În nebunia pandemiei devenise extrem de uzitată înfierarea bătrânilor. „Ce caută ăștia pe stradă?” – urlau idioții utili ai propagandei de parcă străzile erau monopolul exclusiv al celor care aveau meritul unei vârste inferioare. Niciunul dintre cei care „înfierau tovărășește” nu și-a pus vreodată întrebarea dacă ai vreun drept tu, ca individ, să-i spui altuia care sunt riscurile la care are dreptul sau nu să se expună. Deloc întâmplător, aceiași imbecili sunt susținătorii eutanasierii. Desigur, când vor ajunge la vârstele respective își vor schimba brusc opiniile, fără a realiza însă că imbecilitatea lor a stat la baza viitoarei terori.
Dincolo de prostie, ceea ce vedem este, pur și
simplu, un efect al propagandei. E greu să cauți vreo justificare în
comportamentul oamenilor, la fel cum e inutil să mai analizezi „aparatul logic”
din spatele masei aberante de opinii care sunt ventilate în zona publică.
Absolut tot ceea ce vedem este apanajul propagandei, iar propaganda nu are
logică și nici măcar coerență – alta decât realizarea scopului său precis. De
aceea propaganda este eficientă. Ea urmărește un singur element, perfect
măsurabil: obținerea rezultatului comandat, iar pentru asta adoptă orice e
imaginabil sau nu. Cei care intuiesc scopul stau pe margine și râd văzând
incongruențele propagandei. Doar că toate aceste incongruențe sunt elemente
perfect țintite care au ca scop detonarea anumitor segmente din masa necesară
îndeplinirii scopului său final.
Dintre toate elementele, cel mai prezent în zona
noastră de influență este cel al luptei de clasă. E vorba de o luptă de clasă
generalizată, care are ca scop înfierarea unei anumite categorii, astfel încât
cei neincluși să se simtă parte a luptei. O tehnică pe cât de banală, pe atât
de eficientă.
Dacă obiectul luptei comuniștilor era emanciparea
„clasei muncitoare”, identificându-se dușmanul comun în celelalte „clase
privilegiate”(burghezii, boierii, chiaburii etc.), acum lupta se generalizează.
Bătrânii sunt noii „burgheji”(sic!) deoarece „ies în oraș în plină pandemie
răspândind boli” sau, mai nou, „pentru că sunt beneficiari de pensii”. Nu pierd
timpul asupra logicii sloganelor pentru că imbecilitatea propagandei nu trebuie
să facă obiectul demascării. Oricine știe că sloganul propagandei e idiot,
ilogic, irațional, dar … eficient! „Lupta” bătrânilor împotriva tinerilor este,
de asemenea încurajată. Scopul este acela de a determina o acțiune din partea
tuturor.
O altă față a propagandei sub stindardul „luptei de
clasă” este cea dintre cei care-au emigrat și cei care-au rămas. Propaganda
este una importantă, susținută fiind de statele beneficiare de politica de
„brain drain”. Cei din țară sunt „educați” să-i înjure pe cei care-au plecat:
ba că nu sunt patrioți, ba că au trădat, că nu știu pe ce lume sunt s.a.m.d.
Instrumentarea unor furturi electorale punând în față „mișcările diasporei” au
fost alte chestiuni care au urmărit distrugerea imaginii celor care muncesc în
străinătate. De partea cealaltă, cei care-au emigrat sunt încurajată să-i vadă
pe cei rămași ca pe niște rudimentari, niște proști înapoiați și „refuzați la
export” pentru că „nu-i duce capul să facă ceea ce fac cei care-au plecat”.
Rămașii în țară sunt așadar cei mai incompetenți, care nu au căutare pe piața
muncii din afară, niște indivizi tributari unei gândiri limitative, niște
ratați care țipă resentimental și gratuit împotriva diasporei.
„Meciul” este unul absolut aberant deoarece, la
nivelul de emigrare din România, nu cred că mai există vreo familie care să nu
aibă rude apropiate plecate din țară. Astfel, războiul instrumentat de
propagandă este unul absolut ilogic deoarece românului îi este simplu să înjure
un necunoscut, dar când vine vorba de propria familie – chiar și atunci când
există diferende majore sau chiar dușmănii – n-ar rosti pentru nimic în lume
invective în public asupra apropiaților săi. De fapt, întregul conflict este
întreținut deoarece o migrație inversă a românilor ar provoca daune
iremediabile economiilor în care activează. Dacă românii s-ar întoarce din
Italia, picajul economiei de-acolo ar deveni de coșmar. Iar acesta e doar un
exemplu. De partea cealaltă, golirea României de populație servește de minune
dezideratului de metisare într-o zonă în care astfel de ideologii n-ar fi prins
niciodată. Umplerea țării cu „muncitori” nu e decât o mască pentru strămutarea
aici a unor populații în vederea metisării conform planului deviantului
Kalergi. Și astfel, în timp ce românii fug către o viață aparent mai bună, pe
la spate li se fură țara. De fapt asta e realitatea, iar când vor dori să se
întoarcă se vor trezi că țara nu mai e lor.
Desigur, celor rămași în țară li s-ar putea aduce
argumentul că aș putea spune că e oamenii plecați la muncă aiurea, de multe
ori, au sentimente patriotice mai puternice decât cei rămași în țară. Mulți
dintre ei sunt mai radicali decât orice român de-aici care înfierează dușmanul extern.
Și au motive să fie radicali deoarece au parte zilnic de frustrări și
nedreptăți. Desigur, sunt și mulți români care sunt tratați corect. Ar fi
nedrept să nu recunoaștem că, de multe ori, societatea de acolo se comportă
mult mai puțin aberant decât cea de-aici. Însă nu e obligatoriu ca românii care
au parte de un tratament corect să-și piardă sentimentele de apartenență. Din
contră, mulți se gândesc ca după ce ies la pensie să revină în țară. Acum,
desigur, nu trebuie să idealizăm. Există o groază de frustrați care ajung să
pună nerealizările lor pe faptul că „țara e de vină”. Sunt cumva simetrici
celor care, în țară fiind, pun nerealizările proprii pe seama celor plecați. Să
fim serioși! Frustrările însă alimentează propaganda, care le transformă în
slogane și care, astfel, întreține falsa „bătălie” care are ca efect menținerea
stării de fapt.
În mod normal, lupta oricărui politician ar trebui
să fie aceea de repatriere a românilor. Asta mai ales în condițiile în care
sunt clase întregi de români care pot fi readuși în țară pe salarii similare
celor din afară, beneficiind totodată de confortul de a fi acasă. Dar cine să
facă asta? Marionetele intereselor externe?
O altă față a luptei de clasă răsare acum în
înfierarea celor care beneficiază de scutiri fiscale. Desigur, IT-iștii sunt
principala țintă. Există însă facilități similare în construcții. A trebuit să
vină un cretinel precum Ciolacu, care să se transforme în „justițiarul” fiscal
al României. Acum, sincer să fiu, sunt unul dintre cei care au criticat
IT-iștii pentru că mai mereu au fost împinși în față la toate „manifestările
civice”, comportându-se precum oile. Doar că realitatea fiscală e cât se poate
de în favoarea lor. Indiferent de calculele care s-ar face, renunțarea la
facilitățile acordate IT-iștilor întoarce mai puțini bani bugetului decât
menținerea acestora. În plus, firmele pe care IT-iștii își încasează drepturile
salariale pot fi mutate foarte simplu în Bulgaria, iar statul român s-a lins pe
bot de niște fluxuri financiare.
Cu mult mai grav stau lucrurile în domeniul
construcțiilor. Aici facilitățile au adus înapoi o groază de români. Renunțarea
la facilități va face ca acei oameni să plece din nou din țară, pentru ca în
locul lor să fie continuată politica de mutare de populații străine pe
teritoriul României. Desigur, propaganda „luptei de clasă” servește acum
scopurilor inepte ale pigmeului Ciolacu. Ceea ce pot să vă spun încă de pe acum
este că absolut toate măsurile vor avea repercusiuni grave asupra situației
economice din țară, conducând la un picaj economic și la și mai multă sărăcie.
Mulți arată cu degetul către zona bugetară. Iată,
alt element al „luptei de clasă”. Vă mai amintiți „privatul slab care-l ține în
spate pe bugetarul gras”? Ce s-a întâmplat în urma campaniei cretine a lui Băsescu? Cumva cea mai mare cădere economică din perioada postdecembristă? Cui
i-a servit cu adevărat campania „bugetarului gras”? În primul rând FMI-ului și
șmecherilor din zona bancară – aproape 100% externă – care s-au abonat brusc la
beneficiile intrării artificiale a României în lista țărilor cu datorie
medie-mare. Câți dintre românii care-i înfierau pe bugetari au habar că
împrumutul de la FMI a servit strict îmbogățirii băncilor străine? Câți mai au
habar că operațiunea a fost ordonată de mafiotul ăla care era cocoțat în vârful
unei bănci austriece, cel care-a transmis transparent, prin presă,
politicienilor-manea de-aici că „trebuie să bage lichiditate în sistem”? Ce a
însemnat asta? Statul s-a împrumutat cu o sumă gigantică de la FMI, banii
ajungând la Banca Națională. Banca Națională furniza lichiditate băncilor
comerciale, care, la rândul lor, împrumutau cu dobânzi grase statul român. Și
uite-așa, printr-o suveică de doi banii, România a intrat în tăvălugul
ucigătoarei datoriei publice.
Tot ceea ce-ați citit în articolul de azi reprezintă
realitatea obsedantă a lumii în care trăim. Propaganda a ajuns să facă ravagii
în societate. Iar cel mai mare ravagiu este cel al oamenilor care nu
conștientizează că sunt, din nou, subiect al unor experimente imbecile. Sunt
nenumărate fețe ale propagandei. Azi v-am prezentat una, care e printre cele
mai eficiente. Există însă nenumărate alte propagande de care ne vom ocupa în
articole viitoare. Pe moment vă rog doar să rețineți această schemă și să
încercați pe cât posibil să nu-i mai cădeți în capcană!
Autor:
Dan Diaconu
Sursa:
https://trenduri.blogspot.com/2023/08/noua-lupta-de-clasa.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu