Mâine... un timp ce nu-mi aparţine
Tu vei veni
schelălăind ca un câine
de unde oase
pentru fastuosul "mâine"
când omenirea n-are viitor
schelălăind ca un câine
de unde oase
pentru fastuosul "mâine"
când omenirea n-are viitor
Să ne-aşezăm cuminţi
la umbra – timpului trecut
şi să visăm
cum "azi" –
ia forma efemeră
a ne-nceputei pâini...
la umbra – timpului trecut
şi să visăm
cum "azi" –
ia forma efemeră
a ne-nceputei pâini...
Şi îngrozit de nesfârşite mâini
ce lacom se întind
voi alerga şi eu
schelălăind
spre margini de hotar
şi câine credincios – voi sta de pază
lângă stârvul unui "mâine"...
ce lacom se întind
voi alerga şi eu
schelălăind
spre margini de hotar
şi câine credincios – voi sta de pază
lângă stârvul unui "mâine"...
Dă-ne, Doamne, pâine...
Din jurnalul unei zile ( în mijlocul singurătăţii)
Craterul vulcanilor de deschidea
ameninţător
sub povara gândurilor
"Tot ce nu mă ucide mă face mai puternic"!
bietul Nietzsche!
ars de suferinţă a ridicat sabia împotriva
"Dumnezeului"
ce l-a lăsat singur
în faţa filosofiei sterile...
cum să poţi locui într-o singurătate din care
sunt izgoniţi
zeii şi legendele?
ameninţător
sub povara gândurilor
"Tot ce nu mă ucide mă face mai puternic"!
bietul Nietzsche!
ars de suferinţă a ridicat sabia împotriva
"Dumnezeului"
ce l-a lăsat singur
în faţa filosofiei sterile...
cum să poţi locui într-o singurătate din care
sunt izgoniţi
zeii şi legendele?
Unde sunt tainele lumii care au fost făgăduite
materiei întrupate?
numai Everestul mai poate oferi un răspuns
acolo sus... lumina-i darnică, ocrotitoare, şi poţi
avea
un dialog sincer cu cerul – înfruntându-i
nepăsarea...
ori totul, ori nimic!
mult mai periculos este să priveşti în jos... spre
inima vulcanilor
ce nu cunosc toleranţa
şi nici speculaţiile metafizicii...
materiei întrupate?
numai Everestul mai poate oferi un răspuns
acolo sus... lumina-i darnică, ocrotitoare, şi poţi
avea
un dialog sincer cu cerul – înfruntându-i
nepăsarea...
ori totul, ori nimic!
mult mai periculos este să priveşti în jos... spre
inima vulcanilor
ce nu cunosc toleranţa
şi nici speculaţiile metafizicii...
Din jurnalul unei zile (*50 de primăveri)
Striveşte-mi tâmpla cu ultima
"mână de întuneric" când zorii mijesc
doar aşa voi purta în suflet
semnul zilei
aducătoare de noroc...
"mână de întuneric" când zorii mijesc
doar aşa voi purta în suflet
semnul zilei
aducătoare de noroc...
Striveşte-mi tâmpla
cu dumnezeiasca frumuseţe a florilor
ce-şi dăruiesc parfumul
drumeţilor îngenuncheaţi la răscruce...
cu dumnezeiasca frumuseţe a florilor
ce-şi dăruiesc parfumul
drumeţilor îngenuncheaţi la răscruce...
... n-o să mă doară nici oglinzile sfărâmate
ale cerului
căzute peste braţele-mi
ce şi-au dorit un legământ cu absolutul
şi-o singură îmbrăţişare cu Zeii...
ale cerului
căzute peste braţele-mi
ce şi-au dorit un legământ cu absolutul
şi-o singură îmbrăţişare cu Zeii...
Striveşte-mi trupul cu munţii
falnici şi izvoarele repezi
şi n-o să-ţi reproşez
graba în care
vrei să-mi spulberi nevoia de statornicie
în curgerea nefirească a timpului...
falnici şi izvoarele repezi
şi n-o să-ţi reproşez
graba în care
vrei să-mi spulberi nevoia de statornicie
în curgerea nefirească a timpului...
Vorbeşte cu păsările
să mă rănească cu aripile lor
însetate de zbor
şi n-o să mă vezi plângând
când ştiu prea bine
că libertatea mi-a fost închisă
în miezul unui fruct...
să mă rănească cu aripile lor
însetate de zbor
şi n-o să mă vezi plângând
când ştiu prea bine
că libertatea mi-a fost închisă
în miezul unui fruct...
O! Frumoasă şi senină fată
cu lumini tăinuite sub pleoape
sărută-mi fruntea
cu buzele tale adultere...
şi-am să te strâng la piept – ca pe singura mea
bucurie:"copilăria!"
(cum o simt risipindu-se... în fiecare ticăit!...)
cu lumini tăinuite sub pleoape
sărută-mi fruntea
cu buzele tale adultere...
şi-am să te strâng la piept – ca pe singura mea
bucurie:"copilăria!"
(cum o simt risipindu-se... în fiecare ticăit!...)
Striveşte-mi tâmpla cu toate promisiunile
celor 50 de primăveri
ce mi-au fost adăpost împotriva frigului
metafizic...
împotriva deşertului strecurat în sânge
... şi-am să cânt de bucurie
când – în fiecare rană - va înflori o nouă speranţă
şi noi dimineţi cu trăiri interzise...
celor 50 de primăveri
ce mi-au fost adăpost împotriva frigului
metafizic...
împotriva deşertului strecurat în sânge
... şi-am să cânt de bucurie
când – în fiecare rană - va înflori o nouă speranţă
şi noi dimineţi cu trăiri interzise...
Striveşte-mi sufletul
cu tot ce are viaţa mai sublim... şi cu fiecare strigăt
de durere... voi fi mai tânără cu un vis
....
50 de primăveri...
un buchet de gânduri... smuls din somnul adâncului
şi aruncat în braţele prezentului
extaziat,
extaziat...
cu tot ce are viaţa mai sublim... şi cu fiecare strigăt
de durere... voi fi mai tânără cu un vis
....
50 de primăveri...
un buchet de gânduri... smuls din somnul adâncului
şi aruncat în braţele prezentului
extaziat,
extaziat...
Din jurnalul unei zile (amurg în deşert)
pe această întindere de nisip
arsă de soare
îţi voi aşterne la picioare
amurgul unui suflet bântuit
ce n-a înţeles logica pustiului, nebunia...
arsă de soare
îţi voi aşterne la picioare
amurgul unui suflet bântuit
ce n-a înţeles logica pustiului, nebunia...
nisipurile işi plâng deseori nerodirea...
să fie blestemul celui învins?
apele s-au închis grăbite în adâncuri
refuzându-le jelirea... tânguirea...
... sfâşietor e strigătul în deşert
a celui ucis
de nepăsare...
să fie blestemul celui învins?
apele s-au închis grăbite în adâncuri
refuzându-le jelirea... tânguirea...
... sfâşietor e strigătul în deşert
a celui ucis
de nepăsare...
în această oază de nisipuri mişcătoare
se-adună pe-nserat
fecioare de rouă
ce-aşteaptă pe cel însetat – rătăcind
în curgerea unui timp obosit, deprimat...
se-adună pe-nserat
fecioare de rouă
ce-aşteaptă pe cel însetat – rătăcind
în curgerea unui timp obosit, deprimat...
... e ora când adevărul se surpă
... e timpul ca stele nopţii să moară...
... e timpul ca stele nopţii să moară...
se-aşterne amurgul peste zare
şi peste ochiul stins al deşertului
ce n-a mai putut să vadă
agonia ta
căutând urme de paşi
în cele mai sumbre vise, bântuite
de speranţă...
şi peste ochiul stins al deşertului
ce n-a mai putut să vadă
agonia ta
căutând urme de paşi
în cele mai sumbre vise, bântuite
de speranţă...
Din jurnalul unei zile (falsificatori de istorii...)
Descompune-mă-n cuvinte
în titluri de cărţi
în istorii inventate
( cu sânge rece)
de bolnavi incurabili
... rămăşiţe ale materiei
nemodelate
în forme...
în titluri de cărţi
în istorii inventate
( cu sânge rece)
de bolnavi incurabili
... rămăşiţe ale materiei
nemodelate
în forme...
Aruncă-mă în fiecare
răscruce
în calea anotimpurilor
ce urlă a pustiu
preschimbând
fiecare gând
în boabe de rouă...
răscruce
în calea anotimpurilor
ce urlă a pustiu
preschimbând
fiecare gând
în boabe de rouă...
Lasă-mă pradă
lupilor iernatici
pe drumul bătătorit
de remuşcări şi regrete...
lupilor iernatici
pe drumul bătătorit
de remuşcări şi regrete...
Descompune-mă
în sunete hazlii
în versuri lipsite de sens
şi veacuri de singurătate...
în sunete hazlii
în versuri lipsite de sens
şi veacuri de singurătate...
Lasă-mă la marginea
lumii
să-mi aştept rândul
( lângă atâtea stihii)
la dreptatea dintâi
rămasă
pe "masa de disecţie"
a falsificatorilor de istorii...
de istorii...
lumii
să-mi aştept rândul
( lângă atâtea stihii)
la dreptatea dintâi
rămasă
pe "masa de disecţie"
a falsificatorilor de istorii...
de istorii...
Din jurnalul unei zile (lagărul morţii...)
Fiecare pasăre îşi cunoaşte zborul
aripile de ceară sunt un "simulacru",
o contestare
a lagărului
şi-a sufletului pironit între ziduri
nu toţi copacii falnici au parte
de roade...
freamătul frunzelor este acelaşi
când
ispitele pun la cale
naşterea unei lumi damnate...
aripile de ceară sunt un "simulacru",
o contestare
a lagărului
şi-a sufletului pironit între ziduri
nu toţi copacii falnici au parte
de roade...
freamătul frunzelor este acelaşi
când
ispitele pun la cale
naşterea unei lumi damnate...
Numai femeia "aleasă" poate asculta
sâsâitul
provocator al şarpelui...
"Fiii tăi vor fi răzbunarea mea
pentru frumuseţea
vieţii oferite"...
De unde vine glasul acesta tulburător
asemenea unei zile ce-şi îmbracă
hainele cernite?
sâsâitul
provocator al şarpelui...
"Fiii tăi vor fi răzbunarea mea
pentru frumuseţea
vieţii oferite"...
De unde vine glasul acesta tulburător
asemenea unei zile ce-şi îmbracă
hainele cernite?
Trec ades pe lângă un cimitir părăsit
câinii de pripas stau la soare cu boturile
lipite de lespezile grele
"să vorbească pământul într-o limbă
ce nu ne-a fost dezvăluită?"
florile sălbatice crescute la căpătâi
mai păstrează în culori
amintirea
stinsă
a unei iubiri...
câinii de pripas stau la soare cu boturile
lipite de lespezile grele
"să vorbească pământul într-o limbă
ce nu ne-a fost dezvăluită?"
florile sălbatice crescute la căpătâi
mai păstrează în culori
amintirea
stinsă
a unei iubiri...
Şi câte nebunii, izvoare nesecate,
cai sălbatici
şi păsări în colivii
poţi vedea
într-un "lagăr al morţii"...
Aripile de ceară
sunt un "simulacru"
ca şi viaţa –
cai sălbatici
şi păsări în colivii
poţi vedea
într-un "lagăr al morţii"...
Aripile de ceară
sunt un "simulacru"
ca şi viaţa –
Gândurile...
o avalanşă de străfulgerări năucitoare
singurele
care mai au curajul
de a îmbrăţişa
libertatea unei zile de vară,
unei zile de vară...
o avalanşă de străfulgerări năucitoare
singurele
care mai au curajul
de a îmbrăţişa
libertatea unei zile de vară,
unei zile de vară...
Să nu trezim cimitirele...
E-o taină-n toate.
şi-o năruire...
nu vă-ndoiţi de dăinuire
când vă cântaţi bucuriile
în acelaşi cerc istovitor
în care dorm nepăsătoare
cimitirele...
şi-o năruire...
nu vă-ndoiţi de dăinuire
când vă cântaţi bucuriile
în acelaşi cerc istovitor
în care dorm nepăsătoare
cimitirele...
E o lumină-n toate.
şi-o sfâşiere...
şi nu-ntrebaţi de risipire
când vă slăviţi odoarele
în acelaşi triunghi nepereche
în care se înalţă – ca o provocare –
luna, soarele...
şi-o sfâşiere...
şi nu-ntrebaţi de risipire
când vă slăviţi odoarele
în acelaşi triunghi nepereche
în care se înalţă – ca o provocare –
luna, soarele...
E-un nepătruns în toate.
şi-o prigonire...
şi cum să vă mire
când rătăciţi în propria geometrie
căutăm adevărul
în ape
ce refuză oglindirea – chipului cioplit –
agăţat
în izbăvitoare cuie,
izbăvitoare cuie...
şi-o prigonire...
şi cum să vă mire
când rătăciţi în propria geometrie
căutăm adevărul
în ape
ce refuză oglindirea – chipului cioplit –
agăţat
în izbăvitoare cuie,
izbăvitoare cuie...
Domnule Gelu Dragoş,
RăspundețiȘtergereVă mulţumesc mult pentru publicarea acestot poeme în revista Izvoare Codrene.
Mulţi citesc... puţini înţeleg!
Dacă o singură persoană a înţeles mesajul şi profunzimea celor scrise... mă "declar" încântată.
Mult succes în toate şi multă inspiraţie.
gânduri alese şi preţioase,
valentina becart
Eu unul, - tot scotocind prin adâncimi de conţinuturi - ,
RăspundețiȘtergeream înţeles. Mă veţi întreba ce am înţeles?
...că tinereţea poetei se armonizează cu maturitatea poeziei.
Mi-aş permite să apreciez opera şi s-o felicit pe autoare!
Cu înaltă preţuire,
vasia( Vasile Popovici)