Spre cărarea timpului (I)
Pe cărarea timpului
Răsărea un fir de speranță
Era marea cea agitată prin nervurile ei
Era un ocean zglobiu cu peștii sărați
Valurile oarbe ce se aruncau spre bordul navelor
Pirații mai naufragiați decât vapoarele
Era un vuiet asurzitor de păsări călătoare
ce răpeau dimineți senine
Era un zumzetul unei albine rătăcite in zbor
ce îmi polua fonic stupul
Era un cer mai limpede
decat roua dimineții
Era muntele de gheață mai rece decat
bruma dimineții
Era un culoar de pașii crescuți peste
ghirlandele cu flori
Eram mai secretos decât misterul
Mai misogin decât minciuna
Mult mai răbdător decât răbdarea
Poate mai optimist decât speranța
Mai sacru decât biserica
mai răzbunător decât lupta
mult mai mișcător decât natura.
Priveam adesea spre cărarea norilor
Ce îmi răpea momentele
În prezența drumețului uitat
de vânt sau de lumina zilei
in pragul serii răpeam stele
fiind însămi răpus de vicleșugul
timpului ,ci cum dezorientarea
mea era premiată,
pașii timpului inrolați spre natura
primitoare ,
eram o sclipire in univers
o tornadă cu amintiri
ce îmi memora trecutul
eram un munte de speranță
cu versanții înconjurați
de setea unor torenți ce curgeau violent
peste râuri și văi,
m-am impotmolit în balanța timpului
eram un mijlocitor între natură și timp
eram un pacificator ,pledam pentru pacifism,
dar intr-un final, militam pentru războiul dintre
natură și timp.
Bravo, Vladut!
RăspundețiȘtergere