De neamul lui Baudelaire

                                 de Gheorghe Pârja

Mai nou, constat nervozitatea unor jurnaliști care cântă în strună câtorva politicieni ce induc în marele public o atitudine antifranceză. Care se acordează cu o propagandă împotriva Uniunii Europene, antioccidentală. De la început, spun că e liber la păreri și opinii, dar cu argumente. În acest text mă feresc să îmbrac un veșmânt politic. Dar o să privesc haina din cuier. Pe care o pot îmbrăca cei cărora li se potrivește. Nu putem ocoli neajunsurile din societate, mai ales de când cu vicleanul deficit bugetar. În numele acestui sac gol se fac multe trageri de artilerie, cu obuze îmbrăcate în ură, defăimări fără substanță, afirmații pentru umilirea adversarului.

Cunosc rostul opoziției, dar nu îmi este indiferent cu ce instrumente lucrează. Suntem înconjurați de evenimente care au tulburat Europa. Mă gândesc în primul rând la războiul din Ucraina, dar și la conflictele din Orientul Mijlociu. Apoi valurile de emigranți care asaltează și Europa au creat situații noi, greu de gestionat. Un val de populism-naționalism străbate Europa. Din Germania, până în Suedia, din Franța, până în Slovenia, din Olanda, în Italia. Vecinul Viktor Orban flutură din nou problema teritorială. Recent, la Băile Tușnad a spus: „Am pierdut teritorii, ni s-au luat lucruri, motiv pentru care o treime din populația maghiară a rămas în afara granițelor…”

Oare la ce se referă premierul maghiar? Despre România știți și dumneavoastră, stimați cititori, cum stă situația. Dar să revin la atacurile unor cercuri din România la adresa Franței. Dacă nu le place președintele Macron, eu nu voi sări să-i armonizez. Că politica îi ca politica. Am tresărit când am auzit voci care sfidează cultura franceză, ponegresc istoria Franței. Cu istoria putem avea multe de povestit. Dar nu putem uita că sute de ani, Franța și francezii au fost alături de poporul român. Sute de ani, Franța și Parisul au fost chemări intelectuale și diplomatice pentru tinerii români. Unde a devenit universal Brâncuși? La Paris.

De limba și cultura franceză suntem legați prin vreme. Confratele Bedros Horasangian crede că „prestigiul Franței a rămas intact, oricât avansează trâmbițele Kremlinului pericolul nazismului și îndeamnă la război. Lupta pentru pace a rămas o veche marotă a rușilor.” Acest fior bântuie și pe la noi. Trebuie să plecăm urechea la clopotele istoriei. Și să ne aducem aminte de jecmănirea de la Răsărit, începând cu anul 1812. Apoi de anul 1945, când sovieticii ne-au adus SOVROMURI, asociații sovieto-române, prin care au cărat spre Moscova tot ce puteau duce.

Atunci a fost construită și calea ferată forestieră, Sighet-Podul Cireșului, care ne-a tăiat grădina în două. Timp de peste două decenii, am văzut, cu ochii mei, cum zilnic treceau două trenuri cu câte zece vagoane fiecare, care duceau pădurile din această parte a Maramureșului peste Tisa. În Ucraina de astăzi, unde era un combinat de prelucrare a lemnului. Uităm prea repede ce a făcut Franța pentru noi. De la Mica Unire, la Marea Unire, când generalul Berthelot a defilat prin centrul Bucureștiului, alături de Regele Ferdinand și Regina Maria, ca o măreție a unei vechi solidarități.

Apoi, cum spuneam, să ținem seama ce ne leagă de cultura și spiritualitatea franceză. De la literatură, la teatru. Alianța cu Statele Unite și punerea în operă a unui parteneriat strategic cu cea mai mare putere economică și militară a lumii nu înseamnă că ne putem dezice de Franța. Asta este părerea mea, pentru a împlini recunoștința pentru cei care ne-au fost de ajutor în vremi de răscruce. Și francezi, și americani. Eu nu-l uit pe președintele american Wilson. Dar să vă explic cum mă trag din vița lirică a lui Charles Baudelaire. Eram elev la pedagogica sigheteană, iar la desen și caligrafie îl aveam profesor pe poetul și pictorul Gheorghe Chivu.

Până desenam un obiect după natură, profesorul ne povestea întâmplări din lumea lui. Așa într-o oră ne-a scris pe tablă o strofă din Baudelaire, părintele modernității poetice europene. Ne-a scris-o în franceză și română. De atunci țin minte strofa: „Când viermii te vor roade cu sărutări haine/ Atunci iubito să le spui și lor/ Că port esența formelor divine/ Și duhul descompusului amor.” De atunci am rămas un cititor consecvent al lui Baudelaire. Mi l-a recomandat și Flaubert astfel: „El a găsit o cale de a injecta o nouă viață Romantismului, fiind diferit de toți. Şi asta este cea mai mare calitate.”

De la Baudelaire am ajuns la Rimbaud, la Apollinaire, la Camus și Gerard Bayo, poetul care a înnoptat la Desești. Așa că afirmațiile nesăbuite privind literatura și cultura franceză, aruncate în spațiul public de veleitari, nu pot fi acceptate în nici un chip. Ce aveți cu Macron, care este președintele Franței, face parte din frecușurile politice contemporane. Am fost și sunt solidar cu Franța și poporul francez. Că eu mă trag din neamul liric al lui Baudelaire precum mă trag din neamul moldovenilor, al lui Miron Costin.