marți, 7 octombrie 2025

Comentarii la Scrisoarea Domnului Varujan Vosganian cu privire la indemnizația, de 50% din pensia cuvenită, pensionarilor membri ai Uniunilor de Creatori, potrivit Legii nr. 8/2006


Domnul Varujan Vosganian, Președintele Uniunii Scriitorilor din România, a lansat în circuitul public scrisoarea de mai jos prin care pune în discuție acordarea indemnizației de 50% din pensia brută cuvenită, în fiecare lună, după 1 septembrie 2024, pensionarilor membrii ai Uniunilor de Creatori, potrivit Legii nr. 8/2006.

Problema în discuție, în care s-a implicat Domnul Varujan Vosganian, prin această scrisoare, este următoarea: începând cu pensiile cuvenite pentru luna septembrie 2024, cei circa 14.061 de pensionari, membrii ai celor 9 uniuni de creatori, beneficiari ai indemnizaţiei acordate în baza art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006, au primit indemnizația la nivelul a 50% din pensia brută cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024, ceea ce este nelegal, și NU la nivelul de 50% din pensia brută cuvenită unei luni începând cu septembrie 2024.

Cele 9 Uniuni de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică sunt: 1) Uniunea Scriitorilor din România; 2) Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România; 3) Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România; 4) Uniunea Artiștilor Plastici din România; 5) Uniunea Teatrală din România; 6) Uniunea Cineaștilor din România; 7) Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România; 8) Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România; 9) Uniunea Arhitecților din România.

Pentru această acțiune, întreprinsă în vederea rezolvării unei probleme atât de importante, Domnul Vosganian (singurul dintre președinții celor 9 Uniuni de creatori, care se implică în rezolvarea acestei probleme) merită o statuie, dar procedura propusă este total greșită, așa după cum se va vedea din cele ce urmează.

Personal m-am ocupat intens, chiar începând cu septembrie 2024, de modul în care se poate ajunge la o rezolvare legală a acestei probleme, având publicate zeci de articole în numeroase ziare, reviste și site-uri, dintre care unele sunt prezentate în „Surse de documentare”, de la sfârșitul acestui material, prin care se demonstrează, pe bază de prevederi legale că:

1) și începând cu 1 septembrie 2024, indemnizaţia în discuție trebuie acordată tot la nivelul a 50% din pensia brută cuvenită în fiecare lună și NU la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024, și

2) se impune să se recalculeze diferența de indemnizație și să se acorde retroactiv, celor îndreptățiți, începând cu 1 septembrie 2024.

Demersul în discuție al Domnului Vosganian fiind demn de toată stima și de aprecierea celor circa 14.061 de pensionari ai celor 9 Uniuni de creatori, trebuie în același timp să se bucure de tot sprijinul din partea celor care pot contribui la rezolvarea optimă a acestei probleme; acesta sunt considerentele în baza cărora îmi permit să intervin (1) atât cu comentarii (C) la Scrisoarea Domnului Varujan Vosganian, (2) cât și cu propuneri  (P), pe cât posibil pe bază de temei legal și cu certă aplicabilitate practică, pentru reușita acestui demers.

 

Comentarii

 

C1. Procedurile și parcursurile propuse în scrisoare pentru acțiunea în justiție sunt fără șanse de reușită, fie și numai din următoarele considerente:

Parcursul 1 propus: „Formularea unei cereri de recalculare a drepturilor de pensie decurgând din Legea nr. 8/2006, de către fiecare membru al Uniunii, adresată Casei teritoriale de pensii de care aparțineți.”

Este o acțiune total greșită trimiterea celor circa 2.600 de membri ai Uniunii ca aceștia să se adreseze, fiecare separat, Casei teritoriale de pensii de care aparțin, prin care să solicite diferența de indemnizație, atâta timp cât problema nu este reglementată la nivelul Casei Naționale de Pensii.

În toate cazurile, răspunsul transmis fiecărui pensionar va fi, în mod sigur și categoric, numai de „NU”.

Cele circa 2.600 de cereri vor genera atât pierderi de timp, cât și cheltuieli inutile, atât în rândul pensionarilor respectivi, cât și în cadrul Caselor teritoriale de pensii.

C2. Nu se spune nimic despre temeiul legal și despre argumentația care trebuie invocată de fiecare pensionar, în baza cărora să se solicite recalcularea.

Altfel spus, pensionarii respectivi sunt trimiși în ceață: fiecare să facă o cerere argumentată după cum consideră fiecare.

C3. Parcursul 2 propus: „În ipoteza unui răspuns nefavorabil / a lipsei răspunsului în termen de 45 de zile, formularea unei cereri de chemare în judecată la tribunalul în raza căruia domiciliați.”

După primirea răspunsului, care va fi, așa după cum am mai arătat, în toate cazurile, în mod sigur numai nefavorabil pentru toți cei circa 2.600 de membri ai Uniunii, fiecare pensionar va trebui să procedeze la formularea unei cereri de chemare în judecată la tribunalul în raza căruia domiciliază.

Deci, urmează un alt parcurs prin care pensionarii respectivi sunt trimiși din nou în ceață: fiecare să facă o acțiune în justiție argumentată după cum consideră fiecare.

Altfel spus, conform acestei proceduri, totul este simplu și ușor: fiecare poet și fiecare scriitor pensionar face o (simplă) cerere, cu o argumentație, cu un temei legal, după cum se pricepe fiecare, prin care solicită recalcularea indemnizației în discuție și așteaptă să i se rezolve problema.

C4. Problema acțiunii în justiție, separat de fiecare pensionar, este foarte complexă fie și numai din următoarele considerente:

C4/1. În cazul în care se apelează la un avocat, distinct de fiecare pensionar, trebuie să știe că numai onorariul acestuia, pentru început, este de circa 3.000 de lei.

C4/2. Sunt pensionari care, începând cu 1 septembrie 2024, au pierdut lunar până la 4.000 de lei din indemnizație, dar sunt și alții care au pierdut numai 20 – 30 de lei.

Aceste diferențe trebuie avute în vedere în abordarea problemei în discuție în cazul în care se va intenta un proces la nivel Uniunii (singurul cu șanse mari de reușită), și s-ar stabili contribuția fiecărui pensionar, care, echitabil ar fi, să se stabilească sub cota de x% din pierderea de indemnizație a fiecăruia.

C4/3. Deci, în cazul în care se urmează această procedură, justiția, și așa sufocată cu zeci de mii de dosare pe rol, se va mai „îmbogăți” cu alte circa 2.600 de „dosare-maculatură”, care vor fi respinse pe bandă rulantă.

C4/4. Cele mai multe persoane sunt într-o mare eroare prin a considera că, în cazul în care, primul care va introduce acțiunea în justiție și ar obține o hotărâre favorabilă, în mod automat și toți ceilalți, aflați în aceeași speță, vor avea și ei câștig de cauză.

Eroarea acestor persoane constă în aceea că nu cunosc faptul că, în sistemul de drept din România,  practica judiciară nu este izvor de drept.

Dacă, spre exemplu, „X” a obţinut o hotărâre favorabilă într-un caz / speță identic cu al lui „Y”, nu există garanția că, acționând în justiție și „Y”, va obţine și acesta aceeaşi soluţie cu cea a lui „X”.

În speţe similare din punct de vedere juridic, soluțiile, hotărârile judecătorești sunt diferite, până la contradictorii.

 

Propuneri

 

P1. SOLUȚIA OPTIMĂ DE REZOLVARE este printr-o singură acțiune în justiție, la nivelul persoanei juridice Uniunea Scriitorilor din România, caz în care:

P1/1. Șansele de reușită ar fi de aproape 100%, în cazul în care acțiunea ar avea la bază o temeinică fundamentare, așa cum este prezentată în articolele din „Surse de documentare”, de la sfârșitul acestui material.

P1/2. Cheltuielile ar fi minime: cu o contribuție de numai 10% din pensia fiecărui pensionar în discuție, la nivelul Uniunii s-ar strânge o sumă de cel puțin 130.000 de lei, destul de mare pentru un asemenea demers.

P1/3. De pe urma unei asemenea acțiuni în justiție ar beneficia și cei foarte mulți pensionari care:

1) nu au încredere în reușita unei acțiuni individuale în justiție, fapt pentru care nu ar risca să piardă o sumă însemnată de bani, de cel puțin 3.000 de lei, cu acțiunea în justiție;

2) au pierderi de indemnizație mai mici, fapt pentru care, pentru asemenea diferențe nu riscă să piardă sume însemnate, de cel puțin 3.000 de lei, cu o acțiune în justiție despre care nu sunt siguri că vor câștiga.

● Menționez că, așa după cum am procedat și la întocmirea celorlalte articole pe această problemă, așa am procedat și acum: am supus analizei și acest material unora dintre specialiștii practicieni autentici din domeniul pensiilor și al dreptului muncii, care cu toții au fost de acord și cu temeinicia comentariilor din acest material, așa cum au fost de acord și cu argumentația, pe bază de temei legal, și din celelalte materiale întocmite.

● Pentru o edificare cât mai temeinică și mai completă asupra măsurilor care trebuie întreprinse pentru rezolvarea complexei probleme în discuție, anexez la prezente și:

1. Materialul necesar a fi avut în vedere pentru acțiunea în justiție.

2. Procedura care trebuie urmată pentru acțiunea în justiție.

 

Surse de documentare

pentru acțiune în justiție la nivelul Uniunea Scriitorilor din România

 

Erori în acordarea indemnizației stabilite prin Legea nr. 8/2006, acordate cu 1 septembrie 2024. Soluția de rezolvare.” 8 octombrie 2024. https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/erori-in-acordarea-indemnizatiei-stabilite-prin-legea-nr-8-2006-acordate-cu-1-septembrie-2024-solutia-de-rezolvare/

Soluția de rezolvare pentru beneficiarii indemnizaţiei de pensie în baza art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006.” 7 octombrie 2024. https://www.amosnews.ro/solutia-de-rezolvare-pentru-beneficiarii-indemnizatiei-de-pensie-in-baza-art-1-alin-3-din-legea-nr-8-2006/

Probleme și soluții privind cuantumul indemnizației stabilite prin Legea nr. 8/2006, cuvenită cu 1 septembrie 2024. 14 septembrie 2024. https://uzpr.ro/14/09/2024/despre-cuantumul-indemnizatiei-stabilite-prin-legea-nr-8-2006-cuvenita-cu-1-septembrie-2024/  + https://uzprcarasseverin.org/2024/09/16/puncte-de-vederein-legatura-cu-cuantumul-indemnizatiei-stabilite-prin-legea-nr-8-2006-cuvenita-de-la-1-septembrie-2024/ ; https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/constelatii-diamantine-acad-ioan-aurel-pop-doina-dragut-carmen-manea-nicolae-dima-sua-ioan-voicu-ion-popescu-bradiceni-nicolae-grigorie-lacrita/

Precizări cu privire la stabilirea și plata indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 8/2006 referitoare la uniunile de creatori recunoscute ca fiind de utilitate publică începând cu data de 1 septembrie 2024. 11 septembrie 2024.” 11 septembrie 2024. https://uzpr.ro/11/09/2024/in-atentia-membrilor-uzpr-precizari-cu-privire-la-stabilirea-si-plata-indemnizatiilor-prevazute-de-legea-nr-8-2006-referitoare-la-uniunile-de-creatori-recunoscute-ca-fiind-de-utilitate-publica-incepan/

Cuantumul indemnizației stabilite prin Legea nr. 8/2006 – cuvenită cu 1 septembrie 2024. Probleme și soluții. 27 septembrie 2024 279. https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/cuantumul-indemnizatiei-stabilite-prin-legea-nr-8-2006-cuvenita-cu-1-septembrie-2024-probleme-si-solutii-corespondenta-de-la-conf-dr-nicolae-grigorie-lacrita-economist-filosof-si-scriitor/

Celelalte articole, pe această temă, se pot găsi ușor pe Internet accesând fie și numai titlul articolului „Erori în acordarea indemnizației stabilite prin Legea nr. 8/2006, acordate cu 1 septembrie 2024. Soluția de rezolvare.”


 

Materialul necesar a fi avut în vedere pentru acțiunea în justiție

*  *  *

Nelegalitatea neacordării, începând cu 1 septembrie 2024,

a indemnizaţiei în baza art. 1 alin. (3) din Legea nr. 8/2006

 

 

Cuprins:

Rezumat.

1. Calculul indemnizația din pensie pe baza prevederilor legale în vigoare până la 31 august 2024

2. Calculul indemnizația din pensie pe baza prevederilor legale în vigoare după 1 septembrie 2024

2.1. Calculul indemnizația pe baza Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii

Tabelul nr. 2.1./1. Diferențele dintre „modul de calcul al pensiei”, dintre Legea nr. 263/2010, în vigoare până la 31 august 2024, și Legea nr. 360/2023, în vigoare începând cu 1 septembrie 2024

2.2. Calculul indemnizația pe baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernul nr. 127/2024 privind unele măsuri în domeniul social

Tabelul nr. 2.2./1. Situația comparativă a prevederilor alineatului (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, până la 31 august 2024 și după această dată

2.3. GREȘIT se consideră că diminuarea de indemnizație în discuție a fost un act făcut cu bună știință de legiuitor

3. Prevederi legale cu privire la pensii, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025

4. Argumentele, lipsite de temei legal, în baza cărora C.N.P.P. refuză să acorde, după 1 septembrie 2024, indemnizația la nivelul a 50% din pensia cuvenită fiecărei luni

5. Neabrogarea alin. (4) al alin. 1 din Legea nr. 8/2006 încalcă grav prevederile din Legea nr. 24/2000

6. Calculul indemnizației din pensie, pe baza cuponului de pensie al numitului Nicola Grigoriu

6.1. În cuponul de pensie pe luna august 2024

6.2. În cuponul de pensie pe luna septembrie 2024

6.3. În cuponul de pensie pe luna ianuarie 2025

6.4. Situația comparativă, pe baza cupoanelor de pensie

Tabelul 6.4./1. Pierderile de indemnizație suportate de persoana din acest caz, începând cu luna septembrie 2024

7. Soluția de rezolvare

8. Materialele anexate la prezenta:

Bibliografie

 

Rezumat.

După data primirii cupoanelor de pensie și, respectiv, a pensiilor, pentru luna septembrie 2024, și până în prezent, beneficiarii indemnizației în baza Legii nr. 8/2006 sunt nemulțumiți de faptul că, NU au mai primit indemnizația la nivelul a 50% din pensia cuvenită fiecărei luni, CI au primit indemnizația la nivelul a 50% din pensia cuvenită tot unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024.

GREȘIT se consideră că această „diminuare de indemnizație” a fost un act făcut cu bună știință de legiuitor.

În realitate este vorba de săvârșirea unor grave erori de reglementate, așa după cum se prezintă în acest material, în special în paragraful „2.2. Calculul indemnizația pe baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernul nr. 127/2024 privind unele măsuri în domeniul social.”

Prin acest material se demonstrează, pe bază de temei legal că, de la 1 septembrie 2024 și până la data la care va avea loc modificarea valorii punctului de referinţă:

1) indemnizaţia în discuție este legal să se acorde la nivelul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună și nu la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024, și

2) se impune recalcularea diferenței de indemnizație și acordarea celor îndreptățiți la echivalentul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună.

 

1. Calculul indemnizația din pensie pe baza

prevederilor legale în vigoare PÂNĂ la 31 august 2024

 

Până la 31 august 2024 a fost în vigoare „Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, prin care se prevede (sublinierile ne aparțin):

„Art. 94. (1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.”

Pentru pensionarii celor 9 uniuni de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică[1], acordarea indemnizaţiei s-a făcut, până la 31 august 2024, în baza art. 1, alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 8 din 11 ianuarie 2006, republicată, privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, prin care se prevede (sublinierile îmi aparțin):

(3) Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată.

(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie.[2]

Așa după cum se va vedea din cele ce urmează, începând cu 1 septembrie 2024, prevederile alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006 au fost abrogate tacit (implicit) ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023.

 

2. Calculul indemnizația din pensie pe baza

prevederilor legale în vigoare DUPĂ 1 septembrie 2024

 

2.1. Calculul indemnizației pe baza

Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii

 

Începând cu 1 septembrie 2024, Legea nr. 263/2010 a fost abrogată prin „Legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii”, publicată în Monitorul Oficial  nr. 1089 din 4 decembrie 2023.

Prin Legea nr. 360/2023 se prevede:

Art. 83. (1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă.[…]

Art. 84. […](2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referinţă este de 81 de lei.[…]

Art. 144. (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile stabilite pe baza legislaţiei anterioare devin pensii în înţelesul prezentei legi şi se recalculează prin înmulţirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referinţă prevăzută la art. 84, cu excepţia pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001, care se recalculează conform art. 154.[…]

Art. 167. Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2024, cu excepţia art. 46 alin. (2), art. 84 alin. (6), art. 127, art. 168 alin. (2) şi art. 169, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.

Deci, începând cu 1 septembrie 2024, stabilirea cuantumului pensiei și a oricăror drepturi care decurg din aceasta, se face:

2.1) în baza Legii nr. 360/2023;

2.2) pe baza indicatorilor „numărului total de puncte realizat de asigurat” și „valoarea punctului de referinţă”;

2.3) prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu „valoarea punctului de referinţă”;

2.4) pe baza valorii punctului de referinţă de 81 de lei.

Pentru a se înțelege cât mai bine diferențele și schimbările radicale aduse prin Legea nr. 360/2023, în vigoare începând cu 1 septembrie 2024, față de Legea nr. 263/2010, în vigoare până la 31 august 2024, se prezintă și următorul Tabel:

Tabelul nr. 2.1./1.

 

Diferențele dintre „modul de calcul al pensiei”, dintre Legea nr. 263/2010, în vigoare

până la 31 august 2024, și Legea nr. 360/2023, în vigoare începând cu 1 septembrie 2024

 

Legea nr. 263/2010,

în vigoare până la 31 august 2024

Legea nr. 360/2023,

în vigoare începând cu 1 septembrie 2024

„Art. 94. (1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea

punctajului mediu anual realizat de asigurat

cu valoarea unui punct de pensie.”

„Art. 83. (1) Cuantumul pensiei se determină

prin înmulţirea

numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă.

 

Deci, Legea nr. 360/2023 reglementează calculul pensiei pe baza indicatorilor „numărului total de puncte realizat de asigurat șivaloarea punctului de referinţă”, care sunt total diferiți și incompatibili cu indicatorii „punctajul mediu anual realizat de asigurat” și cu „valoarea unui punct de pensie”,din Legea nr. 263/2010, abrogată.

De aici rezultă cu claritate că, începând cu 1 septembrie 2024, prevederile alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, prin care se dispune că „(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie.”, au fost abrogate tacit (implicit) ca urmare a faptului că:

1) acestea au fost date și au fost în vigoare numai până la 31 august 2024 2024, numai în condițiile Legii nr. 263/2010, abrogată începând cu 1 septembrie 2024, și

2) indicatorul „valoarea unui punct de pensie”, din această prevedere, nu numai că nu se mai regăsește în Legea nr. 360/2023, dar este și incompatibil cu indicatorii din această lege.

Ca urmare, începând cu 1 septembrie 2024, stabilirea cuantumului pensiei și a oricăror drepturi care decurg din aceasta NU se mai face pe baza „valorii punctului de pensie, CI pe baza „valorii punctului de referință, fapt pentru care prevederile alin (4) ale art. 1 din Legea nr. 8/2006 NU mai au aplicabilitate, au fost abrogate tacit (implicit),  au căzut în desuetudine (aceeași esență se poate exprima prin oricare din aceste forme).

 

Din prevederile

(a) alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006 și ale

(b) art. 83, art. 84, art. 144 și art. 167 ale Legii nr. 360/2023,

rezultă clar, precis și la modul imperativ că, cuantumul indemnizaţiei reprezintă 50% din pensia cuvenită titularului, începând cu 1 septembrie 2024 și până la data la care va avea loc modificarea valorii punctului de referinţă”.

 


 

2.2. Calculul indemnizația pe baza Ordonanţei de Urgenţă

a Guvernul nr. 127/2024 privind unele măsuri în domeniul social

 

Prin „Ordonanţa de Urgenţă a Guvernul nr. 127 din 7 noiembrie 2024 privind unele măsuri în domeniul social”, publicată în Monitorul Oficial  nr. 1124 din 11 noiembrie 2024, în vigoare începând cu 11 noiembrie 2024, se prevede:

 

Art. II. Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 30 septembrie 2016, se modifică după cum urmează:

2. La articolul 1, alineatele (1) şi (4) vor avea următorul cuprins[…]:

ART. 1. (1) Prezenta lege reglementează dreptul la o indemnizaţie lunară în beneficiul pensionarilor care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. ...................................................................

(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referinţă sau, după caz, a indexării/actualizării a cuantumului pensiei.”

Din reglementarea alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, făcută prin O.U.G. nr. 127/2024, rezultă cu claritate că legiuitorul:

a) nu a avut în intenție ca, începând cu 1 septembrie 2024, să nu actualizeze indemnizațiile în discuție la 50% din pensia cuvenită titularului,

b) chiar a venit în sprijinul beneficiarilor acestei indemnizații prin completarea alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006 cu prevederea „Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referinţă sau, după caz, a indexării/actualizării a cuantumului pensiei.”

Deci:

1. Pe perioada 1 septembrie 2024 – 11 noiembrie 2024, a fost o scăpare în reglementarea corespunzătoare a alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006. Acest lucru este recunoscut și de Casa Naţională de Pensii Publice prin adresa „Nr. A61336/P16221//I/A797/ I0.10.2024; Nr. A63173/P116697/I/A826/ I0.10.2024; Nr. A64291/P16829/I/A838 I0.10.2024, trimisă subsemnatului și anexată la prezenta, prin care, printre altele, se precizează (sublinierea ne aparține): „De asemenea, se constată că noțiunea „valoarea punctului de pensie” nu se mai regăsește în legea nr. 360/2023, situație în care, în prezent, nu mai există temei legal pentru majorarea indemnizațiilor stabilite în baza Legii nr. 8/2006, republicată, sens în care, instituția noastră a sesizat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.”

2. Începând cu 11 noiembrie 2024, corectarea acestei erori legislative s-a făcut prin Legea nr. 127/2024, dar, tot din cauza unei reglementări necorespunzătoare:

2.1) s-a făcut „numai pentru viitor”, „numai după ce cuantumul indemnizaţiei se va modifica prin modificarea valorii punctului de referinţă”, și nu se știe când va avea loc o asemenea modificare. Ori, așa după cum am mai arătat, după 11 noiembrie 2024, nu a avut loc nici o modificare a „valorii punctului de referinţă”, nici până la 31 decembrie 2024, și nici în anul 2025, și aceasta ca urmare a înghețării pensiilor în baza O.U.G. nr. 156/2024, cunoscută mai mult sub denumirea de „Ordonanța trenulețul”.

2.2) nu s-a făcut și pe perioada începând cu 1 septembrie 2024 și până când „cuantumul indemnizaţiei se va modifica prin modificarea valorii punctului de referinţă”. Ori, aceasta este esența problemei în discuție în acest material: indemnizaţia în discuție este legal să se acorde tot la nivelul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună și pe perioade începând cu 1 septembrie 2024 și până când „cuantumul indemnizaţiei se va modifica prin modificarea valorii punctului de referinţă”.

Situația de mai sus rezultă, în sinteză, cu claritate, și din următorul Tabel:

 


 

Tabelul nr. 2.2./1.

 

Situația comparativă a prevederilor alineatului (4) al art. 1

din Legea nr. 8/2006, până la 31 august 2024 și după această dată

 

Alineatul (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006:

Până la 31 august 2024:

Pe perioada 1 septembrie 2024 – 11 noiembrie 2024:

După 11 noiembrie 2024:

„(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie.”

A devenit caduc, a fost abrogat tacit (implicit), indemnizația rămânând reglementată numai prin alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006

„(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referinţă sau, după caz, a indexării / actualizării a cuantumului pensiei.”

 

În condițiile în care, pe perioada 1 septembrie 2024 – 11 noiembrie 2024, prevederile alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006 au devenit caduce, au fost abrogate tacit (implicit) ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, rezultă cu claritate că indemnizația în discuție a rămas reglementată numai prin alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, prin care se prevede:

„(3) Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată.”

În condițiile în care, după 11 noiembrie 2024, nu a avut loc o modificare a „valorii punctului de referinţă”, nici până la 31 decembrie 2024, și nici în anul 2025, și aceasta ca urmare a înghețării pensiilor în baza O.U.G. nr. 156/2024, cunoscută mai mult sub denumirea de „Ordonanța trenulețul”, rezultă cu claritate că, de la 1 septembrie 2024 și până la data la care va avea loc modificarea valorii punctului de referinţă, cuantumul indemnizaţiei reprezintă 50% din pensia cuvenită titularului în fiecare lună.

Pe cale de consecință, de la 1 septembrie 2024 și până la data la care va avea loc modificarea valorii punctului de referinţă:

1) indemnizaţia în discuție este legal să se acorde la nivelul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună și nu la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024, și

2) se impune recalcularea diferenței de indemnizație și acordarea celor îndreptățiți la echivalentul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună.

 

2.3. GREȘIT se consideră că diminuarea de indemnizație

în discuție a fost un act făcut cu bună știință de legiuitor

 

Foarte important este a se reține faptul că diminuarea de indemnizație în discuție NU a fost un act făcut cu bună știință, deliberat, de legiuitor.

În realitate este vorba de săvârșirea unor grave erori de reglementate, așa după cum se prezintă în acest material, în special în paragraful „2.2. Calculul indemnizația pe baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernul nr. 127/2024 privind unele măsuri în domeniul social” și după cum se precizează și în Adresa Casei Naţionale de Pensii Publice nr. A61336/P16221//I/A797/ I0.10.2024; Nr. A63173/P116697/I/A826/ I0.10.2024; Nr. A64291/P16829/I/A838 I0.10.2024, trimisă subsemnatului și anexată la prezenta, prin care, printre altele, se precizează (sublinierea ne aparține): „De asemenea, se constată că noțiunea „valoarea punctului de pensie” nu se mai regăsește în legea nr. 360/2023, situație în care, în prezent, nu mai există temei legal pentru majorarea indemnizațiilor stabilite în baza Legii nr. 8/2006, republicată, sens în care, instituția noastră a sesizat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.”

Așa după cum rezultă și din Tabelul nr. 2.2./1, legiuitorul chiar a venit cu o completate foarte importantă în alineatul (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, prin introducerea sintagmei „sau, după caz, a indexării / actualizării a cuantumului pensiei.”, Textul integral fiind următorul: 

„(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referinţă sau, după caz, a indexării / actualizării a cuantumului pensiei.”

Din aceste prevederi legale rezultă cu claritate că, de la 1 septembrie 2024 și până la data la care va avea loc modificarea valorii punctului de referinţă:

1) indemnizaţia în discuție este legal să se acorde la nivelul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună și nu la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024, și

2) se impune recalcularea diferenței de indemnizație și acordarea celor îndreptățiți la echivalentul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună.

 

3. Prevederi legale cu privire la pensii,

în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025

 

Prin „Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr. 156 din 30 decembrie 2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene”, publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, se prevede (sublinierea ne aparține):

„Art. XVII. (1) În anul 2025 valoarea punctului de referinţă prevăzut la art. 83 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii se menţine la nivelul de 81 lei.

(2) Prevederile art. 84 alin. (3) - (5), alin. (7) şi (8) din Legea nr. 360/2023 se aplică începând cu anul 2026.”

Prin art. 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 (celelalte alineate neavând relevanță cu problema în discuție), care se aplică începând cu anul 2026, se prevede (sublinierea ne aparține):

 „Art. 84. […](3) Începând cu anul următor intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referinţă se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.”

În anul 2025, valoarea punctului de referinţă menţinându-se la nivelul de 81 lei, pensiile (înghețate) nu se vor modifica pe baza acestui indicator.

 

4. Argumentele, lipsite de temei legal, în baza cărora C.N.P.P. refuză să acorde,

după 1 septembrie 2024, indemnizația la nivelul a 50% din pensia cuvenită fiecărei luni

 

După 1 septembrie 2024, Casa Naţională de Pensii Publice (C.N.P.P.) și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (M.M.S.S.) refuză să acorde indemnizația cuvenită în baza Legii nr. 8/2006 la nivelul a 50% din pensia cuvenită fiecărei luni, așa după cum se dispune clar, precis și la modul imperativ prin art. 1 alin. (4) din Legea nr. 8/2006, care este în deplin acord cu prevederile art. 83, art. 84, art. 144 și art. 167 din Legea nr. 360/2023.

Din cauză că și după 1 septembrie 2024, dată de la care prevederile alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006 au fost abrogate implicit (tacit), aceste prevederi sunt aduse ca argument, de C.N.P.P., ca și când acestea ar fi în vigoare, s-a ajuns și în situația în care, după 1 septembrie 2024:

1) unul este cuantumul indemnizației prevăzute prin alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006,

2) cu totul altul este cuantumul indemnizației înscris în cuponul din pensie și acordat efectiv, cu până la 37,30% mai puțin față de suma cuvenită în baza alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006,

3) la pensionarii în discuție, cuantumul indemnizaţiei NU mai reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului, așa după cum se dispune clar, precis și la modul imperativ prin alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, CI reprezintă 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024,  ceea ce este nelegal, așa după cum se demonstrează prin acest material.

 

5. Neabrogarea alin. (4) al alin. 1 din Legea nr. 8/2006

încalcă grav prevederile din Legea nr. 24/2000

 

Neajunsurile generate, începând cu 1 septembrie 2024, în aplicarea prevederilor alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, nu ar mai fi existat în condițiile în care s-ar fi respectat prevederile art. 7; 13; 17; 25; 64 și 67 din „Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”.

Dintre prevederile din Legea nr. 24/2000, sunt de reținut fie și numai următoarele:

„Art. 13. Integrarea proiectului în ansamblul legislaţiei

Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care:

a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune;[…]

„Art. 17. Asanarea legislaţiei

În vederea asanării legislaţiei active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispoziţiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată.”

„Art. 64. Abrogarea

(1) Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de acelaşi nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parţială.[…]”

„(4) Dacă o normă de nivel inferior, cu acelaşi obiect, nu a fost abrogată expres de actul normativ de nivel superior, această obligaţie îi revine autorităţii care a emis prima actul.”

„Art. 67. Evenimentele legislative implicite

(1) În cazuri deosebite, în care la elaborarea şi adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.[…]”

Foarte important este de reținut și următorul aspect.

„Legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii”, a fost publicată în Monitorul Oficial  nr. 1089 din 4 decembrie 2023, deci cu aproape 9 luni înainte de intrarea sa în vigoare, la 1 septembrie 2024.

La această lege s-a lucrat de mai mulți ani, perioadă foarte mare în care trebuia să se fi intervenit pentru respectat prevederile art. 7; 13; 17; 25; 64 și 67 din Legea nr. 24/2000.

Chiar dacă, din neglijență, din lipsă de profesionalism, din paralelisme și suprapuneri birocratice etc., nu s-a făcut acest lucru în perioada respectivă, a fost suficient timp ca acest lucru să se facă în cele aproape 9 luni scurse de la publicarea sa în Monitorul Oficial, pe 4 decembrie 2023, și până la intrarea sa în vigoare, pe 1 septembrie 2024.

Dar nu s-a făcut.

În condițiile acestor numeroase și grave neajunsuri în reglementare din activitatea C.N.P.P. și ale M.M.P.S., aceste instituții, prin abuz de drept, refuză acordarea, începând și cu 1 septembrie 2024, a indemnizaţiei din pensia cuvenită beneficiarilor Legii nr. 8/2006.

 

6. Calculul indemnizației din pensie,

pe baza cuponului de pensie al numitului Nicola Grigoriu

 

Prin cele ce urmează se arată cum, la indemnizația din pensie a numitului Nicola Grigoriu

1) unul este cuantumul indemnizației prevăzute prin alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006,

2) cu totul altul este cuantumul indemnizației înscris în cuponul din pensie și acordat efectiv, cu 37,30% mai puțin față de suma cuvenită în baza alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006,

3) cuantumul indemnizaţiei NU mai reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului, așa după cum se dispune clar, precis și la modul imperativ prin alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, CI reprezintă 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024,  ceea ce este nelegal, așa după cum se demonstrează prin acest material.

 

6.1. În cuponul de pensie pe luna august 2024:

 

Nr. puncte: 0.90.

Val. punct: 2032,00

Pensie: 1.829

Impozit: 0

Total drepturi: 1.829

Pensia, de 1.829 a rezultat din „Nr. puncte: 0,90” x „Val. punct: 2032,00” = 0,90 x 2032,00 = 1.829 de lei.

Indemnizația, de 50% din pensia cuvenită titularului, se poate calcula și astfel:

1. Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului, așa după cum se dispune prin art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006:

indemnizaţia = pensia cuvenită titularului x 50% = 1.829 x 50% = 915 lei.

2. Pe baza a 50% din „numărul de puncte” x „valoarea punctului de pensie”:

[„Nr. puncte: 0,90” x 50%] x „Val. punct: 2.032,00” = „Nr. puncte: 0,90” x „Val. punct: 2032,00” =1.829 de lei, adică exact pensia înscrisă în cuponul de pensie pe luna august 2024 = „Pensie: 1.829” x „50% din pensia cuvenită titularului” = 915 de lei.

Prin ambele aceste metode de calcul se ajunge la același rezultat.

 

6.2. În cuponul de pensie pe luna septembrie 2024:

 

„Total puncte: 39.5062.

VPR: 81,00

Pensie: 3.200

Impozit: 20

Total drepturi: 3.180”

Pensia, de 3.200 a rezultat din „Total puncte: 39.5062” x „VPR: 81,00” = 39.5062 x 81,00 = 3.200 de lei.

Indemnizația, de 50% din pensia cuvenită titularului, se poate calcula și astfel:

1. Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului, așa după cum se dispune prin art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006:

indemnizaţia = pensia cuvenită titularului x 50% = 3.200 x 50% = 1.600 de lei.

2. Pe baza a 50% din „numărul de puncte” x „valoarea punctului de pensie”:

[„Total puncte: 39.5062” x 50%] x „VPR: 81,00” = „Total puncte: 19.7531” x „VPR: 81,00” = 1.600 de lei, adică 50% din pensia de 3.200 lei înscrisă în cuponul de pensie pe luna septembrie 2024 = „Pensie: 3.200” x „50% din pensia cuvenită titularului” = 1.600 de lei.

Numai că, în realitate, în cuponul de pensie pe luna septembrie 2024, la „Legi speciale”, nu s-a înscris și nu s-a acordat indemnizația legal cuvenită, de 1.600 de lei, ci s-a înscris și s-a acordat efectiv indemnizația de 915 lei, ceea ce este NElegal.

Deci, una este indemnizația cuvenită pe baza prevederilor (a) din Legea nr. 8/2006, art. 1, alin. (3), și cu totul altul este cuantumul indemnizației acordate efectiv, ceea ce este nelegal.

După 1 septembrie, pensionarul din acest exemplu a fost prejudiciat, cu suma de 1.600 – 915 = 685 de lei (adică cu 42,81%) în fiecare lună din indemnizația cuvenită prin lege.

Notă: dacă se analizează pensiile celor 9 uniuni de creatori legal constituite, se constată că numeroși dintre aceștia au avut, până la 1 septembrie 2024, pensia de sub 2.000 de lei, iar după 1 septembrie 2024 pensia acestora este în jur de 3.000 de lei.

 

6.3. În cuponul de pensie pe luna ianuarie 2025:

 

Din cauză că eroarea legislativă prezentată în acest material nu s-a corectat nici după 1 ianuarie 2025, pensionarii în discuție suportă acest prejudiciu și după această dată, în mod sigur și pe întregul an 2025, dacă această eroarea legislativă nu va fi corectată pe cale judecătorească.

 6.4. Situația comparativă, pe baza cupoanelor de pensie

 

Din compararea indemnizațiilor încasate efectiv, de persoana în discuție, în lunile august 2024, septembrie 2024 și ianuarie 2025, rezultă pierderile de indemnizație suportate de această persoană, începând cu luna septembrie 2024.

 

Tabelul 6.4./1.

Pierderile de indemnizație suportate de persoana din acest caz,

începând cu luna septembrie 2024

 

Nr.

crt.

Luna:

Pensia:

Indemnizația:

cuvenită în baza alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 8/2006:

acordată efectiv:

 

lei:

pierderea din indemnizația cuvenită:

 

în lei:

în %

lei:

în %:

 

0

1

2

3

4

5

6 = 3 – 5

7 = (6x100):3

 

1

August 2024

1.829

915

50%

915

0

0

 

2

Septembrie 2024

3.200

1.600

50%

915

685

42,81%

 

3

Ianuarie 2025

3.200

1.600

50%

915

685

42,81%

 

 

Deci, începând cu 1 septembrie 2024, beneficiarul indemnizaţiei din acest caz a primit indemnizația cu o pierdere lunară de 685 de lei, adică cu o pierdere 42,81% față de indemnizația cuvenită legal în fiecare lună.

În cazul în care nu se va corecta această eroare legislativă, inclusiv pe calea judecătorească, această pierdere este posibil să rămână chiar și pe mai mulți ani, respectiv până când „Cuantumul indemnizaţiei se va modifica atunci când se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referinţă sau, după caz, a indexării / actualizării a cuantumului pensiei.”

Ori, cum în anul 2025 pensiile sunt înghețate, și nu se știe ce va mai fi după aceea, soluția de rezolvare este cea prezentată prin acest material. 

 

7. Soluția de rezolvare

 

În concluzie, în baza celor de mai sus se impune ca, prin hotărârea în justiție care se va da, să se dispună ca, de la 1 septembrie 2024 și până la data la care va avea loc modificarea valorii punctului de referinţă:

1) indemnizaţia în discuție este legal să se acorde la nivelul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună și nu la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024, și

2) să se recalculeze diferența de indemnizație și să se acorde celor îndreptățiți la echivalentul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună.

Nu este vorba de o aplicare retroactivă a legii, ci este vorba de corectarea unei erori legislative, de acordarea veniturilor efectiv cuvenite pensionarilor în discuție și după 1 septembrie 2024, venituri de care au fost prejudiciați printr-un abuz de drept săvârșit de către Casa Naţională de Pensii Publice.

Altfel spus, acordarea indemnizației în discuție, începând cu 1 septembrie 2024, la echivalentul a 50% din pensia cuvenită efectiv fiecărei luni, nu reprezintă o acordare retroactivă, ci un drept cuvenit pensionarilor în discuție, prin corectarea erorii legislative care s-a făcut acestora, prin interpretarea și aplicarea greșită a alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 8/2006, articol care este abrogat implicit (tacit) începând cu cu 1 septembrie 2024.

 

8. Materialele anexate la prezenta:

 

1. Răspunsul primit de Nicolae Grigorie, de la Casa Națională de Pensii Publice, la sesizarea făcută pe baza materialului de mai sus

2. Cupoanele de pensie ale lui Nicola Grigoriu, pe lunile august 2024, septembrie 2024 și ianuarie 2025

3. Decizia Casei teritoriale de pensii Dolj nr. 320907 / din data de 31.07.2024 privind aplicare prevederilor art. 144 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, pentru Nicolae Grigorie

 

Bibliografie

 

Legea nr. 8 din 11 ianuarie 2006, republicată, privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică

Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial  nr. 1089 din 4 decembrie 2023, în vigoare începând cu 1 septembrie 2024, conform art. 167 din aceasta.

Hotărârea Guvernului nr. 181/2024 din 28 februarie 2024 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial  Nr. 171 din 1 martie 2024

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 156 din 30 decembrie 2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024. Aceasta este cunoscută mai mult sub denumirea de „Ordonanța trenulețul”.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernul nr. 127 din 7 noiembrie 2024 privind unele măsuri în domeniul social”, publicată în Monitorul Oficial  nr. 1124 din 11 noiembrie 2024, în vigoare începând cu 11 noiembrie 2024. Prin ART. II din O.U.G. nr. 127/2024 se modifică Legea nr. 8/2006. Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Cum pentru O.U.G. nr. 127/2024  nu este prevăzută o dată ulterioară de intrare în vigoare, aceasta se aplică începând cu 11 noiembrie 2024.

Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, cel puțin articolele: 14; 15; 1353

Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative

           PROCEDURA care trebuie urmată pentru acțiunea în justiție,

pe problema

Nelegalitatea neacordării, începând cu 1 septembrie 2024,

a indemnizaţiei în baza art. 1 alin. (3) din Legea nr. 8/2006

 

De la data primirii cupoanelor cu pensia și cu indemnizația din pensie, pentru luna septembrie 2024, și până în prezent, beneficiarii indemnizației în baza Legii nr. 8/2006 sunt nemulțumiți de faptul că, NU au mai primit indemnizația la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni, CI au primit indemnizația la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024.

GREȘIT se consideră că această „diminuare de indemnizație” a fost un act făcut cu bună știință de legiuitor. În realitate este vorba de săvârșirea unor grave erori de reglementate, așa după cum se prezintă în materialul anexat la prezenta, în special în paragraful „2.2. Calculul indemnizația pe baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernul nr. 127/2024 privind unele măsuri în domeniul social.”

Prin materialul anexat la prezenta se demonstrează, pe bază de temei legal că, de la 1 septembrie 2024 și până la data la care va avea loc modificarea valorii punctului de referinţă:

1) indemnizaţia în discuție este legal să se acorde la nivelul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună și nu la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024, și

2) se impune recalcularea diferenței de indemnizație și acordarea celor îndreptățiți la echivalentul a 50% din pensia cuvenită în fiecare lună.

Această problemă se poate rezolva numai pe cale judecătorească,

 

PAȘII DE URMAT sunt următorii:

 

1. Trebuie stabilită persoana care să se ocupe de constituirea grupului, după care aceasta se va ocupa în continuare de:

1.1) de colectarea onorariilor cuvenite avocatului, de la fiecare membru al grupului,

1.2) de strângerea materialelor, de la fiecare membru al grupului,

1.3) de înaintarea onorariilor cuvenite avocatului și a materialelor strânse de la fiecare membru al grupului,

1.1) de a ține legătura cu avocatul pentru clarificarea oricăror probleme care apar,

1.5) după finalizarea procesului, cu câștig de cauză, cheltuielile de judecată, care vor consta în onorariul plătit de fiecare avocatului, se vor restitui fiecăruia.

2. Probleme organizatoric. Pentru a asigura o ordine deplină, organizatorul grupului va trebui ca, în calculatorul său, să întocmească un „Director” distinct (spre exemplu, cu denumirea de „Litigiu la Legea 8-2006”), iar în cadrul acestuia trebuie întocmit un fișier distinct pentru fiecare membru al grupului. În caz contrar, dezordinea poate să fie destul de mare.

3. În ceea ce privește ONORARIUL AVOCATULUI, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

3.1. După mai multe căutări, am ajuns la distinsul domn avocat Gabriel Viziru[3], fost judecător peste 26 de ani, avocat de elită din anul 2021, inițial în cadrul Baroului Dolj și ulterior în cadrul Baroului București, OM de onoare, telefon 0770–960.372, e-mail gabriel.viziru@yahoo.ro .

Acesta mi-a precizat următoarele:

3.2. Pentru o singură persoană, onorariul minim este de 3.000 de lei.

3.2. Cu cât grupul este constituit din mai multe persoane, cu atât mai mult scade onorariul datorat de o persoană. Spre exemplu, pentru un grup de 100 de persoane, onorariul poate scădea până la 80 – 100 de lei pentru o persoană, în cazul în care organizarea este ireproșabilă.

3.3. Avocatul nu acceptă colaborarea cu un coordonator de grup care nu se dovedește un bun organizator, cu o situație haotică în documente, intervine irațional cu numeroase email-uiri, telefoane etc.

4. ORGANIZATORUL GRUPULUI:

4.1. Trebuie să identifice persoanele care dau dovadă de seriozitate în introducerea acțiunii în justiție.

4.2. Trebuie să-și stabilească numărul de persoane din care este stabilit grupul.

4.3. După ce s-a stabilit grupul, acestora li se va trimite, în format electronic, pe e-mail, materialele anexate la prezenta.

4.4. După ce acestea au văzut aceste materiale și și-au clarificat cât mai bine problema în discuție, în special după discuții cu organizatorul grupului, organizatorul grupului:

4.4.1. Le va comunica onorariul datorat de fiecare și contul în care trebuie virați bani. A se vedea în acest sens fișierul „Carte Identitate + Date de identificare + Cont bancar

4.4.2. Va solicita fiecăruia documentele din fișierele „Cupoane pensie pt. august + septembrie 2024”, „Cupoane pensie pe ianuarie 2025 + Situație comparativă” și „Carte Identitate + Date de identificare + Cont bancar”.

4.4.3. Va întocmi „Tabelul cu membrii grupului participanți la acțiunea în justiție”. Acest „Tabel” va cuprinde: numele, prenumele,  onorariul achitat și documentul de plată a onorariului.

4.4.5. Va lua legătura cu avocatul în vederea: clarificării problemelor legate de acțiunea în justiție, iar dacă totul decurge bine, urmează trimiterea materialelor anexate la prezenta și a onorariului. Este de dorit să se păstreze confidențialitatea telefonului avocatului pentru ca acesta să nu fie sufocat cu telefoane inutile, în special de persoane care nu manifestă seriozitate.

5. AVOCATUL:

5.1. Avocatul va emite o singură Factură fiscală pentru întreaga sumă a onorariului, pentru tot grupul.

Factura fiscală emisă de avocat, având regim special, este transmisă și primită într-un format electronic, prin sistemul național RO e-Factura.

Pentru emiterea facturii, organizatorul grupului va trimite avocatului, pe e-mail sau pe WhatsApp, copie de pe cartea sa de identitate a sa.

Organizatorul grupului, după ce primește, pe e-mail sau pe WhatsApp, factura de la avocat, o va lista, o va semna, o va scana și o va trimite avocatului.

5.2. După emiterea Facturii de către avocat, nu se mai pot face modificări în componența grupului respectiv.

5.3. După studierea materialelor primite, avocatul va discuta cu organizatorul grupului: dacă mai sunt aspecte neclare; asupra acțiunii în justiție etc.

5.4. Avocatul va încheia „Contractul de asistență juridică” cu organizatorul grupului, după care se va introduce acțiune în justiție.

5.5. După introducerea acțiunii în justiție, avocatul va informa organizatorul grupului și va ține legătura cu acesta asupra modului de desfășurare a procesului.

5.6. Avocatul va completa și „Declarația cu protecția datelor” (GDPR), pe baza copiei de pe cartea de identitate a organizatorul grupului și o va trimite acestuia spre semnare și retrimitere după semnare.

6. Alte probleme de clarificat.

6.1. ONORARIUL, în funcție de numărul de persoane dintr-un grup, pentru cei din București și din Județul Dolj, este următorul:

pentru un grup de 10 persoane: onorariul = 3.000 de lei;

pentru un grup de 20 persoane: onorariul = 4.000 de lei;

pentru un grup de 30 persoane: onorariul = 5.000 de lei.

6.2. În legătură cu solicitanții din celelalte județe, din afara Bucureștiului și a județului Dolj, având în vedere cheltuielile cu transportul, cu cazarea, cu diurna și cu timpul consumat, dl. avocat menționat mai sus, a precizat că acceptă să susțină procese și în județele Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, și Prahova, cu următoarele onorarii:

pentru un grup de 10 persoane: onorariul = 4.000 de lei;

pentru un grup de 20 persoane: onorariul = 5.000 de lei;

pentru un grup de 30 persoane: onorariul = 5.000 de lei.

6.3. Fiecare persoană și fiecare grup are libertate deplină să-și aleagă avocatul pe care și-l dorește, cu care să negocieze onorariul.

7. Într-un grup nu se acceptă decât persoane care sunt membre din aceeași Uniune de creație, dintre cele 9 Uniuni legal constituite, beneficiare ale Legii nr. 8/2006.

8. În cazul în care într-un grup dintr-un județ, sau din București, sunt persoane și din alte județe, unii judecători pot disjunge, pot despărți persoanele spre a fi judecate separat în județele de care aparțin. Această „disjuncție” (separare) nu este nici obligatorie și nici nu este o regulă generală, fiind în funcție de cum consideră fiecare judecător. Pentru a nu se ajunge în asemenea situații, care ar complica foarte mult lucrurile, este de dorit ca un grup constituit să fie din persoane fie numai din București, fie din persoane numai dintr-un județ.

9. Precizări de final.

9.1. Am prezentat, în cele mai mici amănunte, întreaga procedură de urmat, de organizatorul grupului, deoarece numai în aceste condiții:

1) se va ști și clar și precis, încă de la început, întreaga procedură;

2) se vor elimina activități și discuții inutile, consumatoare de timp și generatoare de stres.

9.2. Această procedură fiind foarte clară, vă rog frumos să aveți în vedere rugămintea mea de a nu fi deranjat cu telefoane și / sau cu email-uri.

Vă mulțumesc pentru înțelegere.


[1] Cele 9 uniuni de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică sunt: 1) Uniunea Scriitorilor din România; 2) Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România; 3) Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România; 4) Uniunea Artiștilor Plastici din România; 5) Uniunea Teatrală din România; 6) Uniunea Cineaștilor din România; 7) Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România; 8) Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România; 9) Uniunea Arhitecților din România.

[2] 1. Pe perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la suma de 3.700 lei lunar, în baza „Hotărârii Guvernului nr. 598 din 6 iunie 2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 6 iunie 2024. Două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, pe perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024 = 3.700 x 2 = 7.400 de lei.

2. Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la suma de 4.050 de lei lunar, în baza „Hotărârii Guvernului nr. 1506 din 27 noiembrie 2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată”, publicată în Monitorul Oficial nr. 1185 din 28 noiembrie 2024. Două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, începând cu 1 ianuarie 2025 = 4.050. x 2 = 8.100 de lei.

[3]  A nu se confunda (unii au făcut-o chiar cu intenție) eminentul fost judecător și actual avocat Gabriel Viziru cu alte dezonorante persoane cu numele de Viziru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu