A decedat scriitorul Coman Șova, membru al Uniunii Scriitorilor

„ Pentru un ultim omagiu, regretatul poet Coman Șova va fi depus la capela cimitirului Bellu mîine, 13 ianuarie, de la ora 12.30.

Ceremonia funerară va avea loc miercuri, 14 ianuarie de la ora 12.

Dumnezeu să-l odihnească!” scrie pe site-ul Uniunii Scriitorilor din România

******

Cine a fost Coman Şova?

Poetul, dramaturgul şi gazetarul Coman Şova s-a născut pe 18 octombrie 1933 în Bucureşti. Între 1945 şi 1948 a urmat cursurile Liceului „Petru Rareş” din Piatra Neamţ. Onorând dorinţa tatălui de a-şi construi un viitor solid şi sigur, în 1948 s-a transferat la Liceul silvic din Roznov, alegere pe care, retrospectiv, o consideră o greşeală. După transfer, Şova a început să colaboreze la revista fostului liceu „Petru Rareş” din Piatra Neamţ. Faptul că frecventa cursurile unui liceu silvic, nu l-a distras deloc de la pasiunea sa pentru poezie: pe placheta de absolvire a promoţiei 1948-1952 stă scrisă o poezie pe care poetul a compus-o special pentru această ocazie. Debutul său oficial în poezie a avut loc în 1952, când a publicat poemul în proză „Dimineţile albastre” în suplimentul literar al ziarului Ceahlăul din Piatra Neamţ.

Actor din întâmplare

După absolvire, Şova s-a dus la Bucureşti pentru a cere repartiţie de la Institutul de Silvicultură. Iniţial, s-ar fi zis că norocul nu era deloc de partea lui: institutul se mutase la Braşov, iar el nu mai avea bani de bilet de tren nici să se întoarcă acasă, nici să plece la Braşov. Neavând altă soluţie, a petrecut două nopţi într-o barcă din parcul Cişmigiu, unde s-a împrietenit cu paznicii, care au avut grijă să aibă şi de mâncare. În acelaşi parc l-a cunoscut pe tânărul Constantin Rauţchi. Aflându-i povestea, Rauţchi l-a luat cu el la examenul de admitere de la Institutul de Teatru din Bucureşti. La examen a recitat „Versuri despre paşaportul sovietic” a lui Maiakovski şi a fost admis la secţia de actorie, deşi pe tot parcursul anilor de studii a insistat că regia i s-ar fi potrivit mai bine. În 1956 rectorul Institutului de teatru, Marcel Breslaşu, el însuşi poet, i-a povestit despre Şcoala de literatură cu durata de doi ani. În numai o săptămână a pregătit un volum de poezie şi a fost admis. După numai câteva luni de studenţie, situaţia instabilă, mai exact mişcările contrarevoluţionare din 1956, l-a obligat să părăsească Bucureştiul. Acesta s-a dus întâi acasă, dar, convins că nici acolo nu era în siguranţă, tatăl său l-a trimis la Bacău. Acolo a jucat în câteva reprezentaţii ale piesei Marele Bijutier la Teatrul municipal „George Bacovia” şi a mers în turneu prin toată ţara cu piesa Ziariştii de Alexandru Mirodan. Câteva luni mai târziu s-a întors la Bucureşti şi şi-a reluat studiile. În primul său an de studenţie, Şcoala de literatură a devenit secţia de literatură şi critică literară „Mihai Eminescu” (cu durata de cinci ani) a Facultăţii de filologie din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Iubesc pe al 7-lea

Între 1962 şi 1965 a ocupat postul de secretar literar la Teatrul „Barbu Delavrancea” din Bucureşti. Debutul său dramatic a avut loc în 1965 în revista Teatrul cu piesa „Iubesc pe al 7-lea. Comedie cu... Petreşti”. Piesa a fost jucată pe mai multe scene din ţară, printre care Teatrul „Barbu Delavrancea”, Teatrul de stat din Constanţa şi Teatrul de amatori din Oneşti. În total au avut loc 170 de reprezentaţii, piesa rămânând în repertoriul teatrului timp de doi ani. Debutul său dramatic a fost consemnat prin cronici favorabile în Luceafărul, Teatrul, Scînteia tineretului, Dobrogea nouă şi multe alte reviste de specialitate, iar cunoscutul critic Radu Popescu a considerat piesa un succes. După scurta incursiune în teatru, a intrat în presă ca secretar general de redacţie la revista Amfiteatru (1964-1972), unde, împreună cu Ion Băieşu, Fănuş Neagu şi Ştefan Iureş, a făcut parte din prima redacţie.

La Amfiteatru a fost coleg cu scriitori de seamă precum Ana Blandiana, Adrian Păunescu, Gabriel Dimisianu, Adrian Dohotaru, George Banu şi Dinu Kivu. În aceşti ani a mai publicat trei piese: „Nopţile lui Argus”, cu o prezentare de Fănuş Neagu, în Scînteia tineretului, „Ringul de dans” în România literară şi „Un salt de panteră” în Argeş. Anul 1970 a fost unul prolific pentru Şova, fiind marcat de o apariţie lirică şi una dramatică: primul său volum de versuri, „Astrul nimănui”, a fost publicat la Editura Eminescu, iar revista Argeş i-a publicat piesa într-un act „Saltul de panteră”, cu o prezentare a regizorului Constantin Dinischiotu. Un an mai târziu a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România. Între 1972 şi 1974 a lucrat pe postul de secretar general de redacţie la România liberă, în acelaşi timp ţinând rubrici permanente în Flacăra: „Cronica TV”, în care comenta emisiuni de televiziune, „Cronica spectacolelor”, rubrică dedicată recenziilor de teatru, şi „Cronica orei zero”, o serie de articole despre oameni care lucrau în schimbul trei, pe care Şova i-a întâlnit cutreierând Bucureştiul noaptea. Doi ani mai târziu a publicat al doilea volum de versuri, „Marival”. A devenit apoi redactor-şef adjunct la revista Magazin (1975-1986). Aici a realizat şi o serie de interviuri cu personalităţi ale vieţii ştiinţifice. A treia carte de poezii, „Cuvinte de reazem”, a fost publicată în 1977. Între 1986 şi 1990 a fost publicist comentator la România liberă. De-a lungul anilor acesta a mai colaborat şi la alte reviste, cum ar fi: Contemporanul, Luceafărul, Cronica, România literară, Tomis, Scînteia tineretului, Viaţa militară, Flacăra.

Ora zero

În 1979 a început să ruleze pe ecrane filmul „Ora zero”, al cărui scenariu îi aparţine. Filmul a fost regizat de Nicolae Corjos, care semnează regia unor filme pentru adolescenţi foarte cunoscute şi apreciate chiar şi astăzi: „Liceenii”, „Extemporal la dirigenţie” şi „Declaraţie de dragoste”. Acţiunea şi titlul filmului, care a fost foarte bine primit de public şi critici laolaltă, a fost inspirat de oamenii interesanţi pe care Şova i-a cunoscut îndeaproape în nopţile nedormite ale „Cronicii orei zero”.

Anii 1980 se remarcă prin apariţii lirice. În 1980 a apărut volumul „Poeme”, trei ani mai târziu „Unul cu altul”, iar, în 1989, „Căderea fructului”. Un pic mai târziu, în 1996, Editura „Eminescu” a publicat volumul antologic „Nevoia de alb”, prefaţat de Nicolae Balotă. Cartea conţine atât poezii inedite cât şi poezii care mai fuseseră publicate, dar care suferiseră modificări, şi este împărţită în patru cicluri („Nevoia de alb”, „Citirea în vise”, „Sfera” şi „Starea de târziu”) şi se încheie cu ampla construcţie metaforică „Cercuri concentrice”.

Poezia lui Coman Şova a trecut de curând graniţa. În 2010 a apărut în Germania, la editura Neue Literatur, volumul de versuri „Die Liebe ist mein Alltagskleid” („Dragostea este haina mea de toate zilele”). Volumul, în traducerea Prof. Dr. Ioana Crăciun, scriitoare, conţine poezii extrase din volumele publicate în limba română.

Revista Bucureştiul Literar și Artistic

Poetul se ocupa de două proiecte: revista Bucureştiul Literar şi Artistic şi volumul Paharul cu îngeri. După cum spune şi editorialul primului număr al revistei, Bucureştiul literar şi artistic se doreşte a fi „un ateneu al artelor” şi vrea să contribuie la afirmarea artiştilor, fie ei scriitori, pictori, compozitori ori din orice alt domeniu al vieţii spirituale.

Paharul cu îngeri

Paharul cu îngeri este o antologie pe care autorul a pregătit-o împreună cu editorii Mariana Ionescu şi Dumitru Matală. Volumul conţine cea mai mare parte dintre poeziile publicate de poet până în prezent, multe dintre care au suferit modificări semnificative.

GDL