Într-o lume care obosise de moarte, într-o omenire frântă de păcat și suferință, a venit o dimineață care a tăiat timpul în două. O dimineață care nu a mai fost doar începutul unei zile, ci începutul unei vieți noi.
Învierea lui Hristos nu e doar o întâmplare sfântă în calendare, nu e doar sărbătoarea celor credincioși - este temelia întregii existențe creștine, inima care bate în centrul istoriei.
Când femeile mironosițe au venit cu miresme, cu lacrimi și cu inima frântă, au găsit piatra răsturnată. Mormântul era gol. Îngerul ședea pe piatră și spunea cu glas de aur: „Nu este aici. A înviat!”
Și atunci a început cea mai mare revoluție a iubirii: Hristos, Cel ce a fost răstignit, a înviat. Nu doar cu trupul, ci cu toată Dumnezeirea Sa. A sfărâmat porțile iadului și a adus cu Sine eliberarea din moarte.
Învierea nu este o întoarcere. Este o trecere. Iisus nu S-a întors din moarte ca Lazăr, ca fiul văduvei din Nain sau ca fiica lui Iair. Ei toți au fost readuși la viața aceasta și apoi, din nou, au murit.
Dar Hristos a trecut prin moarte ca printr-o poartă. A intrat și a ieșit biruitor, transfigurat, de nerecunoscut uneori. El nu a înviat în trecut, ci trăiește veșnic, pentru toți și cu toți cei care-L iubesc. A fost începutul unei alte ordini. A unei alte realități: cea a vieții fără sfârșit.
Învierea nu este triumf asupra dușmanilor, ci îmbrățișare. Nu este răzbunare, ci iertare. Hristos nu iese din mormânt înconjurat de trupe cerești pentru a pedepsi pe cei care L-au răstignit, ci apare în fața femeilor cu un singur cuvânt: „Bucurați-vă!”
Cuvântul care schimbă tot.
Apoi Se arată lui Petru - cel ce L-a tăgăduit -, dar nu-l mustră. Îl cheamă din nou la iubire.
Apoi Se arată lui Toma - cel ce nu crezuse -, și nu-l rușinează. Îl lasă să atingă.
Apoi Se arată celor din Emaus - rătăciți și triști -, și merge cu ei pe drum, arzându-le inimile.
Asta este Învierea: Dumnezeu nu cere socoteală, ci dă viață. Nu condamnă, ci caută. Nu părăsește, ci revine, blând și cu palmele străpunse, să caute pe fiecare.
Din acea noapte sfântă a Învierii, creștinii nu mai sunt oameni care doar cred. Sunt oameni care văd. Care trăiesc o altă realitate, în care moartea nu mai este finalul, iar suferința nu mai e blestem.
De aceea, când în biserici se rostește:
„Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând…” nu e doar un imn frumos. Este o declarație de biruință cosmică. Este glasul celor care știu că, oricât de întunecată ar fi noaptea vieții lor, Lumina Învierii o va risipi.
Învierea este și a ta. Pentru că fiecare om are o Golgotă. Fiecare duce o cruce. Fiecare cunoaște Vinerea Neagră a propriilor suferințe. Dar… și fiecare are o Duminică a Învierii care îl așteaptă.
Hristos a înviat pentru fiecare dintre noi. Nu doar acum 2000 de ani, ci în fiecare an, în fiecare inimă, în fiecare clipă în care ne ridicăm din păcat, din deznădejde, din moarte lăuntrică.
Hristos a înviat! Și viața începe iarăși. Aceasta este marea minune.
Că nimic nu e pierdut.
Că totul poate renaște.
Că și în pustiul cel mai uscat poate răsări o floare.
Că Lumina nu a fost doar un foc în noaptea aceea, ci o flacără care nu se mai stinge.
Oriunde ai fi, oricum ai fi, oricât ai fi căzut: Hristos a înviat și te cheamă și pe tine să învii...
Sărbători binecuvântate, cu pace și liniște în suflet, dragi prieteni, cititori, colaboratori, oameni de omenie, oriunde vă aflați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu