Dinu Popescu: „Jurnalism este să redai ceea ce alţi oameni nu vor să redai. Restul e PR”

Pe o platformă care pretinde că face jurnalism independent și investigații de calitate, personal, mi-ar fi plăcut să urmăresc reportaje pe care nu mai ai nicio șansă să le vezi azi pe vreun post tv sau site de știri.

Mi-ar fi plăcut, spre exemplu, să văd un material pe tema celor 120 de milioane de seruri „Faizăr și Mondena”, cumpărate de statul român prin semnătura premierului Cîțu. Să aflu ce s-a întâmplat cu ele, câte au fost livrate, câte mai sunt de livrat, cât am plătit pentru ele, cât ne costă distrugerea lor, unde și cum vor fi distruse.

Totodată, de banii ăia mulți primiți de la public, niște jurnaliști corecți, imparțiali, care trăiesc din donații, cred că ar fi găsit ca fiind extrem de util pentru interesul public să investigheze cum au fost cheltuiți banii publici în cadrul afacerii «Pandalia» – marele jaf, achizițiile de izolete, măști, combinezoane, ventilatoare, camere hiperbarice și spitale mobile la suprapreț, care zac TOATE nefolosite prin depozite.

Ce s-a întâmplat cu echipamentele neconforme, cu inovațiile tehnologice care nu au funcționat niciodată (tuneluri dezinfectante, purificatoare și altele de genul, livrate gata…stricate). Cine răspunde pentru aceste gheșefturi sau, mai bine spus, de ce nu răspunde nimeni? A, și că veni vorba, mai face ‘Raed Sirianu’?!

Ar mai fi fost interesant, apropo de presă, un demers jurnalistic d-ăsta independent, care să urmărească modul în care, în ultimii ani, zeci de milioane de euro din bani publici au ajuns dinspre guvern în conturile patronilor trusturilor de presă.

Mai ales cum, o parte din acești bani, au aterizat direct în buzunarele proprietarilor unor televiziuni fără angajați, fără producție și telespectatori, și unor site-uri obscure, cu audiență 0, cu 0 personal și 0 venituri din publicitate, societăți comerciale care au încasat zeci de mii de euro fiecare doar pentru că au difuzat niște spoturi cu „poartă mască, arată că îți pasă” și cu „doar vaccinarea va opri pandemia”, spoturi la care nu s-a uitat nimeni.

Eu am scris aici despre câteva astfel de cazuri. Doar pornind de la articolele mele, ar fi putut fi realizate zeci de materiale interesante, expuse zeci de cazuri asupra cărora planează suspiciuni de corupție, de abuz, de jaf la drumul mare.

Aș mai aprecia mult să văd azi un demers jurnalistic serios, o dezbatere ori o serie de interviuri prin care distinșii noștri politicieni să fie chestionați cu privire la faptul că, la începutul anului 2022, erau la un pas de a trece prin Parlament legea Certificatului Verde.

Vă reîmprospătez memoria, căci ar fi păcat să uităm tocmai asta:

Pe fondul faptului că unele state adoptaseră, în ciuda protestelor, vaccinarea obligatorie cu seruri arn-mesager (deci produse aflate în stadiul de experiment) și booster din 6 în 6 luni, România urma să adopte o lege apropiată: Neînțepații ar fi fost obligați să se testeze din două în două zile, pe banii lor, altfel le-ar fi fost interzis dreptul la muncă, la libera circulație, la îngrijire medicală, chiar la educație (în cazul copiilor „neimunizați” – am pus în ghilimele, căci azi știm, dincolo de orice dubiu, că celebrele seruri experimentale NU au imunizat pe nimeni, din contră, au crescut riscul de a contracta infecția, aspect confirmat și reconfirmat de studii).

Atunci, ni se spunea că fără certificat verde, 3-4 doze pe an, teste și restricții, vom muri pe capete. Politicienii și „eroii în halate” urlau că dacă nu ne facem doza 3-4-5, dacă renunțăm la mască și la restricțiile care oricum, așa cum a confirmat ICCJ, au fost ilegale, instituite abuziv, va fi rău de tot, nenorocire, dezastru, catastrofă.

Întrebarea cheie pentru toți cei care au susținut și întreținut această teroare mediatică, politică, această formă de dictatură, e simplă:

Dacă în ianuarie 2022 era o nevoie imperioasă, dom’le, de CERTIFICAT VERDE, chiar se punea problema unei forme mai dure a legii, a vaccinării obligatorii cu booster bianual, că „altfel murim pe capete”, ce s-a întâmplat de, doar două luni mai târziu, s-a renunțat la toate restricțiile și la acest proiect imbecil? Și, mai ales, cum de nu am murit pe capete și nu a mai fost „pandemia nevaccinaților” (cum titra mare Digi), după ce s-a renunțat la toate restricțiile și totul a revenit la normal?

Ați auzit vreun jurnalist din ăsta „onest” să îi deranjeze pe distinșii politicieni și medici, dintre care majoritatea au susținut aceste restricții ce s-au dovedit a fi inutile (chiar imbecile) și teroarea mediatică, cu astfel de întrebări? Să-i întrebe cineva dacă ei sunt mulțumiți de modul în care au gestionat cei 2 ani de pandemie, mai ales că majoritatea sunt și azi în aceleași funcții sau în funcții similare?

Nu în ultimul rând, de la o platformă de jurnalism onest și independent, eu m-aș aștepta să publice frumos, transparent, lista cu toți donatorii, persoane fizice și juridice, și sumele donate de aceștia. Nu e nimic rușinos sau ilegal în a susține pecuniar jurnalismul independent, deci de ce o astfel de informație ar fi păzită de jurnaliștii ăia „independenți” cum sunt păzite secretele de stat?

Evident, nimeni din presa asta care se pretinde a fi „ultimul bastion al jurnalismului onest” nu se va obosi să demareze investigații jurnalistice cu privire la aspectele enunțate mai sus, nici să deranjeze vreun politician greu cu întrebări incomode, nici să-și publice sursele de finanțare.

Fiindcă presa asta e ocupată ca, între două investigații mai de doamne-ajută, făcute să nu bată la ochi (și pe care, recunosc, uneori le-am apreciat și eu), să toarne pe gâtlejurile oamenilor multă propagandă (vă mai amintiți „reportajul” ăla în care „jurnaliștii” Recorder îi batjocoreau pe pacienții unui spital de boli infecțioase, urlând la ei: „Ia ziceți, băi, vă pare rău că nu v-ați înțepat?”).

Tot presa asta e ocupată cu probleme d-astea grave, cum ar fi să investigheze modul în care un nene a făcut rost de numărul de telefon al unui alt nene, într-o lume în care nimic nu e mai ușor decât să faci rost de datele de contact ale cuiva – eu însumi am ajutat numeroși colegi din presă cu numere de telefon ale politicienilor sau ale altor jurnaliști, la fel cum am ajutat amici cu contactele unor medici sau avocați, când au avut nevoie.

În încheiere, două precizări:

În sfada dintre Godină și Recorder, am urmărit materialul, am lecturat argumentele ambelor părți, apoi m-am documentat extra. Materialul Recorder nu e, în opinia mea, o investigație jurnalistică, ci o poveste frumoasă pe care ei au spus-o în așa fel încât faptele să corespundă narațiunii, scenariului ce fusese stabilit anterior: Polițistul bun, persecutat de Sistem la ordinul afaceristului malefic, cu pile.

De aceea, aspecte esențiale au fost expuse superficial, în vreme ce insinuări nefundamentate au fost induse agresiv. Sigur, nu a ajutat deloc faptul că cei vizați de material au refuzat să răspundă la întrebări când li s-a dat posibilitatea, lucru care ar trezi suspiciuni oricui.

Totuși, personal, consider că în locul acelui om de afaceri din Oradea, dacă într-adevăr polițistul respectiv ar fi scuipat (pe mine sau pe cineva drag), nu că aș fi procedat la fel, ci de 10 ori mai rău, căci eu nu obișnuiesc să o întorc cu aceeași monedă, ci cu o forță mult mai mare decât cea cu care am fost atacat. În accepțiunea mea, acel om a fost chiar prea galant, căci a urmat calea legală (plângere).

Dacă ipochimenul ăla, altfel polițist, într-adevăr a scuipat-o pe soția omului de afaceri, n-o să vă zic ce cred eu că ar merita să i se întâmple (că nu aș vrea să supăr vreun algoritm și să mi se șteargă postarea), dar vă asigur că nu la un apel telefonic de dojană mă refer aici, nici pe departe.

Și da, intuind o întrebare de bun simț, răspund clar: Sunt situații când mi se pare și normal, și firesc, și eficient, să îți faci singur dreptate, indiferent de riscuri și consecințe, mai ales într-un stat care a dovedit în repetate rânduri că protejează infractorii, nu victimele.

Dacă tot veni vorba de jurnalism, din moment ce nu ne putem aștepta ca vreo platformă din asta de „jurnalism independent”să adreseze întrebările de mai sus, am luat problema în propriile mâini, deși eu n-am resursele și sprijinul celebrilor investigatori de friCA CĂrora tremură chiloții unora.

Cum am spus, cu sprijin puțin (chiar infim, față de resursele celebrei platforme susținută de ditamai Departamentul de Stat), dar cu tupeu mult, construiesc treptat propriul proiect, unul liber de orice formă de cenzură, unul care are menirea de a deranja prin analize incomode, dar pertinente, nu de a scuipa unde abia ce a lins și apoi de a linge unde tocmai ce a scuipat, cum fac anumiți „jurnaliști d-ăștia onești”.

Așadar, revin cu răspunsurile pe măsură ce le voi primi de la instituțiile abilitate. Între timp, felicitări fiindcă ai lecturat până aici. O zi frumoasă, excelențelor, mai ales că e prima din ultima lună a acestei veri.

PS: „Jurnalism este să redai ceea ce alţi oameni nu vor să redai. Restul e PR”.

 

Autor: Dinu Popescu