În România e cam așa: profesorii, de la toate nivelurile, critică sistemul de învățământ, magistrații critică legile, medicii critică condițiile din sănătate, polițiștii critică Poliția, politicienii se critică unii pe alții și pe ei îi criticăm toți. Militarii își critică sistemul, dar vedeți mai puțin pentru că nu au voie să o facă public. Pădurarii critică Romsilva, primarii își critică cetățenii care i-au votat, inspectorii fiscali critică organizarea Finanțelor, oamenii de afaceri critică mediul de afaceri, funcționarii publici critică modul de organizare al administrației, preoții își critică credincioșii, angajații își critică patronii și invers.
Românii din afara granițelor îi critică pe cei din țară, cei rămași îi critică pe românii care au plecat. Cu cât critici mai multă lume, mai vârtos și mai constant, ai șansa să devii analist sau influensăr (pentru că noi nu suntem doar critici, ci și mari consumatori de critică, atunci când aceasta nu ne privește). În calitatea noastră de critici, sau mai curând de criticaci sau criticăi, ne rămâne foarte puțin timp pentru a ne vedea de treabă.Toți criticăm sistemul în care funcționăm și vrem o societate care să ne apere. Una care să ne apere, dacă poate, de noi înșine.
Textul nu e o încercare de descurajare a criticii, ci una de asumare... critică a ei. Altfel ajungem, dacă nu cumva am ajuns deja, în punctul în care critica să nu mai conteze pentru nimeni.
Ioan GHERGHEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu