Medalion poetic - Ștefan Doru DĂNCUȘ

 GUNOIERII

 

Stau și cântă molcom la fereastră

Strada îi înalță din ciment

Omenirea plânge ca o proastă -

- Ca o țeavă de eșapament

 

Gunoierii-și cântă tragedia

Fluturi măturând pe caldarâm

Unde Dumnezeu s-a dus vecia

Și mireasma florii de salcâm?

 

Îi pudrează luna-n praf de cretă

Sunt al nopții fascinant decor

Împărțind sub geam de Julietă

Vodca și amarul pâinii lor

 

Către ora patru dimineața

Par vremelnici, mesianici hoți

Se ridică și-și culeg viața –

Fiecare-un tomberon cu roți –

 

Bufnițele pleacă la culcare

Noi, în somnul derutant pierim.

Gunoierul e o provocare:

Este cel mai veșnic anonim

 

Dar să fiu la modă cu prostia

Cartea-n stradă brusc am aruncat

Cine să-mi citească poezia?

Doar un gunoier s-a aplecat

Și mirat că Dumnezeu îi scrie

I-a răspuns cu-această poezie.

 

 

IARNĂ DEODATĂ

 

Păsările-acestea nu mai stau pe la noi

Se tot uită mirate cum ne facem morminţi

Doamne unde ne duci şi pe noi amândoi

Că am fost şi fierbinţi şi părinţi şi cuminţi

 

Păsările-acestea nu mai au adăpost

Gata-i şi toamna şi îngheaţă-n copaci

Doamne de ce nu ne dai altul rost

Doamne Tu poţi alţi copii să mai faci

 

Păsările-acestea vor muri pe aici

Vine frigul în munţi şi o vreme de-apoi

Dacă Tu ne-ai făcut – de ce Doamne ne strici?

De ce păsări suntem numai noi amândoi?

 

Femeie tu uită-te cât mai bine la mine

Nu urc iar la Cer, nu urc fără tine.

 

#     #     #

Care lup nebun şi-ascuns

M-a-ntrebat cine sunt eu

M-a oprit în drum spre Cluj

În vremea lui Dumnezeu?

 

Ce dorea o fiară iar

De la trupul lui Dăncuş?

Nu mă lasă nici măcar

Să ajung până la Cluj

 

Am trecut de lup sfios

Cu trei paşi în sac aduşi

Munţii m-au rugat sfios

Să continui către Cluj

 

I-am luat şi pe cei duşi

Din momentul carpatin

Am ajus pe seară-n Cluj

Fără să îi spun că vin

 

 UNDE?

Mi-i atât de dor de casă

Că biserică mi-i claia

Şi cât am lipsit la masă

A crecut cât himalaya

 

Mi-i atât de dor de-acasă

Că se dau în spate munţii

De prin ţara asta arsă

Ce o port în dosul frunţii

 

Mi-i aşa de dor de tine

Draga mea femeie blândă

Că nu-i apă pusă-n pâine

Cât mi-au dat ăştia osândă

 

Mi-i aşa de dor de ţară

Că aş pune punct şi gata

De n-ar fi o exemplară

Groapă - străjuind lopata

 

Tot lucrând pentru o ţară

N-am aflat că mi-au pus cruce.

S-au gândit s-o vândă iară.

Acum - unde mă voi duce?

 

 

DESCIFRARE

 

Pe cine Doamne să zdrobeşti în teascul

Acestui an pierdut printre cuvinte

Nu vezi şi Tu cum amurgesc în fastul

Unei iubiri – şi nu-mi aduc aminte

 

De sânii ei ce mă orbeau pe vremuri

- Caligrafia paşilor pe-omături -

De fânu-n care nici nu poţi să tremuri

De-atâta istoveală strânsă-n pături

 

Atâta de pierdut s-o vezi cum vine

Cu genele-n luceferi aruncate

La cine Doamne Te răsteşti? La mine?

La iadul iernii ăsteia ciudate?

 

Compătimit de Tine Doamne unde-s?

La ce-mi slujesc şi sângele şi trupul?

La ce M-ai dezbrăcat de tot de Frunze?

De ce-a plecat şi prietenul meu, lupul?

 

La ce ninsoarea-mi pleacă din cornee?

E-aşa frumos şi uită-Te cum vine

Scriind pe gheaţa lumii – o femeie.

O Doamne, nu Te mai răsti la mine

 

Că uite, noaptea calcă iar pe mine

De parcă-aşa a fost şi înainte

Atâta vreau – s-o văd pierdut cum vine

Şi să-mi aduc şi-acum de ea aminte

 

 

ŞI STÂLPII RÂDEAU

 

Pe-aicea n-ai cum să fii viu sub lumină

Toţi stâlpii electrici se-aruncă pe tine

Armata de morţi ca un cor de străini

Îţi strigă să taci că aşa-ţi va fi bine

 

Dar uite că nu. Că nu tac. Şi mi-e bine.

Aşa pot ascunde un munte în casă

Respir oseminte. Aş bea. Cu oricine.

Dar fluturi de noapte-mi fac inima – masă.

 

Acum nicidecum nicăieri şi niciunde

Nu pot să fac masă din inima mea

Acum o-nchisoare în mine se-ascunde

Pe unde să scap? Să ajung undeva?

 

O, Doamne, opreşte! N-am cum să tresar

La vocea pe care pe munte aveai

Nu pot să mă-nham la o iederă iar

O, Doamne, opreşte! Tu atâţia mai ai!

 

Aşa m-am rugat. Şi toţi stâlpii râdeau.

Un om aşteptam. Numai stele cădeau.

 

Mă-ntreb şi acum sub lumina curată

De ce steaua mea nu mai cade odată?