Lideri politici cu discurs agresiv

În discursul religios, principalul mesager al păcii este Isus Hristos ("Pace vouă!", pacea oamenilor cu ei înșiși și cu aproapele). În discursul laic, ONU își propune construirea unei culturi a păcii (Declarația privind cultura păcii, 1999). Omenirea nu a înregistrat, în devenirea ei, niciun moment în care pe glob să nu existe un conflict sau un război. În Declarația sus-menționată ONU arată, printre altele, ce mecanisme trebuie activate, ce comportamente trebuie încurajate sau eliminate pentru instaurarea unei culturi a păcii și cât de importantă este aceasta pentru prevenirea războiului. Un comportament care ar trebui eliminat este cel privind limbajul, discursul agresiv dintre oameni și dintre state. Acesta este foarte grav atunci când aparține liderilor politici pentru că influențează puternic opinia publică și afectează cel mai mult eforturile de construire a unei culturi a păcii. Cum am văzut că se practică mai nou, am întrebat și eu IA-ul care sunt liderii politici cu discursul cel mai agresiv, iar robotul mi-a propus un top 5 bazat pe frecvența și intensitatea actelor de limbaj violent: 1. Dmitri Medvedev (am bănuit) 2. Donald Trump (nu am bănuit) 3. Recep Erdogan 4. Vladimir Putin 5. Jair Bolsonaro.

Vestea bună pentru noi e că niciun lider european nu are un discurs care să pregătească mințile oamenilor pentru război, să propage limbajul urii și al amenințării. Vestea proastă e că în top 5 se află trei lideri politici aparținând unor foste imperii cu care am avut de furcă sute de ani, cărora le "datorăm" întârzierea istorică și a căror respirație se simte și acum peste români. Trist și amuzant în același timp este că aproape toți se declară și se prezintă ca persoane religioase. Limbajul rețelelor sociale în probleme izvorâte din faliile geopolitice, dar și din altele, nu este deloc unul al dialogului civilizat și al toleranței, iar încurajarea lui de către acești lideri (mă refer la primii patru), pe care omenirea are neșansa de a-i avea acum la butoane, numai spre o cultură a păcii nu poate duce. Această cultură rămâne în sarcina oamenilor care, religioși sau nu, o practică de la înălțimea educației și a bunei cuviințe.

Ioan GHERGHEL

 

Mulțumim, Ciprian Deac!

 Ciprian Deac - jucătorul emblematic al CFR Cluj s-a retras din activitatea sportivă. Poate exagerez, dar impresia mea este că CFR nu a mai câștigat titluri de campioană de când Ciprian Deac nu a mai fost determinant în jocul echipei, pe fondul diminuării capacității de joc odată cu vârsta. Practic, din acel moment s-a intrat într-o perioadă post-Deac, în care echipa se află și acum, una a căutărilor și experimentelor legate de formule de joc, antrenori și, evident, a căutării decarului lucid, creativ și decisiv care a fost acest fotbalist. Ultimele titluri aduse în Gruia sunt rezultatul unor ediții de campionat în care, meci de meci, Ciprian Deac fie a marcat, fie a dat pase de gol, fie a fost prezent în tranziția mingii spre gol. Iar dacă s-a întâmplat să nu fie niciuna din astea, atunci a fost remarcabilul său angajament fizic, care îi făcea pe colegii mai tineri să se rușineze și să "rupă iarba" pentru a nu suporta privirea grea a "bătrânului". Deac a jucat și la alte cluburi, în alte campionate, dar singurul loc în care la valoarea fotbalistică a adăugat tot sufletul a fost CFR Cluj și asta s-a văzut. A fost determinant inclusiv prin calmul și încrederea pe care o transmitea celorlalți jucători. Să amintesc doar de finala campionatului jucată în 2020 la Craiova, când din postura de lider Universitatea anunța, prin oficialii clubului, ce spectacol urmează după ce câștigă titlul la ea acasă. Deac a avertizat că oltenii se precipită cu declarațiile și că "au pus cam repede șampania la rece". A fost o partidă controlată de clujeni care au câștigat cu 3-1, ultimul gol al CFR fiind marcat de Deac, iar primele două, atenție, din centrările lui. Practic, omul "le-a suflat" titlul celor din Craiova și cred că în nemilosul 5-0 pe care aceștia l-au administrat, recent, tot într-o finală de campionat, celeilalte echipe a Clujului (încă pufoasă și imatură competițional), a contat și furia înmagazinată de olteni după lecția încasată atunci de la CFR.

Dincolo de calitățile sportive ale lui Cipri Deac, cum i se spune, se află caracterul acestui om, care a trebuit să gestioneze de-a lungul timpului, din postura de căpitan al echipei, momente critice generate din nimic de o presă sportivă interesată și senzaționalistă. Încercărilor de compromitere a relației dintre liderul din teren și antrenor ori de fisurare a vestiarului destul de eteroclit al CFR-ului, Ciprian Deac le-a răspuns de fiecare dată calm, asumat, separând minciuna de adevăr și demonstrând principii morale solide cu care mulți trepăduși care populează lumea fotbalului autohton nu sunt obișnuiți.

Sigur, momentul retragerii din activitatea competițională trebuia să vină. A fost unul cu adevărat emoționant, dar, cum e firesc, Deac rămâne la clubul care îi datorează cele mai bune pagini din istoria sa recentă.

Mulțumim, Cipri!

Ioan GHERGHEL

Microbiștii români, numărul 1 în Europa!

 

Personajul principal al Euro 2024, în ce ne privește, nu a fost atât echipa României, cât suporterii ei. Știm că fotbalul e un fenomen social care încorporează, pe lângă spectacol, tot felul de partizanate, confruntări, revanșe și amestecă emoții (bucurii, frustrări, tristeți), care privesc individul sau comunități întregi. De unde această "revărsare galbenă" în orașele din Germania și mai ales dorința aproape extremă a multora de a cânta imnul pe terase, de a urla "Hai, România!" pe străzi, de a flutura drapele și de a-i tot da înainte cu, acel deranjant pentru intelectualii subțiri, "Sunt mândru că sunt român" . Naționala de fotbal scotea din nou capul în lume, iar prezența ei la Euro 2024 a fost ocazia perfectă pentru zeci de mii de români de acasă și din țări UE de a arăta că pot fi și chiar sunt și altceva decât li se tot spune de treizeci de ani.

Prestația și rezultatele echipei aproape că nici nu au mai contat pentru acești oameni. Au răbufnit acumulările din subconștientul colectiv al unei nații căreia i s-a spus prea mult că e codașa Europei la toate capitolele.

Ioan GHERGHEL

Ca-n Caragiale...

 În România e cam așa: profesorii, de la toate nivelurile, critică sistemul de învățământ, magistrații critică legile, medicii critică condițiile din sănătate, polițiștii critică Poliția, politicienii se critică unii pe alții și pe ei îi criticăm toți. Militarii își critică sistemul, dar vedeți mai puțin pentru că nu au voie să o facă public. Pădurarii critică Romsilva, primarii își critică cetățenii care i-au votat, inspectorii fiscali critică organizarea Finanțelor, oamenii de afaceri critică mediul de afaceri, funcționarii publici critică modul de organizare al administrației, preoții își critică credincioșii, angajații își critică patronii și invers.

Românii din afara granițelor îi critică pe cei din țară, cei rămași îi critică pe românii care au plecat. Cu cât critici mai multă lume, mai vârtos și mai constant, ai șansa să devii analist sau influensăr (pentru că noi nu suntem doar critici, ci și mari consumatori de critică, atunci când aceasta nu ne privește). În calitatea noastră de critici, sau mai curând de criticaci sau criticăi, ne rămâne foarte puțin timp pentru a ne vedea de treabă.Toți criticăm sistemul în care funcționăm și vrem o societate care să ne apere. Una care să ne apere, dacă poate, de noi înșine.

Textul nu e o încercare de descurajare a criticii, ci una de asumare... critică a ei. Altfel ajungem, dacă nu cumva am ajuns deja, în punctul în care critica să nu mai conteze pentru nimeni.

Ioan GHERGHEL

Declarația zilei - Ioan Gherghel

 

”O echipă semi-privată, cu un management semi-transparent, nu poate practica decât un semi-fotbal. Aceasta este "U" Cluj Napoca în fața CFR. Pe teren nu joacă istoria și tradiția. Și nu joacă nici galeria, care o fi cântând ea tot timpul și sigur are mulți suporteri frumoși, dar în Gruia merge, de fiecare dată, mai mult pentru a-și arăta mușchii decât pentru a-și încuraja echipa. Se adună ani de când în Cluj "U" e stăpâna străzii, iar CFR stăpâna fotbalului. Restul sunt povești.”

România încheie un an bun!

 În pofida dificultăților de tot felul resimțite la nivel individual, a clasicelor noastre poticneli interne, neputințe, bârfe și mâncătorii, a regresului vizibil a calității oamenilor politici și a scăderii încrederii în autorități, România încheie încă un an din cea mai bună perioadă a istoriei sale. Libertatea, securitatea, stabilitatea, bunăstarea sunt lucruri (valori) la care te gândești mai puțin sau deloc atunci când te-ai trezit în mijlocul lor, neinteresându-te sau uitând cum au fost obținute și cum pot fi menținute. Orice român eliberat de îngustimea intereselor mărunte și foarte personale, de nostalgii ieftine și dispus la efortul înțelegerii rezonabile a lumii în care trăiește realizează că singura șansă a evoluției noastre rămâne relația cu Europa civilizată, spațiul politic în care avem după sute de ani voce si unde ceea ce nu funcționează se discută și se poate corecta. Și dacă în 15 ani Europa unită nu ne-a dizolvat nici religia, nici tradițiile și nu ne-a lăsat fără vița de vie și găinile din curte, haideți să îndrăznim să credem că lucrul ăsta nu se va întâmpla nici în anii ce vor veni. Pentru România europeană au militat elitele culturale și politice autentice ale românității, începând cu Școala Ardeleană care vedea în Europa "singura noastră scăpare". A nu prețui apartenența la acest spațiu înseamnă a alimenta direct sau indirect discursuri opozite sau alternative care duc la statul pe loc și, mai grav, la subminarea unei construcții (UE) care a adus și încearcă să mențină pacea și bunăstarea în zona asta de lume. Anul 2023 vine cu multe incertitudini pentru toată lumea, iar în perioadele de incertitudine și posibile crize cea mai mare prostie este să dai cu piciorul în puținele lucruri care sunt sigure și îți folosesc. A fi cu mintea limpede într-un timp al comunicării globale în care discursurile manipulatoare au un impact fără precedent și în care orice netot poate deveni vector de mesaj public este cu adevărat o provocare. Poate cea mai mare adusă vremurilor noastre de tehnologiile digitale, prin care raportul omului cu informația s-a schimbat (nu o mai cauți, te caută ea pe tine și în mod insistent). Și când ceva te vânează trebuie să ai grijă cum te aperi. În anul care se încheie am văzut cum niște ticăloși pot suci mințile oamenilor făcându-i să creadă că cei care au adus războiul în vecinătatea noastră sunt de partea bună a istoriei și că cei care au construit pacea pe continent sunt de partea rea. În tot amalgamul intereselor, al părerilor și al felurilor de a le argumenta, dacă pierdem din vedere că cei care seamănă moartea și o îmbracă cinic în stindarde precum apărare, dreptate, credință, adevăr sunt de fapt cei cărora nu le pasă de nimic din toate acestea, ci doar de putere, dominație și control, atunci degeaba am umblat la școală, degeaba citim cărți și degeaba ne credem buni creștini. Cele mai multe din provocările anului ce stă să vină și a anilor următori sunt neclare sau necunoscute pentru că lumea propune lucruri noi cu o viteză amețitoare Să ne ajute Dumnezeu să rezistăm celor pe care le cunoaștem și să le înțelegem la timp pe cele care vor veni. La mulți și buni ani!

Autor: Ioan GHERGHEL

CFR Cluj Napoca, din nou campioană!

 CFR Cluj Napoca câștigă al cincilea titlu consecutiv de campioană a României la fotbal într-o ediție de campionat destul de frământată în care clubul din Gruia a avut de depășit momentul critic Șumudică și de gestionat schimbarea de viziune managerială adusă de numirea băimăreanului Cristi Balaj în funcția de președinte. Orice organizație puternică (și CFR s-a dovedit a fi una) reușește să absoarbă din mers șocurile, să gestioneze eficient schimbarea și să rămână concentrată pe obiective. Un "secret" al echipei aflate la al optulea titlu în Liga I este că acolo fiecare membru al grupării înțelege să își joace corect rolul (în teren, pe margine, în lojă sau la birou), să nu interfereze neprincipial, să treacă inteligent prin situațiile tensionate și să se mobilizeze excelent în momentele cheie. Chiar dacă sunt de acord că principala contracandidată la titlu a avut în această ediție de campionat un plus din punct de vedere strict fotbalistic, rezultatele CFR-ului sunt dovada faptului că singur, talentul, nu te duce spre performanță. Efortul constant, unitatea, seriozitatea și disciplina rămân atuurile extrem de importante ale oricărei organizații de succes. Continui să cred că acesta este modelul adus de CFR în campionatul intern și este, de altfel, motivul pentru care simpatizez cu echipa care a contribuit, în felul ei, la îngroparea cumetriilor, nășismelor și valizelor motivaționale în Liga I.

Cât îi privește pe tradiționalii perdanți, nu au decât să se întrebe cum au eșuat la mal în condițiile în care patronul a simțit că "anul ăsta Dumnezeu cam vrea" să le dea titlul. O cauză pentru care nu s-a întâmplat asta ar putea fi și faptul că cleveteala continuă, acuzele nefondate și minciuna sfruntată nu sunt prea acceptate acolo sus și încep să producă tot mai mult deranj și aici, jos.

Felicitări

CFR Cluj și succes în Europa!

Autor: Ioan GHERGHEL

Se apropie Crăciunul

 

Societatea consumului și a spectacolului ni-l vinde în toate formele posibile, furând din timpul trăirii lui creștine.

Ca de obicei în ultimii ani, frumusețea sobră și aerul sacru al sărbătorii sunt batjocorite de televiziunile comerciale care încropesc emisiuni cu moș-crăciuni bădărani puși pe bancuri proaste cu copii și mămici, crăciunițe mini recrutate cu ora din cine știe ce baruri pentru a dansa lasciv în jurul Moșului, folcloriste botoxate gata să facă piruete pe ritmul tot mai săltăreț al noilor "colinde". Sumedenie de produse și servicii ni se vând "de Crăciun". Există, desigur, suficient public dispus să guste producțiile de gen, altfel nu ar fi difuzate, iar să ceri unor televiziuni orbite de rating și populate de jurnaliști fără școală și morală să respecte sărbătoarea e prea mult. În diverse cadre ale industriei divertismentului apar chiar și unii preoți cu probleme de înțelegere a misiei, un soi de prestatori artistici mai prieteni cu scena decât cu altarul. Am văzut grupuri muzicale cu soliști în sutană care se maimuțăresc actoricește și al căror repertoriu începe cu o priceasnă și se încheie cu "Mărie, Mărie!".

Evenimentul fundamental al copilăriei mele, ca de altfel, cred, al tuturor copiilor Maramureșului rural era Crăciunul, când simțeam că satul se unește cu Cerul, iar noi deveneam personaje în povestea Nașterii. Colindatul nu era doar o bucurie a Crăciunului, era și o sarcină care trebuia îndeplinită. Tocmai de aceea luam lucrurile foarte în serios. Ne adunam pentru repetiții cu două săptămâni înainte de Ajun, aflam dacă au apărut colinde noi pe care le adăugam repertoriului cunoscut. Toată lumea trebuia să știe versurile cap-coadă. Cum-necum, unor colinde li se adăugau în anumiți ani strofe noi care prelungeau șederea la case, dar nimeni nu comenta, colinda nu era din lumea asta așa că le învățai și gata. Darul ("ptiez" îi spune în satul meu), trebuia meritat, de aceea colindam cu multă însuflețire. Eram bucuroși când gazda, mulțumită, ne cerea (chiar dacă ne întârzia) să mai cântăm o colindă. O făceam cu aceeași însuflețire văzând că efortul nostru este recunoscut, nu conta că a doua zi rămâneam fără glas. E drept, la casele unde primeam bomboane mai speciale (nicăieri nu se dădeau bani), se întâmpla să ne mai prezentăm o dată, cu o altă colindă, firește, primindu-ne meritat darul sub zîmbetele îngăduitoare ale gazdei. Chiar dacă pe uliți ne mai hârjoneam, mai râdeam, odată ajunși la casa de colindat deveneam brusc serioși, solemni de-a dreptul pentru că începea ceva perceput ca sacru, ceva cu care nu te joci, cu care nu glumești.

Veștii celei mari și întâmplărilor din jurul ei nu îi poți asocia decât un anumit comportament.

N. Steinhardt (monahul Nicolae), care a avut bucuria de a asculta ani la rând colindători la Mănăstirea Rohia, spunea undeva că dacă printr-o întâmplare ar dispărea toate textele privitoare la creștinism, acesta ar putea fi recuperat, recompus din subiectele colindelor românești. Convingerea strălucitului intelectual (evreu trecut la creștinismul de expresie ortodoxă) riscă să devină inactuală pentru că astăzi se colindă tot mai mult despre Crăciun, despre sărbătoare și mai puțin despre evenimentul care a generat sărbătoarea. Avem tot mai puțini colindători și tot mai mulți soliști, interpreți dornici să se expună și nicidecum să transmită. "Colinde" cu subiecte în care predomină bradul, cadourile, moșul, iarna iau locul celor cu subiect religios, uitându-se că rostul colindei este de a duce vestea Nașterii. Crăciunul devine tot mai capturat de un spirit laic care tinde să îl închidă în decorațiuni, cadouri, zorzoane, lumini, mult zgomot și multe urări. Sau poate nu e așa și tot ce văd eu e doar percepția unui nostalgic.

 Ioan GHERGHEL

Horia Naşcu a ajuns la Marea Neagră!

 Pentru că am scris aici despre plecarea pe apă, la mijlocul verii, de la Baia Mare la Sulina a lui Horea Nașcu, e normal să transmit pentru cei interesați că băimăreanul nostru a ajuns cu bine la Marea Neagră acum două zile. Pe lângă faptul de a fi vâslit 50 de zile, Horea a avut ambiția de a dormi toate nopțile în barcă pentru a fi una cu natura, reușind și în felul acesta ca experiența lui să fie cu adevărat unică. În solitudinea și liniștea vâslirii, în ineditul popasurilor și al provocărilor omul nostru și-a luat și o porție consistentă de libertate. A zărit animale, a întâlnit păsări nemaivăzute și, sigur, oameni pe care i-a impresionat povestea lui și care au dat la schimb povești de-ale lor. A avut și greutăți destule, despre care nu a scris în jurnalul sumar "telegrafiat" pe Facebook pentru că oamenii ca el se plâng rar spre niciodată. Horea putea să stea liniștit acasă, adâncit în fotoliu (el este lect. univ. dr. la Litere, nu vreun navigator profesionist), și să citească despre toate cele. De fapt, nu putea pentru că până la el nimeni nu a mai făcut această călătorie, așa că o să citim noi, sper, cât de curând. Felicitări, omule!

Autor: Ioan GHERGHEL

Situația din Afganistan (analiză scurtă)

 

Situația din Afganistan produce mult freamăt și destule frecușuri pe la noi. E în firea noastră să dezbatem enorm lucruri cu privire la care nu putem face nimic. Analiștii trag de subiect din toate direcțiile. Profesorul Goșu, specialist pe orice spațiu în care se întâmplă la un moment dat ceva relevant, știe că serviciile occidentale din Kabul topesc în grabă hârtiile secrete pentru a nu le lua talibanii. Nu contează că de 15 ani până și albanezii stochează totul digital, are dom' profesor niște surse prin ambasade care îi transmit periodic cum stă treaba pentru a fi credibil în analize și interviuri. Tot din cauză de talibani, medievistul conservator Papahagi îl dă în judecată pe sociologul de duminică, progresistul Gelu Duminică, pentru calomnie. Sociologul a asociat unele afirmații ale profesorului clujean cu preceptele statului religios vizat de talibani. Ce nervi pe judecătorul care va trebui să traverseze și acest dosar. Parcă îl aud: "ceapa mă-tii de Afganistan".

Ioan GHERGHEL