Se afișează postările cu eticheta locul I. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta locul I. Afișați toate postările

vineri, 22 martie 2024

Pop Sofia Elena din Mireșu Mare, locul I la concursul de desene organizat de IPJ Maramureș

În data de 25 martie se sărbătoreşte Ziua Poliției Române. Cu acest prilej Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş desfăşoară mai multe activităţi sub deviza ”Ziua Porților Deschise”, printre care și un concurs de desene destinat elevilor din ciclul primar.

Piața din Centrul vechi a fost inundată de copii de grădiniță, elevi de ciclul primar și gimnazial dar și de elevi de liceu, micii participanți fiind însoțiți de dascăli, părinți și bunici. Principalele atracții au fost: motocicleta, laboratorul rutier și autospecialele folosite de polițiștii rutieri, roata de prevenire, dotările Serviciului pentru Acțiuni Speciale, câinii de intervenție, precum și tehnicieni criminaliști care i-au amprentat pe doritori. Peste tot, la fiecare stand,  au fost primiți cu zâmbetul pe buze, cu banere, cu bomboane și pufuleți spre deliciul celor mici.

Punctul culminant a fost Festivitatea de premiere făcută de către comisar șef de poliție Ilea Constantin,  Împuternicit Șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureş, care a înmânat diplome și cadouri consistente celor merituoși.

La categoria „Clasa Pregătitoare„ Premiul I a fost obținut de către Pop Sofia Elena, de la Școala Gimnazială Mireșu Mare, îndrumător prof. înv. primar Dragoș Gelu. Felicitari tuturor!

GDL















joi, 27 iulie 2023

Pe orice loc ar ajunge în apă, el tot pe locul 1 rămâne în sufletele noastre...

 



Admir calitățile de înotător ale lui David Popovici însă cu adevărat uluitoare, cred eu, sunt abilitățile sale psihice, vocabularul, așezarea cuvintelor în ordinea corectă, modul natural de a se așeza umil dar în același timp măreț în fața lumii.

Mie acest băiat îmi transmite o energie aparte, este inovator prin stilul de abordare nu doar a sportului, dar a vieții, este discret, smerit, sigur de sine fără a fi arogant, elegant nu doar în postură, dar în atitudine.

David Popovici este ilustrarea perfectă a unui verset din Biblie care mi-a rămas în suflet, ca un fel de mantra „Lasă tot ceea ce faci să se facă cu dragoste.” – 1 Corinteni 16:14.

Pe orice loc ar ajunge în apă acest om, David Popovici, tot locul 1 rămâne. Fiindcă podiumurile vor fi multe, dar fiecare avem doar un singur suflet și el e deja acolo pe locul 1. 

Autor: Corina Băcanu

sâmbătă, 15 iulie 2023

Pompierii voluntari din Mireșu Mare au ocupat locul I etapa interjudețeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență

 

În perioada 12-14 iulie, la Carei, judeţul Satu Mare, s-a desfășurat etapa interjudețeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, unde județul nostru a fost reprezentat cu succes de echipajele SVSU Mireșu Mare și SPSU Aramis Group.

Pe parcursul celor două zile, echipele s-au întrecut în trei probe de concurs, la finalul cărora eforturile și munca depuse, le-au fost răsplătite.

Pompierii voluntari din Mireșu Mare au ocupat locul I în clasamentul general, calificându-se la etapa națională a competiției. Nici SPSU Aramis Group nu s-au lăsat mai prejos, aceștia clasându-se pe locul al II-lea la probele „Pista cu obstacole pe 100 de metri” și „Ștafeta 4×100 de metri”.

Sursa: MaraMedia

joi, 15 iunie 2023

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mireșu Mare pe locul I

 

Pompieri la întrecere în etapa zonală a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență!

În Baia Mare s-a desfășurat ieri, pe Stadionul ”Viorel Mateianu”, etapa zonală a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență.

 La final, clasamentul a arătat astfel:

Locul I – Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mireșu Mare;

Locul II – Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Recea;

Locul III – Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Fărcașa.

                                                                                              GDL

miercuri, 24 mai 2023

Comuna Mireşu Mare a găzduit concursul 𝑆𝑒𝑟𝑣𝑖𝑐𝑖𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑝𝑜𝑚𝑝𝑖𝑒𝑟𝑖 𝑣𝑜𝑙𝑢𝑛𝑡𝑎𝑟𝑖, ediţia 2023


Felicitări tuturor participanţilor!

Mulţumiri pompierilor-voluntari pentru serviciul adus comunităţilor noastre!
Clasamentul concursului:

1️⃣ Mireşu Mare: 45 secunde.
2️⃣ Remetea Chioarului: 54 sec.
3️⃣ Boiu Mare: 66 sec.
4️⃣ Valea Chioarului: 83 sec.
5️⃣ Satulung (diplomă fair-play): 87 sec.

  • Cel mai rapid pompier: Andrei Butuşan, Mireşu Mare.

Pregătirea face legea la concurs!

ing. Ioan MĂTIEȘ, primarul comunei Mireșu Mare

marți, 4 februarie 2020

Felicitări! Tibi Ușeriu a trecut pe primul loc în maratonul Yukon Arctic Ultra 2020

Ultramaratonistul Tibi Ușeriu a trecut pe primul loc, după jumătatea traseului de aproape 500 de kilometri, în infernala cursă Yukon Arctic Ultra. În ultimele ore, Tibi Ușeriu a reușit să-l ajungă din urmă pe concurentul elvețian care se afla în fruntea cursei, scrie www.bzc.ro.
Tibi Ușeriu a trecut pe primul loc, după ce a parcurs jumătate din traseul maratonului Yukon Arctic Ultra, informează TVR. „După 48 ore de cursă, au mai rămas 15 concurenți în proba lungă”, anunță voluntarii de la Tășuleasa Social. Tibi Ușeriu a reușit să sune acasă de două ori. A acuzat mici probleme de sănătate, din cauza alimentației. Se pare că nu se simte în cea mai bună formă, însă rămâne optimist și hotărât să câștige cursa infernală de la Cercul Polar. Temperaturile scad treptat, pe masură ce maratoniștii se apropie de nord. „Ziua sunt cam -20 grade, iar noaptea scade sub -30. „După incidentul din 2018, când unui sportiv italian i-au degerat membrele (în final i-au fost amputate), regulile sunt extrem de dure în această cursă: la cel mai mic semn de degeratură ești scos din cursă. Concurenții știu asta și sunt foarte atenți. Au fost totuși deja 3 cazuri, deși deocamdată temperaturile nu sunt foarte scăzute”, au mai transmis cei de la Tășuleasa Social. În fruntea clasamentului s-a format un pluton de trei atleți : Tibi Ușeriu și încă doi sportivi elvețieni. Locul în clasament se schimbă deocamdată, în funcție de orele de somn. „Tibi doarme atunci când simte nevoia, nu așteaptă să ajungă în punctele de control. Este obișnuit cu frigul, așa că își poate gestiona cursa așa cum dorește, ceea ce este un mare avantaj”, punctează voluntarii Tășuleasa.
                                                                                                       Romanian Global News

duminică, 20 ianuarie 2019

Băimăreanca Delia Kovacs, locul I la Campionatul Național de Înot din Ungaria


 La Campionatele Naționale ale Ungariei, desfășurate la sfârșitul acestei săptămâni, la Szentes, Delia Ana Kovacs de la Gold Star Baia Mare a urcat pe podium și a adus acasă o nouă medalie de aur, dar şi medalii de bronz.
  • “Locul I, categoria 40-45 de ani, la 1500 m liber (22 minute, 06 secunde), Campionatele Naționale ale Ungariei, Szentes.
  • 4 locuri III în probele de 50 m liber, spate, bras, fluture.
Competiţia internaţională de înot a reunit 200 participanți, 51 cluburi, din Ungaria, România și Serbia.
„Felicitări tuturor românilor prezenți la acest eveniment!”, a transmis Delia Kovacs prin pagina de Facebook. Felicitări Delia Kovacs şi din partea maramureşenilor!


                                                                                                   C.L.

luni, 13 iulie 2015

Eleva Bianca Cristian a obţinut Locul I la Concursul Internaţional „Basmele Reginei Maria”

 La ediţia jubiliară a Concursului Internaţional “Basmele Reginei Maria” 2015, la care au participat peste 800 de elevi din 17 judeţe ale României, precum şi din Finlanda, Turcia, Ucraina şi Serbia, eleva Bianca Cristian, de la Şcoala Gimnazială Mireşu Mare, Structura Lucăceşti, clasa a III-a, îndrumată de profesor pt. învăţământul primar Ana Chira a ocupat locul I la secţiunea creaţie literară.
Premierea a avut loc la Palatul Elisabeta din Bucureşti, în prezenţa Principesei Moştenitoare, cea care le-a înmânat, joi, 9 iulie 2015, diplomele laureaţilor. Ceremonia a avut loc în Sala Regilor a Palatului Elisabeta şi a reunit peste 80 de elevi atât din ţară, cât şi din străinătate.
Concursul Internaţional "Basmele Reginei Maria" se află sub înaltul patronaj al Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu. Se adresează elevilor din cluburi ale copiilor, precum şi celor cuprinşi în unităţi de învăţământ preuniversitar din România şi din alte ţări. Ediţia de anul acesta a cuprins trei secţiuni: creaţie literară originală (basm şi jurnal), artă plastică şi artă digitală. Premiile concursului au fost acordate în funcţie de categoriile de vârstă (de la 7 la 19 ani).
Cele mai frumoase basme originale şi creaţii artistice au fost reunite într-o antologie de basme, precum şi într-un album de artă care au fost oferite câştigătorilor. Concursul, aflat la cea de-a zecea ediţie, se desfăşoară începând din anul 2006, la iniţiativa Palatului Copiilor Craiova şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, cu participarea Colegiului Naţional "Fraţii Buzeşti" şi Colegiului Naţional "Carol I" din municipiul Craiova.
      


                                                                                    Gelu Dragoş

duminică, 7 decembrie 2014

Gimnastică. Românca Larisa Iordache, al doilea aur la Cupa Mondială !

Larisa Iordache a cucerit a doua medalie de aur în sezonul 2014/15 al Cupei Mondiale de gimnastică, românca reuşind să câştige şi etapa disputată la Glasgow, după ce, săptămâna trecută, se impusese şi la Stuttgart.
În direct la Digi Sport 3, gimnasta din România a încheiat concursul cu un total de 59,232 puncte, la mare distanţă de următoarele clasate, Elisabeth Black (Canada, 56,432 puncte) şi Jessica Lopez (Venezuela, 55,899 puncte).
Vicecampioana mondială de la individual compus a dominat de o manieră impresionantă etapa din Scoţia şi a obţinut cel mai bun punctaj la toate cele patru aparate.
Larisa Iordache a fost notată cu 15,000 la sărituri, 14,433 la paralele, 15,166 la bârnă şi 14,633 la sol.
Pentru româncă, este a doua victorie consecutivă la Glasgow, acolo unde s-a impus şi în 2013.
Următoarea etapă din calendarul Cupei Mondiale este programată pe 7 martie 2015, la Dallas.
Felicitări Larisa!


                                                                           Cristi Someşan

duminică, 3 august 2014

Ultima oră în sport. România a câştigat Campionatul Mondial de handbal pentru junioare !!!

România a câştigat Campionatul Mondial de Handbal pentru Junioare la un scor fantastic! Cu cine?! Tocmai cu Germania! Danemarca doar locul 3!
In marea finala, "tricolorele" au spulberat reprezentativa Germaniei, impunandu-se la 11 goluri diferenta, scor 32-21!
România a avut un debut de meci ceva mai poticnit, irosind primele doua atacuri, insa si-a revenit dupa numai cateva minute, a preluat conducerea si n-a mai cedat-o pana la final.
Portarul Madalina Ion a aratat o forma de zile mari, "inchizand" buturile nationalei noastre, in timp ce atacurile au inceput sa fie fructificate. Diferenta a crescut constant, la pauza scorul fiind 15-7.
Partea secunda a debutat cu un usor forcing al nemtoaicelor, sportivele noastre fiind puse in usoara dificultate, dar si-au revenit rapid si si-au pedepsit adversarele.
Diferenta s-a marit pe parcusul reprizei secunde, România terminand finala cu un avantaj de 11 goluri si cu o serie de reusite extrem de spectaculoase, aplaudate la scena deschisa de public.
Bianca Bazaliu, una dintre cele mai bune jucatoare din echipa noastra, a bifat si o importanta performanta individuala, ea fiind golgheterul Mondialului. În această duminică sunt mândru că sunt român!


                                                                            Cristi Someşan

sâmbătă, 17 mai 2014

ROMÂNIA, REDIVIVUS!

România câştigă medalia de aur la Campionatele Europene de gimnastică arătând Europei întregi că avem cel mai bun antrenor din lume, Octavian Bellu!
România a câştigat medalia de aur în proba pe echipe din cadrul Campionatelor Europene de gimnastică (feminin), dupa un concurs perfect, în care Larisa Iordache şi celelalte fete au avut evoluţii încântătoare. Uneori fabuloase!
Gimnastica românească este din nou la putere atunci când este voinţă şi putinţă! Ba chiar pricepere! Ce face ministrul Pricopie cu această caravană este un gest de aplaudat! Cine-i performant, poate să trăiască bine şi în ţara lui Eminescu, Porumbescu sau George Emil Palade!.
Revin cu emoţie la subiect. La Sofia, „fetiţele” lui Bellu şi Bitang au dominat competiţia de la un capăt la celalalt deoarece cei doi mari antrenori le-au spus că sunt cele mai bune, iar ele chiar au crezut asta şi au demonstrat că ne regăsim strălucirea în sportul pe care l-am dominat în ultimele decenii. Nadia Comăneci este mândră de voi!
România noastră a câştigat  medalia de aur în proba pe echipe cu un punctaj total de 172.754, devansând Marea Britanie (170.633) şi Rusia, marea Rusie (169.329).
Performanţa gimnastelor românce este cu atât mai lăudabilă în condiţiile în care maestrul Bellu şi consoarta Mariana Bitang le-au aruncat în luptă pe junioarele Alina Stănilă, Silvia Zarzu şi Andreea Munteanu. Mă închin fetelor!
"În afară de Larisa Iordache, care a fost motorul echipei, şi Diana Bulimar, celelalte sunt debutante la o ediţie majoră. Este mult de muncă, până în toamnă trebuie să construim o echipa şi mai puternică, pentru că acolo (Campionatul Mondial ) ne vom întâlni cu SUA şi China. Urmează multă muncă pentru Campionatele Mondiale din toamnă", a declarat Mariana Bitang, antrenor al lotului de gimnastica feminina, la Digi 24.
Şi vă mai propun dragi români ceva în sport, pe românca Simona Helep! Urmăriţi-o, vă veţi minuna cât de... româncă este!


                                                                                     Gelu Dragoş

joi, 13 februarie 2014

Educaţie. Două locuri I la “Olimpicii Cunoaşterii” pentru Şcoala Mireşu Mare

 Două locuri I pentru elevii Şcolii Gimnaziale Mireşu Mare ( director prof. Mogoş Lucica, dir. adj. Drăgan Corina ) la Concursul „Olimpicii Cunoaşterii”, etapa I, secţiunea Limba şi literatura română.
        Ne-au parvenit rezultatele Concursului Naţional „Olimpiadele Cunoaşterii”, ediţia a IX-a, etapa I,  Şcoala Gimnazială Mireşu Mare, unde s-au remarcat în mod deosebit două eleve: Fărcăşan Maria Daria şi Mogoş Laura Alexandra din Clasa Pregătitoare cu punctajul maxim de 118 puncte, locul I pe ţară, medalie de aur plus cadouri din partea organizatorilor.      
      Tot locuri fruntaşe au mai obţinut: Coza Alessia şi Năprădean Andreea cu 112 puncte, locul II pe ţară, Chiorean Lidia cu 106 puncte locul trei faza naţională, Horvat Mihaela şi Ţîţan Ştefania Maria cu 82 puncte menţiune la faza judeţeană – toate eleve în Clasa Pregătitoare.
       Rezultate meritorii au obţinut şi următorii elevi din ciclul gimnazial: Leş Ştefania din clasa a V-a A cu 82 puncte, menţiune la faza judeţeană, But Andrei Alexandru din clasa a V-a A şi Hote Mariana, clasa a VIII-a B cu 76 puncte; Bîrle Andreea din clasa a VII-a A, Hereş Sergiu din clasa a VII-a B, Han Cosmina Rodica din clasa a VIII-a B cu 70 puncte.
    Concursul la nivelul şcolii a fost organizat de către profesoara de limba şi literatura română  Dorca Ortensia Viuţa, care ne-a adus următoarele precizări: „Clasamentul locurilor obţinute de elevi este următorul, la FAZA NAŢIONALĂ: locul al III-lea – 106 puncte, locul al II-lea – 112 puncte, locul I – 118 puncte; la FAZA JUDEŢEANĂ:menţiune – 82 puncte, locul al III-lea – 88 puncte, locul al II-lea -94 puncte, locul I  şi calificare la faza naţională – 100 puncte”.
       Felicitări tuturor celor 29 de elevi mirişeni participanţi, elevi care iubesc cu adevărat limba română.


                                                                     Gelu Dragoş


Foto: prof. doc. Nicu OANŢĂ

joi, 6 februarie 2014

Din nou sportivi maramureşeni pe podium !

Concursul de Tir Sportiv pistol aer comprimat,a continuat cu etapa a V-a de la Arad din 26.01.2014.Aşa cum ne-a obişnuit sportiva Roxana Bonte, la acest concurs s-a clasat pe locul I şi astfel şi-a mai adaugat o medalie de aur la frumoasa colecţie pe care o are până acum. Acest lucru l-a motivat şi pe mai tânărul în ale tir-ului sportiv pistol aer comprimat băieţi, Mădălin Băban care la acelaşi concurs de la Arad, a ieşit pe primul loc. Ambii sportivi sunt la categoria Juniori II. Tot la aceeaşi etapă, sportiva Lia Cozma, dar la juniori I, s-a calificat în finală şi a terminat pe locul VII. Felicitari tuturor şi succes pe mai departe, atât sportivilor cât şi antrenoarei Aurora Barbur.


                                                             Gelu DRAGOŞ, membru A.P.S.

duminică, 15 septembrie 2013

Blogul „Izvoare Codrene” şi revista şcolară „Dintre sute de catarge” locul I la secţiunile lor!

 La Concursul de reviste şcolare, publicaţii, materiale publicitare şcolare, web-uri şi blog-uri şcolare - Ediţia a VI-a , din 29 august 2013, organizat de către Asociaţia Cultural-Ştiinţifică "Vasile Pogor" Iaşi şi Facultatea de Arte Vizuale şi Design de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, blogul Ţării Codrului şi Chioarului „Izvoare Codrene”( http://izvoarecodrene.blogspot.ro/ ) a obţinut locul I! Tot locul I a ocupat şi revista şcolară „Dintre sute de catarge” a clasei a IV-a, coordonator profesor pentru învăţământ primar Gelu DRAGOŞ, redactor şi tehnoredactare învăţător Ana DRAGOŞ, de la Şcoala Gimnazială Mireşu Mare, director profesor Lucica MOGOŞ, director adjunct profesor Corina DRĂGAN.
    Au mai obţinut premii din Maramureş: Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” Sighetu Marmaţiei, Şcoala Gimnazială Remetea Chioarului, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Baia Mare, Colegiul Tehnic „Transilvania” Baia Mare, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Baia Mare, Liceul Tehnologic „Marmaţia” Sighetu Marmaţiei – locul I; Şcoala Gimnazială Specială Baia Mare – locul II; Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Baia Mare – locul III.
     Felicitări tuturor dascălilor maramureşeni implicaţi, felicitări pentru materialele realizate şi trimise la concurs cât mai ales pentru premii! Elevii dumneavoastră se vor bucura în mod cert acum la început de an şcolar!


                                                             

Premiile Concursului de reviste şcolare, publicaţii, materiale publicitare şcolare, web-uri şi blog-uri şcolare - Ediţia a VI-a , organizat de către Asociaţia Cultural-Ştiinţifică "Vasile Pogor" Iaşi şi Facultatea de Arte Vizuale şi Design de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi

luni, 27 mai 2013

CFR DEFILEAZA LA TOATE CATEGORIILE DE VARSTA LA JUNIORI

Dupa ce in meciul retur a reusit sa intoarca rezultatul din tur si sa se impuna in fata adversarilor de la „U” Cluj, tinerii CFR-isti pregatiti de Gheorghe Vasile si Alin Cazan au reusit sa puna iar sub lumina reflectoarelor culorile alb – visinii.
Astfel, aceasti jucatori de la Juniorii C merg la Faza Zonala.
Tot la Faza Zonala s-au calificat si Juniorii E, insa acestia s-au oprit acolo.
Deja sunt calificate la Faza Nationala - deci au trecut de Fazele Zonale - echipele de Juniori A si D, precum si manjii nascuti in 2001, care vor juca peste numai doua saptamani la Arad, unde se va disputa Finala pe tara la Cupa Hagi – Danone, intre cele mai bune 8 echipe din tara.
Lor li se alatura Republicanii A, care s-au impus in fata celor din Medias si, bineinteles, Juniorii C, cum am spus, calificati dupa o dubla in care „sepcile rosii” nici n-au respirat bine pe teren.
De precxizat ca in loturile celor doua echipe de Juniori C au jucat si baimarenii Iuliu Mihail Rosiianu (portar la CFR`99, echipa pregatita de Alin Cazan), Adrian Ster (mijlocas la CFR `98, echipa acum pregatita de Gheorghe Vasile) precum si portarul sighetean Rares Began de la Juniorii B.
Felicitari tuturor si, iata, sunt in continuare mari sperante pentru fotbalul ardelean!


                                                                                  I.R.R.