Nu acelaşi lucru se
poate spune despre poezia „Dor de noi” apărută
vineri 11 noiembrie 2016 pe blogul „Moara lui Gelu ”la secțiunea„ Lumea poeziilor”.
Folosind cel
mai simplu argument încep să spun că e o poezie de dragoste, o declarație de dragoste față de ființa iubită. El
dorește ca și atunci când distanța-l
desparte de sufletul pereche, gândul iubirii reciproce nu-i poate despărți. Aici se potrivește zicala-„dacă există undeva în lume, oricât de departe ar fi,
un suflet care vibrează la fel cu al tău, atunci merită să-ți trăiești
viața”.
Într-o ambianță poetică cele patru strofe alcătuiesc un
tot armonios în care se adâncesc sensurile cuvintelor.
E elogiată
dragostea ideală, titlul e o trimitere la „iubirea în doi-„Dor de noi”în care
să existe„doar doi” și atât; în
sufletul fiecăruia trebuie să fie„locul meu”-pretutindeni, acasă sau în
depărtare.
Nu e un
sentiment nostalgic, tip eminescian cu așteptarea
iubitei sau căutarea ei „pe lângă plopii fără soț”
este de fapt exprimarea împlinirii iubirii.
Poezia e
născută dintr-o iubire delicată, având o coloratură sonoră liniștită și
calmă, cu o rimă perfectă pentru care s-au ales cuvinte potrivite. Pentru a
exprima în cuvinte sentimentele ce-l animă- poetul alege cuvinte adaptate
viziunii lăuntrice:„dor, fericire, sărut, suflet, parfum, iubesc, brațe, noapte, inimă, ochi”, etc. În acest fel e
combătută sintagma că „ochii care nu se văd, se uită”.
Se poate
observa o alianță plină de surprize a
cuvintelor obișnuite, ducând spre final
la imaginea fericirii: „Fericirea mea-i în tine, aș minți să spun că nu/
Multe mi-au trecut prin suflet, dar acolo-ai rămas tu/ Te iubesc cum n-am
făcut-o, Și când pleci e atât de greu/
Strânge-mă și-n gând în brațe, știi
c-acolo-i locul meu./”
„Dăruind,
vei dobândi!”scria monahul de la Rohia; se aleg cuvintele expresive ale
romanticilor care dau efecte adânci și
neașteptate ale iubirii necondiționate familiale.
Amintesc și alte versuri care mi-au încântat auzul și pe care nu le-am uitat- scrise de buna mea
prietenă Mana Luz: „Tu ești mireasa mea
primordială/, Iubirea mea dintâi și cea
din urmă,/Te-am căutat prin șiruri de
milenii,/Azi, te-am găsit și chinul mi
se curmă./Te-am plăsmuit în gândurile mele,/ Din albe flori, din raze de
lumină,/Și așteptam, mereu, cu brațe-ntinse/Să
vii aievea, blândă și senină/Ce mult am
rătăcit, și tu și eu,/Prin labirinturi reci, fără ieșire!.../Ne mai oprea, din când în când ecoul,/Parola mea și-a ta fiind: IUBIRE.”
Felicităm
autorul și așteptăm alte poezii tot atât de romantice.
Olimpia Mureșan-membru
L.S.R. filiala Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu