Dacă-i lăsat o va aplica de la 1 ianuarie 2027 și oamenii vor ajunge să fie executați de bănci!
Volumul Nicolae Bălcescu – Destinul unei națiuni, de Al. Florin Țene, publicat în 2026 la Editura Liga Scriitorilor, se înscrie în seria „Epopeea Română” și reprezintă o dramă istorică în versuri, structurată în trei acte prin care autorul clujean urmărește destinul lui Nicolae Bălcescu din perspectiva formării sale intelectuale și morale, a implicării în Revoluția de la 1848 și a exilului, până la boală, moarte și posteritate. Volumul propune o reprezentare predominant axiologică a personajului, în care istoria, libertatea, dreptatea socială, țărănimea, unitatea națională și memoria constituie principalele axe tematice.
În Nicolae
Bălcescu – Destinul unei națiuni, Al. Florin Țene își asumă explicit
recuperarea literară a unei personalități istorice asociate generației pașoptiste.
„Cuvântul înainte” formulează programatic această intenție: „Nicolae Bălcescu a
aparținut unei generații care a înțeles că destinul unui popor poate fi
schimbat prin cultură, prin educație și prin curaj. În jurul anului 1848,
tinerii intelectuali români au ridicat problema modernizării societății și a
afirmării națiunii române. Bălcescu s-a aflat în centrul acestei efervescențe
istorice. În această dramă, evenimentul istoric este transfigurat poetic.
Personajele vorbesc în versuri, iar confruntările lor devin confruntări de idei
și de conștiințe. Patria, libertatea, dreptatea, țărănimea, revoluția și Unirea
sunt teme care străbat întreaga construcție dramatică”.
Această
declarație de intenție a autorului este importantă pentru înțelegerea întregii
construcții fiindcă nu avem de-a face cu o reconstituire documentară a vieții
lui Nicolae Bălcescu, ci cu o transfigurare
poetică a unei biografii istorice. Evenimentul istoric în sine este
convertit în situație dramatică, iar personajele reale sunt introduse într-un sistem
de confruntări ideatice în care libertatea, dreptatea, patria, țărănimea,
revoluția și unirea nu sunt simple teme secundare, ci reprezintă materia
propriu-zisă a discursului dramatic, motiv pentru care volumul se situează la
interferența dintre literatura istorică, teatrul poetic și discursul
memorialistic.
Structura
tripartită a operei Nicolae Bălcescu – Destinul unei națiuni, urmărește
un traseu biografic și simbolic coerent, bine conturat, pe înțelesul
cititorului.
Primul act,
intitulat „Copilul care a auzit glasul
țării”, este consacrat formării conștiinței lui Bălcescu. Copilăria,
lectura, apropierea de istorie, detenția și contactul cu mediul revoluționar
pregătesc profilul unui personaj pentru care cunoașterea trecutului reprezintă
condiția proiectării viitorului. Încă din primele scene, Bălcescu este definit
prin raportarea la carte, istorie și suferința oamenilor simpli: BĂLCESCU:
„Mamă, de ce aud în vânt o chemare, De ce tresare inima când plânge-un om? De
ce mă doare țara ca o rană mare, Și-un clopot parcă-mi spune: „Nu dormi,
român”?// MAMA: Să nu uiți, fiule, că pâinea e sudoare, Iar libertatea cere
suflet luminat, Un neam se naște iarăși din răbdare Când omul pentru oameni
luptă neîncetat”.
Actul al
II-lea, „1848 – Anul focului”,
constituie centrul conflictului istoric. Islazul, proclamația, guvernul
revoluționar, problema țărănească, primejdia și căderea revoluției configurează
o succesiune de momente în care idealul intră în confruntare cu realitatea:
CORUL: „La Islaz se ridică un glas peste câmpie, Un glas ce cere dreptul și
omul liber, demn, Iar țara își adună speranța-n bucurie, Ca râul ce se varsă în
fluviul său solemn./BĂLCESCU: Poporule, ridică-ți privirea către soare, Nu
pentru răzbunare, ci pentru viitor, Să fie legea dreaptă, iar omul să nu moară
Sub biciul unei lumi ce-l ține cerșetor./ ȚĂRANUL: Noi vrem pământ și dreptul
de-a nu mai fi umiliți, Să știm că legea este și pentru noi, cei mici, Să nu
mai fim în veacuri mereu împovărați, Iar alții să se-nalțe pe umerii celor
mici./ BĂLCESCU: Atunci aceasta este clipa ce ne cheamă, Să punem peste țară un
legământ curat, Căci libertatea adevărată nu înseamnă teamă, Ci dreptul ca un
om să fie respectat”.
Ultimul act,
„Exilul, iubirea și nemurirea”,
schimbă registrul. Dacă în primele două acte domină acțiunea istorică, aici
accentul cade asupra memoriei, iubirii, bolii și morții. Constantinopolul,
Parisul și Palermo devin spații ale exilului, iar distanța față de țară
intensifică dimensiunea afectivă a personajului. Prin urmare, traseul
dramaturgic poate fi citit ca o succesiune de trei ipostaze: formarea conștiinței, acțiunea istorică și
transformarea destinului individual în memorie colectivă: CORUL: „O,
Nicolae Bălcescu, al nostru visător, Tu ai plecat departe, dar ai rămas acasă,
Căci cine pune țara în suflet tuturor Nu moare niciodată, ci-n veacuri ne
veghează./ CORUL: Iar marea de la Palermo, în fiecare seară, Îți poartă către
țară ecoul liniștit, Și peste Carpați se ridică iar o zare În care visul tău de
libertate n-a murit./ TOȚI: Cât timp va fi în lume un om care citește, Cât timp
un grai român va spune „patria mea”, Cât timp în pieptul nostru o inimă
iubește, Nicolae Bălcescu, vei fi în țara ta!”.
Câteva cuvinte despre personajul principal al
volumului sunt necesare: Bălcescu apare simultan ca istoric, revoluționar,
patriot, om îndrăgostit și exilat. Lista personajelor îl așază în centrul unei
rețele formate din personalități pașoptiste – Ion Ghica, C. A. Rosetti, I. C.
Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Gheorghe Magheru –, alături
de personaje cu funcție simbolică, precum Țăranul, Corul Națiunii Române sau
Poporul. Nicolae Bălcescu
este însă mai mult decât un protagonist biografic, el devine purtătorul unei
concepții despre istorie. Pentru personaj, trecutul trebuie cercetat pentru a
putea înțelege prezentul și proiecta viitorul. În dialogul cu Kogălniceanu,
istoria este definită ca memorie vie a unui popor, iar activitatea istoricului
capătă o dimensiune morală.
În același
timp, personajul este asociat constant cu scrisul. În închisoare, Bălcescu afirmă
că scrie pentru cei lipsiți de posibilitatea de a se face auziți, iar mai
târziu, în exil, transformă pana și cartea în instrumente ale luptei sale. Această
recurență a motivului scrisului este una dintre cheile interpretative ale
dramei. În lumea creată de Al. Florin Țene, istoria și literatura nu sunt
domenii pasive, ci forme de acțiune asupra conștiinței colective.
Una dintre
particularitățile evidente ale volumului este predominanța dialogului ideatic. Personajele
vorbesc în versuri, iar multe dintre intervențiile lor au caracter de
declarație programatică. Bălcescu afirmă că nu dorește o libertate pur formală,
ci una care să se oglindească în viața omului de rând. În acest sens, drama se
apropie de ceea ce am putea numi o dramaturgie
a ideii, în care conflictul psihologic este subordonat confruntării
dintre principii și valori. Personajele sunt, în bună măsură, purtătoare ale
unor poziții morale și istorice.
Avantajul
acestei formule este claritatea discursului iar cititorul nu are dificultăți în
identificarea valorilor fundamentale ale operei. Aceasta nu anulează valoarea
demersului autorului Al. Florin Țene, ci indică specificul său estetic: edificarea unei figuri exemplare decât
deconstrucția ei psihologică.
O altă
caracteristică cu care ne-a obișnuit autorul: alegerea versului clasic pentru o
dramă istorică imprimă textului o tonalitate solemnă în care discursul poetic
este construit în jurul unor câmpuri lexicale recurente: patria, libertatea, dreptatea,
poporul, istoria, pământul, unirea, idealul și sacrificiul. Revoluția este
asociată cu „focul”, iar idealul este reprezentat ca o lumină care poate
supraviețui eșecului istoric și morții individului. Actul al II-lea este chiar
intitulat „Anul focului”, în timp ce finalul dezvoltă motivul flăcării și al
luminii ca expresii ale continuității spirituale.
Corul are, la rândul său, o funcție importantă. „Corul Națiunii” lărgește
perspectiva de la biografia protagonistului la memoria comunității. În final,
el transformă moartea lui Bălcescu într-un moment de consacrare simbolică.
Exilul dobândește o funcție simbolică: cu cât personajul este mai îndepărtat de
țară, cu atât discursul său despre țară devine mai intens.
Introducerea Alexandrei în structura piesei contribuie
la umanizarea protagonistului iar relația dintre cei doi oferă o contrapondere
dimensiunii politice a personajului și aduce în prim-plan problema
sacrificiului personal. În scena despărțirii, iubirea intră în conflict
cu misiunea istorică, iar Bălcescu recunoaște indirect costul personal al
idealului său.Totuși, dimensiunea sentimentală rămâne subordonată temei centrale
a destinului național, Alexandra nu produce o schimbare fundamentală în
evoluția protagonistului, ci contribuie mai ales la accentuarea laturii sale
vulnerabile.
Privită din
perspectiva construcției sale, drama Nicolae Bălcescu – Destinul unei
națiuni a lui Al. Florin Țene se remarcă prin coerența tematică și prin
claritatea mesajului. Autorul urmărește consecvent relația dintre istorie și
conștiință națională, iar traseul lui Nicolae Bălcescu este organizat într-o
progresie ușor de urmărit: copilărie și formare, revoluție, înfrângere, exil,
boală, moarte și posteritate. Ideile sunt rareori lăsate să se constituie
indirect din acțiune; ele sunt formulate de personaje, repetate și reluate prin
intermediul corului. În consecință, textul capătă aspectul unei drame cu
pronunțată funcție de evocare și celebrare.
În plan
estetic, volumul poate fi citit mai ales ca o dramă de idei și de memorie, în care figura lui Nicolae Bălcescu
este monumentalizată prin discurs poetic și prin asocierea sa cu valorile
fondatoare ale proiectului național. Forța principală a volumului Nicolae
Bălcescu – Destinul unei națiuni rezidă în claritatea demersului său literar
și în consecvența cu care Al. Florin Țene urmărește relația dintre personaj și destinul
colectiv. Limita sa, din perspectiva unei dramaturgii moderne, poate fi
identificată în caracterul predominant declarativ al dialogurilor și în dezvoltarea
relativ redusă a ambiguității psihologice. Bălcescu apare mai ales ca figură
exemplară și purtător al unui ideal, decât ca personaj supus unei deconstrucții
interioare complexe. Ultimele versuri ale piesei concentrează, de altfel,
întreaga sa concepție, destinul unui om dobândește permanență prin ideile pe
care le lasă în memoria unei comunități: CORUL NAȚIUNII: „Nu-i veșnic omul,
însă gândul lui rămâne,/ Când este pus în slujba unui ideal curat,/ Iar timpul,
care șterge palate și stăpâne,/ Păstrează peste veacuri pe cel ce a sperat./ Un
tânăr din trecut privește către zare,/ Cu ochii plini de țară, de oameni și de
dor,/ Și spune că prin carte, prin faptă și valoare/ Un neam își poate scrie
destinul viitor”.
Camioanele, agricultura și industria depind de motorină. În prezent ea se scumpeşte din cauza perturbărilor din rafinării și a tensiunilor geopolitice. Dacă SUA interzic exportul, criza se va agrava în Europa. Motorina este esențială pentru funcționarea unei mari părți a economiei, de la transportul de mărfuri și utilajele agricole până la construcții și industrie.
De aceea, lipsa motorinei sau șocurile de preț pot
avea un impact economic mai mare decât scumpirea benzinei, deoarece cresc
costurile transportului de bunuri și ale operării utilajelor grele.
Pe măsură ce firmele sunt puse sub presiune, aceste
costuri energetice suplimentare sunt transferate către consumatori, amplificând
criza costului vieții și inflația. Ce anume determină însă creșterea prețurilor
la motorină la nivel global?, scrie Deutsche Welle.
Statele Unite și China se numără printre cei mai
mari producători de motorină din lume. China păstrează o mare parte din
producție pentru consum intern, ceea ce face din SUA principalul exportator
mondial de motorină.
Cu toate acestea, prețul mediu săptămânal al unui
galon de motorină în SUA a ajuns la 6,52 dolari (5,73 euro), potrivit
Administrației pentru Informații Energetice a SUA. Este o creștere
semnificativă față de acum un an, când prețul mediu era de 3,74 dolari pe
galon, sau față de acum doi ani, când era de 3,53 dolari.
Președintele Donald Trump i-a cerut recent liderului
ucrainean să înceteze atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia,
afirmând că acestea „provoacă un deficit de motorină”. Rusia este unul dintre
cei mai mari furnizori mondiali de motorină. Din 2022 însă, unele dintre
rafinăriile sale au fost atacate de până la 15 ori, potrivit Agenției
Internaționale pentru Energie. Agenția estimează că producția de motorină a
Rusiei a scăzut cu aproape 30% comparativ cu nivelurile din 2025.
În consecință, Moscova a limitat exporturile de
motorină pentru a proteja aprovizionarea pieței interne. Pe fondul reducerii
producției rusești, SUA și-au intensificat producția pentru a acoperi
deficitul, însă acest efort nu a fost suficient. Pe 22 septembrie, Trump a
anunțat că administrația sa ia în calcul și o interdicție a exporturilor de
motorină. O asemenea măsură este probabil destinată reducerii prețurilor
interne înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie, într-un context în care
costurile energiei au devenit o temă importantă de campanie, mai spune DW.
Pentru Europa, consecințele unei motorine mai scumpe
ar putea fi dramatice. „Decenii de stimulente politice, precum avantajele
fiscale, au făcut ca parcul auto european să depindă mult mai mult de motorină
decât cel din regiuni precum SUA”, spune Georg Zachmann, cercetător senior la
think tank-ul Bruegel din Bruxelles.
„Ca rezultat, Uniunea Europeană este structural
excedentară la benzină, pe care o exportă, și deficitară la motorină, pe care
trebuie să o importe”, a explicat expertul în politici energetice și climatice.
În UE, puțin peste 38% dintre autoturismele de pasageri funcționează cu
motorină, iar transportul rutier, inclusiv cel de marfă, reprezintă 77% din
consumul total de motorină și păcură, potrivit unui raport al organizației
Transport & Environment. Această dependență de transportul alimentat cu
motorină „îi expune în mod special pe șoferi și companii la șocurile prețurilor
petrolului și combustibililor”, a scris Juliette Egal, autoarea principală a
raportului.
Organizația neguvernamentală estimează că șoferii
din UE plătesc în medie cu 30 de euro mai mult pentru un rezervor de 50 de
litri de motorină de la începutul războiului din Iran. Un șofer german de tir
suportă costuri suplimentare de aproximativ 236 de euro pe săptămână. Costurile
suplimentare cu combustibilul pentru transportul rutier din UE se ridică la 270
de milioane de euro pe zi, dintre care 203 milioane de euro sunt generate de
motorină.
În total, economia europeană a suportat costuri
suplimentare de circa 40 de miliarde de euro pentru motorina utilizată în
transportul rutier de la începutul conflictului. Pe termen scurt, volumul de
procesare a petrolului brut în Rusia este principalul factor care influențează
piața, afirmă Skip York, cercetător asociat la Centrul pentru Studii Energetice
al Universității Rice din Houston.
„Fiecare nou val de atacuri ucrainene se reflectă în
prețurile motorinei în doar câteva zile, spre deosebire de Strâmtoarea Ormuz,
unde traficul se menține de luni de zile la un nivel redus, dar relativ stabil”,
a spus acesta. În mod surprinzător, producția de țiței, materia primă necesară
pentru fabricarea motorinei și benzinei, nu reprezintă principala constrângere.
Acesta este și motivul pentru care prețurile petrolului au crescut doar
moderat, în timp ce motorina s-a scumpit puternic.
„Blocajul de pe piața petrolului s-a mutat de la
«insuficiența țițeiului», din martie-aprilie, la «insuficiența capacității de
rafinare», începând din august”, a explicat expertul pentru DW. În prezent,
perturbările din rafinării sunt factorul determinant, deoarece „atât campania
ucraineană cu drone, cât și conflictul din Ormuz elimină capacitate de rafinare
funcțională într-un ritm mai mare decât poate fi înlocuită”.
Prelungirea conflictelor din Orientul Mijlociu sau
Rusia ar putea amplifica și mai mult problemele pentru Europa și pentru
ceilalți mari consumatori de motorină. Restricțiile americane la export ar
putea înrăutăți și mai mult situația. Potrivit lui Skip York, exporturile
americane de motorină către Europa au crescut cu aproximativ 37% față de anul
trecut și acoperă în prezent circa 8% din cererea europeană. Astfel, SUA
reprezintă o alternativă importantă la motorina provenită din Rusia și din zona
Golfului Persic.
Dacă Washingtonul va bloca exporturile, șocul asupra
pieței va fi major și va conduce la prețuri și mai mari pentru motorină,
avertizează Zachmann. Întrebarea este dacă UE va răspunde prin reducerea
exporturilor de benzină către SUA, „ceea ce ar afecta ambele părți”, prin
creșterea prețurilor benzinei în SUA și ale motorinei în Europa, este tabloul
situației prezentat de Deutsche Welle.
C.L.
Sărbătoarea își are originea într-o vedenie atribuită Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, care, împreună cu ucenicul său, Epifanie, ar fi văzut-o pe Maica Domnului în timpul unei privegheri de toată noaptea în Biserica Vlaherne din Constantinopol.
Potrivit tradiției consemnate de Basilica.ro, Maica Domnului a apărut în văzduh, înconjurată de îngeri și sfinți, rugându-se pentru lume. Ea și-a întins omoforul asupra credincioșilor aflați în Biserica Domnului adunați la rugăciune.
Maica Domnului s-a arătat rugându-se pentru oameni. La un moment dat, și-a întins vălul, acel acoperământ pe care îl purta, peste cei aflați în biserică. Imaginea aceasta a rămas. Un văl întins peste oameni. Un gest matern care spune mai mult decât ar putea spune sute de cuvinte. Nu promisiunea că nu vom mai avea necazuri. Nu făgăduința unei vieți fără încercări. Ci ceva poate mai profund: că nu suntem singuri atunci când trecem prin ele.
Aici este frumusețea acestei sărbători. Pentru că noi, oamenii, confundăm adesea ocrotirea cu absența suferinței. Ne imaginăm că, dacă suntem ocrotiți, nimic rău nu trebuie să ni se întâmple. Dar viața ne arată că lucrurile nu stau astfel. Și oamenii credincioși suferă. Și oamenii care se roagă pierd. Și oamenii care iubesc cunosc despărțirea. Și cei care au credință trec prin momente în care nu mai înțeleg de ce li se întâmplă ceea ce li se întâmplă.
Gr.C.
Sorin Grindeanu, liderul PSD, a făcut declarații de presă după ce Guvernul Mureșan a picat cu 182 de voturi. Grindeanu a declarat că toate partidele trebuie să vină la consultări după ce Guvernul Mureșan a picat.
Interesantă reacția PNL după ce candidatul lor pentru funcția de premier a fost respins de Parlament. Ionel Bogdan, deputat liberal maramureșean, purtător de vorbe al PNL, a ieșit să spună care este strategia partidului după eșecul usturător la care se aștepta toată lumea. Evident, cu excepția găștii din jurul lui Bolojan.
Clasament
Etapa a 5-a. Luni, 12 octombrie: Dinamo – Vaslui (19.00, TVR Sport). Marți, 13 octombrie: Constanța – Turda. Miercuri, 14 octombrie: Minaur – Timișoara. Sâmbătă. 17 octombrie: Buzău – Univ. Cluj. Duminică, 18 octombrie: Suceava – CSM București. Luni, 19 octombvrie: Steaua – Ghimbav (19.00, TVR Sport).
Cristi SOMEȘAN
Calin Georgescu este insotit de ofiteri de politie la sediul DIICOT pentru audiere, in Bucuresti, 21 septembrie 2026. Călin Georgescu poate fi anchetat. Poate fi acuzat. Dacă va fi găsit vinovat, va suporta consecințele prevăzute de lege. Dar, până atunci, există o regulă simplă: nu confundați acuzația cu condamnarea și arestul preventiv cu pedeapsa.
Tocmai de aceea, ceea ce s-a întâmplat și cu care,
din păcate, ne-am cam obișnuit încă de pe vremea binomului Coldea-Kovesi, cere
explicații.
Vorbim despre o presupusă faptă veche de aproximativ
cinci ani. Vorbim despre o anchetă care s-a desfășurat în timp ce Georgescu era
liber. Vorbim despre un tribunal care a apreciat că poate fi supravegheat prin
control judiciar. Și vorbim apoi despre o instanță de apel care schimbă măsura
în 30 de zile de detenție, după ce două judecătoare au avut poziții divergente,
astfel încât a fost nevoie ca un al treilea judecător să intervină.
Dar există un element care face situația și mai greu
de înțeles. În celelalte două dosare în care Georgescu este cercetat,
acuzațiile sunt, prin natura lor, incomparabil mai grave în percepția publică –
inclusiv acuzațiile privind acțiuni împotriva ordinii constituționale – iar
măsura preventivă aplicată a fost controlul judiciar, nu arestarea.
Atunci apare întrebarea inevitabilă: de ce, pentru
presupusa înșelăciune veche de cinci ani, controlul judiciar nu mai este
suficient? Nu spun că acuzația de înșelăciune trebuie ignorată. Nu spun că
Georgescu trebuie protejat de justiție. Și nu spun că gravitatea abstractă a
unei alte acuzații obligă instanța să aplice aceeași măsură. Spun altceva, și
anume că diferența de tratament trebuie explicată.
Pentru că întrebarea nu este „care dosar sună mai
grav în presă?”. Întrebarea este: ce risc concret și actual există în acest
dosar, astfel încât libertatea lui Georgescu să fi devenit mai periculoasă
pentru anchetă decât în celelalte dosare?
Ce s-a schimbat? Ce probe au apărut? Ce risc
procesual există acum? De ce controlul judiciar, care a fost considerat
suficient în alte cauze și chiar de prima instanță în acest dosar, nu mai poate
fi suficient? Răspunsul trebuie să fie în motivarea instanței, nu în
studiourile de televiziune. Iar contextul nu poate fi șters cu buretele sau
anulat de comentariile tălâmbe ale unor domnișoare cu pretenții de om de
televiziune.
Arestarea vine într-un moment politic extrem de
sensibil, înaintea unui vot parlamentar important, pentru un guvern remaniat și
pentru a cărui validare ar fi nevoie mai degrabă de forceps, de vreme ce voturi
nu prea are de unde să mai ia.
Își arată sistemul mușchii în cazul unui om devenit
deja ținta principală a unei confruntări politice și judiciare fără precedent,
pentru ca, cel puțin, parlamentarii să înțeleagă? Este Călin Georgescu „șaua pe
care sistemul o bate ca să priceapă măgarii”?
O speculație precum cea de mai sus nu demonstrează
însă că arestarea este una politică. Dar tocmai într-un asemenea context,
justiția trebuie să fie mai convingătoare decât de obicei.
Mai există un detaliu care merită privit fără
isterie: judecătorul Dragoș-Valentin Mirea, intrat în completul de divergență,
a semnat în 2019 apelul Forumului Judecătorilor privind legile justiției. Acest
lucru nu dovedește că omul a luat o decizie politică. Dar nici nu este un
detaliu pe care să-l ascundem atunci când discutăm despre încrederea publică
într-o hotărâre cu asemenea consecințe.
Într-o democrație matură, justiția nu cere
cetățenilor să creadă. Justiția trebuie să arate. Să arate riscul. Să arate
necesitatea. Să arate proporționalitatea. Să arate de ce controlul judiciar nu
mai era suficient.
Pentru că aici este paradoxul care trebuie lămurit.
În dosarele cu acuzații care vizează chiar ordinea constituțională, Georgescu a
fost lăsat sub control judiciar; în dosarul privind o presupusă înșelăciune
veche de cinci ani, ajunge în arest preventiv.
Poate exista o explicație juridică perfect legitimă
pentru această diferență. Dar atunci trebuie spusă. Și cât mai convingător. Și
cât mai repede.
Dacă motivarea va demonstra existența unui risc
concret și actual, care nu putea fi gestionat printr-o măsură mai puțin
restrictivă, discuția se închide.
Dacă însă justificarea se va reduce la gravitatea
acuzației, valoarea prejudiciului, notorietatea persoanei sau formule generale
despre „pericolul social”, întrebările vor rămâne ca un scuipat pe obrazul
justiției.
Și atunci problema nu va mai fi doar Călin
Georgescu. Problema va fi cât de ușor acceptăm ca detenția preventivă să
devină, în percepția publică, un verdict înaintea verdictului. Într-un stat de
drept, puterea nu se măsoară prin câți oameni poate închide. Se măsoară prin
cât de riguros poate explica de ce le ia libertatea.
Statul însă nu mai poate da oamenilor pâine și
atunci compensează cu circ. Cât mai mult circ…
Autor:
Viorel Ioniță, cotidianulhd
Guvernul Siegfried Mureșan nu a fost învestit miercuri, 30 septembrie, de plenul comun al Parlamentului, nereușind să adune 233 de voturi.
S-au înregistrat 182 de voturi ‘pentru’ învestitură
și 15 voturi ”împotrivă”.
Pentru a fi învestit, acest guvern avea nevoie de
minimum 233 de voturi ”pentru”.
Radu
Ștefan
Mereu și mereu, aceeași rețetă… televiziuni și platforme online inflamate, știri-bombă, insinuări și inducerea treptată și deloc subtilă a vinovăției, „scurgeri” din dosare, nucleare servite la oră de seară, clinchetul cătușelor -refrenul preferat al bizonului și al „canaliei de uliți”, reporterii de teren, agramați și tălâmbi instalați în fața locuinței infractorului, sufocându-se de plăcere că în sfârșit l-au arestat pe „făptaș”, percheziții „informatice” făcute meseriaș la trei-patru ani după producerea infracțiunii, porți sparte cu „berbecele” pe la domicilii înainte de clasica ciocănitură în tăblia ușii, tot tacâmul… De câte ori n-am văzut noi asta?
Și, evident,
JUSTIȚʼEA!!! care, dacă-l umflă pe dom profesor-patron Voiculescu e nedreaptă,
ticăloasă, nenorocită, coruptă, bestie, fiară, etc. însă dacă-l umflă pe
„rusofil” devine credibilă, decentă, imparțială…
Ți se spune că… asta
e! Adică, ți s-a șoptit în ureche cum că s-au pus din nou toate cele în balanță
și scorul a fost „doi la unu”, deci: mucles! Georgescu trebuie săltat!!!… dăcât
că nu prea ne iese, dacă socotim pe degete… Adică: întâi un judecător a spus că
e suficient un mizilic de control judiciar, apoi alt judecător a spus că nici
măcar de control judiciar nu e nevoie, ci să fie lăsat omul liber, apoi alt
judecător a zis că-i un nemernic și să fie arestat preventiv, apoi a venit
altul, bine ales, după competență, peste ultimii doi și a fost de acord cu
„preventivul” pe 30 de zile. Trageți linie și adunați… vedeți ce rezultă. Patru
judecători, aceleași probe, aceleași legi dar trei opinii diferite! Nu e nicio
scrânteală logică aici?
Mirel Curea, cu gura
mare și „bazat” ca nimeni altul, explică, trăgându-și nasul, din platoul
ANTENEI 3 CNN, că e cât se poate de normal… cel de-al patrulea judecător cu
siguranță că a văzut noile probe ale mărețului DIICOT, după care i-a apărut o
cută între sprâncene și a hotărât: „umflați-l, bre!” Numai că, imediat, intră
în direct Tudorel Toader și-i spune lui Mirel că e un prost… bine, nu chiar cu
aceste cuvinte, desigur, dar lămurește publicul că nu există nicio probă nouă
în acest caz iar cel de-al patrulea judecător a decis numai și numai pe baza
acelorași probe, văzute și de ceilalți.
Apoi vine Mihai Gâdea
cu „nucleara” și încearcă să explice o schemă infracțională din care este mai
mult decât evident că el însuși nu pricepe absolut nimic… dar e o poveste
palpitantă cu afaceri sub acoperire, și cu conturi, și cu „rușii, rușii…” și cu
Cristela Georgescu care a încasat niște rahaturi de sume, însă nu se știe
pentru ce! Păi, zic, de ce n-o întrebi, deșteptule, chiar pe Cristela în loc
să-ți dai tu cu părerea și să fabulezi? Și, stai! că apare „spotul publicitar”,
care întrerupe expunerea mai mult decât idioată a marelui jurnalist Gâdea
Mihai, însă el ne zice să avem puțintică răbdare, că o să ne explice, după
spot, mai multe și mai clare despre afacerea cu „rușii” … Numai că… se consumă
momentul publicitar iar subiectul este abandonat, fără nicio explicație, și se
trece „en fanfare” la Vasile Siegfried, cu exact aceeași exuberanță și cu exact
aceeași ardoare…
Jurnalism la cel mai
înalt nivel.
ANTENA 3 CNN a trecut
prin multe; pe vremuri a fost hăituită și nedreptățită și se spunea că este, pe
bună dreptate, un fel de televiziune a oamenilor obișnuiți: bugetari cu salarii
modeste, bunici cu pensii minuscule și probleme cât casa, intelectuali rupți în
coate după jaful generalizat, oameni cu speranțele zdrobite de tăvălugul noii
lumi, etc. Atât că, de la un moment dat, ANTENA a observat că e mai bine să
servească decât să se opună; că e mai util și ies bani frumoși dacă-și alege
cururile potrivite pentru pupat. Și-au venit interviurile servite: cu Nicu
Ciucă… și cu Nicușor Dan… și cu Bolojan… și cu Grindeanu… și cu Predoiu… și cu atâția
alții -în timp ce profesioniștii presei, de profesioniști ce sunt, s-au făcut
că nu observă o formațiune politică ridicându-se ca un val de surfing la
orizont, și au ocolit-o cu scârbă, deși era formațiunea situată pe locul 2 la
ultimele alegeri parlamentare. Dar asta se numește „presă quality” … ceea ce nu
ne convine, nu există!
Aș spune că acum,
odată cu arestarea lui Georgescu, un target al ANTENEI 3 CNN a fost deja atins.
Și cum istoria este în mișcare, ANTENA 3 CNN nu mai poate fi considerată demult
„televiziunea poporului” … dar nici ROMÂNIA TV nu mai este… chiar și REALITATEA
PLUS și-a pierdut coronița de „televiziune a poporului” în timp ce B1 TV și
DIGI 24 n-au avut niciodată o astfel de coroniță. Așa că acum poporul nu mai
are televiziune…
Iar cât timp banii
continuă să curgă, nici televiziunile nu se îngrijorează că nu mai au popor.
Cavalerii Apocalipsei râcâie, promițător, pe la uși. Am avut deja MOLIMA, avem
FOAMEA, urmează RĂZBOIUL -iată tot atâtea subiecte mustoase pentru
televiziunile de știri. Apoi, cel de-al patrulea cavaler al Apocalipsei,
MOARTEA, va deschide ușor ușa studiourilor de televiziune. Să vedem pe cine va
mai găsi în platou…
Autor:
Luminita Arhire
Sursa: Luminita Arhire Facebook