Poesis - Alexandru PETRIA

 

cealaltă odisee

zeii au murit într-un accident de autocar

pe autostrada spre delphi.

presa a scris c-au fost niște bătrâni ciudați

cu fulgere în rucsacuri.

poliția a ridicat din umeri.

de-atunci, cerul s-a închis,

televizoarele nu mai prind niciun dumnezeu.

odiseu s-a întors —

nu pe mare, ci pe șosele căscate -

vene ale unui pământ vechi și arțăgos,

cu un ford roșu ce-și bâlbâie gps-ul.

pulsul îi bătea ca o tobă

într-un cort de circ umflat de părăsire.

troia e un cartier de blocuri amețite,

unde copiii suflă foc cu brichete

și seringile sunt fluiere.

hector vinde shaorma,

spune că războiul a fost o beție colectivă.

sirenele fac live - uri pe onlyfans.

vocea lor — o pungă de plastic muiată în vânt.

odiseu dă scroll cu mâna tremurândă —

nu de dor, cât prea mult gol.

scila e dealer, caribda dansatoare.

amândouă bagă în vene

ceva ce nici zeii n-au fumat.

swipe pe dreapta. motel.

cada cu sânge, oglinda — reclamă la antidepresive;

realitate curge de pe ecran ca o autobiografie amânată.

circe face retreaturi cu ayahuasca în bali.

te învață să vomiți sufletul în boluri ceramice,

îți zice că porcul din tine merită compasiune.

ulise i-o pune și pleacă.

ca un câine care nu latră, doar mușcă și dispare.

ajunge la calipso —

zece milioane de followeri,

like-uri ofrande pe un altar digital.

îi oferă nemurirea sub formă de engagement.

el dorește altceva,

vrea rufele uscate la soarele pe care-l știe

și vocea penelopei când înjură că se ia apa.

telemach fumează pe balcon

într-o garsonieră din itaca,

face podcasturi despre tați absenți,

cu vocea de curent scurs dintr-o baterie slabă.

sau se spânzură la duș cu o curea vegană.

a lăsat un post-it:

„ulise, n-ai fost decât o legendă second-hand.”

penelopa n-a țesut nimic.

cinci amanți, patru terapii, două avorturi.

și-a croit singură viața

cu o foarfecă ruginită, direct în carne.

spune că nu-l recunoaște.

și să nu mai sune după zece.

odiseu intră în bloc.

nicio menajeră nu tresare,

se descalță.

pe masă, o sticlă de vodcă și resturi de la catering.

penelopa îl privește,

mai bătrână decât o țară care-a pierdut toate războaiele.

în bucătărie, la lumina strânsă de gât,

odiseu înțelege:

acasă nu e un loc,

acasă e regatul unde ai cui să taci