Jaful „codrilor” de sub codrii…

O prădare a avuțiilor noastre făcută, nu doar de venetici, dar și prin mâna „românilor” din camerele de servitori din conacele grofilor de la Budapesta… Or, pentru toți aceștia, nu doar ca nesarea în bucate să le fie „bucatele” după mârșavele trădări, ci și sarea în ochi să le usture privirile pentru toate vânzările de țară și de glie la care s-au dedat! Și blestemată să le fie albeața ochilor sub grăunțele colțuroase de sare, ba, doar sare să le mai curgă din ochi în loc de lacrimile pe care nu le-au vărsat nici măcar o dată față de durerea de sânge a ființei noastre românești, chinuite, torturate, mutilate, doar-doar se va stinge mai repede… Și nu uitați tâlhari de țară, blestemul hoției de sare e mai cumplit decât rugul pe care vor arde cei ce ne-au vândut pădurile!… Mai groaznic decât osificarea de vii a celor ce ne-au dat cărbunele, petrolul, gazele… Mai crunt decât secarea venelor din ei a acelora ce ne-au furat apele… Mai nemilos decât toate bubele și molimele odioase ce vă vor lovi, fiți fără grijă!, pentru fiecare petic de pământ scobit pentru a-l da altora… A-l da altora pentru a ne face pe noi sclavi pe propriul pământ… Peste munții noștri ce nici sare nu vor mai purta în dânșii la cât de feroce le este veneticilor lăcomia și la cât de adânc căușul pumnului ce ar trebui, nu să stea ștreang de gâtul noastre, ci lor… Lor, trădătorilor!… Pentru că nici de sare nu vom mai avea parte în țara noastră. Nu de sarea noastră…

Și n-am avut grijă a ne îngriji noi de noi… Noi de țara noastră… Noi de bogățiile și corolele de minuni ale țării noastre… Nu ne-a păsat că sarea va fi peste vremuri mai prețioasă decât greutatea ei în nestemate… Sau, având atâtea rezerve, nu ne-a trecut prin minte că și la asta vor pofti veneticii?!… Că vor pofti atât de „înlăcomiți” încât o să ne-o smulgă de sub noi… De sub noi, cei încă vii… Or, când prima licență de exploatare a unui zăcământ de sare a fost dată unei firme, paravan al intereselor ungurești, ar fi trebuit să-i transformăm pe guvernanții noștri în stane de piatră la judecată. Pentru lăcomia lor fără de sfârșit, pentru disprețul față de noi, de nevoile noastre, de bogățiile munților noștri… Nu să privim resemnați, distanți, să ne prefacem, ca de fiecare dată, că nu se va întâmpla nimic… Că și acum, nu-i așa?!, e vorba „doar” de o licență de exploatare pentru un bulgăre de sare… Dar munții vor rămâne tot ai noștri!… Cu tot cu sarea de sub ei… Doar că acordarea dreptului de exploatare a sării noastre unei firme de apartament, antecameră a unui „imobil” unguresc de acaparare economică, maschează un jaf, nu doar ca-n codru, ci de-a dreptul și de sub codrii… Pentru că firma „românească” obținând o licență va fi tocmai bârna ce ne va fi trasă de sub picioare pe drumul nostru spre minele de sare… O firmă avanpost al acaparatorilor de la Budapesta, având ca acționari (nici măcar „din umbră”) grupuri ungurești. Și care nu avea ce să caute acolo unde poeții și-au plâns bocetele în vremurile lor. În timpuri la fel de agresive în a ne coloniza sub fel și fel de venetici. Iar de drept, licența ar trebui anulată iar firma radiată pentru participarea la subminarea economică a României. Mai ales că se știa de jocul acesteia de căruțaș al Budapestei, de la întâiul său obiect de activitate, imobiliarele, mijloc de achiziții de case și terenuri în Transilvania!

Iar desfrâul veneticilor, agresivi plantați în cușetele a fel și de ordonanțe-trenuleț de distrugere economică a României, de spoliere a celor de drept aici, de prădare economică a țări, este evident. Și nu ar fi de mirare să vedem compania noastră națională de sare distrusă de otrava camarilei politice exact după modelul de la CFR Marfă. Cu o reorganizare a vechiului „Salrom” prin redenumirea poate drept „Carpatica Sării”, cu extensia de „Transcarpatica” dacă jocul se va dovedi a fi în favoarea fostei mari companii de sare a Ucrainei, care vrea să preia controlul sării în Europa de Est, sau „Carpatica Maghiară” (!) dacă firma camerei servitorilor din conacul grofilor de la Budapesta va face strict jocurile Budapestei. Deși, cel mai probabil, cele două vor merge mână în mână. Iar după ce regia noastră va fi falimentată și „reorganizată”, iar activele ei scoase la licitație pe burse, așa cum se întâmplă cu bunurile mobile și imobile de la CFR Marfă (doar că, dincolo de funiculare, vagonete, benzi transportoare, la „vânzare” vor fi scoase, acum, licențele de exploatare pentru dealurile și munții noștri ce sare poate nici măcar un petic de vreme nu o să mai poarte), aceasta va fi, așadar, „dijmuită” între colonizatorii exploatând resursele noastre. Cu vechea companie de sare a Ucrainei reînviată pe seama rezervelor noastre și a logisticii de transport ce așteaptă a-i fi pusă la îndemână (și) prin „Carpatica Feroviar”, totul pentru a contribui, dincolo de sprijinul umanitar (devenit motor economic pentru Kiev), la noua etapă, cea de reconstrucție a Ucrainei, prin cele peste 70 de milioane de tone de mărfuri, tranzitate dar și rămase în parte pe piața noastră, prin porturile „all-inclusive” pro Kiev de la Sulina, Constanța, Galați (puse pe post de acari la nevoile altora), prin podurile și nenumăratele puncte de graniță deschise cu Ucraina pentru Ucraina… Totul pentru „reconstrucția” acesteia! Care nu este deloc o reconstrucție, ci o masivă expansiune economică, logistică, militară.

Cezar Adonis Mihalache