Ploile din ultima vreme au umflat rîurile şi apele mari au
cărat la vale materialele sau substanţele descărcate pe maluri. Cine trebuie să
cureţe gunoiul? Sarcina este aruncată de pe unii de alţii, primăriile pe apele
române, garda de mediu, direcţia de sănătate publică…, şi cu toţii acuză
indivizii fără conştiinţă ecologică, iar cetăţenii arată cu degetul spre statul
slab organizat, de vreme ce organele de constrîngere evită să-i sancţioneze pe
poluatori. Soluţia este supravegherea mediului printr-o reţea unică, un fel de
112 al mediului, la care să poţi sesiza orice poluare!
Legislaţia de mediu prevede infracţiuni cu duiumul. N-ai
voie să faci foc în curte sau în grădina casei, este interzis să arzi ambalaje
de plastic (degajă dioxină), însă legea nu este respectată şi în comunităţi a
devenit un obicei ca gospodarii să scape de deşeuri prin ardere – chiar dacă
miroase a cauciuc pînă la a zecea casă! În foc sînt aruncate peturile, dozele,
recipienţii, cu tot cu resturile de detergent, solvent, vopsea, pesticid,
îngrăşămînt… Poluarea gospodarilor nu este supravegheată, primăriile n-au
compartiment pentru protecţia mediului, statul nu urmăreşte infracţiunile
acestea mici şi numeroase, cu efecte care urîţesc peisajul şi degradează aerul
şi apele.
Normele prevăd o gamă largă de atribuţii pentru
întreprinderile ce folosesc substanţe chimice în procesele de producţie,
acestea trebuie să informeze instituţiile abilitate privind traseul
substanţelor periculoase pentru mediu sau oameni (şi precursorii de droguri
sînt monitorizaţi). La tutun, este verificată limita de gudron. Sînt urmărite
substanţele care afectează stratul de ozon. Periculoase pentru mediu pot fi şi
organismele şi microorganismele modificate genetic. Infracţiune este şi distrugerea
peisajului prin construirea de clădiri pe păşuni, în păduri, lîngă ape, lîngă
drumuri.
Românul se mută la casă şi curte pentru a avea mai multă
linişte decît la bloc şi constată că toată noaptea latră cîinele vecinului, iar
după ce reuşeşte să adoarmă, îl trezeşte la ora 4 cocoşul vecinei. Sîmbăta,
este „concert” de maşini de tuns gazonul din curţi, iar toamna
motofierăstraiele zgîrie aerul. Localităţile n-au confort, miros a gunoi de
grajd, apa este infestată, şanţul preia fosa septică. Casele din jurul haldelor
de steril au în plus praf de steril şi metale grele, pe care vîntul îl poartă
pînă departe – casele de acolo nu costă mult!
Cele mai frecvente reclamaţii sînt legate de curǎţenia localitǎţilor
şi de disconfortul locativ. Cui trebuie să se adreseze cetăţenii nemulţumiţi?
Ideal ar fi să vorbească politicos cu vecinii lor, iar în caz de refuz, să se
adreseze consilierului local din cartier sau delegatului sătesc. Reclamaţia să
fie scrisă şi înregistrată. Primăria este obligată de lege să intervină în
aceste cazuri, fie să-l îndrume pe cetăţean spre instituţia abilitată să
rezolve problema.
În ultimul an, Garda de Mediu Maramureş a dat 35 de amenzi
contravenţionale, în valoare totală de 539.000 lei. Pentru nerespectarea
condiţiilor impuse prin autorizaţia de mediu, firma poluatoare S. a plătit
50.000 lei. Firma A. a fost amendată cu 40.000 lei, pentru depozitarea de
deşeuri pe un amplasament neautorizat. Firma V. a fost amendată cu 30.000 lei
pentru evacuarea în rîu de ape fecaloid-menajere. Firma D. a fost sancţionată
cu 40.000 lei pentru stocarea temporară a deşeurilor pe un amplasament
neautorizat. Firma poluatoare S. a fost amendată cu 50.000 lei pentru
nerespectarea condiţiilor impuse în autorizaţia de mediu. Firma R. a primit
amendă de 75.000 lei pentru evacuarea de ape de mină neepurate în cursuri de
apă.
În spiritul legii mediului ar trebui să intervină şi
primăriile, pentru a rezolva sesizările întemeiate ale locuitorilor în ce
priveşte modul de locuire. Oare din ce cauză autorităţile locale nu se preocupă
de problemele de curăţenie a localităţilor? De ce nu-şi fac datoria? Este un
adevărat mister pentru noi. Unii spun că primarii nu vor să piardă votul celor
amendaţi, însă primarul care nu ţine la salubritatea localităţii va pierde
votul tuturor alegătorilor!
Autor: Nicolae Goja
Sursa: Graiul
Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu