Cărțile Sfinte, Binele și Iertarea
1. „Sunt convins și acum că ne trebuie religii,
biserici, mănăstiri și slujitorii acestora dar și enoriași. Totul este: CE
LE SPUNEM, CINE LE SPUNE ȘI CUM LE SPUNEM ÎNVĂȚĂTURILE CĂRȚILOR SFINTE!
Trebuie coborâtă dogma între oameni pentru a revigora spiritual un neam și nu
prin oricine și nu de oricine! Enoriașul nostru caută și știe multe. Nu mai este cel de acum 200 de ani sau mai de mult. BISERICA NE TREBUIE MAI MULT CA ALTĂDATĂ.
O BISERICĂ CU SLUJITORI CULȚI ȘI ÎNȚELEPȚI, MĂCAR CA MITROPOLIȚII ORTODOCȘI:
SIMION ȘTEFAN, VARLAAM, DOSOFTEI, ANTIM IVIREANU, capabili să coboare
înțelepciunea cărților sfinte, actualizând-o, între oamenii acestor vremuri.
Dușa Traian (1936- ),
contabil, profesor suplinitor,
Președintele Comitetului de Cultură și Artă Tg. Mureș, Profesor la Liceul de
Artă Tg. Mureș, Profesor Metodist, Profesor de Limba și Literatura Română. Este
autorul a peste 700 de picturi,
scriitor.
***
2. „Luați seama să NU răsplătească cineva răul cu rău, ci
totdeauna să urmați cele bune unul față de altul și față de toți. BUCURAȚI-VĂ PURUREA. RUGAȚI-VĂ
NEÎNCETAT. DAȚI MULȚUMIRE PENTRU TOATE, căci aceasta este voia lui
Dumnnezeu. Duhul să nu-l stingeți. Proorociile să nu le disprețuiți. ȚINEȚI CE ESTE BINE; FERIȚI-VĂ DE ORICE
ÎNFĂȚIȘARE A RĂULUI. ÎNSUȘI DUMNEZEUL PĂCII SĂ VĂ SFINȚEASCĂ PE VOI. DACĂ
CINEVA NU VREA SĂ LUCREZE, ACELA NICI SĂ NU MÎNÂNCE”.
EPISTOLA către TESALONICENI,
este una din cele două epistole adresate
teslonicenilor și una din cele paisprezece epistole ale Sfântului Apostol Pavel
aflate în Noul Testment. Ea este prima epistolă în ordine cronologică și are,
ca și cea de-a doua către tesaloniceni, un pronunțat caracter eshatologic,
întrucât acordă mare însemnătate lămuririi Parusiei
(A doua venire a Mântuitorului)
și învierii trupurilor la sfârșitul veacurilor
***
3. „O greşeală se iartă şi de Dumnezeu şi de oameni. De
Dumnezeu pentru că Sfinţia Sa e Bunătatea, Mila şi iertarea. Iar de oameni se
iartă întâia oară. Dumnezeu poate ierta de două ori, omul NU. Omul gândeşte şi
Dumnezeu hotărăşte”.
Mihail Sadoveanu (1880 - 1961),
scriitor, povestitor, nuvelist, romancier,
academician, și om politic român
P.S. „Împacă-te cu Dumnezeu
și cazi la pace. Atunci bine va fi cu tine. Primește, te rog, învățătură din
gura Lui și pune la inimă cuvintele Lui; Dacă te întorci la Cel puternic și te
smerești, dacă depărtezi nendreptatea din corpul tău, atunci aurul tău îl vei
prețui drept țărână și comorile Ofirului drept pietricele, pentru că Cel Atotputernic va fi pentru tine sloi
de aur și grămezi de argint” (Iov
22, 21-25).
„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul
Prof. Olimpia Mureșan-Ulmeni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu