Nostalgiile după ziarul INFORMAȚIA ZILEI de MARAMUREȘ mă copleșesc, ca să parafrazez un șlagăr românesc...

 

La câte conflicte politice poate face faţă România?

 

Pentru că nu există un opis al crizelor, elaborat de echipa de consilieri ai primului ministru, şi, separat, de fiecare partid, nu ştim nici câte conflicte mocnesc în interiorul fiecărui partid.

În al doilea rând, enunţarea unei crize acolo unde nu există decât un conflict oarecare, ar provoca o criză adevărată.

În sfârşit, recunoaşterea oficială a existenţei unor crize ar fi total neproductivă pentru guvern. Ar însemna să se autodenunţe.

Să vedem dacă opoziţia are capacitatea de a analiza la rece situaţia reală din România, situaţia socială şi economică, sau doar inventează probleme acolo unde nu există.

Politicienii, în culise, au un altfel de discurs. Vorbesc despre strategiile care ar fi cele mai potrivite pentru a-şi dărâma adversarii. Nu doar cei reali, din partidele concurente, ci adversarii din interior, proprii colegi.

Întâlnirile politicienilor includ poveşti despre ce nu s-a întâmplat în trecut, şi poveşti despre ce nu se va întâmpla nici în viitor.

Politicianul român trăieşte sub magia conflictului. Toate partidele cred că problemele nu se pot dezvolta fără conflict. AUR adevereşte acest lucru.

Ascensiunea formaţiunilor de genul acesta se hrăne;te din crize, din nemulţumirile generale. Nu doar AUR, ci şi USR, Forţa Dreptei, PMP, observă ce nu funcţionează, însă nu-şi doresc rezolvarea problemei constatate.

Lumea întreagă traversează o perioadă de exacerbare a conflictelor. Două războie, unul mai crud decât celălalt, au izbucnit imediat după sfârşitul pandemiei de covid. Poate că, în urma acestor serii de crize, va apare un alt concept al conflictului, pe care fiecare partid să-l utilizeze în mod constructiv, ca pe o competiţie.

Poate cum un partid, aşa cum nicio persoană, nu poate fi cunoscută aşa cum este cu adevărat decât după ce intri în conflict cu ea, nici două partide nu se cunosc unul pe altul decât după ce intră în conflict. Avem, iată, două partide care vor să lase impresia că ;i-au dat mâna pentru a scoate ţara din criză, însă adevărul este că se înţeleg ca pisica şi câinele.

Vrea cu adevărat PNL să fie un succes reforma propusă de Marcel Ciolacu, şi asumată de PSD ca şi când ar fi elaborat-o singur? Nici vorbă.

Conflictul legitimează forţa unui partid. Ludovic Orban şi-a botezat grupul Forţa Dreptei. Nu invoci cuvântul „Forţă” dacă nu vrei să pleci la război.

Pe de altă parte, dacă nu s-ar certa între ele PNL şi PSD nu ar ajunge să se cunoască. Fără război nu este nevoie de generali, de strategi. Războiul, conflictul, legitimizează existenţa comandanţilor. Şi invers.

Fără armată nu poţi fi comandant. Asta o demonstrează la nivel cel mai de sus, profesional şi politic, căpitanul de cursă lungă Traian Băsescu (foto).

Mai este fostul preşedinte Traian Băsescu căpitan de cursă lungă, în politică?! După ce nu mai are un partid puternic în spate a devenit un oarecare om politic, fără anvergura de altădată. Tot atât de adevărat este că populaţia are o aversiune faţă de conflicte, însă nu atât de mare încât să nu-i accepte pe liderii radicali, gen George Simion şi senatoarea Şoşoacă. Conflictele, mai mult sau mai puţin nocive, având consecinţe dezastruoase, sunt adânc înrădăcinate în tradiţia politică, nu doar românească.

În noua situaţie internaţională, conflictele politice din România par jocuri de copii. Din păcate, nici pandemia, nici criza energetică, nici războiul din Ucraina, iar acum şi cel din Israel, nu vor descuraja partidele.

Se zvoneşte că PNL face simulări ca să vadă ce avantaje ar avea dacă ar ieşi de la guvernare. Este o situaţie tipică pentru toate alianţele politice, pentru toate coaliţiile de guvernare pe care le-am avut până acum, să se spargă înainte de a ajunge la o finalitate benefică pentru ţară.

Există conflicte necesare, cum ar fi o luptă de eliberare, o bătălie pentru drepturile elementare ale omului, şi există conflicte total inutile.

În pragul unui nou război, mai crud decât cel din vecini, se pune întrebarea, la câte conflicte politice interne poate rezista România? Oare îşi pun această întrebare politicienii noştri?!

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei

Un gest politic semnificativ pentru intenţiile lui Ciolacu

 

Câteva acţiuni ale premierului Marcel Ciolacu din ultima vreme ne îndrituiesc să credem că liderul PSD se pregăteşte pentru cea mai înaltă funcţie în stat. De ce să pleci în Israel printre primii şefi de guvern de la izbucnirea războiului?

De ce să dai atâta importantă politicii externe dacă nu te gândeşti că, la o adică, nu ar fi exclus ca partidul să te forţeze să devii candidat la preşedinţie?

Cu cât noua situaţie internaţională este mai tensionată, cu atât mai mult un posibil candidat prezidenţial este obligatoriu să încerce să fie cât mai aproape de factorii decidenţi. Valoarea unui politician iese în evidenţă în situaţii conflictuale.

În PSD a devenit o cutumă ca liderul partidului să-şi asume candidatura la cea mai înaltă funcţie în stat. Mircea Geoană şi Victor Ponta au câştigat primul tur la prezidenţialele din 2009, respectiv din 2014. Viorica Dăncilă a fost luată aproape pe sus şi instalată în poziţia de prezidenţiabilă. Niciodată PSD nu s-a gândit, precum PNL, să apeleze la un candidat dinafară. Încă de la preluarea conducerii partidului Marcel Ciolacu a avansat ideea unui candidat independent. A avut în vedere pe cineva? De regulă la noi întâi se alege omul, apoi funcţia.

O vreme Mircea Geoană, din poziţia de secretar adjunct NATO, făcea declaraţii specifice funcţiei de preşedinte. În ultimul timp este mai retras. De altfel după izbucnirea războiului din Israel, în urmă cu 12 zile, războiul din Ucraina şi-a pierdut întâietatea. Atenţia întregii lumi se îndreaptă acum spre Orientul Apropiat. Zelenski ar putea fi invidios pe Netanyahu, care a devenit personajul principal în noua dramă prin care trece omenirea. S-ar părea că zona, conflictele din Orientul Mijlociu, interesele economice, religiile şi culturile diferite, sunt elemente care pot conduce la un nou război mondial mai degrabă din zona arabă decât din Ucraina.

Toată lumea încearcă să evite un război abia în momentul în care nu se mai poate face nimic pe cale diplomatică.

Omenirea s-a transformat într-o societate a conflictului. Fiecare ţară implicată caută să folosească în interes propriu conflictul. Noi nu avem o imagine foarte clară a vieţii cetăţenilor din Palestina. Se spune că ar fi foarte săraci. La urma urmei Hamas nu este altceva decât un partid care, în F]şia Gaza, se bucură de o popularitate care depăşeşte 50%. Din păcate recurge la violenţă, drept pentru care este trecută în rândul organizaţiilor teroriste. Prin acţiunile sale, Hamas nu se poate legitima ca formaţiune politică.

Aspectele sociale şi politice sunt trecute cu vederea. Când se ciocnesc două civilizaţii zidul peste care nu se poate trece este religia. De aici atenţia mărită asupra noului conflict, în raport cu războiul din Ucraina.

În momente de criză liderii politici trebuie să dea mesaje clare. Iată în timp ce premierul României s-a decis să plece în Israel, primiul ministru al Ungariei se întâlneşte cu Vladimir Putin în China, la summitul „Drumul mătăsii”.

În timp ce România susţine aderarea Ucrainei la UE, Viktor Orban crede că locul Georgiei ar fi în Uniunea Europeană. Şi aceste abordări diferite de conducerile a două ţări vecine denotă o radicalizare a lumii spre care ne îndreptăm. Nu doar companiile întâmpină dificultăţi economice, au nevoie de restructurare, de reforme, ci şi ţările. Politica externă, pe lângă tact, diplomaţie, asumarea unor orientări, presupune şi oportunitate. Un politician trebuie să ţină seama de răsturnările globale din economie şi se orientează spre ceea ce pare să fie axa binelui.

Marcel Ciolacu a simţit că este momentul să afirme cu mai multă tărie orientarea geopolitică a României şi a plecat în Israel, nu în China precum Viktor Orban. Poate că acolo va găsi şi cheia potrivită să deschidă calea aderării României la spaţiul Schengen.

În contextul alegerilor prezidenţiale de anul viitor vizita lui Marcel Ciolacu în Israel capătă o semnificaţie politică.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Satu-Mare

Alegerile din Polonia, un model pentru România

 

De zeci de ani, Donald Tusk şi Jaroslaw Kaczynski domină politica Poloniei. Din foşti aliaţi au devenit inamici.

Partidul lui Kaczynski, Lege şi Ordine (PiS), anti-european, calificat de Tusk drept „întruchiparea răului” însemnând doar „patologie şi bande”, partid care îşi îndeamnă şomerii să-şi bată soţiile şi copiii ar trebui „eradicat moral”.

Donald Tusk, este preşedintele Coaliţiei Cetăţenilor ( KO), aflat în opoziţie.

Duminică polonezii au ales între aceste două partide. Vor urma încă patru ani de restauraţie, cum spunea pe vremueri Ion Iliescu despre regele Mihai şi CDR, patru ani de revoluţie conservatoare, sau victoria va fi al fostului preşedinte al Consiliului UE, Donald Tusk.

În sondajele dinainte de scrutin PiS conducea cu 37%, urmat cu 29% de KO. Însă înainte de alegeri Donald Tusk reuşise să realizeze o largă alianţă de opoziţie.

Cum arată rezultatele? La ieşirea de la urne, sondajul arăta că partidul i-liberal a lui Kaczynski a obţinut 36,1% în timp ce formaţiunea lui Tusk a obţinut 31,6%. A Treia Cale a obţinut 13%, iar Noua Stângă 8,6%.

Prin urmare, polonezii care au votat partidele democratice au avut o noapte de bucurie. Partidul lui Kaczynski va fi înlăturat de la putere şi astfel Polonia se va reapropia de politica UE, slăbind astfel forţa partidelor suveraniste, de genul Fidesz din Ungaria, Smer-SD din Slovacia sau Italexist din Italia etc.

Ceea ce se remarcă este prezenta mare la vot. Cu câteva săptămâni în urmă în Slovacia prezenţa la vot a fost de 68,5%, duminică 15 octombrie în Polonia a fost o prezenţă foarte mare, de 72,9%, iar în urmă cu un an în Ungaria de asemenea a fost o prezenţă mare, de 68%.

Înainte de rezultatele acestor alegeri organizate după pandemie, după izbucnirea războiului din Ucraina, se poate trage concluzia că şi la alegerile din România din 2024 se vor prezenta la vot un mare număr de alegători. Pe cine va favoriza acest lucru?

Este clar că situaţia internaţională, foarte critică, războaiele, crizele, îi determină pe cetăţeni să se prezinte la urne într-un număr mai mare decât în trecut sperând că voturile lor vor contribui la instalarea unor guvernări mai bune.

Potrivit sondajelor, şi în România prezenţa la alegerile din 2024 va fi foarte ridicată. Doar 23% din respondenţi declară că nu se vor prezenta la vot, între 50 şi 60% spun că vor merge sigur la vot, iar între 15% şi 23% se mai gândesc. Aşadar se poate estima o prezenţă de peste 60%.

Dacă la alegerile parlamentare din 2020 s-au prezentat la vot doar 31,5%, este foarte posibil ca la următoarele alegeri să se dubleze numărului de votanţi. În raport cu alegerile trecute, prezenţa fiind foarte mare s-ar putea ivi surprize mari.

O prezenţă mai mare cu siguranţă va influenţa toate rezultatele celor patru tipuri de alegeri. Alegătorii, în ciuda neîncrederii în partidele politice, speriaţi de cursul situaţiei internaţionale, îşi vor îndrepta atenţia către partidele pe care le cred mai serioase, capabile să asigure stabilitatea politică.

Teama de război va scoate lumea la vot. Este posibil ca partide de tipul AUR să piardă din ce în ce mai mult încrederea cetăţenilor, aceştia îndreptându-se spre PSD şi PNL, partide clasice care, într-o formulă sau alta, s-au aflat mereu la guvernare.

Politicienii români ar putea învăţa ceva analizând rezultatele alegerilor parlamentare din Polonia. Donald Tusk a reuşit să-şi apropie partidele de opoziţie, şi astfel va reuşi să formeze o majoritate parlamentară pentru formarea guvernului.

Prin cooptarea lui Victor Ponta în echipa premierului Ciolacu, deja se profilează o alianţă sau o fuziune prin absorbţie a Pro România în PSD.

Fără o largă alianţă PNL riscă să contribuie la risipirea voturilor electoratului de drepta, sau să spunem anti-PSD şi anti-AUR.

O alianţă poate aduna la un loc formaţiunile disidente PMP şi Forţa Dreptei, precum şi puzderia de partide care îşi fac apariţia doar în timpul campaniilor elctorale.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Satu-Mare

Ce înţeles îi dă cuvântului “construct” Nicolae Ciucă?

 

Nu am idee dacă Nicolae Ciucă este sau nu un bun lider de partid. Nu ştiu dacă modul lui de a comunica ajută sau nu PNL-ul. Nu ştiu dacă va candida sau nu la preşedinţia României din partea PNL.

În schimb ştiu că nu va fi candidatul comun PNL-PSD la funcţia de preşedinte al României. Bănuiesc, după datele prezentate chiar de Nicolae Ciucă pe pagina de socializare că PNL „s-a stabilizat undeva la 21-22%”.

Puţin pentru ambiţia PNL de a fi considerat un partid mare, mult în raport cu activitatea curentă a partidului condus cu multă lejeritate, şi aş zice chiar cu oarecare detaşare, de generalul care, prin tăcerea îndelungată, ne aminteşte de Kutuzov, generalul dolofan care, împreună cu iarna, l-a învins pe Napoleon.

La fel ca preşedintele PSD, care nu-şi foloseşte al doilea prenume, Ion, nici Nicolae Ciucă nu utilizează în spaţiul public cel de-al doilea prenume, Ionel. Dintr-o jenă, oarecum de înţeles, faţă de Ionel Brătianu nici liberalii nu-i spun Ionel. Este posibil ca şi Nicolae Ciucă să-şi fi pus între paranteze prenumele Ion pentru a nu se face nicio apropiere între el şi Ion Iliescu. Chestii de psihologie politică la care nu ne pricepem, dar este dreptul fiecărui individ care are două prenume să-şi gestioneze cum doreşte renumele de om public.

Dincolo de orice abordare lejeră, anunţul de ultimă oră venit din partea lui Nicolae Ciucă privitor la decizia PNL de a merge singur în alegeri este o adevărată piatră de hotar.

Până aici am mers în parteneriate, întâi cu USR şi UDMR, apoi cu PSD, dar s-a terminat. Ne dorim, zice preşedintele PNL, un „construct politic” prin care să se dezvolte un proiect de ţară agreat de toţi partenerii.

Exact acest „construct politic” este şi a fost mărul discordiei dintre PNL şi USR, apoi dintre PSD şi PNL. Disputa cu USR ţine de trecut, însă a lăsat urme adânci făcând aproape imposibilă o colaborare în viitorul apropiat.

Disputa, sau mai bine zis disputele cu PSD, vin din trecut, sunt actuale şi arată că se vor menţine şi în viitor. Nu poţi pune la aceeaşi masă stânga şi dreapta fără ca apropierea să nu producă scântei.

Un singur exemplu: PNL vrea cotă unică, PSD susţine impozitarea progresivă. Şi ce este mai important într-o ţară decât legea salarizării? Nimic în plan civil. Doar războiul, revoluţia, revolta populară depăşeşte gradul de interes al cetăţenilor faţă de o lege.

Dintr-un salariu de 15.000 de lei cota de 16% înseamnă 2400 de lei. Un nimic faţă de câţi bani îi rămân în mână acelui salariat. Dintr-un salariu de 3300 cota de 16% nu înseamnă doar 528 lei, ci pâinea pe multe zile.

Desigur, nu socotim celelalte dări, dar diferenţele de abordare sunt imense. Un impozit progresiv este mai aproape de ceea ce putem numi justiţie socială.

Ideologic, doctrinar, cele două partide se află unul la polul nord, altul la ecuator. Lui Nicolae Ciucă şi lui Marcel Ciolacu li se pot găsi, ca oameni, asemănări, părţi comune, dar nu şi celor două partide pe care le conduc. S-au încuscrit formând USL, dar divorţul a venit înainte de a se naşte urmaşi.

Nicolae Ciucă exprimă o stare de fapt. PSD nu-şi doreşte o alianţă electorală cu PNL. Cu 30 de procente în traistă se simte pe cai mari. Candidatul lor prezidenţial intră sigur în turul doi. De ce s-ar alia cu un partid care-i ia şansa de a urca singur pe prima treaptă a piedestalului politic?

PNL ar face bine să se întoarcă acolo unde îi este locul: pe partea dreaptă a eşichierului politic. A reuşit să se alieze prin fuziune cu PDL, duşman de moarte ani buni. De ce nu ar reuşi o alianţă cu PMP? Liberalii au ieşit împreună cu useriştii în stradă să huiduie PSD-ul. L-au votat împreună pe preşedintele Klaus Iohannis în turul doi al prezidenţialelor. Vor face la fel dacă în turul doi ajunge candidatul PNL şi candidatul PSD.

Problema majoră, pe care Nicolae Ciucă se preface că nu o vede este că nu pare să existe nicio şansă a candidatului PNL de a ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Dacă este să se realizeze „un construct politic” acesta este, un candidat prezidenţial puternic. În rest, chiar şi proiectul de ţară la care visează Nicolae Ciucă, este o hologramă pe zidul palatului Cotroceni.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Satu Mare

Chiar atât de periculoasă este inteligenţa artificială?

 

În timp ce ţări precum Germania şi Franţa consideră că este nevoie de o întâlnire la cel mai înalt nivel pentru a dezbate un subiect ce părea un nou joc pe internet, inteligenţa artificială, a izbucnit un nou focar de instabilitate, un război între Israel şi grupările Hamas.

Ucraina are concurenţă. Acum Statele Unite se văd obligate să-şi distribuie atenţia spre două zone de conflict.

Care este mai important pentru SUA, Ucraina sau Israelul? Amândouă. Problema este că preşedintele Biden nu-şi poate impune în faţa republicanilor nici cererea de a finanţa în continuare războiul din Ucraina.

Conflictul de la graniţele ţării a scos în faţă o serie de generali care zi de zi urmăresc ;irul evenimentelor şi ţin la curent opinia publică asupra strategiilor, a tehnicilor de luptă folosite de cele două armate. Dar despre război s-a tot vorbit. S-au purtat discuţii nesfârşite pe marginea pandemiei de coronavirus. A apărut sau nu virusul în mod natural? A fost o creaţie de laborator scăpată de sub control sau coronavirusul a fost intenţionat aruncat asupra lumii? Artificial sau nu, Covidul a făcut ravagii în întreaga lume. Totul s-a întors pe dos. Să vedem însă dacă adevărata schimbare nu va veni din altă parte. De unde din altă parte? De la ceea ce părea o simplă fantezie, de la inteligenţa artificială. Nu se mai pune problema că nu există. Există şi deja se fac supoziţii, calcule minuţioase pentru a vedea cum va schimba ea lumea. La cel mai înalt nivel, cele două forţe economice ale Europei, motoarele UE, Franţa şi Germania au decis să conclucreze pentru a dezvolta viitoarea forţă care va face diferenţa dintre ţări, inteligenţa artificială.

AI fascinează şi îngrozeşte. Calculatoarele vor înlocui o serie de meserii. Roboţii vor face ceea ce omul nu va reuşi niciodată să facă. În ultima vreme Informaţia Zilei a publicat o serie de articole pe această temă. Mass media din întreaga lume urmăreşte cu interes evoluţia AI (inteligenţa artificială). La începutul acestei săptămâni se întâlnesc la Hamburg preşedintele Franţei şi cancelarul Germaniei. Este doar o întâlnire informală la sfârşitul căreia nu se va da o declaraţie comună. Se anunţase în prealabil că discuţiile vor fi libere şi se vor axa pe probleme de securitate, arme pentru Ucraina, dar iată că între timp a izbucnit un nou război. Într-o zonă recunoscută ca instabilă.

 Poate că inteligenţa artificială care se dezvoltă într-un ritm ameţitor va găsi noi soluţii anti-război. Sau dimpotrivă va isca noi conflicte.

În mod deschis Germania şi Franţa au anunţat că Europa trebuie să se pregătească pentru o competiţie în domeniul inteligenţei artificiale cu Statele Unite şi Asia. Aflăm acum că există în lume cinci mari supracalculatoare din care trei sunt instalate în Europa. Dar ele sunt exploatate de giganţii tehnologici americani. Europa, spune preşedintele Macron la unison cu cancelarul Olaf Scholz, trebuie să-şi unească forţele pentru a face faţă concurenţei cu America. Comisia Europeană la mijlocul lunii septembrie a trasat câteva directive. S-au alocat de către Comisia Europeană în ultimii ani circa un miliard de euro pentru digitalizare, dar suma nu este suficientă. Nu doar guvernele sunt preocupate de digitalizare, de inteligenţa artificială, ci şi marile companii. Zilele trecute am scris că şi grupul de firme din care fac parte Lidl şi Kaufland vor investi în domeniu înfiinţând un campus IT propriu de c]teva miliarde de euro. S-a ajuns atât de departe în domeniul inteligenţei artificiale încât deja se vorbeşte despre meseriile care vor dispare. Printre acestea numărându-se şi cele de vânzătoare în marile magazine şi de contabili.

Se poate spune că deja inteligenţa artificială ocupă acelaşi loc pe agenda guvernelor ţărilor dezvoltate ca războiul. Inteligenţa artificială participă deja la război, dronele fiind creaţia roboţilor.

De acum înainte va trebui să ne obişnuim cu acest termen, inteligenţa artificială. Ea există, deja este aici, şi nu va mai pleca niciodată.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș

Nu sunt bani!

 

Cum ar trebui să arate fotografia zilei? Milioane de persoane întinzând mâinile spre guverne cerând bani. Deşi cer bani, nu sunt cerşetori. Printre ei pot fi văzuţi oameni bine îmbrăcaţi, miniştri, directori, şefi de agenţii, primari etc. etc. Toţi primesc clasicul răspuns: „Nu sunt bani. Trebuie colectat mai mult.” De unde să colecteze mai mult? De la IMM-uri. Pentru că de marile companii nu se atinge nimeni.

Nu sunt bani pentru salarii. Nu sunt bani pentru pensii. Nu sunt bani pentru investiţii. Nu sunt bani pentru terminarea metroului de la Gara de Nord din Bucureşti spre aeroportul Otopeni.

Ar mai fi nevoie de 1,3 miliarde de lei. Primăriile nu au bani să poată finaliza proiectele începute. Nu sunt bani pentru investiţii mai multe pentru a putea reporni motorul de făcut bani, investiţiile. Nu sunt bani pentru susţinerea firmelor private, dar cu toate acestea guvernul vrea să colecteze mai mulţi bani tocmai de la cei care ar avea nevoie acum de susţinere din partea statului. Aşa cum se face în alte ţări.Nu sunt bani pentru cultură. Asta ar fi o foarte mică problemă pentru că niciodată nu au fost destui bani pentru acest domeniu neglijat de toate guvernările. Unul dintre ministerele pentru care s-au bătut PSD şi PNL la rotativă a fost cel al Transporurilor. PSD l-a susţinut pe Sorin Grindeanu şi a câştigat cel mai bănos minister.

Acum ministrul Grindeanu cere la rectificarea din august 16 miliarde de lei. Când a auzit suma ministrul de Finanţe era să facă infarct. Dacă Marcel Boloş ar avea aceşti bani în niciun caz guvernul nu i-ar aloca pentru Transporturi, ci ar majora salarii, pensii, i-ar mai calma puţin pe protestatarii care cer majorarea salariilor.

În urmă cu 30 de ani Ioan Stoica găsise o metodă de a înmulţi banii de 8 ori. Nici fenomenul Caritas nu ar putea rezolva foamea de bani a guvernului Ciolacu, a coaliţiei PSD-PNL.

Nu ne încălzeşte cu nimic faptul că şi alte ţări o duc greu. Criza financiară s-a extins la fel ca virusul Covid.

Toată lumea duce lipsă de bani. Până şi cea de-a doua putere economică a lumii, China, este aproape de a intra în recesiune. Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la 20%, creşterea economică a încetinit, la orizont apare spectrul unei crizei imobiliare. Cu toate acestea China bate Germania, la ea acasă vinde mai multe maşini în Germania decât firmele germane. Când este vorba de bani, patriotismul economic nu funcţionează nici în Germania.

Presiunea chineză asupra economiei europene nu se manifestă la nivelul produselor uşor de realizat, textile, măşti de protecţie, ci despre produse mult mai complexe, a bunurilor industriale de înaltă calitate. Dacă în urmă cu trei ani, în 2020, ponderea importurilor în UE era de 2,5%, anul acesta a crescut la 13%. Un studiu realizat de Institutul Economic German arată comprimarea economiei germane spunând „Câştigurile din acţiunile chinezeşti merg mână în mână cu pierderile acţiunilor germane”.

Motorul economic al UE nu stă bine nici din punct de vedere politic. Partidul Alternativei Germaniei, un fel de AUR românesc, tinde să ocupe locul doi în sondaje, depăşindu-i pe social-democraţi. Liderul partidului de opoziţie spune că Rusia a fost un fel de doică pentru Germania alimentând-o cu petrol şi gaze ieftine.

Rusia, la rândul ei, nu se poate lăuda decât cu dronele care lovesc blocuri de locuinţe, în timp ce rubla s-a devalorizat, o rublă valorând un cent american.

Că lumea este într-o criză profundă o demonstrează şi fundaţia Soros care a decis să nu mai finanţeze proiecte în ţările UE, reducând dintr-un foc cu 40% sumele alocate.

Dacă şi altora le merge rău, parcă este mai uşor de suportat greutăţile noastre. Numai că România ar putea găsi un remediu pentru revigorarea economiei: restructurarea sectorului de stat. În ce stadiu este reforma demarată de Marcel Ciolacu? Nici primul ministru nu ştie. Totuşi, faptul că o spune ori de câte ori are ocazia că nu sunt bani, arată că ştie mai multe decât îşi permite să spună. Printre altele îl încurcă mult campania electorală care se apropie în viteză.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș

Dai în vouchere, dai în turism

 

Cu greu putem găsi un subiect asupra căruia PNL şi PSD să cadă de acord fără ceartă.

Fără să putem numi „Reformă” iniţiativa primului ministru Marcel Ciolacu este meritorie în sine. Adică omul vrea, dar nu se poate. O dată se opune sistemul, altădată PNL, întotdeauna oamenii din sectorul propus a fi revăzut, revizuit, restructurat, reorganizat, reconfigurat etc. etc.

O schimbare care să nu afecteze deloc salariaţii, dar să se facă şi o economisire a banului public este imposibilă.

Pe de altă parte, o reformă pe termen lung trebuie să pornească de la o analiză temeinică a situaţiei economice. Nu poţi pune pe catâr o greutate mai mare decât o poate duce bietul animal pentru că îl omori.

O reformă care distruge orice speranţă într-o revenire puternică şi durabilă a industriei este un pas sigur spre recesiune.

Să luăm un exemplu. Firmele din domeniul HORECA nu şi-au revenit după pandemie, că iată guvernul vine cu o contramăsură care loveşte şi salariaţii din sistemul de stat şi industria turismului< desfiinţarea voucherelor de vacanţă. Acestea pe de o parte susţin turismul intern, pe de altă parte vine în ajutorul salariaţilor.

Un beneficiar primeşte de la stat un bon în valoare de circa 1500 de lei. Aceşti bani intră în circuitul financiar, firmele plătesc impozite şi astfel banul investit de stat aduce bani la buget. Este un circuit, aşa cum întreaga economie este un circuit, întotdeauna în avantajul statului.

Valoarea unui voucher este aproximativ egală cu salariul net al unui angajat pe salariul minim în sistemul HORECA. Asta înseamnă că fiecare voucher asigură un salariul minim pentru o lună. Dar cu cei 1500 de lei primiţi în mână, angajatul cumpără produse cu TVA inclus. Deci o parte din amărâtul de salariu minim se reîntoarce la stat, sub formă de TVA sau accize în cazul combustibilului şi alcoolului. În curând şi din majorarea TVA-ului la alimentele care conţin zahăr statul îşi va lua partea.

Cu cât banul se învârte de mai multe ori, cu atât sunt mai sănătoase finanţele publice. În cazul voucherelor guvernul, partea PSD din guvern, vrea să rupă un circuit care deja se dovedea benefic pentru toată lumea. Acest simplu exemplu este un simptom al unei gândiri politice structural greşite.

Făcută pe de o parte sub presiunea Comisiei Europene, pe de altă parte sub presiunea angajaţilor din sistemul de stat, reforma dacă este reformă trebuie să aducă după sine un miracol economic.

Dacă o reformă nu aduce după sine nicio revigorare economică la ce bun o mai faci? Pentru că aşa cere Comisia Europeană. Totul pentru reducerea deficitului.

România trebuie să ia contramăsuri. Cererea de a renegocia PNRR este un prim pas, o reîntoarcere cu faţa către realitate. Modul în care a fost întocmit Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă lasă impresia că suntem o naţiune dificilă.

Şi Germania este în faţa unei reforme. Pe care încearcă să o facă după o „agendă economică pentru creştere şi prosperitate”.

În numele cui propune Marcel Ciolacu reforma lui pe care în lipsa unui nume optimist o numeşte când „reformă administrativă”, când „reformă fiscală”.

Ce semnale transmite către salariaţii din sistemul de stat, către mediul de afaceri, către populaţie? Că va fi extrem de dureros pentru toată lumea.

Despre Reformă se vorbeşte intens, dar până în acest moment nimeni nu a primit asigurarea că lucrurile vor merge mai bine după adoptarea setului de măsuri propuse.

Se vorbeşte despre scăderea impozitelor pentru companii, despre scăderea contribuţiilor la asigurările sociale prin reforme în sistemul social? Nu. Auzim numai despre creşteri de preţuri şi scăderea puterii de cumpărare.

Şi din când în când auzim câte ceva şi despre spargerea coaliţiei PSD-PNL.

Dacă despărţirea va fi din cauza voucherelor cine va ieşi în câştig, PSD care vrea să le desfiinţeze sau PNL care vrea să le menţină?!

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș

Cel mai prost baron local

 

De unde până mai ieri, adică până la fatidica partidă de pescuit din judeţul Vaslui, Dumitru Buzatu (foto) trecea drept unul dintre cei mai isteţi preşedinţi de organizaţii judeţene PSD, dintr-un foc a devenit cel mai prost baron local din România.

Surpriza, mai precis, revolta că a putut face aşa ceva nu ţine de faptul că a luat un comision de 1,3 milioane de lei, ci de prostia că s-a lăsat prins.

“Altcum se fac lucrurile astea”, spunea un coleg de partid, “toate lumea le face, dar cu grijă, fără să lase urme.” Cum anume se procedează ştiu doar cei care le fac şi nu-i prinde nimeni.

Cei mai experimentaţi sunt, desigur, baronii PSD. Datorită lor a apărut şi termenul de “baron roşu”. Oarecum jignitor la adresa adevăraţilor baroni, adevăraţilor boieri, în timp, apărând şi alte culori politice, mai palide ce-i drept, mai modeste, culoarea roşie s-a pierdut pe drum.

Buzatu de Vaslui, pentru că s-a lăsat prins ca un fraier, se vede că nu a fost un baron autentic. O fi trecând el în rândurile pesediştilor drept foarte isteţ, dar până la urmă s-a dovedit a fi un simplu vătav, un amator, un bişniţar care-şi trânteşte geanta cu bani în portbagaj şi porneşte vesel spre casă după ce a luat un şpriţ.

Poate că era prea sigur pe el şi nu-i mai păsa de nimeni. Sau poate că era la prima luare de comision şi bietul de el nu ştia cum se procedează. Probabil avocaţii lui vor marja pe acest lucru: omul lua pentru prima oară şpagă şi nu ştia cum se fac lucrurile astea.

Este şi greşeala instituţiilor specializate (DNA, DIICOT) că nu explică pe larg publicului cum se desfăşoară o dare şi o luare de mită la nivelul baronilor locali. Unde se întâlnesc, când se dau comisioanele, dacă sunt interpuşi etc. Chestii de genul acesta ar interesa publicul şi oamenii ar sta cu ochii atât pe cei pasibili să primească mita, cât şi pe cei care au de unde să dea mită.

Şi pentru că de decenii întregi comisionarea se practică la nivel de ţară nu ar fi mai simplu ca organele de control să infiltreze în instituţiile statului, pe lângă baronii recunoscuţi ca şpăgari, câte un agent sub acoperire?

Mai degrabă baronii au oameni infiltraţi în rândul instituţiilor de control. S-a văzut acest lucru în cazul azilelor groazei de la Voluntari când cineva din interiorul instituţiei abilitate să verifice încălcarea legii avertiza instituţia ce încălca legea că se va merge în control.

Conducerea, noua conducere a PSD, a trecut foarte uşor peste cazul Buzatu. L-a dat afară pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, a dat-o afară din partid şi pe fosta lui nevastă, senatoarea PSD, Gabriela Creţu, iar fiul lui, Tudor Buzatu, şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat chiar în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Fiul lui Buzatu nu a fost numit de Marcel Ciolacu, ci de fostul prim ministru Nicolae Ciucă. Secretariatul General al Guvernului fiind direct subordonat primului ministru se poate spune că şpăgarul din Vaslui avea un agent infiltrat în echipa primului ministru, acesta fiind chiar fiul său.

Deci preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui ştia tot ce se întâmplă în jurul lui Nicolae Ciucă, iar după rotativă avea un om de încredere în apropierea lui Marcel Ciolacu. Cam în felul acesta sunt încrengăturile de tip mafiot. Fie că se numesc grupuri de interese, fie nepotisme, pile şi relaţii, aceste încrengături conduc nu doar România, ci şi pe prim miniştri, pe miniştri care vin şi trec. Cum, în ce măsură aceste cazuri vor afecta PSD? Clica de la Voluntari, în centrul scandalului fiind oameni de la PSD, tragedia de la a fost provocată tot de oameni de la PSD, primarul din Crevedia şi primarul din Caracal, şpaga de 1,3 milioane de lei de la Vaslui, oferă date care certifică deja un fenomen girat de PSD.

Încet, încet, pe măsură ce spune că se reformează şi se curăţă, PSD îşi recâştigă faima de cel mai corupt partid din România. Dar cu toate acestea conduce în topul preferinţelor electoratului: 31 dintre alegători ar vota PSD, 19% PNL, posibil 20% AUR, 11% USR, 5% UDMR.

Care să fie secretul succesului acestui partid care a oferit un spectacol al fragilităţii instituţiilor statului într-un timp record, de circa două luni, de la mijlocul lunii iulie până spre sfârşitul lunii septembrie?

Două argumente pot explica succesul PSD. Primul argument: numărul mare de primari PSD, mulţi dintre ei foarte buni gospodari, garantează prin ei înşişi un număr apreciabil de voturi. Al doilea argument: succesul PSD se datorează strategiei electorale, tehnicii de luptă politică de mare clasă. Imediat după lansarea pachetului de măsuri fiscale care duc la creşteri de taxe şi impozite, primul ministru Ciolacu a anunţat că din ianuarie 2024 pensiile mici cresc cu 40%. A avut vreun partid curajul să contrazică măsura anunţată calificând-o drept populistă?

La capitolul populism, cadouri electorale bine îmbrăcate în propagandă, nimeni nu poate depăşi PSD. Nici măcar AUR. Ar mai fi ceva: PSD funcţionează ca o castă, ca o familie în sensul cel mai rău al cuvântului.

În consecinţă, după cum rezultă şi din datele statistice, partidul lui Marcel Ciolacu poate suporta pierderea celui mai prost baron local din România, Dumitru Buzatu, precum şi eventuala pierdere a altor baroni, mai puţin dotaţi intelectual, dar isteţi, descurcăreţi din naştere, fără ca PSD să fie afectat electoral.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Satu-Mare

PNL, linia Valeriu Stoica

 

Pornind de la gafa preşedintelui Iohannis care a negat că pe teritorul României ar fi căzut un rest de dronă rusească, Valeriu Stoica face o analiză rece, la obiect, a stării partidului al cărui lider a fost până i-a cedat de bună voie funcţia lui Theodor Stolojan. Integritatea teritorială, securitatea cetăţenilor, cade în sarcina preşedintelui. Şef al statului, responsabil al politicii externe, al diplomaţiei, Klaus Iohannis, a fost cel care, urmare a unor informaţii ce păreau false, a ieşit la declaraţii asigurând populaţia că pe teritoriul României nu au căzut resturi ale unor drone lansate de armata rusă.

Umbrela NATO ne apără de orice posibil atac din exterior, dă preşedintele asigurări de câte ori are ocazia. Numai că la puţină vreme după anunţul liniştitor, s-au descoperit resturi de drone. Armata rusă atacă teritoriul Ucrainei de dincolo de braţele Dunării şi se pare că nu se prea deranjează că este atins, din greşeală, şi teritoriul României.

S-a iscat o controversă. Ucraina, foarte supărată, anunţase că dronele ruseşti violează spaţiul aerian al României. România a contestat. Avea să se demonstreze că partea ucraineană avea dreptate, dar dintr-o eroare de comunicare, ministrul Apărării l-a dezinformat pe preşedinte.

Situaţia s-a normalizat, în sensul că totul a fost plasat în responsabilitatea NATO.

Abil, Marcel Ciolacu s-a abţinut de la orice comentariu.

Noul prim ministru este primul şef de guvern care reacţionează prompt la orice stimul, dar care nu are legătură cu preşedintele Iohannis. În probleme interne nu o lălăie ca alţii. De exemplu ca Nicolae Ciucă, lasă să se înţeleagă Valeriu Stoica.

Imediat ce s-a descoperit un cămin de bătrâni pe care presa, pe bună dreptate, l-a numit „azilul groazei” , primul ministru a dat urgent ordin să se facă în toată ţara controale la toate azilele de bătrâni şi case de copii. S-au descoperit multe nereguli, în general lipsa unor autorizaţii, drept pentru care unele stabilimente s-au închis, iar altora li s-a cerut să intre în legalitate obţinând avizele necesare. Acţiunea nu a fost atât de spectaculoasă cum s-a crezut, dar s-au dat amenzi care au adus ceva bani la buget. PSD a punctat, PNL nu s-a amestecat.

 După „azilele groazei” a urmat nenorocirea de la Crevedia. Primul ministru a dispus controale urgente pentru verificarea tuturor staţiilor cu gaz GPL din ţară. PNL din nou nu s-a amestecat. Ba nici preşedintele Iohannis. Judeţul Olt este fieful PSD, primarul de la Crevedia este de la PSD, primarul din Caracal la fel.

Fireşte, cazul numărul trei este al drogurilor. Dacă primul ministru a trecut razant, aproape a ignorat problema dronei care ar fi penetrat teritoriul României, pentru că ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, este membru marcant al partidului, extinderea consumului de droguri va obliga PNL să reacţioneze.

Valeriu Stoica a remarcat că Marcel Ciolacu este primul prim-ministru care, deşi are altă culoare politică, nu intră în conflict cu preşedintele. Traian Băsescu şi Victor Ponta au fost obligaţi să semneze un protocol la Bruxelles prin care se obligau să nu se certe unul cu altul.

Până la Ciolacu, Klaus Iohannis s-a aflat într-un continuu conflict cu toţi premierii social-democraţi, precum şi cu conducerea PSD. Acum armele au fost puse în cui, iar din acest armistiţiu, din această pace tensionată, are de câştigat doar PSD.

Noul prim ministru nu este conflictual, însă este abil. Dovadă stă şi buna înţelegere cu Nicolae Ciucă.

O poziţie defensivă într-un an pregătitor pentru patru rânduri de alegeri, nu este benefică din punct de vedere electoral.

Pe cât de blând şi înţelegător se dovedeşte a fi Nicolae Ciucă, întâi din poziţia de şef al guvernului, acum din poziţia de preşedinte de partid, pe atât de drastic scade PNL în sondaje.

Adoptând aceeaşi politică defensivă faţă de PSD, oare preşedintele Iohannis, nu este părtaş la pierderea încrederii electoratului în PNL? Unul din puţinii ideologi de dreapta, Valeriu Stoica, analizează relaţia PNL cu PSD, dar şi relaţiile cu preşedintele Iohannis. Spune lucruri interesante, dar oare mai este ascultat fostul preşedinte al partidului, care în felul său, a salvat PNL-ul de la dispariţie, aşa cum s-a întâmplat cu PNŢ-CD?!

Diplomatic, cu dovezi clare, fostul lider al PNL, îi sugerează actualului preşedinte al PNL, Nicolae Ciucă, să facă acelaşi gest pe care l-a făcut el în urmă cu 23 de ani, lăsând conducerea PNL în alte mâini, mai hotărâte.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș

Ce PNL va lăsa în urmă Klaus Iohannis?

 

PNL începe să funcţioneze ca o armonică dezacordată. Sunete înalte, scârţâituri, acorduri într-o gamă necunoscută, urmate de lungi tăceri nejustificate. Devine din ce în ce mai limpede că Nicolae Ciucă nu are calităţile necesare unui lider politic.

Există deja trei direcţii clar departajate: grupul Ludovic Orban a dat tonul, a urmat Florin Cîţu, iar în urmă cu câteva zile Ben Oni Ardelean a anunţat că are un nou proiect politic.

Ilie Bolojan, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, ba chiar Gheorghe Falcă şi Emil Boc, grup consacrat sub denumirea de „greii partidului”, păstrează o suspectă tăcere faţă de noua reformă fiscală făcută de oameni care nu par să cunoască tabla înmulţirii, scăderea şi adunarea care se învaţă în clasele primare.

Majorarea salariului minim în domeniile IT, construcţii şi agricultură, cuprinse în reforma fiscală, este un exemplu de amatorism greu de egalat. Majorarea s-a dovedit a fi o micşorare, astfel că a fost scoasă din lege chiar a doua zi după prezentarea triumfalistă din parlament. Dar mostra rămâne.

Este posibil ca Marcel Ciolacu să fi fost singurul care nu a priceput că, de fapt, creşterea de la 4000 la 4500 de lei, raportată la anularea facilităţilor, însemna o scădere a salariului net.

Acesta este un lucru extrem de grav, demonstrând că specialiştii PSD şi PNL nu au lucrat împreună la stabilirea setului de măsuri sau nu le-a păsat de calcule pur şi simplu transpunând pe hârtie o comandă politică.

Când vine vorba despre reforma fiscală, deja atacată la Curtea Constituţională, PNL se poate deroga de la orice responsabilitate, poate ridica mâinile sus, dar merită să faci parte dintr-un guvern doar pentru a te preda în faţa duşmanului natural ideologic doar pentru că la un moment dat ai semnat un armistiţiu?

Se vorbeşte de varianta participării PSD-PNL la alegeri într-o alianţă. S-a mai experimentat o uniune social-liberală şi s-a ales praful de ea. De fapt, prezumtiva alianţă este gândită ca barcă de salvare pentru câteva persoane, şi doar implicit a partidului.

Este dispus PNL să-şi sacrifice doctrina pentru a salva terfelita onoare politică a generalului Nicolae Ciucă şi eventualilor apropiaţi?

Politicienilor le place la nebunie să repete că nu se adună mere cu pere şi nu se pun ouăle într-un singur coş. Îl vom vedea în campania electorală pe Rareş Bogdan braţ la braţ cu Paul Stănescu, iar în plan local, la Satu Mare, pe Adrian Cozma cu Mircea Govor?

S-a decretat moartea ideologiilor, dar iată că tocmai explodează neoideologiile de tip suveranist, antisistem, extremist.

Cum se descurcă PNL în noua conjunctură politică internaţională, ce soluţii are pentru rezolvarea crizei interne?

Aşa cum există afaceri rezistente la recesiune — spre pildă drogurile şi alcoolul — există şi partide rezistente la crize.

De-a lungul timpului PSD şi-a dovedit rezistenţa la crizele interne. Orice fracţiune s-a desprins de trunchiul vechiului FSN, PDSR, s-a ofilit, a dispărut. Teodor Meleşcanu, Cristian Diaconescu, Gabriel Oprea, Victor Ponta, cu susţinătorii lor, au încercat să rupă o bucăţică din PSD, dar partidul a rămas întreg, ca o şopârlă care-şi reface coada. Orice plecare, se spunea, nu face altceva decât să întărească partidul.

Ce se întâmplă la PNL? Fracţionările prind un sezon sau două, slăbesc partidul, apoi dispar fără ca PNL să revină la forma iniţială. PSD este ca o plastelină care reface întregul, iar PNL ca o sticlă ce odată spartă nu se mai poate reface adunând cioburile.

Ca un blestem, fiecare lider al PNL a lăsat în urmă un partid tot mai mic. Valeriu Stoica i-a predat partidul lui Theodor Stolojan, Stolojan i l-a pasat lui Traian Băsescu, iar mai târziu Călin Popescu Tăriceanu, la plecare, şi-a luat o bucăţică sub braţ şi a pus-o la dispoziţia PSD. Ce a făcut Crin Antonescu? Pierzând competiţia în faţa lui Klaus Iohannis, şi-a pus coada pe spinare şi a abandonat lupta.

Trecând peste fuziunea PNL-PDL, făcută în numele Marelui PNL, ajungem la Ludovic Orban. Pierzând puterea în faţa lui Florin Cîţu, îşi ia tălpăşiţa făcându-şi propia lui jucărie, Forţa Dreptei.

Slab, fără o largă susţinere după ce nu mai este prim ministru, aventurierul Florin Cîţu joacă liber, băgând băţul prin gard doar-doar o să-l sensibilizeze pe comodul Nicolae Ciucă, general ce a înregistrat preşedinţia PNL fără să mişte un deget. Cadou de la preşedintele Klaus Iohannis. Ce PNL va lăsa în urmă Klaus Iohannis? „Greii partidului” spun că un PNL predat cu arme şi bagaje în faţa PSD-ului ciolacian.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Satu-Mare

Reforma scumpirilor

 

Aşteptată cu nerăbdare, comentată timp de trei luni în gol, pentru că nu existau decât zvonuri despre ce va cuprinde, odată asumată în parlament, reforma lui Ciolacu trezeşte un uriaş val de nemulţumiri.

Experţi, economişti, persoane avizate din vaste domenii, nu văd nimic altceva în acest pachet de măsuri decât o goană disperată a guvernului după bani.

Calcule extrem de simple arată că în esenţă nu este vorba decât despre cum să stoarcă statul mai mulţi bani la bugetul. Finalitatea?

O nouă spirală de scumpiri. Se scumpeşte practic tot.

Preţurile sunt duse în sus de creşterea TVA-ului la anumite produse şi servicii de la 5% la 9%, dublate de introducerea impozitului pe cifra de afaceri la companiile mari de 1%, iar la IMM-uri de la 1% la 3% după ce depăşesc un fantastic rulaj de 60 000 de lei.

Creşterea salariului minim de la 3000 de lei la 3300 de lei şi a salariilor din construcţii de la 4000 la 4500 lei varsă mai mulţi bani în sacul fără fund al statului decât în buzunarele salariaţilor.

Dacă PSD este acum pe primul loc în intenţia de vot, cu aproximativ 30 de procente, după ce se vor simţi la buzunar efectele reformei fiscale, partidul lui Marcel Ciolacu va deveni ţinta protestelor.
Scumpirile ce vor urma afectează în egală măsură salariaţii din privat şi salariaţii din sistemul de stat. Deci nemulţumirile pot fi considerate generale.

O consecinţă greu de evaluat se va resimţi după impunerea supraimpozitării băncilor. Măsura se va răsfrânge asupra dobânzilor. La fel cum impozitul pe cifra de afaceri aplicat marilor companii se va reflecta în creşterea preţurilor.

Un sistem prost din pornire nu poate fi cârpit din mers. Statul s-a trezit că are cheltuieli din ce în ce mai mari şi a reacţionat crescând taxele. Primul ministru numea cheltuielile nesăbuite răsfăţuri, dar cauzele sunt mult mai profunde. O fi fost pe undeva vorba şi despre răsfăţuri, dar există o categorie de salariaţi la stat care muncesc din greu. Ar fi vorba cam despre cei cu salarii mici.

Dacă până acum activitatea guvernului Ciolacu era comparată cu activitatea guvernelor anterioare, după intrarea în vigoare a măsurilor asumate comparaţiile se vor face prin raportarea la activitatea guvernului de până la reformă şi de după reformă. O primă reacţie a fost creşterea cursului de schimb. O uşoară devalorizare a leului nu este o catastrofă, dar poate anunţa o catastrofă viitoare.

Încă din primele zile, Marcel Ciolacu a ţinut să accentueze că reforma o face PSD. A şi spus că nu este normal ca un prim ministru social-democrat să ia măsuri dure. Reformarea drastică a unui sistem social este în general apanajul partidelor de dreapta. S-a văzut însă foarte clar că PNL mai mult a asistat decât a participat la elaborarea setului de măsuri fiscale. Din când în când liberalii mai vocali făceau puţin zgomot cerând în mod imperativ să nu se modifice cota unică, agăţându-se de acel 18% ca de minunea care, chipurile, ar fi impulsionat economia.

Un impozit progresiv este mai sănătos economic şi mai echitabil social decât cota unică, la un moment dat ea devenind contraproductivă, aşa cum s-a demonstrat în cele şapte ţări UE în care mai este folosită. Adevărul este că PNL, cel puţin în timpul guvernului Ciucă nu a prea avut idei concrete pe care să le susţină şi să le pună în practică în spiritul principiilor economiei liberale.

Poate că lipsa ideilor economice a fost factorul principal care a dus la spargerea coaliţiei de dreapta PNL-USR-UDMR. Dacă luăm de bune sondajele celor trei partide nu vor mai obţine rezultate la alegerile parlamentare de anul viitor care să le permită formarea unui guvern de dreapta. Cu cele 20 de procente ale PNL, cu cele maxim 10 procente ale USR şi cu 5 procente ale UDMR nu întruneşti o majoritate parlamentară. Aceste partide orgolioase vor invita AUR să li se alăture?

Acest aspect cu siguranţă îl are în vedere PSD când îşi face calculele pentru prezidenţiale. Dar până la seria alegerilor din 2024, care se apropie cu repeziciune, PSD trebuie să treacă de nemulţumirile generate de măsurile asumate de curajosul lor lider.

Oricât de mult va fi cosmetizată, explicată, trâmbiţată, pe bună dreptate reforma lui Marcel Ciolacu poate fi numită reforma scumpirilor.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș

Doi politicieni locali: Boc şi Buzatu

 

Ghinionul stă la pândă şi când te aştepţi cel mai puţin, înhaţă câte un baron local. Ultimele victime au fost, din întâmplare, din rândul liderilor PSD.

După distrugerea mitului, dar şi conform sondajelor, Gabriela Firea era personalitatea ce se bucura de cea mai mare încredere din România, depăşindu-l pe preşedintele Iohannis, dar şi pe liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Candidata la primăria generală a Capitalei, posibil şi la prezidenţiale, a căzut pradă campaniei împotriva azilelor groazei din Voluntari, oraş condus de primarul PSD Florentin Pandele, soţul ministrei pentru care PSD a înfiinţat un minister special, al Familiei.

Explozia de la Crevedia, soldată cu morţi şi distrugeri fără precedent într-o localitate, i-a avut în centrul atenţiei tot pe primari PSD, unul, Petre Florin, primar al comunei greu încercate, celălalt primar al municipiului Caracal, Ion Doldurea.

Nu a fost de ajuns că iată PSD mai primeşte o năpraznică lovitură de imagine: preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu (foto 1), este prins în flagrant de DNA cu o geantă de bani în portbagaj, 1,3 milioane lei, peste 250.000 de euro.

Cât efort a depus PSD să scape de eticheta pusă pe frunte, de cel mai corupt partid din România, şi iată că suportă un uriaş, un neaşteptat „deficit de imagine”, cum formulează, minimalizator, fostul ministru al Culturii, Lucian Romaşcanu.

Cazul Buzatu atârnă greu şi este de natură să schimbe perspectiva faţă de alegerile locale. PSD nu a scăpat de baronii locali. Pe cât de puternice filiale locale judeţene are, pe atât de corupţi par să fie liderii social-democraţi care păstoresc organizaţiile judeţene ca pe propriile moşii.

Sigur, şi celelalte partide au corupţii lor, dar deocamdată PSD ocupă prinul loc pe podium, aproape fără concurenţă.

În contrast cu Buzatu de la Vaslui poate fi pus preşedintele CJ Bihor cu mari rezultate, Ilie Bolojan, dar figura centrală a campaniei electorale a alegerilor locale de anul viitor foarte probabil va fi Emil Boc (foto 2).

Modernizarea Clujului este o realitate. Manevrezi telefonul şi vezi unde este un loc liber de parcare în supra-aglomeratului Cluj-Napoca. Polițiştii locali se plimbă pe trotinete electrice, iar toaletele inteligente din parcuri apar din pământ la o simplă apăsare pe un buton. Nu mai vorbim despre marile festivaluri UNTOLD, care entuziasmează tinerii, dar le oferă şi un cadru adecvat consumului de pulbere albă sau roz.

În ciuda acestor exemple de bună şi proastă purtare, unul dintre partide, PSD, este cotat în sondaje cu circa 30%, iar celălalt, PNL, scade sub 20%. După ce criterii judecă alegătorii? Să nu mai fie corupţia o preocupare a electoratului?

După ce criterii sunt evaluate partidele de către populaţie? Cum se înfiripă, cum se conturează în timp opţiunile politice? Intenţiile de vot sunt influenţate de încrederea în persoana care candidează sau de partidul care îl propune? Dacă Dumitru Buzatu nu ar fi fost canditatul PSD ar fi câştigat el funcţia de preşedinte de consiliu judeţean de trei ori?

Alegătorii sunt la fel de greu de înţeles ca politicienii. Dacă PNL se străduieşte din 1990 încoace, aducând ca argument electoral şi istoria partidului de aproape 150 de ani şi abia convinge 20% din alegători să voteze săgeata avântată spre viitor, înconjurată de 12 stele, iată că un partid ca AUR, fără istorie, fără lideri, saltă la 20 de procente.

Răspunsul trebuie căutat în eşecul partidelor politice mari, unul de stânga, altul de dreapta, de a deveni adevăratele piese pe care se fundamentează statul român.

Ce este un partid? În cazul PSD, imaginea unui neica nimeni, un hoţ precum s-a dovedit a fi Dumitru Buzatu, preşedintele consiliului judeţean Vaslui, se suprapune peste ideea de partid politic.

Pe de altă parte, un primar ca Emil Boc, un om care a modernizat şi continuă să modernizeze o mare metropolă, nu pare să aibă un rol determinant în evaluarea partidului său, PNL.

Într-un caz activitatea generală a PSD îl ridică pe un individ ca Buzatu şi face din el un învingător în serie, în celălalt caz, al PNL, activitatea partidului îl trage în jos pe un politician harnic, inventiv, ca Emil Boc. O parte din secretele legate de politicieni, partide, candidaţi şi alegători vor fi dezlegate în 2024, anul cu cele patru rânduri de alegeri.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Satu Mare