Doamnă, vă ofer fotoliul meu!

 

                                                                                                  de Gheorghe PÂRJA

Din categoria lecturilor, la care nu am renunțat, sunt cele care se referă la diplomație. Acest domeniu rămâne fascinant, deoarece are taine, presupune inteligență, cunoștințe vaste, viclenie și argument. Și câte daruri și haruri trebuie să mai aibă un diplomat! Un model, așezat în raftul dintâi al memoriei, este cel al lui Nicolae Titulescu. Care, după ce a câștigat procesul optanților cu contele Appony, cei doi au rămas în legături cordiale. Era vorba despre respectul pentru adversarul de idei. Pasiunea mea pentru știința diplomației a rămas activă. Caut prin presă atitudini care au dus la câștigarea unei bătălii diplomatice, dar și gafe care-i fac de pomină pe cei care le săvârșesc. Îmi aduc aminte că, în urmă cu două luni, scriam despre responsabilul cu diplomația al Uniunii Europene, Josep Borrell, care a fost umilit la Moscova. Când tocmai susținea o conferință de presă, cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în aceeași zi, trei diplomați europeni, un german, un suedez și un polonez, au fost expulzați din Rusia. Ulterior s-a spus că Josep Borrell ar fi fost umilit de ruși, inclusiv prin faptul că jurnaliștii din sală i-au pus întrebări destinate să devieze dialogul de la problemele grave care erau pe agenda întâlnirii. Cum era arestarea lui Navalnîi.

Revenit la Bruxelles, diplomatul european s-a declarat nu atât umilit, cât agresat. Nu-i o vorbă goală că diplomația rusească este imprevizibilă și foarte șireată. Adeseori, extrem de productivă. Un alt episod, de jenă diplomatică, s-a consumat, la începutul acestei luni, la Ankara. Episod relatat de prietenul Matei Vișniec, preluat din presa franceză. Doamna Ursula Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, s-a aflat dimpreună cu Charles Michel, președintele Consiliului European, într-o vizită diplomatică în Turcia. Doamna Ursula a fost victima unui afront protocolar. Ea a descoperit, cu stupoare, că serviciul de protocol pregătise doar două fotolii, și nu trei. Presa internațională a difuzat imaginea a doi bărbați, președintele Turciei și președintele Consiliului European, așezați unul lângă altul, și o doamnă, președinta Comisiei Europene, căreia i s-a oferit o canapea.
Pentru regula diplomației a fost o gafă. Presa europeană s-a scandalizat, diverși lideri au protestat. Întoarsă acasă, doamna a fost supărată nu pe liderul turc, ci pe cel european. Deși gazda purta răspunderea protocolului. De unde se vede că unele eșecuri externe se regăsesc în tensiuni din interiorul responsabililor europeni. Presa franceză, sensibilă la poticnirile de acest gen, propunea un gest salvator. Domnul Michel putea intra în istoria eleganței diplomației dacă se ridica de pe locul oferit și ar fi spus: Doamnă, vă ofer fotoliul meu! După mine, și turcul putea face acest gest, că era la el acasă.
Cele două lecții ar putea fi traduse în calitatea liderilor europeni. Matei, ca un bun observator al vieții politice europene, spune, ca pro-european, este dezamăgit de felul în care sunt desemnați liderii de la Bruxelles. Cei care trebuie să fie purtătorii de mesaj ai unui proiect unic în istoria Europei. Din felurite motive, din 1995 încoace, Uniunea Europeană în loc să-și plaseze la conducere personalități foarte puternice, ajung acolo responsabili care să nu-i eclipseze pe liderii de la Berlin, Paris și, înainte, de la Londra. Se constată o defecțiune meschină prin târguielile de culise. Condiția este ca, la Bruxelles, să fie lideri mai domoliți decât cei din Franța și Germania. Așa o fi? Este evocat deceniul lui Jacques Delors, francezul cu calități deosebite, cu tact diplomatic, cu forța argumentului și autoritatea naturală. De la el încoace, nici unul nu a fost o personalitate puternică, cu talent excepțional, care să impună prestigiul Uniunii. Mai toți au avut, și au, profilul unor tehnicieni, chiar al unor birocrați.
Așa scrie presa franceză. În toată amestecătura de opinii, extrem de filtrate, aduse de europarlamentarii români în țară, este o tăcere suspectă. Eu, care citesc presa, nu am constatat multe adeziuni ale comisarilor europeni de origine română, pentru sprijinul național. Nedumerirea mea mi-a fost lămurită, într-o zi, la Sighetul Marmației, de fostul europarlamentar, actorul Mircea Diaconu. Acolo, nu te bați pentru țara ta, ci pentru Uniunea Europeană. Ce-i valabil pentru tine, este pentru toți. Concluzia presei este că Uniunea Europeană are nevoie de lideri mai puternici. Îi așteptăm. Încolo, sunt de acord să i se fi oferit doamnei Ursula fotoliul ce i se cădea.