Se afișează postările cu eticheta Stefan Doru Dancus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Stefan Doru Dancus. Afișați toate postările

vineri, 8 august 2025

Medalion poetic - Ștefan Doru DĂNCUȘ


 GUNOIERII

 

Stau și cântă molcom la fereastră

Strada îi înalță din ciment

Omenirea plânge ca o proastă -

- Ca o țeavă de eșapament

 

Gunoierii-și cântă tragedia

Fluturi măturând pe caldarâm

Unde Dumnezeu s-a dus vecia

Și mireasma florii de salcâm?

 

Îi pudrează luna-n praf de cretă

Sunt al nopții fascinant decor

Împărțind sub geam de Julietă

Vodca și amarul pâinii lor

 

Către ora patru dimineața

Par vremelnici, mesianici hoți

Se ridică și-și culeg viața –

Fiecare-un tomberon cu roți –

 

Bufnițele pleacă la culcare

Noi, în somnul derutant pierim.

Gunoierul e o provocare:

Este cel mai veșnic anonim

 

Dar să fiu la modă cu prostia

Cartea-n stradă brusc am aruncat

Cine să-mi citească poezia?

Doar un gunoier s-a aplecat

Și mirat că Dumnezeu îi scrie

I-a răspuns cu-această poezie.

 

 

IARNĂ DEODATĂ

 

Păsările-acestea nu mai stau pe la noi

Se tot uită mirate cum ne facem morminţi

Doamne unde ne duci şi pe noi amândoi

Că am fost şi fierbinţi şi părinţi şi cuminţi

 

Păsările-acestea nu mai au adăpost

Gata-i şi toamna şi îngheaţă-n copaci

Doamne de ce nu ne dai altul rost

Doamne Tu poţi alţi copii să mai faci

 

Păsările-acestea vor muri pe aici

Vine frigul în munţi şi o vreme de-apoi

Dacă Tu ne-ai făcut – de ce Doamne ne strici?

De ce păsări suntem numai noi amândoi?

 

Femeie tu uită-te cât mai bine la mine

Nu urc iar la Cer, nu urc fără tine.

 

#     #     #

Care lup nebun şi-ascuns

M-a-ntrebat cine sunt eu

M-a oprit în drum spre Cluj

În vremea lui Dumnezeu?

 

Ce dorea o fiară iar

De la trupul lui Dăncuş?

Nu mă lasă nici măcar

Să ajung până la Cluj

 

Am trecut de lup sfios

Cu trei paşi în sac aduşi

Munţii m-au rugat sfios

Să continui către Cluj

 

I-am luat şi pe cei duşi

Din momentul carpatin

Am ajus pe seară-n Cluj

Fără să îi spun că vin

 

 UNDE?


Mi-i atât de dor de casă

Că biserică mi-i claia

Şi cât am lipsit la masă

A crecut cât himalaya

 

Mi-i atât de dor de-acasă

Că se dau în spate munţii

De prin ţara asta arsă

Ce o port în dosul frunţii

 

Mi-i aşa de dor de tine

Draga mea femeie blândă

Că nu-i apă pusă-n pâine

Cât mi-au dat ăştia osândă

 

Mi-i aşa de dor de ţară

Că aş pune punct şi gata

De n-ar fi o exemplară

Groapă - străjuind lopata

 

Tot lucrând pentru o ţară

N-am aflat că mi-au pus cruce.

S-au gândit s-o vândă iară.

Acum - unde mă voi duce?

 

 

DESCIFRARE

 

Pe cine Doamne să zdrobeşti în teascul

Acestui an pierdut printre cuvinte

Nu vezi şi Tu cum amurgesc în fastul

Unei iubiri – şi nu-mi aduc aminte

 

De sânii ei ce mă orbeau pe vremuri

- Caligrafia paşilor pe-omături -

De fânu-n care nici nu poţi să tremuri

De-atâta istoveală strânsă-n pături

 

Atâta de pierdut s-o vezi cum vine

Cu genele-n luceferi aruncate

La cine Doamne Te răsteşti? La mine?

La iadul iernii ăsteia ciudate?

 

Compătimit de Tine Doamne unde-s?

La ce-mi slujesc şi sângele şi trupul?

La ce M-ai dezbrăcat de tot de Frunze?

De ce-a plecat şi prietenul meu, lupul?

 

La ce ninsoarea-mi pleacă din cornee?

E-aşa frumos şi uită-Te cum vine

Scriind pe gheaţa lumii – o femeie.

O Doamne, nu Te mai răsti la mine

 

Că uite, noaptea calcă iar pe mine

De parcă-aşa a fost şi înainte

Atâta vreau – s-o văd pierdut cum vine

Şi să-mi aduc şi-acum de ea aminte

 

 

ŞI STÂLPII RÂDEAU

 

Pe-aicea n-ai cum să fii viu sub lumină

Toţi stâlpii electrici se-aruncă pe tine

Armata de morţi ca un cor de străini

Îţi strigă să taci că aşa-ţi va fi bine

 

Dar uite că nu. Că nu tac. Şi mi-e bine.

Aşa pot ascunde un munte în casă

Respir oseminte. Aş bea. Cu oricine.

Dar fluturi de noapte-mi fac inima – masă.

 

Acum nicidecum nicăieri şi niciunde

Nu pot să fac masă din inima mea

Acum o-nchisoare în mine se-ascunde

Pe unde să scap? Să ajung undeva?

 

O, Doamne, opreşte! N-am cum să tresar

La vocea pe care pe munte aveai

Nu pot să mă-nham la o iederă iar

O, Doamne, opreşte! Tu atâţia mai ai!

 

Aşa m-am rugat. Şi toţi stâlpii râdeau.

Un om aşteptam. Numai stele cădeau.

 

Mă-ntreb şi acum sub lumina curată

De ce steaua mea nu mai cade odată?

 

miercuri, 5 iulie 2017

Colecţia SCRISUL DE AZI a Editurii SINGUR pentru a doua jumătate a anului 2017


Editura SINGUR a înfiinţat Colecţia SCRISUL DE AZI. Vor fi tipărite cărţi ale autorilor români în 50 exemplare (poezie, proză, eseu, teatru, interviuri, reportaje, jurnale, memorialistică, epigrame etc.), format A5, 90-100 pagini fiecare (text alb-negru, fără imagini), coperta color, laminată.
Această colecţie este posibilă datorită sprijinului unui sponsor ce doreşte să rămână anonim.


Autorii interesaţi vor achita 500 lei în contul de mai jos:
Asociaţia GRUP MEDIA SINGUR – ALIANŢA ARTELOR
Loc. Târgovişte, jud. Dâmboviţa
OP 1, Ghişeu 3, CP 19
CUI/ CIF: 339 06 907
Cont BCR Târgovişte
IBAN: RO 94 RNCB 0128 1441 5407 0001

SAU:

Card Banca Transilvania:
Nume: BUMB GRIGORE MARINEL
Cod Swift: BTRLRO22DBA
Cont IBAN: RO 66 BTRL 01 601 201 P 945 81 XX - PENTRU LEI
Nume: BUMB GRIGORE MARINEL
Cod Swift: BTRLRO22DBA
Cont IBAN: RO 41 BTRL 016 042 01 P 94581 XX - PENTRU EURO
Banca Transilvania, Târgovişte
Jud. Dâmbovița

Contact: Mail: dorudancus@gmail.com

Telefon: 072-444.35.87
Adresă poştală: Editura SINGUR
OP 1, GHIŞEU 3, CP 19
Loc. Târgovişte, jud. Dâmboviţa

OFERIM:
1.ISBN GRATUIT
2.Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale GRATUIT
3.Expediere prin Poşta Română (în România) GRATUIT
4.Tehnoredactare GRATUIT
5.Realizare copertă GRATUIT
6.Cele 10 exemplare pentru Biblioteca Naţională, incluse în preţ
7.Mediatizare prin GMS-AA (cu posibilităţi de înscriere în Grup Media SINGUR-Alianţa Artelor)
8.2 postări GRATUITE fragmente de carte pe site-ul cultural interactivwww.revistasingur.ro (peste. 10.000 membri)
9.Fără limită de vârstă
10.Fără condiţii debutanţi

CERINŢE:
1.Primim manuscrise culese la calculator, cu diacritice.
2.Autorul decide dacă îi apare fotografia sau nu.
3.Corectura aparţine autorului
 (la cerere o poate face, contra cost, şi editura).

Petru Jipa
Ştefan Lucian Mureşanu
Ioan Adrian Mironov
Ştefan Doru Dăncuş
Constantin Mironescu
Constantin Zavati
Cristina Balaj Mihai
Rodica Brad Pauna
Viorel Birtu-Pîrăianu
Mariana Stoica
Tudor Petcu
Vasile Dan Marchiş
Llelu Nicolae Vălăreanu Sârbu
Anghel Zamfir Dan
Melania Rusu Caragioiu
Cristian Ovidiu Dinică
Constantin Mîndruță
Al Francisc
Nicolae E. Braniște
Nicolae Nistor
Ioana Geier
Daniela Stan
Dominic Diamant
Nicuță Ioan Lungu
Dan David
Petru Cozma
Florica Ghigeanu

miercuri, 29 martie 2017

Comunicat Editura Singur Târgovişte - martie 2017


- înscrierile continuă –
Autori înscrişi în Colecția SCRISUL DE AZI pentru anul editorial 2017:
Petru Jipa
Ştefan Lucian Mureşanu
Ioan Adrian Mironov
Ştefan Doru Dăncuş
Ioan Dragoş
Constantin Mironescu
Constantin Zavati
Cristina Balaj Mihai
Rodica Brad
Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou
Dorin Dumitru
Eugen Evu
Viorel Birtu-Pîrăianu
Mariana Stoica
Tudor Petcu
Vasile Dan Marchiş
Llelu Nicolae Vălăreanu Sârbu
Anghel Zamfir Dan
Melania Rusu Caragioiu
Vavila Popovici
Dan Șalapa
Olimpia Mititelu
Cristian Ovidiu Dinică
Mihaela Banu
Marius Horvath
Constantin Mîndruță
Mariana Gurza
Al Francisc
Nicolae E. Braniște
Nicolae Nistor
Ioana Geier
Daniela Stan
Dominic Diamant
Nicuță Ioan Lungu
Grigorie M. Croitoru
PENTRU CEI CARE NU CUNOSC CONDIȚIILE ÎNSCRIERII, LE PUNEM MAI JOS:
Editura SINGUR a înfiinţat Colecţia SCRISUL DE AZI. Vor fi tipărite cărţi ale autorilor români în 50 exemplare (poezie, proză, eseu, teatru, interviuri, reportaje, jurnale, memorialistică, epigrame etc.), format A5, 90-100 pagini fiecare (text alb-negru, fără imagini), coperta color, laminată.
Această colecţie este posibilă datorită sprijinului unui sponsor ce doreşte să rămână anonim.
Autorii interesaţi vor achita 500 lei în contul de mai jos:
Asociaţia GRUP MEDIA SINGUR – ALIANŢA ARTELOR
Loc. Târgovişte, jud. Dâmboviţa
OP 1, Ghişeu 3, CP 19
CUI/ CIF: 339 06 907
Cont BCR Târgovişte
IBAN: RO 94 RNCB 0128 1441 5407 0001
SAU:
Card Banca Transilvania:
Nume: BUMB GRIGORE MARINEL
Cod Swift: BTRLRO22DBA
Cont IBAN: RO 66 BTRL 01 601 201 P 945 81 XX - PENTRU LEI
Nume: BUMB GRIGORE MARINEL
Cod Swift: BTRLRO22DBA
Cont IBAN: RO 41 BTRL 016 042 01 P 94581 XX - PENTRU EURO
Banca Transilvania, Târgovişte
Jud. Dâmbovița
Contact: Mail: dorudancus@gmail.com
Telefon: 072-444.35.87
Adresă poştală: Editura SINGUR
OP 1, GHIŞEU 3, CP 19
Loc. Târgovişte, jud. Dâmboviţa
OFERIM:
1.ISBN GRATUIT
2.Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale GRATUIT
3.Expediere prin Poşta Română (în România) GRATUIT
4.Tehnoredactare GRATUIT
5.Realizare copertă GRATUIT
6.Cele 10 exemplare pentru Biblioteca Naţională, incluse în preţ
7.Mediatizare prin GMS-AA (cu posibilităţi de înscriere în Grup Media SINGUR-Alianţa Artelor)
8.2 postări GRATUITE fragmente de carte pe site-ul cultural interactivwww.revistasingur.ro (peste. 10.000 membri)
9.Fără limită de vârstă
10.Fără condiţii debutanţi
CERINŢE:
1.Primim manuscrise culese la calculator, cu diacritice.
2.Autorul decide dacă îi apare fotografia sau nu.
3.Corectura aparţine autorului (la cerere o poate face, contra cost, şi editura).

vineri, 17 februarie 2017

Comunicat Editura SINGUR Târgovişte – februarie 2017


Autori înscrişi în Colecția SCRISUL DE AZI pentru anul editorial 2017:


Petru Jipa
Ştefan Lucian Mureşanu
Ioan Adrian Mironov
Ştefan Doru Dăncuş
Ioan Dragoş (foto copertă)
Constantin Mironescu
Constantin Zavati
Cristina Balaj Mihai
Rodica Brad Păuna
Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou
Dorin Dumitru
Eugen Evu
Viorel Birtu-Pîrăianu
Mariana Stoica
Tudor Petcu
Vasile Dan Marchiş
Llelu Nicolae Vălăreanu Sârbu
Anghel Zamfir Dan
Melania Rusu Caragioiu
Vavila Popovici
Dan Șalapa
Olimpia Mititelu
Cristian Ovidiu Dinică
Mihaela Banu
Marius Horvath
Constantin Mîndruță
Mariana Gurza
Al Francisc
Nicolae E. Braniște
Nicolae Nistor
Ioana Geier
Daniela Stan


PENTRU CEI CARE NU CUNOSC CONDIȚIILE ÎNSCRIERII, LE PUNEM MAI JOS:


Editura SINGUR a înfiinţat Colecţia SCRISUL DE AZI. Vor fi tipărite cărţi ale autorilor români în 50 exemplare (poezie, proză, eseu, teatru, interviuri, reportaje, jurnale, memorialistică, epigrame etc.), format A5, 90-100 pagini fiecare (text alb-negru, fără imagini), coperta color, laminată.
Această colecţie este posibilă datorită sprijinului unui sponsor ce doreşte să rămână anonim.


Autorii interesaţi vor achita 500 lei în contul de mai jos:
Asociaţia GRUP MEDIA SINGUR – ALIANŢA ARTELOR
Loc. Târgovişte, jud. Dâmboviţa
OP 1, Ghişeu 3, CP 19
CUI/ CIF: 339 06 907
Cont BCR Târgovişte
IBAN: RO 94 RNCB 0128 1441 5407 0001

SAU:

Card Banca Transilvania:
Nume: BUMB GRIGORE MARINEL
Cod Swift: BTRLRO22DBA
Cont IBAN: RO 66 BTRL 01 601 201 P 945 81 XX - PENTRU LEI
Nume: BUMB GRIGORE MARINEL
Cod Swift: BTRLRO22DBA
Cont IBAN: RO 41 BTRL 016 042 01 P 94581 XX - PENTRU EURO
Banca Transilvania, Târgovişte
Jud. Dâmbovița

Contact: Mail: dorudancus@gmail.com

Telefon: 072-444.35.87
Adresă poştală: Editura SINGUR
OP 1, GHIŞEU 3, CP 19
Loc. Târgovişte, jud. Dâmboviţa

OFERIM:
1.ISBN GRATUIT
2.Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale GRATUIT
3.Expediere prin Poşta Română (în România) GRATUIT
4.Tehnoredactare GRATUIT
5.Realizare copertă GRATUIT
6.Cele 10 exemplare pentru Biblioteca Naţională, incluse în preţ
7.Mediatizare prin GMS-AA (cu posibilităţi de înscriere în Grup Media SINGUR-Alianţa Artelor)
8.2 postări GRATUITE fragmente de carte pe site-ul cultural interactivwww.revistasingur.ro (peste. 10.000 membri)
9.Fără limită de vârstă
10.Fără condiţii debutanţi

CERINŢE:
1.Primim manuscrise culese la calculator, cu diacritice.
2.Autorul decide dacă îi apare fotografia sau nu.
3.Corectura aparţine autorului (la cerere o poate face, contra cost, şi editura).

vineri, 12 august 2016

Apariţii editoriale demne de consemnat

                   
În cadrul Caravanei culturale organizată de Marian Bărăscu, Puiu Răducan ş.a. în colaborare cu Ioan Romeo Roşiianu şi revista eCreator am primit  la Baia Mare de la Constantin Triţă, considerat „ultimul poet romantic al Olteniei” volumul de poeme „Patimi şi iubiri”, Colecţia POEŢII SECOLULUI XXI, Editura Inspirescu, 2016. Despre poemele Domniei Sale Liliana Boian Terziu afirmă în prefaţa cărţii: „Poezia de dragoste a lui Constantin Triţă se subordonează trecerii implacabile a timpului, se asonează spaţiului, se abandonează naturii, se supune sentimentelor celor mai fireşti, se răzvrăteşte împotriva amintirilor, cheamă speranţe, inventează nemărginiri, creează anotimpuri…”
Vă propun poemul PASIUNE: „Simt uscăciune-n suflet când pleci/Amândoi mistuim depărtarea,/Rostu-i făcut pe aceste poteci,/Spirale ce-aşteaptă-nserarea./Ţine-mă strâns lângă tine s-aud,/Aripi crescând în gustul de sânge,/Plouă şi în tine m-ascund,/Afară nu-i loc să poţi plânge”. Păstrând proporțiile, consider că poetul Constantin Triță este urmașul de drept al lui George Țărnea, având aceeaşi poezie melancolică, de iubire şi dragoste pentru minunăţiile care ne înconjoară, una dintre minunăţii fiind, desigur, femeia!
Cu prietenie, aşa cum spune autoarea, am primit la Ulmeni cartea „Asta-s eu!...”, Editura Napoca Nova, 2016, a colegei de la Liga Scriitorilor Maramureş prof. Olimpia Mureşan. Preotul Ilie Bucur Sărmăşanul consideră că: „Doamna profesoară Olimpia Mureşan, publicist şi scriitoare în devenire, ne surprinde cu o nouă carte, una care se vrea a fi un album de familie, o viaţă de familie, a înaintaşilor Domniei Sale, cu bunele şi relele aferente timpului respectiv.(…)Este o altă dovadă că omul, scriitorul şi profesorul Olimpia Mureşan, o trestie în bătaia vremurilor, dar una gânditoare, nu va fi atât de uşor de învins de aburii vremelnici şi de picăturile ploilor acide ale prezentului”.
Cu bucurie vă semnalăm cea mai recentă carte a scriitorului şi editorului Ştefan Doru Dăncuş, „Manual de gesturi inutile”, Editura SINGUR, Târgovişte, 2016. Poate că cel mai bine este să-l lăsăm pe autor să ne prezinte ideea de la care a pornit demersul său literar: „Ne-am născut în România, o ţară care a fost salvată de la dispariţie de două instituţii fundamentale – crâşma şi Biserica”. Este o carte pe care o citeşti cu repeziciune şi plăcere deoarece în ea Ştefan Doru Dăncuş ne prezintă crâmpeie din viaţa lui şi din vremurile dinainte de 1989. Iată o scurtă mărturisire din acest „manual”(pag. 79): „Mi-am tot propus că mă voi apuca de ordonat sutele de hârtii mâzgălite în pripă. Când să reuşesc să-mi conving iubita de ceea ce spun (cum că aş fi scriitor), încep să mă lamentez. Simţi nevoia de compătimire?mă întreabă iar eu îi răspund cu sinceritate că da. Mă strânge la piept. Nu mi-am pus niciodată problema dacă, la rândul ei, are câteodată nevoie de sprijin”.
Am primit, prin poştă şi revista de cultură, civilizaţie şi atitudine morală SINGUR, nr. 43, ianuarie-iunie 2016, unde pe prima copertă sunt afişaţi câştigătorii concursului de poezie  „Peregrinări”, ediţia a VIII-a, iar pe ultima copertă structura Grupului Media Singur şi subredacţiile din România şi străinătate.
În acest număr semnează: Dorina Şişu, Viorel Ploieşteanu, Emanuel Pope, Afric Mcglinchey, Alan Patrick Traynor, Billy Ramsell, Breda Wall Ryan, Christine Murray, Damian Smith, David Butler, Dean Browne, Edward O’Dwyer, Eileen Sheehan, Eleanor Hooker, Eugene O’Connell, John W. Sexton, Leeanne Quinn, Maeve O’Sullivan, Mary O’Donnel, Nessa O’Mahony, Noel Duffy, Paul Casey, Roisin Kelly, Dorina Brânduşa Landen, Claudia Bota, Dan Bodea, Darie Ducan, Victor Nicolae Ciobanu, Mioara Băluţă, Diana Adriana Matei, Lucia Pătraşcu, Mihai Antonescu, Mariana Zavati Garner, Ştefan Lucian Mureşanu, Aureliu Goci, Tudor Petcu, Gabriela Mimi Boroianu, Ottilia Ardeleanu, Tudor Petcu, Lucian Gruia, Emilia Dănescu, Gelu Dragoş, Eugen Evu, Ioan Adrian Mironov, Gabriela Verban, Al Francisc, Dan Negară, Darie Lăzărescu, Ioana Cătălina Diaconescu şi Ştefan Doru Dăncuş.
 Aşa cum a spus, în secolul trecut Ramon Gomez de la Serna, „Cartea este o pasăre cu mai mult de o sută de aripi gata de zbor”, ferice de cei care scriu, primesc şi CITESC CU ADEVĂRAT.


                                                                              Gelu Dragoş

joi, 15 octombrie 2015

Scriitorii maramureşeni Ioan Romeo Roşiianu şi Alexa Gavril Bâle în numărul pe septembrie al revistei “Singur”

Am intrat în posesia celui mai recent număr al revistei de cultură şi civilizaţie “SINGUR” ( nr. 42, pe lunile iulie, august, septembrie) editată de Grupul media SINGUR, director poetul Ştefan Doru Dăncuş.
Semnează în acest număr: Mihai Antonescu, Ania Dana Cazan, Viorel Birtu-Pîrăianu, Petruţ Pârvescu (interviu cu scriitorul Ştefan Doru Dăncuş), Ion Ţoanţă, Dan Goglează (în dialog cu Liviu Antonesei sau invers), Leonard Ancuţa, Alexandru V. Dan, Gabriel Cazan, Constantin T. Ciubotaru, Laura Cătălina Dragomir, Ioan M. Şerban, Dumitru Sava, Dumitru Sârghie, Dan Bodea, Mădălina Maria Dăncuş, Adriana Lisandru, Gabriel Gherbăluţă, Ion Roşioru (despre cartea PREZENŢE ÎN AGORA LITERARĂ, de Teo Cabel), Ioan Romeo Roşiianu (despre cartea “PRIVIRI ÎN INTERIOR” autor Ioan Potop), Alexa Gavril Bâle, Anghel Zamfir Dan, Ion C. Gociu, Carmen Georgeta Popescu, Dorina Şişu, Eugen Evu, Ştefan Doru Dăncuş. Felicitări!

                                                                                                 GDL
P.S. Revista costă 15 lei şi poate fi comandată la redacţia din Târgovişte, scriind pe mail: editurasingur@gmail.com



joi, 16 iulie 2015

A apărut revista SINGUR, nr. 41/ 2015 (iunie)

Semnează în acest număr: Olimpiu Nuşfelean, Viorel Ploeşteanu, Călin Derzelea, Alexandra Mihalcea (un interviu cu poeta Nora Iuga), Dan Goglează şi Liviu Antonesei (sau invers, într-un incitant dialog), Remus Foltoş (un fragment din interviul cuprins în volumul "Ştefan Doru Dăncuş sau Agonia indiferenţei), Ion Scorobete, Simion Cozmescu, Mihai Antonescu, Ana Ardeleanu, Arhim. Mitu Costel-Cosma, Dan Bodea, Georgian Ghiţă, Ioana Iacob, Ioan Dragoş, Ioan C. Gociu, Doina Rândunica Anton, Emilia Dănescu (despre artistul plastic Cătălina Drăgulin), Grigorie M. Croitoru, Ladislau Daradici, Maria V. Croitoru, Ştefan Teodor Cabel (despre cartea "Umeri de flori", de Ana Maria Gîbu), Laurenţiu Belizan, Domniţa Neaga (despre cartea "Sfeşnic în rugăciune" a lui Traian Vasilcău), Liviu Andrei, Ştefan Doru Dăncuş.
Revista costă 15 lei şi poate fi comandată pe mail: editurasingur@gmail.com sau la nr. de telefon: 072/444.35.87.


                                                                             

vineri, 29 noiembrie 2013

Antologiile revistei SINGUR

În atenţia autorilor de limbă română
La 4 ani de la prima apariție a Antologiilor Revistei SINGUR, fenomen literar internațional al anului 2010, Editura SINGUR vă invită să participați la alte 2 antologii (de poezie şi de proză scurtă sau fragmente de roman), sub același generic și în aceleași condiții financiare.
Condiţii de participare:
1. Se primesc numai materiale culese pe calculator, cu diacritice, font Times New Roman, corp literă 12, spaţiere între rânduri de 1,5, format word.doc. Materialele nu vor depăşi 3 (trei) pagini format A4. Acestea vor fi trimise până la data de 30 ianuarie 2014 pe mail: dorudancus@gmail.com sau poştal, pe suport electronic (CD sau DVD) pe adresa: Editura SINGUR, O.P. 1, Ghișeu 3, C.P. 19, loc. Târgovişte, jud. Dâmboviţa. Apariţia celor două antologii, inclusiv expediţia volumelor către autori se va realiza (şi se va încheia) până la data de 1 martie 2014.
2. Se vor ataşa o fotografie scanată în format jpg şi un scurt CV literar.
3. Autorii confirmați de Grupul Consultativ vor participa financiar la cheltuielile tipografice cu suma de 100 lei. Serviciile de prepress, corectura, taxele de expediţie poştală şi resursele necesare mediatizării vor fi suportate integral de Editura SINGUR, care editează aceste lucrări.
Suma poate fi expediată în următoarele moduri:
  • Card Banca Transilvania:
  • Nume: BUMB GRIGORE MARINEL
  • Cod Swift: BTRLRO22DBA
  • Cont IBAN: RO 66 BTRL 01 601 201 P 945 81 XX - PENTRU LEI
  • Nume: BUMB GRIGORE MARINEL
  • Cod Swift: BTRLRO22DBA
  • Cont IBAN: RO 41 BTRL 016 042 01 P 94581 XX - PENTRU EURO
  • Banca Transilvania, Târgovişte, Jud. Dâmbovița
  • Plăţi externe (prin Western Union sau MoneyGram):
  • Nume: Grigore Marinel Bumb
  • CNP: 1680804244212
  • Loc. Târgovişte, Jud. Dâmboviţa
Vă rugăm să păstraţi chitanţele de la bănci sau oficii poştale de unde faceţi această plată şi să vă indicaţi adresa poştală exactă. Anunţaţi efectuarea depunerii prin mail: dorudancus@gmail.com sau telefon: 072-444.35.87.
Serviciile de prepress, corectura, taxele de expediţie poştală şi resursele necesare mediatizării vor fi suportate integral de Editura SINGUR, care editează aceste lucrări.
4. Fiecare autor va primi câte 5 (cinci) exemplare din antologia în care a apărut.
5. Antologiile vor beneficia de o intensă campanie de mediatizare pe mai multe site-uri culturale din ţară şi din străinătate, în diverse publicaţii on line din ţară şi din străinătate şi în diverse publicaţii tipărite. De asemenea, vor fi prezentate publicului cu ocazia unor întruniri culturale, cenacluri, tabere de creaţie etc. Autorii vor fi ţinuţi la curent în permanenţă cu stadiul mediatizării scrierilor lor.
Campania de mediatizare va fi făcută de Grup Media SINGUR.
6. Selecția și aprobarea autorilor va fi făcută de următorul Grup Consultativ:
Grigore Timoceanu
Eugen Evu
Ștefan Doru Dăncuș
7. Informaţii suplimentare: dorudancus@gmail.com; telefon: 072-444.35.87

Director general Grup Media SINGUR,

Ștefan Doru Dăncuș

vineri, 22 noiembrie 2013

Vă reamintim lansările Editurii SINGUR la Târgul Internațional de Carte GAUDEAMUS – Bucureşti, 2013 care mai sunt



Sâmbătă, 23 noiembrie 2013
Ora 16.00: Lansări de carte în prezenţa autorilor
Rodi Vinau – Fructe amare/ Frutti amari (poezie, ediție bilingvă)
Vali Nițu – Trilogia ”Scorpionul din pragul alb”
Dan Șalapa – Antiphonia Epicus și Re-copilăria pe săritelea
Grig Gociu – Căminul Racoviță
Ștefan Doru Dăncuș - Întoarcerea poetului risipitor
Prezentarea Proiectului „O altfel de istorie a literaturii române contemporane”
Mihai Antonescu, Emilia Dănescu – vol.1 & vol.2
Prezentarea Revistei SINGUR în format tipărit şi Suplimentul SINGUR pentru ROŞIA MONTANĂ
Fondator: Ştefan Doru Dăncuş

Duminică, 24 noiembrie 2013
Ora 12.00: Lansări de carte în prezenţa autorilor
George Ioniță – Cuvinte tăcute
Constantin Predescu-Neacșu – Labirintul vieții
Camelia Iuliana Radu – Tangerine tango
Prezentarea Proiectului SCRIITORI ÎN MANUSCRIS
Camelia Iuliana Radu – ”Caietul roşu”
Ștefan Doru Dăncuș: Avocații Cerului

Persoane de contact:
Ştefan Doru Dăncuş – 0724 443587; dorudancus@gmail.com
Emilia Dănescu – 0722 791478; emilia_danescu@yahoo.com