de Gheorghe Pârja
Situația recentă a minerilor din Valea Jiului, cu
umiliri și disperări, mi-a adus aminte de minerii din Maramureș. Nu de poezia
lui Dan Deșliu, ci de forța industriei extractive din acest Nord de țară. Drama
din Valea Jiului, pe care guvernanții au tratat-o cu nepermisă superioritate,
mi-a dat de înțeles că se vrea să se tragă obloanele și aici. Cum s-a întâmplat
în Maramureș. Se evocă problema tranziției la energia verde, pentru care noi nu
suntem, încă, pregătiți. Cu ocazia grevei minerilor din subteran, a ieșit la
lumină chestiunea mineritului din Valea Jiului. Că este puțin profitabil și
consumator de subvenții, care au înghițit multe milioane de euro, ce puteau fi
de folos altor activități. Ne aducem aminte că minerii din Vale au fost,
adesea, masă de manevră pentru politicieni, pentru a-și speria adversarii. De
aceea, pentru mine, mineriadele au fost lamentabile mișcări sociale. Evident cu
ecuson politic. Ni se dau pilde din alte țări europene, care au căutat
rezolvări în privința energiei.
În Marea Britanie, în Germania, ori Polonia,
guvernele au înțeles care este viitorul și s-au pregătit cu politici
inteligente de reconversie profesională și susținere de investiții în fostele
zone miniere. S-a încercat o tranziție suportabilă și graduală. În Polonia s-au
construit termocentrale la înalte standarde tehnologice, puțin poluante, care
au permis amânarea termenului de lichidare a mineritului de cărbune. La noi,
s-a aplicat un cinism politic, care ne face mult necaz. Se pare că suferințele
minerilor nu pot fi evitate, deoarece am pierdut startul. Am mai observat un
aspect dăunător. Actualii guvernanți, mulți cu fibră tânără, nu le-au spus
adevărul, pentru a le oferi soluții realiste. Au fost lăsați pe mâna unor
populiști care au confiscat sentimente nobile, în interes propriu. Nu era nici
un mimetism dacă un ministru, echipat cu argumente, s-ar fi dus în Vale, nu să
fie curajos la televizor.
Să revin în Maramureș. Din minerit a rămas doar
amintirea. Mai dăinuie niște ruine care cască gura la cer. Când trec pe lângă
fosta Flotație din Baia Sprie tresar, gândindu-mă la ce a fost. Ori alte
flotații din județ. În fiecare dimineață mă întristez când trec prin fața
clădirii care a fost sediul Centralei Minereurilor din Baia Mare, din care,
periodic, cad bucăți mari de tencuială. Cum s-a întâmplat și în aceste zile. În
subsol și-au găsit adăpost un botei de mâțe. Este o clădire emblematică pentru
istoria municipiului. Deși vin din lumea satului, eu sunt legat de minerit.
Primul miner pe care l-am cunoscut era vecinul, Pătru Pintenoaie, care lucra la
Mina Șuior. Dimineața la ora 4, cobora pe uliță, luminându-și calea cu lampa de
miner. În drum îl lua mașina care-l ducea la șut. Apoi, ca jurnalist, am
coborât în multe mine din Maramureș. La Cavnic, inginerul, viitor ministru
Nicolae Dicu, la Nistru, inginerul Ioan Dulf, la Baia Borșa m-a însoțit
inginerul Iuliu Lungu, la Herja, inginerul Liviu Pop, la Băiuț, m-a însoțit
geologul Vasile Bologa. Începusem să deprind vocabularul mineresc, să-i cunosc
bine pe mineri. Unii mi-au devenit buni prieteni.
Și acum mă întâlnesc, pe străzile din Baia Mare, cu
inginerul Aurelian Brâncuș, fost director al Centralei, ori cu inginerul Aurel
Pantea, care scrie cu tristețe despre minerit. Inginerul Nicolae Bud scrie
cărți de referință, care ne mai dau speranță că mineritul poate reveni în
Maramureș. Eu mă aleg cu visarea, el cu certitudini de specialist. Eu nu cred
să apuc acele vremuri. Da, amintiri cu mineri. Mi-a rămas în minte Imnul
minerilor din repertoriul lui Nicolae Sabău. Vă spun o strofă: „În mină –
Dumnezeu cu noi,/ Afară – grijă și nevoi,/Deasupra noastră n-avem cer,/C-așa e
viața de miner.”
P.S Când să închei textul despre mineri, fostul
lider al ortacilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a lansat câteva amenințări la
adresa premierului, spunând că dacă vrea o mineriadă, el o poate face oricând
și nu-l poate opri nimeni. A lansat aceste amenințări, cu scopul de a forța
Guvernul să rezolve problemele minerilor. De altfel, fostul lider s-a
reactivat, după greva minerilor din subteran. Pentru ca fiorul mineriadelor să
fie mai actual, a evocat istoria mineriadelor de la începutul democrației
noastre, postdecembriste. Când a dărâmat un guvern prin mijloace lamentabile.
Atunci știm cine i-a mulțumit. Acum de la cine așteaptă laude? Pe la noi este o
vorbă: șezi acasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu