„Poezia
se naște din meditație și inspirație. Meditația este o însușire; inspirația
este un talent. Mulți oameni pot să mediteze dar puțini
sunt inspirați”. (Victor Hugo)
În peisajul liric
românesc contemporan, se distinge marcant o voce poetică
puternică, cea a îndrăgitei poete Aurelia Rînjea, care, prin poemele sale pline de emoție
și inedit, creează punți între lumi paralele, între real și transcendent, între
trecut și prezent, între sufletul omenesc și divinitate.
Creația
poetei Aurelia Rînjea
este un act poetic de profunzime metafizică, o confesiune lirică, în care fiecare cuvânt este
ecoul unei revelații și a unei tăceri sacre. Publicată la editura Stef din România, în anul 2025,
DIALOG TAINIC este un astfel de volum, rod al creației și talentului său.
Dimensiunea
spirituală a volumului DIALOG TAINIC și finețea expresiei poetice, ne
sunt relevate de autoare încă de la început, prin cuvântul său de autor invitându-ne
la o adevărată experiență inițiatică. „Un cântec de îngeri și-a așternut binecuvântarea, peste copilăria mea,
într-o revărsare de sensuri, de taine, de înţelepciune, peste existenţa mea, în
care Lumina s-a împletit cu Adevărul. Oameni ca niște sfinți, de care mi-e dor,
care au adus raiul în sufletul meu, iar eu îi port cu sfințenie în inima mea.
Am crescut copil fericit în acel colț de țară, în colţul meu de rai, unde am
cunoscut lumea, nopţile cum coboară în şipotul pădurii, în puiul de alun și cum
în adâncuri înmuguresc flori din sare. Sufletul lor s-a decantat într-o
lacrimă, într-o lume proprie cu credinţa în Dumnezeu, care aici, pe aceste
plaiuri, şi-a revărsat din plin iubirea!” (AURELIA Rînjea).
Poemele Aureliei Rînjea
sunt alcătuite într-un limbaj al sufletului, dintr-o lumină interioară, de
sorginte divină. „Într-o zi, vom învăța cu siguranță limbajul universal al
luminii, într-o comuniune cu tot ce fiinţează, un Limbaj viu conștient și
direct cu sursa de Lumină Divină, cu Dumnezeu. Până atunci să învățăm să ne
cunoaștem unii pe alţii, nu după forma exterioară, ci după iubirea răspândită
prin prezenţa fiecăruia. Să învățăm să căutăm răspunsurile în lumina sufletului
nostru”. (AURELIA Rînjea).
Scriitura Aureliei Rînjea reprezintă un dialog sacru, o
căutare a divinității prin cuvântul mânat
de harul divin. „Simt cum Dumnezeu îmi conduce și mintea și inima și mâna.
Dumnezeu este acolo și veghează. De aceea am gândit acest dar din cuvinte
pentru semeni, pentru cei care iubesc Cuvântul. Pentru că tainic, comunicare
prin rugăciune cu Creatorul este mai întâi monolog, apoi cu inima deschis și în
tăcerea ei se înfiripează dialogul, care îți modelează întreaga identitate. Iar
eu scriu... și îi încredințez Lucrarea lui Dumnezeu, mulțumindu-i pentru darul
primit”. (AURELIA Rînjea).
„Când ne certăm cu
ceilalți,, facem retorică, dar când ne certăm cu noi înșine facem poezie”. (William Butler
Yeats).
Dialogul tainic al
sufletului poetei cu sine însăși se desfășoară în tonuri ce se zbat între haos și
pace, în stropi de cer, lăsând creația să triumfe. „Stropi de Cer / Îmi
luminează ființarea / Mă contopesc cu Soarele / Când roua devine / Oglinda
vieții / Timpul se curbează / Mă lasă să privesc / Cum din Icoana Lumii / Niște
brațe tainice / Mă recuperează / Din haosul generalizat / Și-mi refac lăuntric /Pacea cea de toate
zilele” (Pace, AURELIA Rînjea).
Poeta Aurelia Rînjea
nu caută să impresioneze prin sonorități
artificiale, ci prin autenticitatea cuvântului, prin sinceritatea gândului,
prin puterea evocatoare a imaginilor. Metafora devine astfel un vehicul al sensului
ascuns, al adevărurilor pe care doar sufletul le poate înțelege. „Lumea mea /
Este una de poveste / Pe care o port în suflet / Încă din copilărie / S-a ascuns acolo / La adăpost / De lupii
mileniului / Acolo e un alt cer / O altă casă / Cu personaje de basm / Care mă
poartă de mână / Și când mă bucur / Și
când corăbiile / Mi se îneacă” (Lumea mea, AURELIA Rînjea).
Divinitatea este
cea care o călăuzește pe autoare. Dar Dumnezeu nu este prezent neapărat în mod
dogmatic, ci ca o prezență subtilă, o lumină interioară care îndrumă poeta în
drumul său. „Când mergi la biserică / Pașii îți sunt numărați / De îngeri” (Îi
auzi? AURELIA Rînjea), „Mi-e dor de
bătaia de aripă / A inimii Tale Doamne / De adierea pe care / O simt în inimă Acum trece în Poezia mea” (Un dor, AURELIA
Rînjea).
Pentru poeta
Aurelia Rînjea, poezia este o formă de rugăciune nescrisă, o ofrandă de cuvinte
adusă Celui care i-a dat harul de a le modela. „Copiii sunt îngeri / Pe care Dumnezeu / I-a încredințat oamenilor / I-a
binecuvântat / Cu lumina și aripa Lui / Nu e de mirare / Că și acum copiii /
Merg cu bucurie la El / Așa cum ieșeau copiii / De pe întreaga stradă /
Înaintea Bunicului / Când vedea de la câmp / Și umplea cu ei căruța / Și le
dădea bomboane” (La români, AURELIA Rînjea).
În volumul DIALOG
TAINIC, observăm și o poezie a memoriei, pe care o scrie ca o întoarcere la originile sufletului. „În lumina
tainelor / Și a nerostirilor / Mă văd o albină / Neobosită și darnică / Cu
dragoste de oameni / Care culeg nectarul / Îl aleg cu grijă din florile / Lumii
create și necreate / Ale copilăriei / Cum m-au învățat părinții / Unde Cerul
îmi vorbește / M-a învățat să tac / Să îi urmez Lumina / Căci doar ea mă
conduce / Pe drumul către Casă / În
ascultarea ce devine/ Busola care mă însoțește / În tainica învățătură” (Într-o
lumină, AURELIA Rînjea).
Memoria celor dragi rămâne vie, scrijelită pe
trunchiul sufletului său. Mama și bunica nu sunt doar ființe dragi ale trecutului, dar și
figuri centrale în acest „dialog tainic”, fiind în fapt repere ale sufletului
autoarei și surse ale înțelepciunii și iubirii. „Iertați-mă / Măicuță din
Cer și /Mama care m-a născut / Pe Pământ / Care acum e cu Tine / Iertați-mă că
doar în gând / Vă pot îmbrățișa / M-ați legănat amândouă / În veșmânt de Iubire
/ În Templul Luminii /Am descoperit cu voi / Copilăria Lumii / Am cules aici
Raiul / Pe care îl păstrez în suflet / Din el am învățat să fac / Poeme din
cuvinte vii / Pe care le dăruiesc / Celor care au nevoie / Să înțeleagă menirea
/ Voastră și a lor pe pământ” (Iertați-mă, AURELIA Rînjea).
Locul copilăriei reprezintă o întoarcere la sacrul originar. Locul natal,
casa părintească, grădina plină de amintiri, toate devin repere ale unei
identități profunde, care nu poate fi abandonată. Poezia devine, astfel, o
redescoperire a sinelui autentic, a acelui „eu” neatins de zgomotul și graba
lumii moderne. „Într-o noapte în vis / Cineva mi-a dăruit / O cunună din flori
/ Precum cele din copilărie / Care vorbeau angelic / Și misterios într-un susur
/ De izvor care urca dealul / Să mai audă odată / Glasul Bunicii / Printre
Florile Pădurii” (Cunună, AURELIA Rînjea).
O specificitate a
poemelor Aureliei Rînjea este poezia tăcerii, cuvântul scris care ia ființă din
tăceri care dor, din singurătăți care apasă pe coarda sufletului. „De la un timp / Cerul plânge cu lacrimi / De durere de jale / Pentru acest
neam / Prea mulți hoți / Ne înstrăinează glia / Și bogăția și aurul / Mințile
copiilor noștri / Plânge brazda străbună / Dumnezeu este unul / El ne-a dăruit
acest Pământ / Să-l sfințim și să-l iubim / Inima Pământului / O aud cum plânge
/ Cu lacrimi de sânge / Plâng moșii și strămoșii / Plâng eroii neamului / Ar
trebui să ne trezim / Să ieșim din ignoranță / Până nu va fi prea târziu”’ (De la un timp, AURELIA
Rînjea).
În aceste ecouri
ale tăcerilor, cuvântul capătă sens iar, lectura volumului devine o experiență
profund personală. Fiecare cititor este invitat să descopere propriul său
înțeles în aceste versuri, să participe la acest dialog tainic, aducându-și
propriile întrebări, propriile răspunsuri. „Poezia e Iubirea /
Cea de toate zilele / Cuvintele mă privesc / Cu ochi curioși de copil / Evadez
în grădina cu meri / Unde un poem urcă / Până la Cer ” (Pentru mine,
AURELIA Rînjea).
În volumul
DIALOG TAINIC, într-o îngemănare
perfectă, dansează lumina cu întunericul, realul cu irealul, cerul cu pământul și
lumea celor vii cu lumea celor morți. Acest dans veșnic și primitiv al creației
îl găsim în poezia Aureliei Rînjea întocmai expunerii lui Tagore. „Pe cer dansează
lumina și întunericul ca pereche. Pe pământ dansează viața și moartea ca
pereche. Dansul e acela care exprimă mesajul primitiv al creației”. (Rabindranath
Tagore)
Lumina este un simbol
recurent în volum, dar nu neapărat o lumină strălucitoare, orbitoare, ci o
lumină interioară, o sclipire abia perceptibilă care însoțește pașii poetei
prin labirintul vieții. Această lumină conviețuiește cu umbra, cu melancolia,
cu dorul, dar niciodată nu este stinsă. „Cea mai frumoasă /
Poveste de iubire / E scrisă în inimile
părinților / Care renunță la tot / Pentru fericirea copiilor” (Scriere cu
Lumină, AURELIA Rînjea).
Distinsa poetă Aurelia
Rînjea lasă moștenire peste timp o poezie a sufletului, o taină a flăcării ce-i arde în inima plină de dor, de
iubire și suferință, de tristețe și
bucurie, într-o cumpănă aflată între două lumi pline de iubire, lumină și tăcere.
Volumul DIALOG
TAINIC este un volum de poezie profund și matur, în care cuvântul nu este
doar un instrument de expresie, ci și un canal de comunicare cu divinul, cu
trecutul și cu sinele interior. Poeta Aurelia Rînjea reușește într-un mod magic, extraordinar și rafinat, să
transforme versul său într-un spațiu al meditației și al revelației, oferind
cititorului nu doar o lectură plăcută, dar și o experiență spirituală de neuitat!
Vă invit dragi
cititori să pătrundeți tainele acestei superbe cărți, pentru că nici nu știți
ce pierdeți!
Johnny Ciatloş-Deak
Jurnalist independent, Membru UJIR,
Senior Editor
Globart Universum Publishing House Canada
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu