scurse de la publicarea sa în Monitorul
Oficial, pe 4 decembrie 2023, și până la intrarea sa în vigoare, pe 1
septembrie 2024.
Dar nu s-a făcut.
În condițiile acestor numeroase și grave neajunsuri în
reglementare din activitatea C.N.P.P. și ale M.M.P.S., aceste instituții, prin abuz de drept, refuză acordarea, începând și cu 1 septembrie 2024, a
indemnizaţiei din pensia cuvenită beneficiarilor Legii nr. 8/2006.
6.
Calculul indemnizației din pensie,
pe
baza cuponului de pensie al numitului Nicolae Grigorie
Prin
cele ce urmează se arată cum, la indemnizația din pensie a numitului Nicolae
Grigorie:
1) unul
este cuantumul indemnizației prevăzute prin alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006,
2) cu
totul altul este cuantumul indemnizației înscris în cuponul din pensie și
acordat efectiv, cu 37,30% mai puțin față de suma cuvenită în baza alin.
(3) al art. 1 din Legea
nr. 8/2006,
3) cuantumul indemnizaţiei
NU mai reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului, așa
după cum se dispune clar, precis și la modul imperativ prin alin. (3) al art. 1
din Legea
nr. 8/2006, CI
reprezintă 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024, ceea ce este nelegal, așa după cum se demonstrează prin acest
material.
6.1. În cuponul de
pensie pe luna august 2024:
„Nr. puncte: 0.90.
Val.
punct: 2032,00
Pensie: 1.829
Impozit:
0
Total
drepturi: 1.829”
Pensia,
de 1.829 a rezultat din „Nr. puncte: 0,90” x „Val. punct: 2032,00” = 0,90 x
2032,00 = 1.829 de lei.
Indemnizația,
de 50% din pensia cuvenită titularului, se poate calcula și astfel:
1. Cuantumul indemnizaţiei
reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului, așa după cum se
dispune prin art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006:
indemnizaţia = pensia cuvenită titularului x 50% = 1.829
x 50% = 915 lei.
2. Pe baza a 50% din „numărul de
puncte” x „valoarea punctului de pensie”:
[„Nr.
puncte: 0,90” x 50%] x „Val. punct: 2.032,00” = „Nr. puncte: 0,90” x „Val.
punct: 2032,00” =1.829 de lei, adică exact
pensia înscrisă în cuponul de pensie pe luna august 2024 = „Pensie: 1.829” x „50%
din pensia cuvenită titularului” = 915 de lei.
Prin
ambele aceste metode de calcul se ajunge la același rezultat.
6.2. În cuponul de
pensie pe luna septembrie 2024:
„Total
puncte: 39.5062.
VPR: 81,00
Pensie: 3.200
Impozit:
20
Total
drepturi: 3.180”
Pensia,
de 3.200 a rezultat din „Total puncte: 39.5062” x „VPR: 81,00” = 39.5062 x 81,00 = 3.200 de lei.
Indemnizația,
de 50% din pensia cuvenită titularului, se poate calcula și astfel:
1. Cuantumul indemnizaţiei
reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului, așa după cum se
dispune prin art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006:
indemnizaţia = pensia cuvenită titularului x 50% = 3.200
x 50% = 1.600 de
lei.
2. Pe baza a 50% din „numărul de
puncte” x „valoarea punctului de pensie”:
[„Total puncte: 39.5062” x 50%] x „VPR: 81,00” = „Total
puncte: 19.7531” x „VPR: 81,00” = 1.600 de lei,
adică 50% din pensia de 3.200 lei înscrisă în cuponul de pensie pe luna septembrie 2024 =
„Pensie: 3.200” x „50% din pensia cuvenită titularului” = 1.600 de lei.
Numai că, în realitate, în
cuponul de pensie pe luna septembrie 2024, la
„Legi speciale”, nu s-a înscris și nu s-a acordat indemnizația legal cuvenită,
de 1.600 de
lei, ci s-a înscris și s-a acordat efectiv
indemnizația de 915 lei, ceea ce este NElegal.
Deci,
una este indemnizația cuvenită pe baza prevederilor (a) din Legea
nr. 8/2006, art. 1, alin. (3), și
cu totul altul este cuantumul indemnizației acordate efectiv, ceea ce este
nelegal.
După 1
septembrie, pensionarul din acest exemplu a fost prejudiciat, cu suma de 1.600
– 915 = 685 de lei (adică cu 42,81%) în fiecare lună din indemnizația cuvenită
prin lege.
Notă:
dacă se analizează pensiile celor 9 uniuni de creatori legal constituite, se
constată că numeroși dintre aceștia au avut, până la 1 septembrie 2024, pensia
de sub 2.000 de lei, iar după 1 septembrie 2024 pensia acestora este în jur de
3.000 de lei.
6.3.
În cuponul de pensie pe luna ianuarie 2025:
Din
cauză că eroarea legislativă prezentată în acest material nu s-a corectat nici
după 1 ianuarie 2025, pensionarii în discuție suportă acest prejudiciu și după
această dată, în mod sigur și pe întregul an 2025, dacă această eroarea
legislativă nu va fi corectată pe cale judecătorească.
6.4.
Situația comparativă, pe baza cupoanelor de pensie
Din compararea indemnizațiilor încasate efectiv, de persoana
în discuție, în lunile august 2024, septembrie 2024 și ianuarie 2025, rezultă
pierderile de indemnizație suportate de această persoană, începând cu luna
septembrie 2024.
Tabelul 6.4./1.
Pierderile
de indemnizație suportate de persoana din acest caz,
începând
cu luna septembrie 2024
|
Nr. crt. |
Luna: |
Pensia: |
Indemnizația: |
|||||
|
cuvenită
în baza alin.
(3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006: |
acordată
efectiv: |
|
||||||
|
lei: |
pierderea din
indemnizația cuvenită: |
|
||||||
|
în lei: |
în % |
|||||||
|
lei: |
în %: |
|
||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 = 3 – 5 |
7
= (6x100):3 |
|
|
1 |
August 2024 |
1.829 |
915 |
50% |
915 |
0 |
0 |
|
|
2 |
Septembrie
2024 |
3.200 |
1.600 |
50% |
915 |
685 |
42,81% |
|
|
3 |
Ianuarie 2025 |
3.200 |
1.600 |
50% |
915 |
685 |
42,81% |
|
Deci, începând cu 1 septembrie 2024, beneficiarul
indemnizaţiei din acest caz a primit indemnizația cu o
pierdere lunară de 685 de lei, adică cu o pierdere 42,81% față
de indemnizația cuvenită legal în fiecare lună.
În cazul în care nu se va corecta această eroare
legislativă, inclusiv pe calea judecătorească, această pierdere este posibil să
rămână chiar și pe mai mulți ani, respectiv până când „Cuantumul indemnizaţiei se va
modifica atunci când se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referinţă sau, după caz,
a indexării / actualizării a cuantumului pensiei.”
Ori,
cum în anul 2025 pensiile sunt înghețate, și nu se știe ce va mai fi după
aceea, soluția de rezolvare este cea prezentată prin acest material.
7. Soluția de rezolvare
În concluzie, în baza celor de mai sus se impune ca, prin hotărârea în
justiție care se va da, să se dispună ca, de la 1 septembrie 2024 și până la
data la care va avea loc modificarea valorii punctului de referinţă:
1) indemnizaţia în discuție este legal să
se acorde la nivelul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună și nu la
nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare
datei de 1 septembrie 2024, și
2) să se recalculeze diferența de
indemnizație și să se acorde celor îndreptățiți la echivalentul a 50% din
pensia cuvenită în fiecare lună.
Nu este vorba de o
aplicare retroactivă a legii, ci este vorba de corectarea
unei erori legislative, de acordarea veniturilor efectiv cuvenite pensionarilor
în discuție și după 1 septembrie 2024, venituri de care au fost prejudiciați
printr-un abuz de drept săvârșit de către Casa Naţională de Pensii Publice.
Altfel spus, acordarea indemnizației în discuție, începând cu 1
septembrie 2024, la echivalentul a 50% din pensia cuvenită efectiv fiecărei
luni, nu reprezintă o acordare retroactivă,
ci un drept cuvenit pensionarilor în discuție, prin corectarea erorii
legislative care s-a făcut acestora, prin interpretarea și aplicarea greșită a
alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, articol care este abrogat implicit
(tacit) începând cu cu 1 septembrie 2024.
8. Materialele
anexate la prezenta:
1. Răspunsul
primit de Nicolae Grigorie, de la Casa Națională de Pensii Publice, la
sesizarea făcută pe baza materialului de mai sus
2.
Cupoanele de pensie ale lui Nicolae Grigorie, pe lunile august 2024, septembrie
2024 și ianuarie 2025
3.
Decizia Casei teritoriale de pensii Dolj nr. 320907 / din data de 31.07.2024
privind aplicare prevederilor art. 144 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul
public de pensii, pentru Nicolae Grigorie
Bibliografie
Legea
nr. 8 din 11 ianuarie 2006, republicată, privind instituirea
indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai
uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de
utilitate publică
Legea
nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Legea
nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii, publicată
în Monitorul Oficial nr. 1089 din 4
decembrie 2023, în vigoare începând cu 1 septembrie 2024, conform art. 167 din
aceasta.
Hotărârea Guvernului nr. 181/2024 din 28 februarie 2024 pentru
aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de
pensii, publicată în Monitorul Oficial
Nr. 171 din 1 martie 2024
Ordonanţa
de Urgenţă a Guvernului nr. 156 din 30 decembrie 2024
privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru
fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi
completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene,
publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024. Aceasta este
cunoscută mai mult sub denumirea de „Ordonanța trenulețul”.
Ordonanţa de Urgenţă
a Guvernul nr. 127 din 7 noiembrie 2024 privind
unele măsuri în domeniul social”, publicată în Monitorul Oficial nr. 1124 din 11 noiembrie 2024, în vigoare
începând cu 11 noiembrie 2024. Prin ART. II din O.U.G. nr. 127/2024 se modifică Legea nr. 8/2006. Ordonanţele
de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată
ulterioară. Cum pentru O.U.G. nr. 127/2024 nu este prevăzută o dată ulterioară de intrare
în vigoare, aceasta se aplică începând cu 11 noiembrie 2024.
Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, cel puțin
articolele: 14; 15; 1353
Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative
[1] Cele 9 uniuni de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică sunt: 1) Uniunea Scriitorilor din România; 2) Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România; 3) Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România; 4) Uniunea Artiștilor Plastici din România; 5) Uniunea Teatrală din România; 6) Uniunea Cineaștilor din România; 7) Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România; 8) Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România; 9) Uniunea Arhitecților din România.
[2] 1. Pe perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024, salariul de bază minim brut pe
țară garantat în plată a fost stabilit la suma de 3.700 lei lunar, în baza „Hotărârii
Guvernului nr. 598 din 6 iunie 2024 pentru stabilirea salariului de bază minim
brut pe țară garantat în plată”, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 6
iunie 2024. Două salarii de bază
minime brute pe ţară, garantate în plată, pe perioada 1 iulie 2024 – 31
decembrie 2024 = 3.700 x 2 = 7.400 de lei.
2. Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe țară
garantat în plată a fost stabilit la suma de 4.050 de lei lunar, în baza „Hotărârii Guvernului nr.
1506 din 27 noiembrie 2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe
ţară garantat în plată”, publicată în Monitorul Oficial nr. 1185 din 28
noiembrie 2024. Două salarii de bază
minime brute pe ţară, garantate în plată, începând cu 1 ianuarie 2025 = 4.050. x 2 = 8.100 de lei.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu