E grea povara bătrâneții,
Când grija zilei te apasă
Și câți săraci în astă lume,
Ce n-au un dumicat pe masă.
Copiii lui, mânați de vise,
Au luat drumul dorului.
El și bolnav și plin de lipsuri,
E doar în grija Domnului.
Cu pensia-i puțină, seacă,
Plătește doar facturi curente.
Iar din puținul ce rămâne,
Își cumpără medicamente.
Știa moșneagul bine drumul.
Etajul doi, la ușa albă.
La domnul cel din stânga ușii,
Um om înalt, brunet, cu barbă.
Pășește făcând semnul crucii,
Și nu uită masca să-și pună,
Și-aceea dată de pomană
Și folosită de o lună.
Cât ne mai bați la cap, tataie,
Și ce tot vii pe capul nostru?
Îmi cer răsplata muncii mele,
Și nu din buzunarul vostru.
Vrei să ți-o spun pe aia dreaptă?
Mergi și așteaptă-a ta sentință.
Voi saraciti bugetul tarii,
Fără să fiți de trebuință.
De lacrimi se umpluse fața,
Bătrânului "fără valoare".
Cu voinicia de-altădată,
Ținuse țara pe picioare.
Că n-oi fi azi de trebuință,
Aveți dreptate și-așa este.
Dar cu amprenta mâinii mele,
Am înălțat a tării creste.
Și am trudit să fim în față,
C-asa știam că este bine.
Să ținem țara-ndestulata,
Voi azi vă-mpiedicati de mine.
Și că vă stau pe coridoare
Și mă vedeți că tot oftez,
Cerând doar o recalculare,
Prin asta eu cum deranjez?
Cum să trăiesc de azi pe mâine,
Cu burta goală și-ostenit,
Cerându-va bani pentru pâine,
Dar tot mereu să fiu gonit?
Plecă bătrânul "non valoare",
Sub pașii lui, gemea trecutul.
Un rătăcit cu mintea stinsă
Și chipul galben precum lutul.
Rodica Larie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu