de Gheorghe Pârja
Mi-am făcut un obicei, în ultima vreme, din a
comenta fiecare apariție a revistei de cultură NORD LITERAR. În aceste zile a
apărut numărul pe luna octombrie, într-o ținută grafică puțin modificată, numai
atât cât să prindă bine noii imagini a revistei. Și nu este rea priveliștea. Și
în acest număr am căutat să prețuim criteriul valoric și personalitatea
autorilor. Revista este editată de Consiliul Județean Maramureș și apare sub
egida Uniunii Scriitorilor din România, instituții care certifică tocmai
principiul valoric.
Acest număr marchează un moment trist al literaturii
române contemporane, despărțirea de criticul și istoricul literar,
academicianul Eugen Simion (1933-2022). Universitarul clujean, criticul literar
Mircea Popa, în articolul din revistă face un portret convingător „celui mai
important critic al literaturii noastre postbelice”(N. Manolescu). Nu uit
călătoria profesorului Eugen Simion în Maramureș, când întâlnirea noastră s-a
lăsat cu un interviu, cu aprecieri măgulitoare despre Maramureș și prețuirea
pentru maramureșeni, acordată colegului său de clasă ploieșteană, poetul
Nichita Stănescu.
Să răsfoim numărul revistei! Poemul lunii este
semnat de poetul Echim Vancea. Este anunțat recitalul poetului brașovean Adrian
Muntean, girat de revista „Nord Literar”. Criticul literar Mircea Popa face o
cronică aplicată recentului volum „Cronici și comentarii literare”, semnat de
Săluc Horvat. Cărturarul clujean, universitarul Mircea Muthu scrie despre
cartea „Scări și capcane”, de Iustin Moraru. Criticul literar Delia Muntean
apreciază cartea lui Constantin Cubleșan „POEZIA de azi pe mâine.” Doamna Irina
Petraș, președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, scrie
despre limba română, care nu este numai un instrument, ci și un depozit al
gândirii. Alexandru Jurcan ne duce, cu sânge rece, în lumea lui Truman Capote.
Daniela Sitar-Tăut analizează jurnalul Evei Heyman, omorâtă la Auschwitz.
Poetul ieșean, Nichita Danilov, publică o pagină de poeme. Este laureatul din
acest an al Marelui Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la
Desești.
Ovidiu Pecican scrie despre Mihail Sebastian și
reflecțiile sale asupra romanului. Despre reconstituirea biografică a lui
Labiș, asumată de Cosmin Perța, am scris eu. Dana Buzura-Gagniuc, managerul
revistei, ne aduce aminte, în stil propriu, despre actuala ediție a „Cărților
Anului.” Ne face câteva considerații despre apostolatul cultural și nu numai…
Doamna Terezia Filip scrie despre dubla aniversare cu regal de literatură la
Baia Mare. Veți putea citi partea a doua din incitantul dialog dintre Echim
Vancea și Adrian Alui Gheorghe. Distinsa profesoară universitară Ana Olos aduce
un omagiu scriitoarei Rodica Braga (1938 – 2022) care a avut legături culturale
cu Baia Mare. O pagină de poezie publică poetul Ioan Baba, din Novi Sad. Proza
numărului este cinstită de Constantin Arcu. Colega Raluca Hășmășan glosează
despre antologia „Marin Preda, omul și opera, la centenar”, alcătuită de Stan
V. Cristea, un tribut în cuvinte adus „Marelui singuratic.”
O rubrică nouă, Conexiuni, este asigurată de
universitarul, inventatorul Ștefan Marinca. În acest număr se referă la
„Invenții fizice și metafizice. Descoperire și invenție.” Profesorul Nicolae
Weisz continuă călătoria în lumea filmului, de data aceasta s-a oprit la „Un
tramvai numit dorință.” Neobositul parodist Lucian Perța s-a agățat de un poem
al laureatului de la Desești, Nichita Danilov. La rubrica traduceri, Delia
Muntean ne-o prezintă pe poeta Vanghea Mihanj Steryu, vicepreședinta Uniunii
Scriitorilor și Artiștilor Aromâni din Macedonia. Traducerea versurilor Angela
Iosif.
Ilustrația numărului, asigurată de artistul plastic
Mircea Bochiș, ne prezintă lucrări din creația lui Jandi David, care au făcut
parte din expoziția dedicată artistului de galeria VARVEDO. Revista „Nord
Literar” este în chioșcuri din Baia Mare! Cine dorește să ne difuzeze are
adresa pe revistă. Lectură plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu