Cornel Nistorescu: „Cum a ajuns Cîțu, atât de mediocru și de șters, pupila președintelui României”

 

Războiul între liberali se întețește pe măsură ce se apropie data alegerilor președintelui PNL. După ce s-au conturat taberele, după ce a început vînătoarea de aliați, după ce au început atacurile sub centură au dat să apară și elemente de program și dezvăluiri. Programul s-ar numi ”Ce vom face noi?” Asta zice gruparea Cîțu. Ca grupare care are la bază doar o alianță de interese, nu putem vorbi de un program. Doar cîteva schimbări pe care ei le numesc ”reformă”. În mintea politicienilor români (și nu numai), reformă înseamnă să elimine sau să pună la cale crăparea adversarilor și instalarea ”alor noștri”.

De reforme se tot vorbește din 1990 și se va vorbi în următoarele decenii. Toți care le-au pronunțat au acoperit schimbări importane, uneori dubioase sau chiar inutile. Reforma înseamnă instalarea ”oamenilor noștri” și alungarea celorlalți care n-au fost conform. De aceea, cei care vor să se se înțepenească pe fotoliile de putere își mai zic și ”reformiști”. Pentru ei, și dacă ar ajunge în Raiul din basmele populare, strategia lor de schimbare tot reformă s-ar numi. Și ar începe tot cu numirea oamenilor din gașcă. În cazul cetei cu comportament de bandă din PNL-USR-PLUS, și în Rai,”reforma” ar începe tot cu instalarea oamenilor și cu declanșarea anticorupției împotriva sfinților care îi încurcă la casierie, la cantină, la băuturi și la femei.

Anticorupția este un instrument politic, o armă de luptă și o tehnică de păcălit electoratul. Ce reformă pot face Emil Boc și Raluca Turcan, Gheorghe Flutur sau lătrăul de Florin Roman? Dacă ar fi după mintea lor am avea parte de o întoarcere la regimul lui Traian Băsescu, cînd contractele mai bogate se împărțeau de la Cotroceni cu Elena Udrea (asfaltări și energie), iar cele mai mici picau în ”administrarea” miniștrilor și baronilor locali ai PDL. În cazul lor, orice proiect integrat ideologic, economic și social este exclus. Orice ciornă de proiect de țară n-o poate depăși pe a lui Klaus Iohannis pentru că zero plus nu există. Adepții reformelor nu au cu ce.

Ce-i acela ”suflu nou” în mintea lui Cîțu? Ideatic pare imposibil de definit, cîtă vreme Florin Vasile Cîțu n-a emis nici o idee distinctă și convingătoare. S-a lăudat cu performanțe economice și financiare, ducînd într-o perioadă scurtă datoriile țării la 127 de miliarde de euro și oferind la schimb doar o liniște în materie de achitare la zi a salariilor bugetarilor și instituțiilor de forță. În rest, pauză! Chiar dacă îi zice ”reformă”, împăratul este gol. Dar gol pușcă!

Și atunci cum se așază toată floarea liberală în urma unui caraghios, necunoscut în partid, lipsit de performanțe și calități? De ce toată suflarea penelistă se face că nu vede? Cîțu, în afara prestației (soldată cu o chiflă) în celebra speculație pe monedă, nu există nimic. Ce i-ar putea entuziasma pe liberali atît de mult încît să i se alăture cu atîta entuziasm cînd calitățile sale sunt nespus de puține și de sărace? Nu le văd? Îl văd, dar tac. ”Poporul liberal” (căci și în cazul PNL, profitorii și susținătorii alcătuiesc o ceată importantă) se teme de Iohannis mai tare ca de Covid-19!

Cum a ajuns Cîțu, atît de mediocru și de șters, pupila președintelui României? Cu siguranță că mobilizarea bietelor personalități liberale în spatele lui Florin Cîțu nu se explică decît prin opțiunea categorică a președintelui Iohannis. Este exclusă indicația sa de genul ”eu nu mă bag, alegeți pe cine vreți” . Iar în urma unei asemenea indicații neutre toți să moară de dragul bolborositului de Florin Cîțu.

Să ne întoarcem la sosirea lui Florin Cîțu în PNL. El a fost adus de Alina Gorghiu-Isar pe vremea în care a fost numită de președintele Klaus Iohannis drept președinte interimar al PNL. Cu aducerea lui Cîțu ea a raportat un ”succes de cadre”. A înnoit partidul! A adus o prospătură în partid. În fapt, simpatia președinetlui Iohannis, cum o numesc liberalii în surdină pe Alina Gorghiu, l-a adus în PNL pe colegul de aventură financiară al proaspătului ei soț Lucian Isar. Am putea chiar spune că familia Gorghiu-Isar l-a adus în PNL pe Florin Cîțu. Și tot în baza inexplicabilei influențe a Alinei Gorghiu asupra lui Klaus Iohannis, acesta a devenit favorit pentru postul de prim-ministru și, acum, de președinte al PNL.

Între timp, Lucian Isar, fiul generalului Ion Isar, a devenit consilier onorific al primului-ministru. Și, după sursele noastre, un reprezentant al acestuia în diverse proiecte majore.

Ce rezultă din asta? Că PNL se află în situația în care opțiunea lui Klaus Iohannis pentru un Cîțu premier și cu același Cîțu președinte al liberalilor intră în etapa în care partidul Brătienilor este dominat (chiar controlat, cu mînușițe!) de cuplul Alina Gorghiu-Lucian Isar. Adică a devenit un ”partid al meu”, anexă a ”guvernului meu” și susținut de o majoritate parlamentă cuminte, bucuroasă că poate degusta din mierea puterii oferită de ”românii mei”.
Numai așa se poate explica marele val de susținere și simpatie pentru împăratul gol din fruntea guvernului României.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul.ro

Klaus Iohannis: previzibil si mediocru

Se comportă politicianist, îl preocupă numai cum să câștige al doilea mandat de președinte. Interesul național, voința majoritară, au devenit pentru domnia sa futilități de gura sobei. Toate declarațiile sale de ieri au fost făcute în cheie electorală. Atac la PSD, adversarul său numărul 1, apărare deșănțată a SRI și DNA, armele sale redutabile de contracarare a deficitului de procente de la alegeri al susținătorilor săi.

Nu m-a mirat nimic din ce-a spus ieri Klaus Ioohannis pentru că m-am lămurit demult asupra jocului pe care domnia sa îl face. S-a comportat absolut previzibil. Este conștient de marasmul din justiția română, mai ales din DNA, dar nu vrea să-l recunoască pentru că astfel ar da satisfacție PSD-ului și i-ar înfuria la culme pe tefeliști dimpreună cu reprezentanții unor ambasade. O lasă pe Kovesi să se erodeze prin cramponare de scaun și prin asaltul cu dezvăluiri compromițătoare la care e supusă din toate părțile.

Tactica președintelui Iohannis e previzibilă, dar și mediocră. Mediocră din două motive: întâi pentru că, prelungind războiul din societatea românească antagonizează la paroxism românii, supunând sistemul de justiție riscului de a fi detestat și apoi destrămat total de către aceștia, apoi pentru că prăbușirea Laurei Kovesi sub nenumăratele abuzuri ce ies la iveală zi de zi va atrage și prăbușirea în imagine a susținătorilor ei, deci și a lui.

O singură referire din răspunsurile lui Klaus Iohannis m-a îngrijorat. Cea prin care face un apel la „implicare civică maximă din partea celor care-și doresc un stat de drept”. Deși în fraza următoare se grăbește să precizeze că nu vrea românii din nou în stradă, practic apelul său spre o astfel de finalitate țintește. Există vreo altă formă de implicare civică MAXIMĂ decât protestele de stradă? Poate doar războiul civil! Ori nu cred că președintele României ar merge chiar până acolo pentru a bloca niște legi care nu îi convin.

Sondaje recente indică, în pofida diabolizării PSD de către o propagandă turbată, făcută cu cele mai nerușinate metode securistice, că acest partid crește constant în preferințele românilor, depășind, pe cont propriu, pragul psihologic de 50%. De la ultimele alegeri până în prezent PSD a mai câștigat, în plus, 8 procente (deși se zice că guvernarea erodează), cam tot atâtea câte mai are, după o prestație exasperant de distructivă și diletantă, USR.

Este modul românilor simpli, așezați și tăcuți de a sancționa derapajele instituțiilor de forță care conduc abuziv țara. Modul lor de a arăta că înțeleg ce se întâmplă cu adevărat și că nu vor să se lase duși de nas. Ei și-au dat seama ce cârnățărie cu carne umană a devenit justiția română și câtă ipocrizie există în discursul celor care ne-o prezintă ca pe o zână imaculată.

După ce a ieșit, în geaca roșie, să susțină o rebeliune neautorizată, pusă la cale și amplificată artificial de yesmenii săi, pe Klaus Iohannis îl bate acum din nou gândul să apeleze la „implicare civică maximă” pentru a amuți glasul și voința majorității.

Ce ar fi de făcut în fața unei astfel de incitări iresponsabile? Cum ar putea PSD să-și fructifice procentele din sondaje, confruntat cu o minoritate atât de agresivă al cărei fitil îl aprinde chiar președintele țării?

Să-și cheme el însuși, PSD-ul, susținătorii în stradă. Împotriva Laurei Kovesi, cu atâtea abuzuri dovedite la activ, împotriva tuturor procurorilor Portocală de prin DNA, tolerați și chiar elogiați de șefa lor, împotriva lui Augustin Lazăr și a celor care au mușamalizat dosarele familiei Kovesi, împotriva complotiștilor din sufrageria lui Oprea, împotriva sereiștilor pentru care justiția română a fost atâția ani un câmp tactic etc., etc., etc!

Motive s-ar găsi cu duiumul. Doar că există un inconvenient. Major. Lipsa de reacție fermă, până acum, a ministrului justiției.

Nu poți tu, PSD, care ești la guvernare și îl girezi de Tudorel Toader, să ceri susținătorilor tăi să protesteze pe temele enunțate, câtă vreme ministrul guvernului tău nu-și face treaba lui, nu propune el, președintelui Iohannis, revocarea Laurei Kovesi și a lui Augustin Lazăr. Ar fi un nonsens și o probă de impotență politică să scoți oamenii în stradă când tu, fiind la guvernare, nu ești în stare să întreprinzi, prin pârghii legale, ceea ce depinde de tine pentru a încerca să rezolvi situația.

Mișcări de protest ale poporului pesedist s-ar justifica și ar avea o țintă clară doar dacă Tudorel Toader ar propune revocarea celor doi șefi de parchete iar Klaus Iohannis ar respinge-o. Aceasta ar fi ordinea firească a lucrurilor: întâi să respingă Klaus Iohannis propunerea de revocare înaintată de Tudorel Toader și apoi, reacție la asta, să iasă susținătorii PSD-ului să protesteze.

Dar și în această succesiune, cea normală, este de prevăzut ceva care să complice lucrurile. Faptul că, de îndată ce Tudorel Toader ar transmite președintelui Iohannis cererea de revocare a doamnei Kovesi și a domnului Lazăr, Piața Victoriei s-ar umple de tefeliști și de toți ceilalți care urăsc din rărunchi PSD-ul. Iar apoi, dacă președintele ar refuza revocarea și PSD și-ar chema și el oamenii în stradă, lucrurile s-ar îndrepta primejdios către un conflict civil. Până aici s-ar putea ajunge.

La protestele din ianuarie, atunci când guvernul PSD a fost în pericol de a fi debarcat prin forță deși avea în spate o majoritate de peste 60%, ieșirea în stradă a susținătorilor acestui guvern era pe deplin justificată. Ministrul Justiției de atunci a făcut ce a considerat el că trebuie să facă, mingea era la Klaus Iohannis.

Acum mingea e la Tudorel Toader. Adică la PSD. Până ce el nu o dă peste fileu, orice protest pesedist va fi interpretat ca un protest față de pasivitatea propriului ministru.

L-am apreciat și îl apreciez în continuare pentru tactul și răbdarea sa pe Tudorel Toader. Lucrurile însă se precipită și luarea taurului de coarne nu mai poate fi amânată la nesfârșit. S-au strâns destule motive de revocare a celor doi procurori șefi (hai să zicem că mai așteptăm și raportul Inspecției Judiciare despre managementul DNA) după care, gata! Propunere de revocare și pisica în brațele lui Iohannis.

Iar de va ieși cu noi proteste din partea #rezist, atunci majoritatea de la alegeri și din sondajele recente n-are decât să-și manifeste și ea prezența, sau să se lase încălecată.

Sursa: Contele de Saint Germain