TREZIREA NEAMULUI PRIN CUNOAȘTERE ȘI CREDINȚĂ

 

IOAN ANDREICA

  „Chiliile călugărițelor și Schitul ortodox „ Sfântul Andrei”-Chilia”, județul Satu Mare

 Profesor, critic literar, iubitor de neam și țară, patriot adevărat, scriitorul Ioan Andreica își pregătește arma peniței în cercetarea trecutului istoric. Se apleacă asupra teritoriului locuit actualmente de satele codrene, realizând un studiu istoric privind lupta românilor din Transilvania pentru apărarea pământului strămoșesc și a credinței străbune-cu oprire în special de data aceasta asupra zonei Satu Mare și a localității Chilia.

Bazându-se pe surse bibliografice studiate, dar și pe tradiția populară-„localnicii au păstrat vie de-a lungul timpului celor 700 de ani, prin cele 8/9 generații, legenda existenței unei mănăstiri și cufundarea ei sub mlaștini.”  Se prezintă istoria locului și a locuitorilor de-a lungul a câtorva sute de ani. Și în aceste părți românii au adoptat creștinismul chiar de la-nceputul acestuia, fiind încreștinați de Sf. Andrei la Pontul Euxin. Oamenii locului, românii sătmăreni și dimprejur au avut de înfruntat de-a lungul timpului asuprirea ocupanților temporari cu impunerea religiei lor, jugul nobililor etc- iar munca scriitorului sătmărean Ioan Andreica pentru a ne reaminti cine suntem, cine am fost și ce trebuie să păstrăm în amintire este o investiție pentru neam și veșnicie. Astfel se relatează situația istorică a locului și a locuitorilor pe timpul Marii Schisme din 1054 și lupta pentru influență dintre religia promovată de Constantinopol și cea promovată de Roma. Populația locală a suportat și invaziile de la cumani, pecenegi, unguri și tătari. Încă din 1230 la cererea papei începe prigoana împotriva ortodocșilor socotiți schismatici și eretici.

De-a lungul timpului ortodocșii au supraviețuit influențelor Romei, în 1273 sunt atestate satele Homorod de Jos și Homorod de Sus și ortodocșii din satele codrene „trăiau îndrumați de preoți și clerul religios subordonați episcopului de Transilvania, având lăcașuri de cult, preoți și conducători religioși-protopopi. În veacul al XIV-lea pe timpul regatului unguresc cuceritor începe marea ofensivă a ungurilor catolici contra bisericii ortodoxe a românilor deși ținuturile codrene erau sub stăpânirea unor voievozi maramureșeni români, urmează catolicizarea forțată în secolul următor, rezistența a fost încă din timpul timpul voievodului Dragoș și a fiului său Sas care zidește mănăstirea Peri din Maramureș cu hramul SF. Arhanghel Mihail, mănăstire de rit răsăritean. În 1366 pe timpul regelui Ludovic I de Anjou din nou prigoană pe ortodocșii români- se poruncea nobililor să prindă pe toți schismaticii, împreună cu soțiile și copiii acestora, să-i pedepsească și să le ia bunurile, deci „nobilimea română a fost silită să treacă la legea catolică a regatului ungar, fiind pierdută în mare parte pentru poporul din care se desfăcuse. Poporul în mare parte iobag în ciuda tuturor împilărilor și-a păstrat legea strămoșilor.”

În sec. XV și XVI în partea de nord a țării existau două categorii de lăcașuri de cult: mănăstirile în locuri izolate și bisericile parohiale din vatra satului. Localitatea Chilia e cunoscută ca fiind „mai demult satul călugărițelor” iar comuna a primit numele de la o mănăstire care a aparținut unor călugărițe din Satu Mare, spun unele surse istorice (Dariu Pop).

În timp- multe mănăstiri și chilii au dispărut fără urmă, la fel existența acestei mănăstiri rămâne de studiat; după asasinarea lui Mihai Viteazul a continuat prigoana ortodocșilor iar bisericile codrenești din cetatea Satu Mare aparțineau de Episcopia Muncaciului. Același Dariu Pop la 1938 prin lucrarea Mărturii strămoșești ne spune din documente ungurești că „această așezare a primit numele de la chiliile care a aparținut unor călugărițe din Satu Mare.”

Mai presus de toate aceste precizări se poate lua în seamă tradiția populară care duce mai departe legenda existenței unei mănăstiri la Chilia care a dispărut fiind înghițită de ape. Acum au actualizat credincioșii din Chilia mitul mănăstirii, s-a decis ridicarea unei mănăstiri „până acum numită schit pe locul unor anexe ale brigăzii Cooperativei Agricole de Producție locale, având în vedere că acolo era fântână cu apă și curent instalat. Piatra de temelie pentru începutul construcției a fost turnată în anul 2000.” Clopotul a fost cumpărat în 2003 iar acum construcția schitului și pictura interioară continuă sub supravegherea  preotului local Săvianu Milian, pictor Bob Liviu iar Hramul schitului a fost stabilit Sf. Andrei. Schitul se înscrie  în Protopopiatul Carei, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, în care există 76 de parohii, două mănăstiri  și un schit la Chilia.

Prețuire și cinste celor ce-au contribuit la realizarea acestui locaș de cult care va ține trează conștiința neamului românesc.

 

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, Ulmeni, Maramureș, noiembrie, 2022