de NICOLAE GOJA
Remus Pricopie a anunţat că va introduce reevaluări de tipul
celor naţionale, din doi în doi ani, în clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, dar
nu şi-a explicat intenţia şi nu a arătat pe ce studii sau evaluări se bazează
în luarea deciziei. Atitudinea sa pare a unui ministru disperat să-i facă pe
elevi să înveţe..., speriat fiind de bacalaureatul care se anunţă după simulări
a fi chiar mai slab decît cel din 2012, cu 48%. Educarea copiilor prin metoda
fricii de examene este o greşeală, domnule ministru!
Programul de guvernare prevede o creştere a performanţelor
şcolare, însă metodele pentru a atinge acest deziderat n-ar trebui să pună
presiune în plus pe elevi, ci să fie luate în calcul metode calme, cum ar fi
deschiderea sistemului spre societate. Şcoala de azi este închisă, cadrele
didactice iau creta albă şi scriu lecţia pe tabla neagră, iar învăţăceii stau
smirnă în bănci. Acest sistem este învechit, de aceea rezultatele şcolare sînt
mediocre. Atingerea unei competitivităţi similare cu cele de pe plan european
presupune mai multe măsuri ce ţin de ... ministrul educaţiei. Depolitizarea
sistemului ar fi urgentă, doar prin depolitizare am putea obţine autonomia în
educaţie şi un sistem de calitate, care să stimuleze dezvoltarea şi formarea
pînă la majorat. Curricula este încărcată de parcă am vrea să-i învăţăm pe
copii totul, nu lăsăm loc pentru învăţarea pe parcursul vieţii. Este
obligatorie redimensionarea raportului dintre teorie şi practică, acum facem
doar teorie, conform curriculei de pregătire. Domnul ministru nu găseşte
curajul să deschidă şcoala spre lume, în beneficiul noii generaţii?!
Ar putea face presiuni eficiente asupra cadrelor didactice,
pentru profesionalizarea acestora. Nu vrem să ştie carte cît un profesor
universitar, dar ar putea să înveţe să predea cu ajutorul tehnologiei
informaţiilor. Şcolile trebuie conexate la reţele de Internet de mare viteză -
la noi cam 50% au acest serviciu. Ministrul şi-a luat angajamentul să atingă
100% în doi ani! Ar mai putea promova mijloacele de învăţare neplictisitoare,
pentru o pregătire multiculturală, pentru o educaţie durabilă. Provocările sînt
mari, dorim să-i educăm pe copii pentru sănătate (fără fumat, fără alcool şi
droguri), pentru muncă (în vacanţa mare să se poată angaja de la 16 ani),
pentru sport (să aibă săptămînal ore de educaţie fizică şi activităţi sportive
extraşcolare).
Copiii sînt "genii" în fază de creştere, au nevoie
de tutori de încurajare şi răbdare din partea noastră. A-i stresa încă din
clasa a II-a ar fi o greşeală pe care vrea să o facă ministrul şi o fac adesea
cadrele didactice şi părinţii care-i pun de copii în competiţie prea devreme.
Nu faceţi presiuni asupra copiilor să înveţe continuu, şi la şcoală, şi la
temele de acasă, mai multe ore pe zi decît profesorii şi părinţii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu