La Icoana Învierii

Nebunia lumii de astăzi este îngăduită de Dumnezeu. Cu rol Apocaliptic! Cu rol de cernere, unde la cei rămași intru Hristos, se naste o sete Divina de Credinta si de Adevar ! O sete indestructibila. Cand Iisus Hristos s-a jertfit pe Cruce a spus – ”Mi-e sete”! Si de atunci si pana azi, unei omeniri întregi i-a fost sete de Mântuitorul ! Si nu sete de viata, ci sete de Înviere ! Pentru ca cel mai important lucru pentru oricare dintre noi, este sa Înviem în Credință!

Si pentru ca ne pregătim de Sfânta Înviere, voi ”Învia” cate ceva din sfaturile duhovnicesti pe care le-am primit cu ceva timp in urma, de la doi monahi demni de isprava, de la Mănăstirea Piatra Craiului – Bihor, respectiv Pr Gherontie si Pr Ambrozie. Le-am primit alaturi de cativa camarazi de nadejde, dintre care unii – Ovidiu Gules, Costel Condurache si Florin Mateiu, au înviat deja in împărăția Cerurilor. Bunul Dumnezeu sa primesca sufletele lor curate ! Si ce anume am invatat la Mănăstire? Ca de exemplu, ca sa-I placi lui Dumnezeu nu face ceea ce vrei tu, ci exact pe dos. Daca vrei sa bei alcool, nu bea. Daca vrei sa fumezi, nu fuma. Daca vrei să bârfești sau sa te contrazici cu cineva, pune-ti lacat la gura si astupa-ti urechile. Daca vrei sa-i răspunzi celui care te-a jignit, dăruiește-i ceva. Sa nu crezi gândurilor. Daca iti vine in minte ca esti destept si talentat, alunga acest gand. Daca ti se pare ca omul care sta lângă tine este prost, sa nu crezi. Daca crezi ca totul este in zadar si ca nu exista scapare, atunci mergi sa-i vezi pe bolnavii de cancer sau alte boli incurabile si pe cei condamnați la moarte. Ti-e greu sa te rogi, fa metanii. Dca vrei sa te mântuiești, priveghează! Într-adevar este mult adevăr in aceasta simpla gândire monahala.

Personal nu m-am gandit vreodata sa devin monah sau preot. Nu am simțit niciodată o astfel de chemare. Viața monahala am descoperit-o cu voia lui Dumnezeu, abia in anii studentiei, iar Mănăstirea de la Piatra Craiului din Bihor m-a cucerit atunci pentru tot restul vieții. Cei doi monahi de acolo amintiti deja, precum si Parintele Liviu Brânzas, au contribuit din plin la ”învierea” mea si a altor tineri naționaliști-creștini, din acei greu încercați ani ’90. La ”învierea” noastră spirituala si morala. Au fost vantul din pupa, care mi-au si ne-au schimbat direcția pe marea învolburata a vietii. Daca la Facultatea de Știinte Politice de la UBB Cluj Napoca se pregateau viitoarele cadre globalist-soroșiste, la Mănăstire se pregateau viitorii mărturisitori si luptători intru Hristos ! Tot acolo, la Mănăstire, am descoperit frumusetea si fascinația primelor icoane, care parca ma priveau cu blândețe si întelegere, dintr-o lume total necunoscuta mie pana atunci. Mergeam cu trenul sau autobuzul, insa pe fereastra nu vedeam peisajul din pădure sau orașe, ci chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Chip pe care l-am descoperit si aici in exilul din occident, la Biserica românească din Luxemburg. Maica Domnului cu Pruncul Iisus in brațe! Cand sunt obosit, supărat, în deznadejde sau macinat de dorul de acasă, dau repede o fuga…uneori doar mentala, la Icoana din Biserica. Si totul ca printr-o minune se vindeca, totul se luminează! Da – Maica Domnului si Domnul nostru Iisus Hristos!Inca din anii studenției, preferam uneori sa ma retrag in Biserica si sa privesc chipurile străvechi, uitând de toate. Monahii de la Mănăstire, ne-au făcut să înțelegem ca icoana, spre deosebire de tablou, nu înfățișează aceasta lume tridimensionala, ci o realitate din alta parte. Aici nu sunt munți si sate, râuri încălzite de soare, copaci leganati de vant, oi care pasc pe câmpii si nici pastori care canta din fluier. Mișcările sfinților sunt limitate si lipsite de senzualitate, pe chipurile lor nu vezi strălucirea luminii care vine de altundeva si nici soarele care sa emane acea lumina. Lumina vine in mod egal dinăuntru si cu strălucirea ei difuza, pare ca luminează tot in jur…munții, apele, câmpiile, pădurile…La vederea icoanelor simți noduri in gat, ochii se umplu de lacrimi si genunchii parca tind sa cada la pământ. In fata unei icoane ai vrea sa-ti închizi mintea si simturile…si sa taci, pentru a auzi glasul lin si smerit care te chema de undeva…de departe. Acolo unde leul se hârjonește cu mielul si unde păsări cânta imnurile frumuseții Dumnezeiești. Îți dorești ca clipa acea, la Icoana, sa devina pentru totdeauna Veșnicie !

Tin minte si acum, una din predicile emoționate de la Mănăstire, unde Părintele monah a strigat cu un ton ridicat la sfârșit…” Si iată ca Gagarin a zburat in cosmos si a spus ca nu L-a văzut pe Dumnezeu. Unde este acum acest Gagarin? În pământ! Dar Domnul nostru unde este? In Ceruri, acolo este, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor” ! Prieteni – Hristos a Înviat !

Cristian Ardeleanu