Editorial. Un cufăr cu cărţi

În tinereţe practicam un joc cu iz intelectual, care se dorea să avertizeze dogmatismul omului format la o singură carte. Era o întrebare clasică şi cuceritoare: care sunt cele 10 cărţi pe care le-aţi lua pe o insulă pustie? Unii pot zâmbi că mai recurg la acest joc beletristic, când ai la îndemână un e-book reader, pe care poţi copia mii de cărţi. Dar nu doresc să modernizez jocul. Şi apoi este vorba de carte, de muzica discretă a paginilor, de supracopertă, de semnul de carte.

Trecând Oceanul, deşi nu am ajuns pe o insulă pustie, ci într-o zonă a tehnologiei, îmi duc traiul într-o mare insulă lingvistică. Este limpede că m-au însoţit numai cărţi în limba română. Când mi-am făcut cufărul cu cărţi, am stat de vorbă cu mine însumi. Aşa, m-am întrebat: cu ce cărţi vrei să-ţi petreci vara americană? Doi vectori mi-au limpezit decizia. Să cunosc cât mai bine locul în care am venit, dar să nu uit de unde am plecat. Aşa, în cufărul cu cărţi am aşezat unul dintre tomurile fundamentale despre lumea nouă. Este vorba de volumul „Despre democraţie în America”, de Alexis de Tocqueville, unul dintre cei mai mari gânditori politici şi sociologi francezi ai secolului al XIX-lea. Este un autor de referinţă în ştiinţele sociale, frecvent invocat, dar imposibil de clasat: filozof, moralist, istoric, gânditor politic şi sociolog, în acelaşi timp jurist de formaţie, om politic şi diplomat. Este cea mai complexă personalitate liberală franceză a vremii sale.

Cartea aceasta este importantă pentru orice discipol al istoriei. Un manual folositor oricărui om politic. Chiar sugerez compatrioţilor mei politicieni să se apropie de această carte pentru a se lumina puţin. Şi eu regret că am descoperit-o aşa de târziu. Autorul este considerat, pentru analiza sa comparativă, originală, unul dintre părinţii fondatori ai sociologiei şi filozofiei istoriei. A influenţat generaţii întregi de gânditori politici. Scria contele Alexis atunci: „America ar putea fi comparată cu o pădure mare, străbătută de o mulţime de cărări drepte, care ajung în acelaşi loc. Nu e nevoie decât să ajungi la răspântie şi totul ţi se clarifică dintr-o ochire. Constat că oraşul în care locuiesc este construit pe acelaşi principiu al străzilor drepte. În această vară americană, în textele trimise spre Maramureş mă voi folosi de cartea lui Tocqueville, deoarece are cheia înţelegerii evoluţiei societăţilor moderne.

Am mai pus în cufărul meu pentru America cartea unui diplomat, luptător pentru Marea Unire şi pe pământ american. Este vorba de Vasile Stoica, din păcate astăzi uitat. Volumul lui – Suferinţele din Ardeal – apărut în 1914 (reeditat în 2008) tratează momentele cele mai importante ale istoriei Transilvaniei. Este cartea unui bun cunoscător al evenimentelor, preocupat să aducă puţină lumină în luptele de idei din domeniul istoriografiei. Autorul este cel care a venit în America împreună cu preoţii Vasile Lucaciu şi Ioan Moţa, care au trecut Oceanul pentru a prezenta opiniei publice americane adevărul despre românii din Ardeal.

Cartea i-a fost sprijin la întâlnirea cu preşedintele Wilson. Prin forţa realităţilor prezentate şi semnificaţia mesajului transmis a rămas o carte mereu actuală, absolut necesară. Acum, în Anul Centenar, este manualul de trăire istorică. Cu mari învăţături pentru vremea de astăzi. Cufărul pentru America l-am umplut şi cu romane apărute recent în România: Eugen Uricaru (Permafrost), Matei Vişniec (Dezordinea preventivă), Horia Bădescu (Doar din pământul patriei), Ioan Alexandru (Cu Biblia în America). Apoi cărţile unor confraţi din Reprezentanţa Maramureş a Uniunii Scriitorilor: Săluc, Ioana, Alexa, Echim, Elena, Ghe. Mihai Bârlea, Ioan Dragoş, Lucian Perţa. Am mai dus cu mine revista Nord Literar, care împreună cu cărţile autorilor amintiţi vor fi prezentate în cenaclul „Mihai Eminescu” al lui Theodor Damian, din Astoria, New York.

Cu voia dumneavoastră, am adus şi cartea mea „Ochii Basarabiei”. Sună un pic anacronic să porţi după tine, peste mări şi ţări un cufăr cu cărţi. Dar aici unde stau, pe Strada Şcolii, mă simt ca în biblioteca de acasă. La lectură doar Marco mă întrece. Deşi nu are şapte ani!

Multe face omul în lumea asta pentru a citi o carte!

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului