Un milion de infectări, 25.000 de decedaţi, aproximativ o mie de protestatari. Cam acesta este tabloul zilei după mai bine de un an de la declararea pandemiei.
România nu stă nici mai bine nici mai rău decât alte ţări la numărul de infectări, la numărul de decedaţi din cauza Covid-19. România se aliniază şi la moda protestelor anti-restricţii.
Nu este o mişcare de masă, dar protestele fiind prezentate de câteva televiziuni, se crează impresia că începe o nouă revoluţie. Steaguri găurite, slogane ca în decembrie 1989, discursuri despre libertate şi drepturi, confruntări cu poliţiştii şi jandarmii. Pare o revoluţie mai mică, dar diferenţele sunt uriaşe.
În decembrie 1989 cei care au ieşit pe străzi, de ordinul milioanelor, cereau alegeri libere, democraţie în loc de dictatură. În decembrie 1989 se cerea libertatea de expresie, în 2021 se cere libertatea de a merge la restaurant. În 1989 s-a ieşit pe străzi pentru că roamânii se săturaseră de foame şi de frig, în timp ce în 2021 se cere libertatea de a nu purta mască pe nas şi pe gură.
Cu toate sloganele, cu toate steagurile tricolore ce fâlfâie în vânt, scuturate zdravăn, protestatarii de acum nu sunt decât simplii imitatori ai celor care, cândva chiar îşi riscau vieţile în numele libertăţii şi drepturilor civice.
Cu toate acestea, protestele din această perioadă îşi au rostul lor. Protestând se păstrează viu spiritul de frondă, impulsul de a spune „NU” oricăror măsuri restrictive pe care le iau guvernele. Grupul celor care ies pe străzi nu au nimic de-a face cu milionul de infectări, cu cei peste 25.000 de decedaţi din cauza Covidului 19.
Dacă guvernul ar interzice purtarea măştilor, protestatarii ar ieşi în stradă cu măşti pe feţe. Dacă guvernele ar interzice păstrarea distanţei dintre persoane, protestatarii de azi ar sta la cel puţin doi metri distanţă unii de alţii.
Asta pentru că aşa le stă bine tuturor protestatarilor din lume. Să se opună, să nu fie de acord, să spună NU.
Celebrele mişcări studenţeşti din 1968, care au avut un rol determinant în schimbările ce au avut loc în anii 1970 au pornit de la interzicerea cazării studentelor în căminele băieţilor.
Ultimele confruntări de stradă din Statele Unite au fost declanşate de poliţistul care i-a pus genunchiul pe gât unui afro-marican, George Floyd.
Problema este că protestele actuale nu au un punct de pornire care să se transforme în simbol al luptei pentru libertate.
Demonstraţiile actuale nu sunt nici mişcări anti-sistem. Mai degrabă seamănă cu o distracţie. Că sunt partide care profită de situaţie este adevărat.
Întrebarea este dacă vor obţine capitalul electoral sperat. Participând la proteste, AUR se menţine în atenţia publicului, dar nu este deloc sigur că astfel partidul va înregistra vreo creştere. Şi aşa este deja prea mare ca să poată fi condus, ca să poată fi controlat prin regulamente, prin statut, prin disciplină de partid.
Cu toate acestea, aceste minuscule proteste pregătesc terenul pentru ample mişcări sociale şi politice. Un singur partid poate profita electoral de pe urma lor: PSD.
Condiţia este ca guvernul de coaliţie să dea greş cu repornirea economiei.
După pandemie se vor contabiliza pierderile şi câştigurile. Cineva, unul din partidele coaliţiei de guvernare, va achita nota de plată. Nu este greu de ghicit care dintre cele trei formaţiuni politice va plăti politic pentru absolut tot ce s-a întâmplat în timpul pandemiei, în timpul crizei sanitare. Nu va fi nici USR-PLUS, nici UDMR. Singurul bun de plată va fi PNL.
Există însă şi o altă posibilă variantă. Dacă după pandemie economia va prinde avânt, dacă România va şti ptrofita de dezlegarea de la Bruxelles privitoare la deficitul bugetar, dacă vor fi pompate miliarde de euro în economie, dacă se va restructura aparatul de stat, cel ce va culege roadele va fi PNL.
Este cu totul exclusă o astfel de variantă? Nu poate porni România pe un drum nou după pandemie? Poate.
Dacă privim protestatarii ca pe nişte imitatori ai revoluţionarilor din decembrie 1989, la fel de bine putem considera pandemia în sine o revoluţie, un război. După fiecare revoluţie, după fiecare război, lumea se schimbă. De cele mai multe ori în bine.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informația zilei Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu