Se afișează postările cu eticheta 31 mai 2018. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 31 mai 2018. Afișați toate postările

vineri, 1 iunie 2018

"TU EŞTI PRIMĂVARA MEA"- șlagărele Generației de Aur



Un spectacol ce a vizitat 40 de orase din 13 aprile până în 31 mai. Patru artişti legaţi prin  cultul creaţiilor muzicale anilor 70-80 folosind mijloacele  moderne de a face spectacol  au dezvăluit în numai 120 de minute  pe jalnica scenă a Casei de Cultură a Sindicatelor o întreagă istorie . O istorie a portativelor, o istorie a versurilor, a rimei a ritmului, armonizată de o baghetă fermecată numită" BUN SIMȚ ARTISTIC" 
 PAUL SURUGIU –FUEGO, (și regizor) STELA ENACHE, MARINA FLOREA ȘI UN DISTINS PIANIST VICENTIU PERNIU au adus un altfel de omagiu marilor compozitori dar și marilor interpreți ce au ars pe scena romanească suplinind prin dăruirea lor multe din lipsurile  societății românești de atunci.
Publicul băimărean invadat în ultimii ani de curente muzicale moderne, obișnuit cu spectacole în aer liber pentru toate anotimpurile care de obicei erau la scenă deschisă și gratuit oferite de edili nu a uitat farmecul sălii cu acustică domoală, plăcută fără megadecibeli care după ce-ți distrug timpanele atacă agresiv cu infrasunete  obediente părțile moi ale corpului supunându-le unui masaj diabolic.
Mesajul curat și pur al melosului optzecist a cuprins actuala tânără generație ce degustă fermecați sub numele RETRO MUSIC  ceea ce de fapt este ultima expresie  a culturii proumane. Adolescenți abslvenți de colegii și universitate , copii de gimnazii alături de vârstnici au cantat și recitat din slagărele pe care mulți le credeau uitate. A fost un remember marilor valori!Peste 500 de băimăreni  au ales sala veche de spectacole cu acustica speciala au cumpărat biletul la un preț civilizat și s-au încărcat de bunătate și respect față de adevăratele valori ale "muzicii ușoare  românești"
Un moment înălțător a fost invitarea poetului IOAN VOICU  care a dorit să-și lanseze noul volum de poezii –balade "RĂU MĂ DOR OCHII MĂ DOR" chiar în spectacolul MAGIC ȘI MAGISTRAL CONCEPUT  de PAUL SURUGIU –FUEGO care a luat de pe buzele folk-istilor piesa cu același nume și i- a dat un stil angelic devenind slagăr național cântat la toate evenimentele culturale private si sociale. Cu mult respect  și bunăvoință nobilă  poetul Ioan Voicu și editorul volumului au fost invitați pe scenă alături de marele artist pe melodia lui Valentin Moldovan, și versurile  IOAN VOICU cunoscuta BALADĂ FULGERATA-N VÂNT al cărui refren este de fapt "rău mă dor ochii mă dor".

PS.Fără a avea pretenția a unei cronici de spectacol  subliniem marea și completa ținută artistică, decorurile precum și costumațiile ce complineau efectele de scenă pompoase și incendiare. Pirotehnica a fost înlocuită cu artă iar decibelii au fost struniți pe măsura capacităților auditive ale umanitații. 

                                                                          VasileTIVADAR







Paul Surugiu – Fuego, la Baia Mare


 Joi seara, 31 mai a.c., la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, a avut loc concertul Turneului Naţional „Tu eşti primăvara mea!” susţinut de către marele artist Paul Surugiu – Fuego, turneu care s-a încheiat la Baia Mare şi datorită faptului că s-a prezentat, cu această ocazie, volumul de balade „Rău mă dor ochii, mă dor...”, Editura Maraiza Baia Mare.
După ce marele artist clujean a străbătut, începând cu 13 mai, oraşe precum: Botoşani, Suceava, Gura Humorului, Fălticeni, Buhuşi, Piatra Neamţ, Roman, Galaţi, Târgu Jiu, Vaslui, Craiova, Lugoj, Timişoara, Beiuş, Oradea, Carei şi Satu Mare, a poposit, pentru a doua oară, în mijlocul băimărenilor şi maramureşenilor.
Artist desăvârşit, cu o voce inconfundabilă şi printre primele trei din ţară, FUEGO a prezentat un spectacol muzical magnific, o istorie muzicală şi aducere-aminte a marilor compozitori şi interpreţi începând cu Dan Spătaru şi terminând cu Laura Stoica, pe care i-a avut România într-o perioadă grea a regimului comunist şi decembrist.
Pe scena Casei de Cultură, o casă de cultură care arată ca una părăsită, după spusele artistului, au evoluat Paul Surugiu – Fuego, Marina Florea şi Stela Enache. La fiecare melodie cântată -  publicul a aplaudat îndelung şi cred că însumate, aceste aplauze ar fi durat peste o jumătate de oră.

Un moment emoţionant a fost atunci când Paul Surugiu-Fuego i-a invitat pe scenă pe poetul Ioan Voicu căruia îi datorează versurile pentru şlagărul „Rău mă dor..”şi directorul editurii „Maraiza”, Vasile Tivadar, care a spus : „Balada fulgerată de vânt s-a metamorfozat ca şi coconu, larvă cenuşie, în fluture multicolor care a zburat de pe buzele celor de la Orizont 77, decenii de-a rândul până în zilele noastre.” Cei prezenţi au aplaudat atât interpretarea şlagărului precum şi versurile de o mare încărcătură emoţională ale poetului născut la Finteuşu Mic, vicepreşedinte al Cenaclului „Petre Dulfu” Satulung.
Atmosfera creată şi empatia cu publicul prezent în număr rezonabil, preponderent vârstnic, l-a făcut pe Fuego să promită că va reveni cu drag cu un concert de colinde în luna decembrie anul acesta.


Remarcăm la final, cu oarecare surprindere, că instituţiile judeţului n-au avut nici măcar reprezentanţi la un spectacol la care a venit unul dintre cei îndrăgiţi interpreţi de muzică românească. Şi nici măcar singur...


                                                       Gelu Dragoş, membru UZPR

duminică, 27 mai 2018

Invitaţie muzical-literară FUEGO şi IOAN VOICU


Dragi maramureşeni, joi, 31 mai, ora 20,oo la Casa de cultură a sindicatelor din Baia Mare va avea loc un spectacol muzical susţinut de îndrăgitul solist Paul Surugiu (FUEGO) şi lansarea volumului de poezii "Rău mă dor ochii mă dor" a poetului Ioan Voicu, vicepreşedinte al Cenaclului literar "Ioan Spiridon Buciuman" din Satulung. Mijlocitor al evenimentului, printre alţii,  scriitorul Vasile Tivadar.

                                                                                                             GDL
 
         
Vizionati  https://www.youtube.com/watch?v=ZCj--qRZVaU