Se afișează postările cu eticheta Glasgow. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Glasgow. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 august 2018

Robert Glinţă, medalie de argint la Europenele de înot!


  Înotătorul român Robert Glinţă, fost sportiv al Liceului cu Program Sportiv Baia Mare,  antrenor Adrian Gherghel,  a obţinut medalia de argint la Campionatele Europene de la Glasgow în proba de 50 de metri spate. Câştigătorul cursei a fost Kliment Kolesnikov, sportiv ce a doborât recordul mondial cu o sosire cronometrată exact la 24 de secunde. Recordul anterior era de 24,04 secunde şi fusese stabilit în 2009.

Glinţă (21 ani) impresionase la Glasgow încă de ieri, când a doborât de două ori recordul naţional în proba de 50 de metri spate. În serii a înregistrat un timp de 24,59 secunde, iar în semifinale şi-a îmbunătăţit timpul la 24,12 secunde. Felicitări Robert!

                                                                                                          C.S. 

duminică, 7 decembrie 2014

Gimnastică. Românca Larisa Iordache, al doilea aur la Cupa Mondială !

Larisa Iordache a cucerit a doua medalie de aur în sezonul 2014/15 al Cupei Mondiale de gimnastică, românca reuşind să câştige şi etapa disputată la Glasgow, după ce, săptămâna trecută, se impusese şi la Stuttgart.
În direct la Digi Sport 3, gimnasta din România a încheiat concursul cu un total de 59,232 puncte, la mare distanţă de următoarele clasate, Elisabeth Black (Canada, 56,432 puncte) şi Jessica Lopez (Venezuela, 55,899 puncte).
Vicecampioana mondială de la individual compus a dominat de o manieră impresionantă etapa din Scoţia şi a obţinut cel mai bun punctaj la toate cele patru aparate.
Larisa Iordache a fost notată cu 15,000 la sărituri, 14,433 la paralele, 15,166 la bârnă şi 14,633 la sol.
Pentru româncă, este a doua victorie consecutivă la Glasgow, acolo unde s-a impus şi în 2013.
Următoarea etapă din calendarul Cupei Mondiale este programată pe 7 martie 2015, la Dallas.
Felicitări Larisa!


                                                                           Cristi Someşan