Gând ipohondru

Într-o noapte binemeritată după-o Adriatică și soarele ei ( la discreție), bat anemic la poarta viselor. Și mi se deschide. La început cu un ușor scârțâit, după care intru-n simfonia lor. Gândurile-mi valsau algebric printre vise care mai de care mai alambicate.

Unul dintre ele, cel ipohondru, s-a dus direct la „căprioara” braziliancă ce tocmai mă pusese pe la prânz, pe malul Mării Adriatice de lângă Turnul Cetății Venețiene, să-i fac câteva poze. Ce-i mai mângâia visul meu rochia albastră ce tindea spre genunchi. Și ce mai discuta el cu căprioara braziliancă despre Pele, Tostao, Zagalo, Jairzinho, Ronaldo, Ronaldinho... Din pricina sânilor obraznici și curioși ce-i împungeau prin sfârcuri la fel de obraznice minunea de rochie de-un albastru voronețian ce da-ntr-un transparent, uitasem de Neymar Jr. Bun și ăsta cu Parisul lui cu tot.

Of, scuze madam, îi zic eu în locul gândului ce se pironise pe sânii guși de porumbel sălbatic, uitasem de Neymar!...

N-o rezolvă bine pe superba braziliancă despre care aș zice că Domnul a lucrat la ea vreo 2 milioane de ani, că mă așez pe banca dintre statuia Sirenei și Marea Adriatică să mă mai ronțăie soarele că poate, poate îmi alungă durerile de spate.

Da, de unde, nene!

Cum se apropie de mine trei italience, una mai focoasă ca cealaltă – s-ar zice că și la acestea, la toate trei, Domnul ar fi lucrat cateva milioane de ani – gândul ipohondru se și repede la ele:

-Hai să vă fac o poză, doamnelor, frumoaselor!

Un comportament imbecil la acest gând. Nu mi-l recunosc. Eu știu că am gânduri educate. Mai este și mincinos, realitatea fiind alta. Cele trei italience m-au rugat pe mine să le fac poze. Și cu marea și cu Sirena statuia din frumosul parc al Durres-ului albanez.

Stau timid în balconul viselor și-mi urmăresc gândurile. Toate sunt cuminți, respectuoase, elegante și nu încercau să inducă pe cineva în eroare, sau, mai grav, în păcat, să facă ceva... de „ucigă-l toaca”...

Numai cel ipohondru se oacupa zdravăn (acum) de cele trei broscăroaice. Adevărul este că n-a dat greș urmărind trei trupuri minunate parcă făcute-n ciuda ochilor. Nici sânii nu a uitat să-i analizeze, sâni care se-ntindeau de la statutul de mere domnești, până la guși de curcan de Crevedia, ori ananas de Dăbuleni dat în pârg.

-M-i, obraznicule, măi nesimțitule-i zic!

Satai, mă, locului! Uite frații și surorile tale cum se comportă!

De unde, fraților! Nu mai mă bagă în seamă, parcă n-ar fi al meu.

Ce mă fac, Doamne, cu ăsta? Cred că-l pierd!

Așa de bine se simte-n sânii italiencelor că am să rămân fără un gând dacă nu-i vin mințile la cap.

Se-apropie dimineața pe malul Mării Durres-ului. Încerc să ies din camera viselor, dar n-am un gând. Ce mă fac?

În cele din urmă, cu mare greutate s-a dat jos din sânii braziliencei, ori ai italiencelor (primă promoție) și tare bosumflat, a intrat la locul său, în sufrageria gândurilor. Sper să nu fi făcut ceva rele pe-acolo... să primesc vreo reclamație...

M-am liniștit însă. Am toate gândurile acasă.

Când să adorm din nou, să mă liniștesc – toată noaptea umblasem după un gând bezmetic, Domy, șeful expediției, îmi trage vreo două pălmuțe peste picior.

-Hai la Mare, nenea Puiu!

 

PUIU RADUCAN

09082023-Durres, Albania