duminică, 8 iunie 2025

Susținut de sistem, președintele Nicușor Dan poate să facă ce vrea mușchii lui...

 

Își mai bate un cui în imagine! Matematicianului de la Cotroceni îi ies calculele greșite...
Sunt tensiuni cu privire la numirea celor trei judecători la CCR, în locul celor ale căror mandate vor expira la jumătatea lunii viitoare. Președintele României, Nicușor Dan, a precizat că are o listă scurtă din care să aleagă pe cine va numi la Curtea Constituțională a României.
Pentru celelalte două locuri, decise de Camera Deputaților și Senat în plen, negocierile sunt în toi.
Potrivit surselor citate de Realitatea Plus, săptămâna viitoare ar urma să aibă o loc o ședință fulger, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat. Asta presupune convocarea comisiilor de specialitate ca să audieze candidații, iar votul în plen ar urma să aibă loc până pe 13 iunie.
La jumătatea lunii viitoare vor expira mandatele a 3 judecători CCR, printre care și cel al șefului CCR, Marian Enache.
Nicușor Dan nu a precizat deocamdată pe cine va numi, însă a menționat faptul că are o listă scurtă din care va alege. Unul dintre numele vehiculat în spațiul public este cel al fostului judecător - Cristi Dănileț, altul a primarului Clujului, av. Emil Boc, omul lui Petrov, însă Nicușor Dan nu a comentat acest aspect.

C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu