de Gheorghe Pârja
Mi-am făcut un obicei din a respecta valorile
culturii românești, deoarece cred cu tărie că prin cultură o țară rezistă, și
există, în istorie. Duminică, 22 septembrie, ni-l aduce în memorie pe
scriitorul de excepție Augustin Buzura. În această zi, a anului 1938, s-a
născut în Berința Maramureșului Augustin Buzura, cel care va da literaturii române
o operă de referință, romanul ca un manifest incendiar. Cărțile lui le-am citit
ca pe o cronică, nu ca o închipuire a imaginației. Deși scriitorul a folosit,
firesc, și ficțiunea, dând romanelor sale o impecabilă construcție epică.
Scrisul lui mă vrăjea, deoarece aveam sentimentul că personajele sunt reale și
întâmplările adevărate. Cultivând cu inteligență îngemănarea ficțiunii cu
realitatea, mi-am adus aminte de felul în care Augustin Buzura sonda lumea în
care trăia.
De pildă, atmosfera epică din romanul „Fețele
tăcerii” este sugerată de o documentare la fața locului, privind destinul
tragic al familiei Șușman, din Munții Apuseni, țărani legați de pământ, fugind
partizani pe păduri, uciși de coerciția acelui regim. Bătrânul Șușman s-a
sinucis, cei trei fii au fost omorâți. Mergând cu trenul spre Apuseni, lui
Buzura i-a fost dat să-l întâlnească, în compartiment, pe cel care conducea
represiunea din munți împotriva partizanilor. Omul se lăuda cu ticăloșia lui.
În timpul Diktatului de la Viena, în partea cedată Ungariei, au rămas locului,
în imensa majoritate, țăranii legați de pământ și de istorie. Mulți dintre ei
sunt personajele romanelor lui Augustin Buzura. La fel, scriitorul a făcut o
documentare în Valea Jiului, după grevele minerilor din anul 1977.
Bucurându-mă de prietenia lui, am avut multe ocazii
să-i ascult destăinuirile, sâmburele de foc care a declanșat un roman sau
altul. Că scriitorul a fost și un publicist redutabil. Pe această temă, am avut
mai multe discuții cu el, unele s-au convertit în interviuri de interes. Făcând
radiografia fricii, a putut călători la rădăcinile răului și de aici la romanul
conștiinței revoltate. Eroii lui Buzura își trăiesc eșecul și frica, îngrădirea
libertății, confruntarea cu supravegherea și represiunea. Publicistul Buzura
aducea în fața noastră situații concrete și oameni în carne și oase, atrăgând
atenția procurorilor ideologici asupra sa.
Articolele lui, nu puține, au rigoare și tenacitate,
dovedind un gazetar de vocație, dublat de un fin moralist. El demonstrează cu
argumente că adevărul există, dar nu-l văd cei ce ar trebui să-i știe sorocul.
Buzura are în scrisul său o implacabilă logică a bunului-simț și crede în
dreptul românilor și în șansa lor de a-și croi un drum mai bun, mai sigur. După
cum au observat comentatorii operei sale, Buzura se simțea răspunzător de
fiecare cuvânt scris sau rostit, publicistica sa fiind un complement natural al
prozei.
Crezul gazetarului, exprimând ferm atitudinea
civică, desfoliază lumea politică și cetățenească, decupând adevărul din
păienjenișul unei realități suficient de încurcate, cu aberații mănoase și cu
prea multă ură. Era un susținător aprins al educației, al culturii. Mi-a spus
într-un dialog: „Cultura costă, e adevărat, dar prostia costă infinit mai
mult.” Credea că literatura exercită o atracție teribilă pentru veleitari,
nulități și oportuniști. De care trebuie să ne ferim, în numele valorii. Deviza
lui: „Adevărul până în pânzele albe!” Pentru asta a trecut prin multe
încercări. Dar s-a pregătit pentru un război de uzură, întins pe durata
întregii vieți. Nu a putut să împrumute hainele și manierele vremii în care a
trăit. S-a hotărât să-și facă meseria de scriitor cu orice risc. Nu a renunțat
la demnitatea lui.
A rămas Augustin Buzura, cu convingeri ferme, și când
a fost umilit de un președinte de țară. Și-a adus aminte de Berința natală și
la Tokio, în 22 septembrie 1998, unde a spus: „Berința, un loc din care nu am
plecat niciodată!”, impresionându-l pe împăratul Japoniei. În semn de prețuire
pentru marele scriitor, am recitit volumul lui „A trăi, a scrie”, primit de la
el, cu o dedicație măgulitoare. Pe mine, prozatorul Augustin Buzura m-a învățat
să admir cultura și libertatea. Să cântăresc momentele adevărului. Și să mă
întreb: cui încredințăm viitorul acestei țări?
Mâine este 22 septembrie. Avem nevoie de spiritul
lui Augustin Buzura. Doamne, câtă nevoie! S-a stins din viață în urmă cu șapte
ani. Cărțile lui ne stau la îndemână.
P.S. Peste puțin timp, vom putea citi o carte unică
în felul ei, scrisă de Dana Buzura-Gagniuc. Parte din viața autorului și
laboratorul unor opere reconstituite din scrisori și mărturisiri din Berința
natală. Deci despre om și nașterea unor romane de referință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu