Nicolae
I. Petricec
Motto: „A vieții mele haină, e mult prea răvășită/
și poate că-s tardive, aceste spovedanii,/ cum, nărăvaș e gândul ce duce în
ispită,/ spre doamna cea cu coasa ce ne scurtează anii./ Mi-e găurită talpa
pingelei, pun plachiuri/ și plec din tine viață,/ alunecând pe schiuri.”( Eu
plec din tine viață, alunecând pe schiuri )
Versurile de mai sus au fost găsite printre cărțile dlui. Editor Vasile Bele din Chiuzbaia ca aparținând poetului Nicolae I. Petricec, un poet plecat prea devreme la Ședința Cenaclului Literar din Cer. Ele vor face parte dintr-un proiect mai amplu de apariții „surprize” gândit pentru anul 2026 de către Vasile Bele.
Am putea denumi acest grupaj de poezii ca fiind o
frământare a poetului în legătură cu mediul înconjurător și mai ales cu acele
„capricii”ale iubirii.
Unele cuvinte par vii, nu conținutul este cel ce te
lovește, te impresionează, ci structura
și îmbinarea per ansamblu a cuvintelor alese pentru a exprima un sentiment sau altul.
Întreaga lume este parcă proiectată să
te țină departe de tine însuți/ însăți ca adevăratul tău sine să nu poată fi
controlat. Dar, citind printre rândurile acestor poezii se poate întrezări
concepția autorului despre dragostea
adevărată, despre aspecte sociale rele și bune, despre psihologia colectivă în
evoluție pozitivă sau nu...
Universul poetic este alcătuit din percepții, iar la
poetul Nicolae Petricec acestea sunt:
-armonia melodică a versurilor și atmosfera afectivă face din această poezie
un manifest al iubirii: „Un adăpost de pace va crește în Siberii,/ pe urma unei
sănii pierdută în tornadă,/ să nu adormi, iubito, și nici să nu te sperii./
căci totul e scenariu și totul e paradă./ Altfel s-ar pierde totul și n-am mai
fi , și noi,/ decât, actori netrebnici ce și-au ieșit din rol,/ plecat-au
spectatorii, rămas-am amândoi,/ pe scena asta albă și rece de la Pol./ Nebun,
doar Don Quijote, departe de la Mancha,/ O caută-n omături, copilărindu-și
lancea.”( Să nu adormi, iubito, și nici să nu te sperii)
-alte poezii fac referire la lipsa sentimentelor în
relațiile interumane: „În secolul acesta, metalizat de groază,/ vom persecuta
amarul, trecând peste preludiu,/ vom transforma desfrâul, în minunată oază/
și-om declara iubirea, drept obiect de
studiu./ La sentiment vom face reduceri - o repriză,/ uitând de mângâiere,
săruturi, gladiole,/ căci ne grăbim cu toții, e-un anotimp de criză,/ s-o îngropăm, mai grabnic, pe Ana lui Manole.”(S-o
îngropăm mai grabnic, peAna lui Manole)
-se-ntrevede totuși fericirea-n
dragoste: „Pe când se fierbe ceaiul, tăcut în samovare,/ pierduți în
balansoarul eternelor nimicuri,/ vom asculta doar ploaia, căzând prin felinare/
și vom gusta alene, pișcoturi și fisticuri/ Abia spre zări când somnul, ca
plumbul se adună,/ noi, vom porni spre visul ce vine, pe sub gene,/ vom adormi
și fără a spune„noapte bună”,/ afară e orgie, dar n-ai de ce te teme./ Va fi
din nou trezire, ne vom iubi ca orbii,/ afară-i întunericși noaptea-și bate
corbii.” (Afară-i întuneric și noaptea-și bate corbii)
-sentimentul
soldatului retras cu gândul la iubita lui. „În buzunar, o poză, nițel,
cam șifonată/ zâmbind, din depărtarea , aducerii aminte,/ zburdalnici și timizi
au fost odată,/ sub ordine vulgare, acum e prea cuminte./ Dezmăț e-n sat,
cireșii, încep a înflori,/ el, sugrumat de copcă, în straiele kaki.”( Aristocrați, orgie,
beție și capricii)
-priviri în împrejurimi: „Nu-i vorba de localul, cu
mese de ciment,/ cu infirmierii bahici și miros de formol,/ ci, de saloane,
unde, cu mult rafinament,/ cameleoni politici se dau în protocol/ Nici nu-i
interesează că s-a scumpit benzina,/ ei scchimbă rar, amanta și, sigur, limuzina.(Cameleonii politici se dau
în protocol )
-satul românesc e părăsit tot mai des de tinerii
care caută de muncă peste hotare pentru
a-și face o viață mai ușoară: „Prin sate numai câinii amișună pustiul,/ țăranul
în bejenii și pribegie-i dus,/ Pe el îl mai așteaptă coliva și sicriul,/
trecând prin cimitire, înspre Acel de Sus./ O molimă ciudatăapucă peste sate,/
țăranul poartă-n traistă un bulgăr de țărână/ și o duce trist cu sine, înspre
eternitate,/ lăsând sleit cerdacul și apa din fântână./ Se duce naibii satul,
săracul și bogatul,/ ne lasă moștenire, ștergarul și colacul.” (Prin sate
numai câinii amișună pustiul)
Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu