Iubirea, aceea taină pe care am primit-o în dar de Dumnezeu este un sentiment ce a apărut o dată cu Pământul și este veche precum omul. Ea este vis și realitate, este o poveste pe care o trăim așa cum ne este destinată, este legea vieții și una dintre cele mai sublime acțiuni pe care o poate realiza o ființă umană. Viața fiecăruia dintre noi este o poveste alcătuită din clipe, este iubire și suferință, bucurie și biruință ! De-a lungul timpului, de când proiectul,, Iubirea de aproapele meu“, face parte din viața mea, am întâlnit mulți Oameni și am aflat multe povești. Când l-am întâlnit prima dată pe Ilorian Păunoiu, mare scriitor dar și mai mare Om, am fost șocată iar apoi uimită de forța și puterea sa de a fi de ajutor celor din jurul lui. Prizonier în propriul trup, Ilorian răspândea iubire, lumină, bunătate, generozitate iar deși avea permanent nevoie de ajutor, fiind paralizat de la gât în jos, oferea ajutor. La Centrul de la Zătreni l-am cunoscut pe părintele Iov Pătrașcu ,, monahul care scrie cu degetele de la picioare “, care mărturisea că îl iubește pe Dumnezeu și pe aproapele său ca în Sfânta Scriptură, că ... „Toată viaţa mea este frumoasă şi minunată, dacă stau bine să mă gândesc. Cu toate greutăţile şi necazurile şi suferinţele mele, consider că viaţa este frumoasă şi merită să lupţi pentru ea, merită să o trăieşti. Şi dacă ar fi să-mi doresc ceva, mi-aş dori ca oamenii să ne înţeleagă şi să ne accepte aşa cum suntem pe mine şi pe toţi cei ca mine “. La Cenaclul ,, Petale“, coordonat de domnul Dumitru Zamfira, președintele Societății Naționale a Persoanelor cu Handicap România, am întâlnit mulți Oameni speciali. Deși viața i-a rezervat multă suferință, domnul Zamfira este un luptător și un mare câștigător pe frontul culturii, el promovând persoanele cu dizabilități care pot excela prin talentul lor artistic și prin potențialul intelectual, în multe cazuri peste medie. Scriitor remarcabil, pictor foarte talentat, Mitică, pentru cei apropiați, a adunat în jurul său mulți Oameni frumoși prin caracterul și comportamentul lor. La Cenaclul ,, Petale“, au avut șansa de a cunoaște consacrarea artistică mai multe persoane cu dizabilități printre care, Iulian Păuna, Laura Vega, Marian Pătrașcu, Alexandru Hurezeanu, Gabriel Medvedev, toți autori a numeroase volume de literatură și lucrări de artă expuse atât în țară, cât și în străinătate. Acolo am văzut-o pentru prima dată pe Mihaela Andrei. Cu un zâmbet larg pe chipul frumos dar pe care durerea a sculptat câteva urme, cu un puternic simț al umorului și cu o poveste de viață cutremurătoare, ea te cucerește de la prima vedere. Într-un interviu acordat doamnei Lavinia Elena Niculicea, de la ,, Jurnalul Social “, Mihaela povestește că, la vârsta de 33 de ani, viața avea să i se schimbe radical, fiind diagnosticată cu o boală genetică rară care avea să-i afecteze mobilitatea.
,,Sufăr de Ataxia Friedreich, o boală
genetică foarte rară, care se caracterizează prin evoluţie progresivă,
tulburări de mers (mers ataxic), tulburări de vorbire (disartrie), lipsa
reflexelor osteotendinoase la membrele inferioare, afectarea inimii, mişcări
ample, stângace. În timp am dezvoltat și alte boli, cum ar fi
scolioză, discopatie, tetrapareză. Nu există tratament,însă un psihic bun ajută
enorm.
Atunci când am descoperit-o, în 2005, mi
s-a dat un timp foarte scurt de viață, mai precis trei ani. Impactul emoțional
a fost atât de mare, încât am căzut din picioare. Nu aveam pe nimeni lângă
mine, care să mă susțină moral, și după o noapte de coșmar, dimineața mi-am
spălat fața, m-am uitat în oglindă și mi-am zis că, indiferent dacă voi fi pe
un fotoliu rulant sau în pat, eu am obligația morală de a-mi crește și educa
fetele. Una avea cinci ani, cealaltă unsprezece ani. Deși mă dezechilibrăm
foarte des, uneori cădeam, nu am acceptat fotoliul rulant, nu din complexitate,
ci din dorința ferma de a lupta cu boala, de a nu mi se atrofia mușchii”, mărturisește
ea.
Mihaela afirmă că a urmat o perioadă extrem de
dificilă, fiind nevoită să-și adune și ultima fărâmă de putere pentru
încă o încercare.
,,În 2009, mi-a murit fata cea
mare, înecată în râul Olt. Era al doilea copil pe care mi-l înhumam –, primul a
fost doar la cinci zile după naștere, murind din cauza neglijenței cadrelor
medicale din maternitate –, în anul 1994. La înmormântarea fetei,
suferința foarte mare, cât și dozajul exagerat de calmante,
m-au îngenunchiat din nou, fiind la granița dintre viață și moarte.
Bineînțeles, că nu avem pe nimeni să mă susțină, deoarece tatăl meu murise la
un an după ce mi-a murit copilul, mama era bătrână, iar soțul căzuse în patima
alcoolului. Trebuia să lupt, fiindcă eram singurul stâlp al familiei, singurul
sprijin al fetei pe care o mai aveam. Atunci am fost foarte supărată pe
divinitate, nu am găsit răspunsul la întrebarea: ,,De ce mie?” Dar prin multă
luptă cu destinul, am reușit să rămân în picioare până în 2015, când am decis
că un scaun rulant m-ar ajuta să pot lupta mai departe. Ulterior, am
divorțat, însă trebuia să-mi susțin fata în facultate”. Mihaela
nu se concentrează pe dizabilitate sau pe neajunsuri, ea încearcă să schimbe
percepțiile eronate asupra persoanelor cu dizabilități și ajută semenii aflați
în suferință. Duminică, 3 august 2025, împreună cu domnul Marian , doamna Elena
cu fiul, domnul Florin Mănoiu cu soția, am pornit cu ,, noaptea în cap “, să-l
ajutăm pe Marius de la Tetoiu. Tânărul slăbuț și cu o privire tristă ne
întâmpină plin de speranță. O clădire veche, cu pereți scorojiți, cu ferestre
fără geamuri, cu tavanul picat pe alocuri, este viitoarea locuință pentru
Marius. Pentru început un pat îi va alina somnul tânărului care privește cu
ochii în lacrimi lenjeria nouă, păturile pufoase și frumoase, plasele pline cu
mâncare, fructele, hainele noi și moderne. Nu-i vine să creadă ! Parcă trăiește
un vis ! O astfel de clipă merită orice efort. După ce evaluăm situația, ce
materiale trebuie achiziționate, ce obiecte de strictă necesitate trebuie,
onorăm invitația Marianei Ciobanu, doamna cu ,, suflet mare“, care îl ajută și
mergem la ziua fiicei sale Andreea – Delia. Mare și frumoasă mi-a fost surpriza
când am descoperit în scaunul cu rotile o tânără zâmbitoare care-și aștepta
răbdătoare invitații. Andreea este veselă, se bucură de cadouri, povestește cum
i s-a schimbat viața în bine de când a cunoscut-o pe Mihaela și face planuri
pentru viitor. Spuneam într-o emisiune ,, Sănătatea azi “ moderată de
Daniela Ștefănescu, că de -a lungul timpului am descoperit mergând prin
centrele sociale, la familiile cu nevoi speciale, că iubirea vindecă trupul și
sufletul. Am înțeles cât de importantă este credința și rugăciunea în
vindecarea oricărei afecțiuni. Acolo unde este iubire și dorință există și
biruință ! Îmi povestea Mihaela că la un moment dat încercând să găsească o
explicație pentru toate necazurile care se abătuseră asupra sa, a mers la o
mănăstire. Acolo s-a mărturisit unui călugăr care cu multă blândețe, vorbe
alese și meșteșugite i-a dat răspunsuri la toate întrebările și suferințele
sale. Atunci a înțeles ce înseamnă iubire și cât de mult ne iubește Dumnezeu
încât a trimis în lume pe singurul său fiu, câtă durere trebuie să fi îndurat
Maica Domnului, Maica Sfântă a noastră a tuturor văzându-și unicul fiu răstignit
pe cruce ! Din iubire de Dumnezeu și de semeni, Mihaela Andrei s-a ridicat de
pe patul de suferință, a reînviat din propria cenușă și se străduiește să aducă
bucurie acolo unde este tristețe, speranță acolo unde este deznădeșde, a reușit
să creeze un nucleu de oameni care aduce lumină acolo unde este întuneric iar
visele celor pe care-i ajută devin realitate.,, Iubirea este cea
mai vindecătoare forță din lume; nimic nu este mai profund decât iubirea. Ea
vindecă nu numai trupul, nu numai mintea, ci și sufletul. Dacă cineva poate
iubi, atunci toate rănile dispar. Atunci cineva devine întreg - și a fi întreg
înseamnă a fi sfânt“, Osho. Fie ca iubirea Mihaelei Andrei să lumineze asupra
semenilor săi, multă vreme de acum încolo !
Zenovia Zamfir
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu