Declarația zilei - Buturuga Anghel

 

„CCR a ajuns să reprezinte cea mai mare amenințare la adresa principiului statului de drept și a ordinii constituționale. Când deciziile tale sunt în afara cadrului legal și întemeiate pe presupuneri, când interzici drepturi electorale în absența unei sentințe, când statuezi inegalitatea în fața legii a cetățenilor, de vreme ce profesorilor și altor angajați li se pot tăia salarii, pe când „specialilor” nu, când își legalizează cu de la sine putere privilegiile, când ai devenit ghișeul de legalizat orice aberație transmisă de actuala putere, de la creșterea normei de predare la aberantele legi care restrâng libertatea de exprimare, ei bine, atunci se cheamă că îți bați joc de lege și de normele elementare ale unui stat de drept. Este un soi de neofeudalism care instituie inegalitatea, abuzul, anarho-tirania”.

Buturuga Anghel: “Statul s-a transformat în jandarmul intereselor private și străine.”

 

Problema apei de la Lungulețu se înscrie în tema cunoscută a resurselor comune limitate. Apa e o astfel de resursă, iar la noi a prevalat mult timp, în special la sate, gestionarea în comun. Islazurile, apele curgătoare, apa din pânza freatică, erau ale obștii, iar folosirea lor se făcea după anumite reguli care asigurau accesul tuturor, fără a se ajunge la abuz (consum exagerat sau înstăpânire asupra resursei comune). N-aveau nici statul, nici privatul, nimic de-a face cu acest sistem. Nu era nevoie de bolojani înguști la minte, nici de patroni, pentru ca oamenii să se descurce, fără tutelă, cu o asemenea delicată problemă.

Intervenția inițială a statului în favoarea unei companii private străine într-o dispută asupra unei resurse comune folosite de sătenii din Lungulețu arată fără niciun fel de dubiu că trăim într-un sistem capitalist și neocolonialist. Capitalist, pentru că într-un asemenea sistem gestionarea de către obște a resursei comune este anulată, în favoarea „soluției” private. Vine, adică, privatul, se înstăpânește pe resursa comună și taxează marfa, chit că nu o produce el și nici măcar nu o întreține sau modernizează. Într-un sistem comunist, ar fi venit statul și ar fi pretins că apa este bunul său, ar fi instituit reguli scrise, ar fi decis la ce și cum să fie folosită apa (nu cred, totuși, că la noi comunismul a mers atât de departe încât să desființeze obiceiurile de folosință în comun a apei). În fine, este neocolonialist, pentru că în actuala speță acest privat este o companie străină, și încă una în care statul francez figurează ca fiind cel mai mare acționar.

Prin urmare, când, la prima reacție, statul intervine în favoarea privatului, pornind de la prezumția că bunul ce anterior fusese resursă comună (apa râului Dâmbovița) a devenit bun privat al unui proprietar străin, suntem într-un caz clasic de capitalism neocolonial. A fost nevoie de oarecare deranj ca unii reprezentanți ai statului să se implice în sensul unei medieri, adică ceea ce ar fi trebuit de la bun început să se întâmple. Prea puțin liniștitor, căci mesajul implicit transmis este că, by default, statul s-a transformat în jandarmul intereselor private și străine.

Autor: Buturuga Anghel

Buturuga Anghel: Iarăși salvăm România!

 

După primul moment de stupoare, lumea bună se organizează cu spume să salveze iarăși România de ea însăși (și pentru strictul lor folos egoist și ticălos, căci exclusivist).

Pantazi în G4media scrie un editorial demn de Scânteia unde nominalizează vinovații, pe care-i găsește și la Academia Română, ce și-a permis să dezbate, auzi soro, sincronizarea lovinesciană cu Occidentul. Să se ia măsuri! Libertatea academică este doar cu voie de la poliția gândirii, să fie clar! Ce, suntem cumva în Rusia sau Iran?!

Tolontan în Hotnews cere furibund demisii de la serviciile secrete (eu le-aș desființa, sunt mai anarhic de concepție, dar cine ne mai salvează și cine ne mai gestionează alegerile dacă le desființăm?) pentru că nu au prevăzut ascensiunea lui C.G. Nu e clar însă ce ar fi trebuit să facă serviciile. Să interzică, să cenzureze, să… ce? Totul se bazează pe „legături” (de care fel? nu ni se spune) cu Sputnik și alte siteuri rusești de largă audiență națională (mai exact, zero). Practic, Tolontan face un rezumat al „anchetelor jurnalistice” cu CG care se afișează cu tot felul de mărunți influenceri naționaliști, sau prin unele biserici. Pe ce bază legală să se implice însă serviciile în alegeri? Să acționeze pe bază de gura presei? Ca într-un regim de agitație democratică oengistică cumva? Stalinism versiunea 4.0, în care ONG-ul și grantul înlocuiește termenul „popular”?

În esență, însă, dacă serviciile sunt de vină, înseamnă că votul e greșit, că n-ar fi trebuit să existe.

Iar acesta este un mare scuipat din partea lumii bune pentru orice naiv care crede că votul său contează, că vocea lui trebuie ascultată și alte bla bla uri de care elita se dezice imediat ce își vede stipendiile în primejdie.

TOTUL se reduce la o bătălie crâncenă între cei care au de câștigat de pe urma actualei stări de lucruri și cei care au rămas pe-afară, deși trag greul. Șantieriștii documentați de jurnaliștii de caviar de la Hotnews, căpșunarii și pălmașii de acasă, plătitorii de rate și de taxe, ăia care fac ca lucrurile să funcționeze, deși șandramaua e ruptă-n două. Nu-i vorba de valori, de UE sau de Occident. Este vorba de un egoism atroce, de o ticăloșie fariserică absolut infectă.

Dacă C.G. nu exista, trebuia inventat. Căci el …salvează toate granturile și subvențiile celor care salvează „democrația”, „valorile europene” și „Occidentul” aici, la granița Imperiului.

Autor: Buturuga Anghel

Buturuga Anghel: Nedumeriri

În țara care spre deosebire de Rusia nu e tiranie, ci democrație, respectiv Ucraina, a fost adoptată o lege care interzice organizațiile religioase afiliate Rusiei. Toată lumea prezintă legea ca fiind îndreptată, de fapt, împotriva Bisericii Ortodoxe din Ucraina canonice, cea condusă de ÎPS Onufrie.

Mă întreb dacă anticomuniștii noștri nu o să fie acum mai toleranți cu privire la desființarea Bisericii Greco-Catolice și a persecuției împotriva catolicilor de la noi, de vreme ce la bază era același argument: legăturile acestor organizații cu dușmanul, atunci Vestul capitalist.

Dar să trecem peste raționamentul dacă e „oportun”, dpdv legal-democratic, să interzici organizații religioase afiliate unui stat cu care ești în război sau conflict. Problema din Ucraina e mai specifică și are impact și asupra comunităților religioase românești. Respectiv, BOU condusă de Onufrie și-a declarat independența față de Patriarhia Moscovei. Cum, atunci, va proceda statul kievean? Va lua parohie cu parohie, mănăstire cu mănăstire, și va dovedi că există legături (de care?) cu Patriarhia Moscovei? Va decide la paușal că, în ciuda declarației de independență, BOU a rămas „moscovită” și-i va interzice toate parohiile și mănăstirile? Sau va considera că dacă există organizații religioase ortodoxe care nu vor în structura lor pseudo-canonică, cea condusă de IPS (?) Epifanie, atunci ele trebuie interzise?

Una peste alta, mi se pare că nu prea ai cum să aplici această lege și să respecți și libertatea religioasă. Însă cauza nobilă a combaterii tiraniei putiniste va justifica și aceste încălcări grosolane ale unor drepturi elementare ale omului.

În ceea ce privește parohiile românești, acestea au rămas, în cea mai mare parte sau chiar toate, la „ruși”. Adică la BOU canonică. În ciuda invitației exprese a lui Epifanie, nu au vrut la ucraineni, unul din motive fiind că nu au încredere că vor avea libertatea – pe care o au acum, la „ruși” – de a sluji în propria limbă. Nici parohiile românești nu au prea multe variante, de vreme ce, în generozitatea sa, Kievul a interzis existența vreunei Biserici Ortodoxe Române, proiect propus de Sfântul Sinod al BOR.

Cum rămâne, așadar, cu drepturile religioase ale minorității românești din Ucraina?

Autor: Buturuga Anghel

Sursa: gândeste.org

Buturuga Anghel: Rușinea

Între Cincizecime și Sfinții Apostoli, sărbători ale Bisericii întemeiate de Duhul și pe lucrarea apostolilor, apare știrea despre condamnarea fostului titular al Episcopiei Hușilor. Știm personajele, știm faptele, nu are rost să insistăm asupra lor. Oricare ar fi subtextul și semnificația acestui dosar, oricare ar fi cei care au insistat să se ajungă aici, nu poate să nu ți se strângă inima. Dăm vina pe dușmanii Bisericii? Vor ei să instrumentalizeze dosarul? Poate. Dar nu este mai dușman al Bisericii să lași, să tolerezi sau să contribui, inclusiv prin pasivitate, sau din lașitate, din conformism, din „n-am ce face” o asemenea situație?

Strecurăm postul și înghițim Onila rușinii. Suntem hipercorecți ai postirii, încât încălcăm marele praznic al Cincizecimii, nu care cumva să …(ce?), ne uităm de sus la poporul care nu știe nimic și căruia nu trebuie să-i explicăm niciodată nimic, orice prostie s-ar face pe teren, dar ne facem că nu duhnește beciul de murdăria strânsă. Mult festivism și multă activitate bifată, dar puțină lucrare ziditoare. Nu ne place când ni se pune în față oglinda, asta o fac doar oamenii lui Putin, premiați la Moscova. Nu semănăm cumva prea mult cu Israelul contemporan Mântuitorului? Nu era și atunci poporul foarte religios, dar și foarte confuz, dezorientat, fragmentat? Nu se strecura cam excesiv țânțarul și se înghițea cam cu larghețe cămila? Nu se puneau poveri celor mici fără să fie atinse cu un deget de cei mari? Nu cumva ne bântuie cam tare duhul fariseic și duhurile nestatorniciei?

Episcopia Hușilor a dat un comunicat în care protestează pentru că a fost impusă la plată în solidar cu condamnații. Probabil juridic au dreptate, dar mă întreb, oare, nu e mai ușor să plătești niște bani aici decât să plătești înaintea lui Dumnezeu pentru „sminteala” de a avea un asemenea episcop pus peste cei mici? E nevoie să citez din Iisus pentru a aminti ce a spus despre cei ce îi smintesc pe frații săi mai mici? Știu – și așa e, evident – că actualul titular nu e de vină pentru ce a făcut fostul, dar mă tem că, dacă la judecata omenească responsabilitatea nu e niciodată colectivă, la cea duhovnicească nu este chiar la fel. Mă tem că nu e suficient să fie date comunicate seci pe subiect. Mă tem că un moment de pocăință asumată ar fi necesar pentru toată lumea, de la cei mari la cei mici, de la sinod la parohie. Știu, pică prost, acum toți fac metanii să îi batem pe nenorociții de olandeji care nu au vrut să intrăm în Schengen – și care oricum nu prea sunt olandeji -, dar poate ar fi o idee să ne rugăm să nu rămânem în afara Împărăției cerești, să nu cumva să auzim și noi acestea: „vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că închideți împărăția cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați…”

Autor: Buturuga Anghel

Buturuga Anghel: “Există o instituție nocivă în România (și nu numai): Protecția Copilului”

 

Există o instituție nocivă în România (și nu numai): Protecția Copilului. Nu că mă plâng că n-are activitate, dar când vezi că, deși existentă și cu pretenții că veghează la interesul superior al copilului, nu face absolut nimic în cazuri de evidentă, gravă și criminală creștere a copilului de către părinte, cu impact imediat și negativ asupra societății (vorbesc de cazul familiei de agresori din Tg. Mureș care au atacat un cadru didactic), atunci devine limpede că nu pentru „interesele superioare” ale copilului a fost creată.

Și dacă tot sunt la modă pretențiile de eliminare a oricăror pârghii de control și evaluare (exmatriculări, sancționări, interdicții, note, examene), am și eu niște propuneri:

– desființarea Protecției Copilului

– eliminarea obligativității Școlii

– tragerea la răspundere a tuturor celor cu atribuții în cazurile de violență în Școli

De ce să fie obligați copiii și părinții normali să suporte la nesfârșit abuzul și agresivitatea unora mângâiați pe creștet de „autorități”, de ce să îți înveți copilul să navigheze printre bullyies, violatori, p0rnșaguri și droguri? De ce să fie sancționați, dați în judecată, condamnați părinți care-și educă copiii în sisteme alternative, dar inspectorii sau directorii care sunt complici la prăbușirea Școlii nu?!

Autor: Buturuga Anghel

Buturuga Anghel: Antivaccinistul DNA

 

Dosarul deschis de DNA celor care au decis achiziționarea vaccinurilor (experimentale) anticovid a produs nișe scurtcircuite în tărtăcuțele ultrașilor justițiari din presă. Așa că a urmat un moment de stupoare, de nedumerire. Cum să încadreze fapta?

Să o dea pe persecuție politică, cum făcu USR, este prea de porc. Procurorul care a deschis dosarul este același care a obținut condamnarea lui Dragnea, iar ceea ce face USR e cu dublu tăiș: păi acum acuzați dosare deschise oportun politic la DNA, și înainte era bine? Rezultatul este fie că electoratul justițiarist va migra la ăia neatinși de DNA (cine, cine, oare?), fie că credibilitatea DNA va avea de suferit (și mai și).

Au întrebat, alde Tapalagă et comp., până și AI-ul, căutând hibe în dosar. Dar AI-ul a știut ce să răspundă (sic) și a oferit o justificare standard a dosarului deschis: da, se acoperă formal acuzarea faptelor prin folosirea celebrului abuz în serviciu. Prilej pentru G4media să descopere că, oh, da, articolul acela de Cod Penal e cam larg interpetabil și poate suferi …abuz de uz. Vai, vai…

În fine, scărpinatul în cap le-a dat până la urmă ideea briliantă: e antivaccinist! Da, mă, ăla mic și negru de la DNA care a deschis dosar e antivaccinist. Zice Presshub! Dovada? E „pe surse”. Cum, asta-i tot? Asta a putut livra jurnalismul de calitate antifakenews de la Presshub, preluat ca fapt de G4media ca în manualele rusești de dezinformare? Da, atât a livrat. Nicio faptă, nicio dată, nicio declarație, băi dar nimic-nimic care să susțină acuzația de antivaccinist. Pur și simplu… „surse”.

Bravo, halal! Aplauze! Luptăm pentru împotriva la antivacciniști și contra la schimbările climatice!

 

Autor: Buturuga Anghel